Pilda evanghelică a Fiului risipitor ne va uimi cât va fi lumea cu icoana negrăitei milostiviri a lui Dumnezeu pe care ne-o pune înainte. Maeştrii cuvântului şi ai culorii s-au întrecut în ai surprinde tainele, dar ea este adânc ce nu se poate vedea cu ochii omeneşti.

Am văzut undeva o mişcătoare icoană a acestei milostiviri dumnezeieşti. O casă în mijloc de câmpie şi drumul care trece prin faţa ei pierzându-se la nesfârşit. Sus pe terasa casei, un bătrân cu barba albă, gârbovit de ani, cu o mână sprijinindu-se în toiag, iar cu dreapta streaşină la ochi, uitându-se în zare.

Ce a voit oare pictorul să spună cu acest tablou?

Zice Sfânta Evanghelie despre Fiul risipitor: “Incă fiind el departe l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi alergând a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat" (Luca 15, 20).

Dar de unde ştia, cum a aflat tatăl despre întoarcerea fiului? Aici este tâlcul bătrânului ce se uită în zare. Aşa de mult îşi iubea fiul, că nu- şi putea închipui să-l piardă pe totdeauna. De aceea îl şi aştepta mereu: “trebuie să vină!”; mereu cu mâna streaşină la ochi: "nu cumva vine?". De aceea l-a şi văzut de departe.

Aşa-i milostivirea cea negrăită a lui Dumnezeu! Nu oboseşte, nu se împuţinează, mereu se uită după fiecare din noi păcătoşii, mereu ne aşteaptă.

"Nu se poate să nu vină! Am făcut atâta pentru dânsul; Mi-am dat însăşi viaţa pentru el; trebuie să se întoarcă!". Nu este păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu. De-a pururi cu mâna streaşină la ochi, de-a pururi ne aşteaptă să ne ierte şi să ne cuprindă cu braţele părinteşti.

Dar să luăm aminte! Tatăl aşteaptă cu dor pe fiul pierdut, însă nu se duce după el în ţara pierzării. Numai întors la casa părintească fiul este repus în cinstea cea dintâi.

Cu Dumnezeu nu ne putem întâlni în ţara păcatului, ci numai întorşi la casa părintească, la El acasă. Milostivirea lui Dumnezeu este fără margini, neînţeleasă de mintea omenească, iar El, mereu cu mâna streaşină la ochi, ne aşteaptă cu dor să ne întoarcem acasă. Pentru că numai la El acasă este haina cea nouă a iertării, aici inelul înfierii, aici viţelul cel îngrăşat al Hristosului euharistie şi bucuria cetelor cereşti şi prăznuire negrăită împreună cu toţi sfinţii, în vecii vecilor.

“Ca fiul cel desfrânat am greşit şi eu, îndurate... învredniceşte-mă, Doamne, să Te bucur şi eu cu întoarcerea mea”.

ARHIM. PETRONIU TĂNASE

Fragment din cartea "BINE EŞTI CUVÂNTAT DOAMNE', Editura Bizantina

Cumpara cartea "BINE EŞTI CUVÂNTAT DOAMNE"



 

• Fiul Risipitor in bratele Tatalui
  Publicat in : Duminica Fiului Risipitor
• Fiul risipitor
  Publicat in : Duminica Fiului Risipitor
• Fiul risipitor sau scoala pocaintei
  Publicat in : Duminica Fiului Risipitor