1.Mare rău este clevetirea. Aşa precum cârma cea plică a corăbiei conduce corabia unde vrea ea, tot astfel şi limba, îl conduce pe om fie la bine, fie la rău. Sfinţii Părinţi mustră cu asprime judecarea păcatelor străine şi a slăbiciunilor sau a relelor obiceiuri.
Când judecăm pe fratele nostru, atunci ne osândim pe şnoi înşine la un mare păcat. Insă atunci când îl acoperim pe fratele nostru, ne va acoperi şi pe noi Dumnezeu de păcatele mari. Atunci când descoperim pe fratele nostru alungăm de la noi Harul lui Dumnezeu şi suntem lăsaţi să cădem şi noi în aceleaşi, ca să învăţăm că toţi suntem neputincioşi şi că Harul lui Dumnezeu este cel care ne ţine. Cel care îşi păzeşte limba, acela îşi păzeşte sufletul de mari căderi şi păcate.
Principala cauză a osândirii şi a grăirii-împotrivă este mândria şi egoismul, fiindcă omul se preţuieşte pe sine. Pentru aceasta suntem datori ca să ne socotim mai prejos decât toţi, astfel încât să-l socotim pe fratele nostru mai bun, pentru a putea cu ajutorul lui Dumnezeu să se izbăvească de acest rău.
2.Dacă ceva te împinge spre osândire pentru orice pricină legată de vreun frate sau de mănăstire, tu sileşte-te să te rogi pentru acea pricină, decât să o treci prin judecata minţii tale.
Dacă te vei închide în tine însuţi prin rugăciune, smerenie şi plângerea păcatelor, vei găsi vistierie duhovnicească, numai să fie departe de tine mândria şi judecarea.
3. Ia aminte, fiul meu, să nu judeci nici un suflet, fiindcă pe cel care judecă pe aproapele său îl părăseşte Dumnezeu şi cade, pentru a învăţa să pătimească împreună cu fratele cel bolnav.
Pe toţi ne sprijină mila lui Dumnezeu, dar dacă ne mândrim îşi ridică Dumnezeu Harul Său şi atunci devenim mai răi ca ceilalţi.
Altceva este să osândească cineva pe altul şi altceva să fie luptat de osândire. A osândi este o patimă cumplită, însă a fi cineva luptat de osândire, aceasta pricinuieşte cunună.
4. Nu vă judecaţi unul pe altul, fiindcă încălcaţi astfel legea evanghelică şi,, şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire"1. „Cine eşti tu ca să judecipe sluga altuia?"2. Nu aţi văzut că cel ce judecă este înşelat de mândrie şi că„tot cel ce se înalţă pe sine se va smeri"3 de către Domnul, atunci când este cuprins de mândrie?
5. Trebuie sărăbdăm slăbiciunile celuilalt, căci cine este desăvârşit. Cine se poate lăuda că şi-a păstrat inima neîntinată? Prin urmare suntem toţi bolnavi, iar cel care osândeşte pe fratele său nu simte că este bolnav, fiindcă bolnav pe bolnav nu judecă.
Osândirea este un păcat greu, precum de asemenea este un păcat greu şi a nu răbda slăbiciunile aproapelui.
Iubiţi, răbdaţi, treceţi cu vederea, nu vă mâniaţi, ci vă iertaţi unul pe altul, ca să semănaţi lui Hristos şi să vă învredniciţi să vă aflaţi lângă El întru împărăţia Sa.
Evitaţi, fiii mei, osândirea pentru că este un mare păcat. Mult Se întristează Dumnezeu atunci când osândim pe oameni şi ne scârbim de ei. Numai de greşelile noastre să ne îngrijim, pentru acestea să ne doară. Pe noi înşine să ne osândim şi atunci vom afla milă şi Har de la Dumnezeu.
6. Să vă iubiţi unul pe altul, iar să nu vă amărâţi, care este din pricina egoismului. Smerenia este povăţuitor sigur şi nu-l lasă pe cel care o are să se lovească de stâncile neatenţiei şi să se zdrobească, ci ca un far luminos îl conduce fără greşeală la liman sigur.
Egoismul este cel mai mare rău. El ne pricinuieşte toate greşelile, precum şi gândurile nesupunerii. Temeţi-vă de el şi siliţi-vă să vă sloboziţi de el, căci atât timp cât va rămâne în noi nelovit, cu atât mai mult ne va răni.
Vă rog să nu vă osândiţi unul pe altul, fiindcă aceasta este egoism curat. Fiecare să îndreptăţească greşeala fratelui său, căci aceasta este mucenicia smereniei şi a dragostei. Fratele care face aceasta va afla mult Har de la Dumnezeu. însă acela care judecă şi sminteşte pe aproapele său trebuie să ştie că har nu va afla, iar dacă are cât de puţin, îl va pierde şi pe acela, pentru a învăţa lecţia smereniei prin pătimire.
Temeţi-vă mai mult de osândirea lăuntrică, care se face prin gânduri. Şi aceasta pentru că nu vine la lumină prin cuvântul rostit, astfel încât să poată fi îndreptată de cel care o aude. Luaţi aminte că vorbesc de osândirea lăuntrică, care pe nesimţite ne face vinovaţi de moarte şi ne lipseşte de viaţa Harului dumnezeiesc şi ne aduce băutură foarte amară, moartea sufletească.
Câte nu ne spun Sfânta Evanghelie şi Sfinţii Părinţi despre osândire. Mai bine este să cazi din înălţime, decât din pricina limbii.
Fie ca dragostea şi neosândirea să împărătească în toate manifestările voastre, astfel încât Sfântul Duh să Se odihnească în sufletele voastre.
7. Experienţa a arătat că este nedreptăţit cel care este osândit, dacă nu este lăsat să se apere. Aşa cum spune şi Sfânta Evanghelie:„Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?"4.
Dacă nu luăm aminte, se adună multe osândiri şi atunci este nevoie de pocăinţă. De câte ori nu s-a căit omul pentru că a vorbit? Să ne aducem aminte de cuvintele Sfântului Arsenie: „De câte ori am vorbit, m-am căit; de câte ori am tăcut, niciodată".
Dacă ne înşelăm de multe ori atunci când pipăim lucrurile, cu atât mai mult atunci când auzim doar cuvintele unor oameni. De aceea este nevoie de multă luare aminte, căci diavolul răcneşte, căutând pe cine să înghită. Creştinul este dator să fie precum Heruvimii cei cu ochi mulţi, pentru că răutatea s-a înmulţit foarte, mai ales păcatul osândirii, ca „untul pe pâine". Dumnezeu să ne curăţească şi să ne sfinţească spre slava Sa.
„Să nu apună soarele întru mânia voastră"5, adică să nu fie nimeni mâniat pe fratele său la apusul soarelui.
Aţi văzut acel frate trândav şi nepăsător, care nu mergea la privegheri şi nu-şi împlinea îndatoririle, cunoscut fiind de către ceilalţi drept un frate nepăsător? Aşadar când s-a apropiat ceasul morţii fraţii au socotit să meargă să asculte ceva de la acela,lsă se folosească sau ca să-l mângâie. Dar când au mers la el l-au văzut vesel foarte. Atunci un frate s-a smintit şi a spus:
- Dar ce se întâmplă cu tine, frate? Te vedem vesel, deşi te apropii de moarte. Nouă însă gândul ne spune că nu ai fost silitor şi de aceea ne întrebăm cum de ai această îndrăzneală şi acest chip vesel?
-Da, fraţilor, a spus el. Intr-adevăr, am fost un om nepăsător şi nu-mi îndeplineam îndatoririle. Dar un singur lucru bun am reuşit: cu Harul lui Dumnezeu nu am osândit şi nu am smintit pe nici un frate. Şi înainte ca soarele să apună nu lăsam inima mea ca să aibă ceva împotriva vreunui frate din mănăstire. Şi pentru că nu am judecat pe vreun frate, cred că nici Dumnezeu nu mă va judeca, fiindcă a spus: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi"6. Şi fiindcă eu nu am judecat, cred nu voi fi judecat.
Atunci părinţii s-au minunat şi i-au spus:
- Frate, tu ai găsit foarte repede calea mântuirii.
Şi fratele a murit cu multă bucurie. Vedeţi cum se nevoiau Părinţii? Cum aflau calea mântuirii?
Arhim. Efrem Filotheitul
Povete parintesti, Editura Evanghelismos
Note:
1 Evrei 2,2.
2 Romani 14,4.
3 Luca 14,11.
4 Ioan 7,51.
5Efeseni4,26.
6Matei 7,1
Cumpara cartea "Povete parintesti"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.