„Rugaţi-vă cum puteţi, dar rugaţi-vă!” „Respiraţi Maica Domnului, respiraţi Iisus Hristos!”
Atenţiona asupra a două posibile capcane. Prima: să te grăbeşti să termini cât mai repede, „gândul” spunându-ţi că mai este încă foarte mult până la sfârşit. A doua: atunci când te apuci de rugăciune, îţi vin în minte dintr-o dată multe griji, preocupări care par grabnice şi nu mai suportă amânare.
Tot pe această linie, recomanda ca, înainte de începerea unei rânduieli de rugăciune, să stai câteva momente pentru ca gândurile să se adune, iar nu să începi repede: împărate ceresc etc. Spunea că, mai demult, acest sfat era prezent în cărţile de rugăciuni, în zilele noastre fiind binevenită reintroducerea lui, întrucât mulţi creştini practic nu ştiu cum să se roage. (De altfel, chiar Sfântul Isaac Sirul amintea despre acest lucru.)
Părintele Nicodim nu a fost un teoretician al rugăciunii, deşi cunoştea cu siguranţă tot ce s-a scris important pe această temă. Fiind însă un rugător adevărat, prefera să meargă la esenţial. Asemenea arhimandritului Sofronie Saharov şi altor mari părinţi duhovniceşti, se referea adesea la importanţa lacrimilor, care dau rugăciunii o putere de adâncire, fiind expresia pocăinţei neîncetate, întărind rugăciunea şi izvorând din ea.
Pe neaşteptate, s-a întristat şi a zis, cu lacrimi în ochi: „Teologii ăştia din ziua de azi nu mai ştiu să plângă! Cum vine miezul nopţii, se şi culcă! In loc ca atunci...” Fiind întrebat de cineva cum trebuie făcută rugăciunea, a răspuns: „Nu trebuie gramatică ... Şi să curgă lăcrămioare ...” Alteori, sfaturile sale, adevărate apoftegme patericale, erau exprimate în cuvinte precum: „Dacă plângi de simţi că te sfârşeşti, asta e rugăciunea”; „Trebuie să te simţi ca un condamnat la moarte, care mai are de trăit doar foarte puţin timp sau ca un om căruia i-a luat foc casa”; „Rugăciunea este zăvorul păcatului”.
Obişnuia să grăiască: „Omul duhovnicesc îşi face singur reguli.” Acest îndemn ne aduce aminte de alte relatări, aparţinând unor povăţuitori contemporani. Cuviosul Paisie Aghioritul, parafrazând cuvintele Sfântului Isaac Sirul, este de părere că „nevoitorul unelteşte chipuri (de nevoinţă)”, iar un alt părinte din zilele noastre ne învaţă că „oricine vrea să se mântuiască trebuie să «născocească mereu noi şiretlicuri»”, recomandând - pentru a evita rutina - alternarea diferitelor metode duhovniceşti, în funcţie de împrejurările concrete: Rugăciunea lui Iisus, citirea unui Paraclis ori a unui Acatist, psalmodia, studiul unei cărţi filocalice, metaniile, citirea din Psaltire - totul, cu scopul de a avea un real folos duhovnicesc.
Adeseori, poveţele Părintelui păreau neverosimil de simple, chiar copilăreşti, dar încărcate de sens, cum ar fi, de exemplu, să închini perna înainte de culcare ori să pui o iconiţă sub pernă pentru a nu avea tulburări în timpul somnului. In acelaşi fel, sfătuia că poţi foarte bine să continui a te ruga şi ... sub plapumă. Altădată, fiind întrebat cum trebuie să ne rugăm, a dat drept exemplu ... pisica, spunând că, aşa cum vine aceasta şi se atinge tandru de stăpânul ei, mângâindu-l cu capul, tot aşa şi noi se cuvine să ne arătăm afecţiunea faţă de Domnul Dumnezeu. Tot pe această linie complet nesofisticată, învăţa că Doamne-Doamne, Maica Domnului, sfinţii şi îngerii nu se supără dacă le cerem ajutorul chiar şi pentru lucruri mărunte, nu doar pentru marile probleme ale vieţii; ba dimpotrivă, o asemenea atitudine ne menţine într-o legătură continuă cu lumea duhovnicească, fiind şi o dovadă a smereniei, a neîncrederii trufaşe în noi înşine, precum şi o apropiere de starea aceea binecuvântată de copii ai lui Dumnezeu.
Toate acestea ne aduc aminte de cuvintele Sfântului Isaac Sirul: „Când vei veni înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune, fă-te în gândirea ta ca o cunoaştere, ci apropie-te de Dumnezeu şi umblă înaintea Lui cu cuget de prunc ca să te învredniceşti de părinteasca purtare de grijă, ce se îndreaptă de la părinţi spre fiii lor încă prunci. Căci s-a spus că «păzitor al pruncilor este Domnul» (Ps. 114, 6).” La rândul său, Sfântul Ioan Scărarul afirmă: „Nu face pe deşteptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu şi nemeşteşugit al copiilor a înduioşat pe Tatăl lor cel din ceruri.”
Fiind întrebat referitor la citirea Psaltirii, Sfinţia Sa a răspuns că nu există o „limită” a numărului de catisme pe care le poate citi cineva şi a exemplificat că, personal, a citit toată Psaltirea pe când se afla odată în locuinţa părintelui Stăniloae. A avut parte, însă, şi de o ispită: s-a inundat apartamentul şi s-a străduit să salveze cărţile marelui teolog.
In această privinţă, mai spunea: „Poate să lipsească soarele de pe cer, dar Psaltirea nu trebuie să lipsească din casă”; „Câţi psalmi ştii? Să-i rosteşti, ca pe o Psaltire personală”. Considera oarecum de la sine înţeleasă cunoaşterea pe de rost a câtorva psalmi importanţi: 50, 90, 102, 142. Era de părere să fie rostit Ps. 102 atunci când ne împărtăşim, ca o mulţumire adusă Domnului pentru toate binefacerile Sale.
Intr-o convorbire privitoare la acatiste, ne-a lăsat următoarele sfaturi: „Trebuie trei învăţate pe de rost: al Domnului Iisus, al Maicii Domnului, al Sfintei Cruci. Făcându-le zilnic, se obişnuieşte limba şi nu e o greutate ... Da ... Cam trei ar trebui învăţate pe de rost. Dar al Bunei-Vestiri trebuie învăţat [în mod Recomanda rostirea în mod repetat a unor rugăciuni scurte, cum ar fi: „Mare eşti, Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!” sau (la trezirea din somn): „Sfânt, sfânt, sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-mă pre mine, zidirea Ta cea decăzută, pentru numele Tău cel sfânt!” De asemenea, sfătuia să fie învăţate cele 24 de rugăciuni ale Sfântului Ioan Gură-de-Aur, pentru ceasurile zilei şi ale nopţii.
In mod evident, vorbea şi despre Rugăciunea lui Iisus, dar fără a deveni exclusivist în această privinţă. La un moment dat a zis că, în timpul rostirii rugăciunii inimii, cuvântul „Iisus” se preface în Euharistie. Atunci când un fiu duhovnicesc i-a mărturisit că are uneori stări nedesluşite de teamă, l-a îndemnat să rostească de mai multe ori: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”
Indruma a fi citit şi împropriat un text de mare densitate duhovnicească, un adevărat Imn al Numelui lui Iisus, pe care-l cuprinsese în teza sa de licenţă drept cea mai potrivită interpretare a primului verset al Psalmului 102. In acest fragment filocalic se spune, printre altele, că numele lui Iisus „a mirat pe îngeri, a bucurat pe oameni şi a înfricoşat pe diavoli”, întrucât „Iisus, celui ce se plânge către Dânsul, îi este luminare a minţii, frumuseţe a sufletului, sănătate a trupului, veselie a inimii, ajutor întru necazuri, bucurie întru mâhnire, iar iubitorului Său, plată şi răsplătire”.
Când rostea rugăciunea Tatăl nostru, obişnuia să numele Tău” sau: „Precum şi noi iertăm ... iertăm ... iertăm ... greşiţilor noştri”. De asemenea, oferea următoarele sfaturi: „Să spui rugăciunea Tatăl nostru de nouă ori, pentru cele nouă cete îngereşti. Când rosteşti rugăciunea Tatăl nostru, să spui cuvintele «Sfinţească-se numele Tău ...» cu lacrimi.” într-o discuţie cu un fiu duhovnicesc, a încuviinţat cu toată convingerea că această cerere din Rugăciunea Domnească reprezintă un temei foarte important al Rugăciunii lui Iisus.
Povăţuia că Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Doamne şi Stăpânul vieţii mele, deşi specifică Postului Mare, poate fi spusă pe tot parcursul anului.
In general, dăm credit celor exterioare, gândind că acestea sunt determinante. Blândul duhovnic a rostit: „Vasile Voiculescu ştie un loc ...” şi a luat din raft o carte a marelui scriitor creştin, intitulată Călătorie spre locul inimii, invitând la adâncirea în rugăciune. Apoi, arătând spre piept, a concluzionat: ,Acolo se găseşte pacea.” A mai amintit că Dumnezeu i-a zis lui Moise: „De ce strigi aşa la Mine?”, deşi profetul nu se rugase cu voce tare (cf. leş. 14, 15).
Pornind de la propria experienţă, îndemna: „Să te rogi pentru martirii şi eroii neamului nostru, pentru ctitorii culturii româneşti, pentru oamenii de seamă din istoria patriei.” Ştim că pomenea un număr impresionant de nume, dispuse alfabetic. Obişnuia să întrebe: „Câţi de Vasile cunoşti?” La tăcerea uimită a interlocutorului, a răspuns: „Ia să vedem: Vasile Alecsandri, Vasile Bujor [fratele Părintelui, n.n.], Vasile Cârlova, Vasile Gheorghiu [profesor de teologie - la Cernăuţi, n.n.], Vasile Goldiş, Vasile Lăzărescu - mitropolitul, Vasile Lupu, Vasile Militam, Vasile Tomazian, Vasile Vasiliu, Vasile Veselovski ...”
Printre însemnările dumnealui se află mai multe pomelnice personale, cuprinzând un număr impresionant de nume (membri ai familiei, profesori, binefăcători), dar şi liste grupate conform anumitor criterii: stareţi şi alţi vieţuitori din trecut ai Mănăstirii Cernica, „eroi căzuţi jertfă pe altarul Patriei”, „generaţia care a făcut Unirea cea Mare”, „mame sfinte”, voievozi, arhierei, preoţi, scriitori etc.
Bazându-se pe recomandările Sfântului Ierarh Calinic, cerea să fie făcute trei metanii mari înainte de intrarea în Sfântul Altar. Despre metanii, în general, învăţa că reprezintă „un capital - pentru la bătrâneţe” şi spunea mai explicit: „Să faci acum, cât eşti tânăr, pentru că la bătrâneţe nu mai poţi.” Pentru a încuraja râvna în acest sens, amintea că Sfântul Calinic se nevoia în fiecare noapte cu 600 (uneori 1000) de metanii şi cel puţin 1200 de închinăciuni. Mai adăuga faptul că acest gest însoţitor al rugăciunii este foarte vechi, atestat în viaţa Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul (cf. III Regi 18, 42: „s-a aplecat la pământ până a atins genunchii cu faţa sa”).
Recomanda sfaturile despre rugăciune din Războiul nevăzut (Sf. Nicodim Aghioritul) şi, în general, din scrierile Sfântului Teofan Zăvorâtul.
Indrăgea foarte mult textele din cărţile de cult şi chiar a recomandat studiul lor, pentru a fi compus „un caiet cu figuri de stil”. Despre irmosul Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor ... spunea, cu o sfântă simplitate, că nu a putut fi compus decât la Muntele Athos, întrucât doar acolo imnograful avea izvorul de inspiraţie: marea, care lipseşte în alte locuri...
Fragment din cartea "Parintele Nicodim Bujor", Editura Bizantina
Cumpara cartea "Parintele Nicodim Bujor"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.