Dumnezeu binecuvanteaza pe cei care-L binecuvanteaza

Dumnezeu binecuvanteaza pe cei care-L binecuvanteaza Mareste imaginea.

„Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ţie îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”

Cuvintele acestea le spunem cu cântare, vorbind cu Dumnezeu, la fiecare Sfântă Liturghie. De altfel, când ne rugăm, în general, nu spunem numai nişte alcătuiri ca să împlinim o rânduială, ci vorbim cu Dumnezeu. Ii spunem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre ce avem în suflet, ce avem în gând, ce avem în inimă, ce dorim pentru viaţa pământească, pentru viaţa duhovnicească, ce dorim pentru vremelnicie şi pentru veşnicie. Aceasta o facem adeseori şi rugăciunile noastre sunt, mai cu seamă, rugăciuni de cerere şi Domnul Hristos ne-a lăsat o rugăciune, rugăciunea Tatăl nostru, care este o rugăciune de cerere.

Dacă vorbim cu Dumnezeu atunci nu este destul numai să-I cerem ceva, ci trebuie să ne revărsăm sufletul în faţa lui Dumnezeu, Care este Tatăl nostru, Care ne iubeşte, vrea să ne ajute, ne cheamă, ne miluieşte, ne binecuvântează, vine către noi, ne zâmbeşte, ne doreşte; Dumnezeu Care ne-a adus din nefiinţă la fiinţă, Care este Dumnezeul milei şi al îndurărilor, bun şi iubitor de oameni, Care miluieşte şi mântuieşte. Ce puţin ne gândim noi la acestea când ne rugăm!

Aşa trebuie să-L ştim noi pe Dumnezeu şi atunci cel dintâi gând al nostru ar trebui să fie altul decât să-I cerem ceva, bineînţeles că putem să-I şi cerem lui Dumnezeu orice dorim pentru o viaţă sfântă, o viaţă curată, o viaţă luminată, o viaţă binecuvântată, o viaţă liniştită. Dacă zicem rugăciunea Tatăl nostru sigur îi cerem ceva lui Dumnezeu şi vrem să se întâmple ceea ce îi cerem; îi cerem lui Dumnezeu ca oamenii să-L preamărească pe El, vrem să se înmulţească oamenii care dau slavă lui Dumnezeu, care ţin seama de Dumnezeu, care îl au în vedere pe Dumnezeu. Când zicem: „Sfinţească-se numele Tău” este ca şi când am zice: Doamne, fă ca toţi oamenii să Te ia în seamă; Doamne, fă ca toţi oamenii să împlinească ceea ce vrei Tir; Doamne, fă ca toţi oamenii - şi noi şi alţii, toţi, de oriunde să aducă mărire numelui Tău. Când zicem „Tatăl nostru” ne gândim că avem un Tată în cer şi că-i Tatăl nostru - nu-i numai Tatăl meu, nu-i numai Tatăl tău ci e Tatăl nostru Cel din ceruri, Care-i mai bun decât oamenii, Care-i mai bun decât tatăl fiului risipitor şi, fără îndoială, fiind Tatăl nostru ne iubeşte, ne aşteaptă, vrea să vină către noi şi să ne ajute.

In rugăciunea pe care o avem de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos cerem de la Dumnezeu- Tatăl: „...vie împărăţia Ta”; Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lumea aceasta să întemeieze împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. împărăţia lui Dumnezeu înseamnă lumea cea nouă, lumea pe care o vrea Domnul Hristos, lumea condusă de Dumnezeu. Dacă ne-a învăţat Domnul Hristos să cerem „...vie împărăţia Ta”, înseamnă că împărăţia lui Dumnezeu se poate întemeia aici, pe pământ, şi ar trebui să se întemeieze pentru noi şi prin noi. Ce este aceea împărăţia lui Dumnezeu? In Noul Testament avem o singură definiţie a împărăţiei lui Dumnezeu. Cei care auzeau cuvintele împărăţia lui Dumnezeu, ştiau ce vrea să spună Domnul Hristos, când a zis: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4,17). Dar Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, are cuvântul: „Căci Impărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14,17), deci acela care caută să fie drept, care caută să aibă pacea sufletului, acela care îşi adună în suflet bucurie în Duhul Sfânt, are pe Dumnezeu conducător al vieţii sale. Aşadar, când zicem „...vie împărăţia Ta” zicem să vină şi în sufletul nostru dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

Ca să se întâmple aşa ceva este de trebuinţă să vrem ca aici, pe pământ, să se împlinească voia lui Dumnezeu, aşa cum se împlineşte în cer: „...facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Când zicem aceasta trebuie să ne gândim ce putem face noi aici, pe pământ, ca să se facă voia lui Dumnezeu. Ce vrea Dumnezeu să fie pe pământ? Cei din cer îl preamăresc pe Dumnezeu, şi noi aici, pe pământ, la măsurile noastre, la puterile noastre împlinim voia lui Dumnezeu.

Nu ştiu dacă v-aţi gândit sau dacă v-a dat cineva gândul acesta că împărăţia lui Dumnezeu pentru noi sunt şi sfintele slujbe ale Bisericii noastre şi, mai ales, Sfânta Liturghie. Ştiţi cu toţii că Sfânta Liturghie începe cu cuvintele: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. V-aţi întrebat vreodată despre ce împărăţie este vorba? Este vorba de Sfânta Liturghie, care este împărăţia lui Dumnezeu, în cuprinsul căreia se preamăreşte Dumnezeu: „Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. In cuprinsul Sfintei Liturghii noi, oamenii, aşa păcătoşi cum suntem, îi închipuim pe heruvimi, adică fiinţe cereşti care dau slavă lui Dumnezeu, despre care se spune că sunt cu ochi mulţi, aceasta înseamnă că sunt fiinţe cereşti cu multă cunoştinţă de Dumnezeu. Iar slava pe care o aducem noi aici, pe pământ, asemănătoare cu slava pe care o aduc heruvimii în cer este pe măsura cunoştinţei de Dumnezeu. Când cunoşti măreţiile lui Dumnezeu, când cunoşti că toate ale lui Dumnezeu sunt fără margini - noi spunem aceasta, de pildă, la molitfa de la spovedanie: „Pentru că, după cum slava Ta este neasemănată, aşa şi mila Ta este nemăsurată”. Cum este slava lui Dumnezeu? Nemărginită, nu se poate vedea vreo margine la slava lui Dumnezeu, dar nici la mila Lui nu se poate vedea vreo margine, nici la iubirea Lui: toate ale lui Dumnezeu sunt nemărginite.

Noi credem că trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu în împărăţia Lui, preamărindu-L şi aceasta o cerem şi de la Dumnezeu, adică: „Doamne, facem noi cât putem, poate nu facem mare lucru când este vorba să stăm în faţa Ta şi să Te preamărim, dar noi trebuie să-Ţi aducem slavă, aşa cum îţi aduc cei din ceruri”. Mai departe la Sfânta Liturghie spunem cuvintele: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Sauaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta” şi „Aliluia” - adică, lăudaţi pe Domnul -, acestea sunt cuvinte îngereşti. Ne unim noi, cei de pe pământ, cu cei din ceruri şi facem cât putem, dar cerem de la Dumnezeu să facem mai mult.

„Pe Tine te lăudăm...” şi zicem mai departe, vorbind cu Dumnezeu: „Pe Tine bine Te cuvântăm...”, când spunem aceasta ar trebui să ne întrebăm: Cine îl binecuvântează pe Dumnezeu? Cei ce cred în binecuvântarea Lui: „Cel ce binecuvântezi pe cei ce Te binecuvântează, Doamne, şi sfinţeşti pe cei ce nădăjduiesc întru Tine”. Ştiţi care a fost ultima faptă pe care a făcut-o Domnul Hristos aici, pe pământ? Când S-a înălţat la cer, pe cei care erau de faţă, pe ucenicii Săi, i-a binecuvântat: „Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat” (Luca 24, 50). Au fost puţini cei ce erau de faţă, noi credem că şi Maica Domnului a fost de faţă la înălţarea Domnului.

Nu ştiu dacă v-aţi oprit vreodată la gândul că Sfântul Evanghelist Luca, în istorisirea despre înălţarea la cer a Domnului Hristos, spune că i-a dus pe ucenici spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat, cumva ca să întărească gândul acesta că Domnul Hristos S-a înălţat la cer binecuvântând toată lumea aceasta, în înţelesul că le-a deschis tuturor calea spre mântuire, spre binecuvântare, dar, mai ales, celor care sunt vrednici de binecuvântare: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25,34). Sfântul Evanghelist Luca zice: „Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer” (Luca 24, 51).

Toată Evanghelia este străbătută de gândul la bunătatea lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că fiecare dintre noi putem aştepta să ne binecuvânteze Dumnezeu, dar trebuie să trăim o viaţă în aşa fel încât să fim vrednici de binecuvântare. După ce Domnul Hristos S-a înălţat la cer, ucenicii, mai întâi, s-au închinat Lui şi apoi s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare şi erau totdeauna în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu (Luca 24, 52-53)- Aceasta înseamnă că binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului şi închinarea omului aduce bucurie mare.

Pentru că am pomenit de bucuria mare de la înălţarea Domnului, haideţi să mai pomenim o bucurie mare, aceea de la Naşterea Domnului. Tot în Evanghelia de la Luca, în legătură cu Naşterea Domnului, în Betleem, într-un staul, îngerul binevestitor le-a spus unor ciobani care erau de strajă la turme: „Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul...” (Luca 2, 10-11). Iubiţi credincioşi, voi care citiţi Noul Testament, dacă îl citiţi, aţi făcut vreodată legătura între bucuria mare de la Naşterea Domnului şi bucuria mare de la înălţarea Domnului? Am putea zice că viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos aici, pe pământ, a fost închisă între bucuria de la Naştere şi bucuria de la înălţare. Nu este de mirare că Domnul Hristos le-a spus oamenilor să se bucure, când a zis: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri...” (Matei 5, 12), când a zis: „Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11), când a zis: „...dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22).

„Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm...” şi îndată, după ce se spune rugăciunea Amvonului de la Sfânta Liturghie, ea să se ştie că suntem între aceia care îl binecuvântează pe Dumnezeu, de trei ori zicem: „Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până-n veac”. In timp ce se spun cuvintele acestea cu cântare, preotul slujitor vorbeşte cu Domnul Hristos şi zice în taină: „Plinirea Legii şi a prorocilor Tu însuţi fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată rânduiala părintească, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Iată ce cerem noi de la Dumnezeu: „...umple de bucurie şi de veselie inimile noastre...”. Nu este de mirare că la Sfântul Maslu, la rugăciunea cea dintâi, zicem: „Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, pecete nestricată, bucurie a inimii, veselie veşnică”. Este o listă de binefaceri pe care noi le aşteptăm şi prin untdelemnul de la Sfântul Maslu, undelemnul sfinţit. Lista aceasta de binefaceri începe cu bucurie şi se sfârşeşte cu bucurie şi veselie.

„Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ţie îţi mulţumim, Doamne...” - pentru ce? Pentru tot ce faci pentru noi, pentru tot ce ne dai, pentru Liturghia aceasta. Mulţumim pentru Evanghelie, mulţumim pentru cuvântul lui Dumnezeu. Azi dimineaţă am citit din Sfânta Evanghelie de la Ioan cuvintele: „Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti” (Ioan 12, 26), deci Dumnezeu ne iubeşte şi ne cinsteşte, şi noi trebuie să-L iubim şi să-L cinstim. Să-L iubim cu iubirea câtă o avem noi şi să trăim în legătură cu Dumnezeu, pentru că cei mai mulţi dintre oameni se gândesc prea puţin la Dumnezeu sau, de multe ori, nu se gândesc, cei mai mulţi se gândesc la interesele lor, chiar atunci când îl preamăresc pe Dumnezeu.

După toate acestea trebuie să împlinim şi gândul: „...Ţie îţi mulţumim, Doamne...”, pentru ce? Pentru toate: „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi- vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate...” (Tesaloniceni 5, 16-18) - aţi auzit de la Sfântul Apostol Pavel chiar la Sfântul Maslu. Să fim şi mulţumitori, să nu fim numai oameni care cer ceva de la Dumnezeu, să fim şi lăudători, să nu ne gândim numai la ce profit am avea noi din legătura cu Dumnezeu, ci să ne gândim să fim dintre cei care îl binecuvântează pe Dumnezeu. Atunci suntem pe cale bună, atunci se înmulţeşte binele din lumea aceasta, se înmulţeşte bucuria, se întăreşte împărăţia lui Dumnezeu, adică lumea cea nouă condusă de Dumnezeu; atunci suntem între cei pe care îi binecuvântează Dumnezeu, pentru că Dumnezeu binecuvântează pe cei ce îl binecuvântează pe El.

Iată nişte gânduri care aş vrea să vă rămână, care aş vrea să vă conducă, care aş vrea să schimbe la faţă lumea aceasta, nişte gânduri care-L aduc pe Dumnezeu între noi şi fac ca Hristos să fie în mijlocul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN

Fragment din cartea "SĂ BIRUIM SUFERINŢA PRIN CREDINŢĂ", Editura Andreiana

Cumpara cartea "SĂ BIRUIM SUFERINŢA PRIN CREDINŢĂ"

 

Cuvânt rostit la Sfântul Maslu, 23 martie 2009.
 

Pe aceeaşi temă

22 Noiembrie 2019

Vizualizari: 629

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

binecuvantarea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE