Ieri v-am aratat un mijloc de educare a duhului rugaciunii, si anume savarsirea potrivita cu menirea sa a pravilei noastre de rugaciune. Aici se pune insa doar inceputul stiintei rugaciunii - trebuie mers mai departe. Aduceti-va aminte cum invata oamenii, de pilda, limbile straine. La inceput sunt invatate cuvintele si expresiile dupa carti. Cei care studiaza nu se opresc insa aici, ci se straduie, cu ajutorul acestor cunostinte dintai, sa ajunga - si chiar ajung - la a putea singuri, fara ajutorul manualelor, sa poarte in mod corect o discutie lunga intr-o limba straina. Asa trebuie procedat si in lucrarea rugaciunii. Invatam sa ne rugam dupa cartile de rugaciuni, rugandu-ne prin mijlocirea rugaciunilor gata facute, predanisite noua de catre Domnul si de catre Sfintii Parinti care au sporit in rugaciune. Nu trebuie sa ne oprim insa aici: trebuie sa tindem inainte si, dupa ce am invatat sa ne intoarcem cu mintea si cu inima catre Dumnezeu avand ajutor din afara, trebuie sa facem experiente si ale propriei inaltari catre Dumnezeu, sa ajungem la aceea ca sufletul singur, cu spusele sale, ca sa zic asa, sa intre in impreuna-vorbire cu Dumnezeu prin rugaciune, singur sa se inalte catre Dansul si sa-I descopere si sa-I marturiseasca ce e in el si ce doreste el.

Si cu asta trebuie deprins sufletul. Va voi arata pe scurt ce trebuie facut pentru a spori in aceasta stiinta.

Si deprinderea de a te ruga cu evlavie, cu luare-aminte si cu simtire dupa cartile de rugaciuni duce tot la asta - fiindca dupa cum dintr-un vas prea plin se revarsa singura apa, si din inima care prin mijlocirea rugaciunilor citite s-a umplut de sfinte simtiri incepe singura sa tasneasca propria rugaciune catre Dumnezeu. Sunt insa si anumite reguli, indreptate numai si numai spre acest scop, a caror implinire sa si-o statorniceasca drept datorie oricine doreste sporirea in rugaciune.

„De ce, veti zice, se roaga unii atatia ani dupa cartile de rugaciuni, si tot nu au rugaciunea in inima?" Printre altele, cred eu, de la aceea ca doar in timpul cand savarsesc pravila de rugaciune se incordeaza intrucatva ca sa se inalte spre Dumnezeu, iar in tot restul vremii nici nu isi aduc aminte de El. De pilda, isi termina rugaciunile de dimineata si li se pare ca fata de Dumnezeu si-au implinit cu asta toate indatoririle; dupa aceea, intreaga zi nu fac decat sa se ocupe de treburi peste treburi, iar catre Dumnezeu nici nu se intorc; poate doar pe seara sa le mai vina gandul ca, iata, in curand trebuie sa stea iarasi la rugaciune si sa isi savarseasca pravila. Asa se intampla ca si atunci cand Domnul le da vreun simtamant bun dimineata, acesta e inabusit de desertaciune si de multele treburi ale zilei. Din aceeasi pricina nu vine seara cheful de rugaciune - omul nu reuseste deloc sa-si inmoaie cat de cat sufletul, si rugaciunea lui, indeobste, sporeste si se maturizeaza greu. Tocmai acest defect (cam al tuturor, nu-i asa?) trebuie indreptat, adica trebuie sa facem in asa fel ca sufletul sa nu se intoarca spre Dumnezeu numai atunci cand stai la rugaciune, ci si de-a lungul intregului rest al zilei sa se inalte spre El si sa ramana cu El fara curmare, pe cat se poate.

In acest scop, unu : este nevoie ca in tot restul zilei sa strigam din inima cat mai des catre Dumnezeu cu spuse scurte, potrivit cu nevoia sufletului si cu imprejurarile. De pilda, atunci cand incepi ceva, sa zici: «Binecuvanteaza, Doamne!" Termini lucrul? Zi: «Slava Tie, Doamne!" - si nu numai cu limba, ci si cu simtirea inimii. Se rascoala vreo patima? Zi: «Mantuieste, Doamne, ca pier!" Navaleste bezna de ganduri tulburatoare? Striga: „Scoate din temnita sufletul meu!" Te trage pacatul la lucruri nedrepte? Roaga-te: „Invata-ma, Doamne, in cale!" sau: „Nu da spre tulburare picioarele mele!" Pacatele te apasa si te arunca in deznadejde? Striga cu glasul vamesului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!" Si tot asa, in fiecare imprejurare. Sau pur si simplu zi cat mai des: „Doamne, miluieste! Stapana de Dumnezeu Nascatoare, miluieste-ma! Ingere al lui Dumnezeu, pazitorul meu cel sfant, apara-ma!", ori striga cu alte cuvinte de acest fel, numai sa strigi cat mai des in felul acesta, straduindu-te in tot chipul ca ele sa iasa din inima, ca si cum ar fi stoarse din ea. Daca vom face asa, vom savarsi adeseori urcari din inima cu mintea spre Dumnezeu, dese intoarceri spre Dumnezeu, deasa rugaciune - iar indesirea aceasta impartaseste deprinderea impreuna-vorbirii mintii cu Dumnezeu.

Dar pentru ca sufletul sa inceapa a striga astfel, trebuie ca mai inainte sa il silim sa intoarca spre slava lui Dumnezeu totul - fiecare lucru al sau, mic sau mare. Si acesta este al doilea mijloc de a deprinde sufletul sa se intoarca ziua mai des catre Dumnezeu. Pentru ca daca ne vom statornici ca lege implinirea acestei porunci apostolesti, de a face totul intru slava lui Dumnezeu, chiar daca mancati sau daca beti (I Cor. 10, 31), neaparat ne vom aminti de Dumnezeu orice am face si ne vom aminti de El nu oricum, ci cu teama de a nu proceda gresit in vreo imprejurare si de a nu-L jigni cu ceva. Asta ne va si face sa ne intoarcem spre Dumnezeu cu frica si sa cerem de la El prin rugaciune ajutor si inteleptire. Intrucat aproape tot timpul facem ceva, aproape tot timpul ne vom intoarce catre Dumnezeu prin rugaciune si, prin urmare, aproape tot timpul vom studia stiinta inaltarii catre Dumnezeu in suflet prin rugaciune.

Dar pentru ca sufletul sa implineasca precum se cade si asta, adica a face toate intru slava lui Dumnezeu, trebuie sa-i creem dispozitia potrivita dis-de-dimineata, chiar la inceputul zilei, inainte de a iesi omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara (Ps. 103, 23). Aceasta dispozitie este produsa de cugetarea la cele dumnezeiesti. Si tocmai acesta este al treilea mijloc de a invata sufletul sa se intoarca des catre Dumnezeu. Cugetarea la cele dumnezeiesti este evlavioasa cugetare la insusirile si lucrarile lui Dumnezeu si la ce ne indatoreaza cunoasterea lor si legatura noastra cu ele; ea este cugetarea la bunatatea, dreapta judecata, intelepciunea, atotputernicia, pretutindenea-fiintarea, atotstiinta lui Dumnezeu, la facerea lumii de catre El si purtarea Lui de grija pentru ea, la randuirea mantuirii in Domnul Iisus Hristos, la harul si la cuvantul lui Dumnezeu, la Sfintele Taine, la imparatia cerurilor. La oricare dintre aceste lucruri ai cugeta, cugetarea cu pricina va umple negresit sufletul de simtire evlavioasa fata de Dumnezeu. Cugeta, de pilda, la bunatatea lui Dumnezeu: vei vedea ca esti inconjurat de milele Lui atat trupeste, cat si duhovniceste, si poate doar de piatra sa fii ca sa nu cazi inaintea lui Dumnezeu intr-o revarsare a umilelor simtaminte de recunostinta. Cugeta la pretutindenea-fiintarea lui Dumnezeu, si vei intelege ca peste tot esti inaintea lui Dumnezeu si ca Dumnezeu este inaintea ta, si nu vei putea sa nu te umpli de frica evlavioasa. Cugeta la atotstiinta lui Dumnezeu, si iti vei da seama ca nimic din tine nu este ascuns de ochiul lui Dumnezeu, si negresit vei hotari sa iei aminte cu asprime la miscarile inimii si mintii tale, ca sa nu II jignesti vreodata pe Atotvazatorul Dumnezeu. Cugeta la dreptatea lui Dumnezeu, si te vei incredinta ca nici un lucru rau nu va ramane nepedepsit, si negresit vei hotari sa cureti toate pacatele tale prin frangerea inimii inaintea lui Dumnezeu si prin pocainta. Asadar, la orice insusire si lucrare dumnezeiasca ai cugeta, orice asemenea cugetare va umple sufletul de simtaminte si dispozitii evlavioase fata de Dumnezeu. Ea face ca toata fiinta omului sa tinda drept catre Dumnezeu, si ca atare este mijlocul cel mai nemijlocit pentru a deprinde sufletul sa se inalte catre El. Cea mai cuviincioasa si mai indemanoasa vreme pentru aceasta e dimineata, cand sufletul nu este inca impovarat cu multimea impresiilor si a grijilor, si anume dupa rugaciunea de dimineata. Cand termini rugaciunea, asaza-te, si cu gandul sfintit in rugaciune incepe sa cugeti acum la o insusire si lucrare a lui Dumnezeu, maine la alta, si da nastere in sufletul tau unei dispozitii potrivite acesteia. „Vino, zice Sfantul Dimitrie al Rostovului, vino, sfanta cugetare la cele dumnezeiesti, si sa ne cufundam in gandul la marile lucruri ale lui Dumnezeu!", si strabatea cu gandul ori lucrurile facerii si purtarii de grija dumnezeiesti, ori minunile Domnului si Mantuitorului nostru, ori patimirile Lui, ori altceva de felul acesta, isi misca inima prin ele si incepea sa-si reverse sufletul in rugaciune. Asa poate face oricine. Osteneala este putina, trebuie doar dorinta si hotarare - iar rodul este mult.

Asadar iata trei mijloace, in afara pravilei de rugaciune, pentru a deprinde sufletul sa se inalte in rugaciune spre Dumnezeu, si anume: a inchina dimineata un rastimp oarecare cugetarii la cele dumnezeiesti, a intoarce orice faci spre slava lui Dumnezeu si a te intoarce des catre Dumnezeu prin chemari scurte. Cugetarea la Dumnezeu va face sufletul sa faca orice lucrare a sa, dinlauntru si din afara, cu bagare de seama si s-o intoarca spre slava lui Dumnezeu. Iar aceste doua lucruri vor pune sufletul intr-o asemenea pozitie, incat din el vor tasni adesea chemari de rugaciune catre Dumnezeu. Acestea trei - cugetarea la cele dumnezeiesti, a face totul spre slava lui Dumnezeu si desele strigari - sunt cele mai eficace unelte ale rugaciunii mintii si inimii. Fiecare din ele inalta sufletul catre Dumnezeu. Cine si-a statornicit randuiala de a se exersa in ele va dobandi in scurta vreme deprinderea de a pune suisuri in inima sa catre Dumnezeu. Osteneala aceasta seamana cu un urcus pe munte. Cu cat se suie omul mai sus, cu atat respira mai liber si mai usor. Si aici e la fel: cu cat se deprinde cineva in mai mare masura cu exercitiile amintite, cu atat isi inalta mai mult sufletul, iar cu cat se inal-ta mai sus sufletul, cu atat mai liber va lucra in el rugaciunea. Sufletul nostru este din firea sa locuitor al dumnezeiestii lumi de Sus. Acolo i s-ar cuveni sa fie neincetat atat cu gandirea, cat si cu inima, insa povara gandurilor si impatimirilor lumesti il apasa si il trage in jos. Mijloacele aratate il rup putin cate putin de pamant, iar la un moment dat il vor rupe cu totul. Cand il vor rupe cu totul, sufletul va intra pe taramul sau si va locui cu dulceata Sus - aici cu inima si cu gandul, iar mai tarziu si cu insasi fiinta sa se va invred-nici sa petreaca inaintea fetei lui Dumnezeu impreuna cu cetele ingerilor si sfintilor. Lucru de care sa va invredniceasca pe voi, pe toti, Domnul cu harul Sau. Amin!

Sfantul Teofan Zavoratul

Extras din volumul "Stiinta rugaciunii", Ed. Sophia

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea sotilor
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: