Dumnezeu... celor smeriţi le dă har. (Iac. 4, 6) Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi II cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi. (In 14, 16-17) Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. (Rom. 5, 5)

Rugăciunea, postul, privegherea şi orice alte fapte creştine - nu doar în săvârşirea acestora constă scopul vieţii noastre creştine, deşi ele slujesc ca mijloace necesare pentru atingerea lui. Adevăratul scop al vieţii noastre creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt. Iar postul, privegherea şi rugăciunea şi orice fapte bune pentru Hristos sunt mijloace pentru dobândirea Duhlui Sfânt al lui Dumnezeu. (Sfântul Serafim de Sarov)

Dacă harul lui Dumnezeu nu-l luminează pe om, nu va fi folos. Atunci orice cuvânt ţi-aş spune ar fi de nefolos. Insă dacă împreună cu cuvintele lucrează harul, atunci, în aceeaşi secundă, se produce o schimbare în conformitate cu năzuinţa omului. In acea clipă se schimbă viaţa lui. Insă aceasta se întâmplă cu acela care nu şi-a stricat auzul său şi nu şi-a împietrit conştiinţa. (Stareţul Iosif Isihastul)

Sub lucrarea harului omul devine înţelept, plin de pace, plin de evlavie. (Stareţul Daniil Katunakiotul)

O condiţie necesară pentru aceasta (dobândirea harului) este o viaţă petrecută cu luare-aminte, mai cu seamă având înfrângerea voii proprii şi rugăciunea curată. (Stareţul Efrem Katunakiotul)

In icoane se află harul lui Dumnezeu. Ele ne apără pe noi de puterile întunericului. Ele sunt ajutorul nostru de la Dumnezeu. Există osebite sfinţenii în care se află harul Sfântului Duh. Şi icoana este osebită în slava harului; rugată veacuri de-a rândul, devine icoană făcătoare de minuni... Către icoană trebuie să ne raportăm cu evlavie, dragoste şi mulţumire către Dumnezeu. (Preacuviosul Sevastian al Karagandei)

Aveţi grijă de har ca de cel mai scump mărgăritar, care nu poate fi cumpărat pe nici un preţ...

Omul dreptcredincios nicicând nu se ceartă cu cineva. La cel credincios, în cuvântul său ce e da e da şi ce e nu e nu. Căci disputa tulbură sufletul şi harul pleacă. (Schiegumenul Ieronim Verendeakin)

Schiarhimandritul Vitalie Sidorenko a spus că orice patimă către cele pământeşti îndepărtează de la noi harul lui Dumnezeu.

Omului i s-a dat viaţă ca ea să-i slujească lui, nu el ei, adică omul nu trebuie să se facă rob al împrejurărilor, nu trebuie să aducă cele lăuntrice ale sale ca jertfă celor dinafară.

Slujind vieţii, omul pierde nemăsurat, lucrează fără judecată şi ajunge într-o tristă nedumerire, în care el chiar nu mai ştie pentru ce anume trăieşte. Scopul vieţii creştine, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, este de a preaslăvi pe Dumnezeu în trupurile şi în sufletele noastre, care sunt ale lui Dumnezeu. Deci, însemnând aceste sfinte cuvinte în suflete şi în inimi, trebuie să ne îngrijim ca dispoziţia şi faptele noastre în viaţă să slujească spre slava lui Dumnezeu şi spre zidirea aproapelui. (Preacuviosul Nectarie de la Optina)

Harul lui Dumenzeu este o bucurie de la Dumnezeu... Şi este dator omul în calea vieţii sale să meargă după ce anume?... După dragoste, după bine. Este dator să se străduiască pentru acestea şi plin de răbdare să suporte, ca să atingă veşnica bucurie, iar nu chinurile. Trebuie să lucrăm dragostea, către bucuria veşnică năzuind.

Din cârtire totul este pierdut...

In lucrarea mântuirii tale, nu uita să alergi către ajutorul Sfinţilor Părinţi şi al sfinţilor mucenici. Prin rugăciunile lor Domnul ne izbăveşte de patimi. Să nu credeţi însă că prin propriile puteri cineva s-a izbăvit de ele. Să nu nădăjduiţi întru sine până la moarte în lupta cu patimile.

Doar singur Domnul este puternic să izbăvească de ele pe cei ce-I cer Lui ajutorul. Iar liniştea să nu o căutaţi până la moarte. (.Preacuviosul Sevastian al Karagandei)

Dragostea către Dumnezeu şi către oameni este temelia vieţii creştine. Dragostea este cel mai mare dar, fiind lăsată pe pământ de Mântuitorul nostru. Şi cu atât mai mult poate omul să se înalţe de la pământ la cer prin aceasta. Viaţa pământească e timp de semănat, să fim mai buni, mai generoşi, să aruncăm pretutindeni sămânţa dragostei,
ca la timpul cuvenit să secerăm din belşug...

Există două chipuri de vieţuire: a vieţui pentru sine şi a vieţui pentru alţii. A vieţui doar pentru sine, a se iubi doar pe sine este o ruşine pentru creştin. Iubirea de sine este unul dintre cele mai mari păcate. Aceasta este rădăcina răului din care răsar ramurile: mândria, iubirea de arginţi, iubirea de îndulcire... Există şi un alt chip de vieţuire, preaminunată şi nobilă înţelepciune: a trăi pentru alţii...

Astfel, Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi (Mt. 20, 28).

A sluji omenirii în suferinţă, a ajuta pe fraţii mai mici, a se face „tuturor toate” este singura viaţă vrednică pentru orice creştin. Pildă a slujirii oamenilor ne dă însuşi Domnul Iisus Hristos. {StareţulMihailEdlinski)

Scopul vieţii noastre este de a ajunge în împărăţia cerurilor. Aceasta se dobândeşte însă cu multe necazuri.

Se spune: Prin multe necazuri se cuvine să intrăm noi în împărăţia cerurilor ori se spune iarăşi: Multe necazuri au drepţii, însă din toate acestea îi izbăveşte pe ei Domnul.

Dacă necazuri au chiar şi drepţii şi a le înlătura nu pot nici ei, atunci ce să spunem noi, cei păcătoşi, spre îndreptăţirea noastră? Să primim dară toate necazurile trimise nouă
de Domnul ca pe o îndurare nespusă a Părintelui ceresc, Care vrea ca noi, păcătoşii, să fim curăţiţi prin aceste necazuri şi să intrăm în împărăţia Sa cea cerească. (Ieromonahul Daniil Fomin)

Trebuie ca întotdeauna să păstrăm în minte un singur scop: mântuirea. Aceasta este lucrarea întregii vieţi. Precum un orb care a pierdut drumul şi bate cu bastonul în jur şi nu află nimic; şi care, deodată, aflându-l, din nou cu bucurie merge înainte. Baston pentru noi este rugăciunea.

Şi se arată precum fulgerul: apare şi se luminează totul şi vedem unde şi cum să mergem. Insă aceasta se întâmplă foarte rar... Nimic nu ni se dă uşor. Şi în viaţă, şi poate nici la sfârşit nu ni se dă, însă după moarte virtuţile te înconjoară pe tine şi te înalţă. (Schiarhimandritul Ioan Maslov)

Telul vieţii noastre trebuie să fie viata în comuniune cu Dumnezeu. Noi trebuie neîncetat să năzuim către împărăţia cerurilor, căreia am fost hărăziţi. Adevărata viaţă pentru noi este viaţa veşnică. Către ea suntem chemaţi de pe pământ.

E nevoie să-L chemăm pe Dumnezeu înainte de a ne apuca chiar şi de cele mai simple lucruri, să facem totul înaintea feţei lui Dumnezeu.

Noi trebuie să încercăm să facem totul întru Dumnezeu şi să nu facem nimic fără Dumnezeu. (Arhimandritul Serghie Şevici)

Iată, acum trăim zadarnic, fără luare-aminte, pentru a vedea în viaţa noastră urmele Proniei lui Dumnezeu. Nu avem înţelepciune pentru a înţelege ce vrea de la noi Domnul în unele împrejurări ale vieţii. Şi toate acestea pentru că noi uităm de singurul scop al vieţii pământeşti, de calea veşniciei. Uităm şi devenim adesea luptători îndrăzneţi împotriva lui Dumnezeu, împotriva celor hotărâte nouă de Dumnezeu, neprimind adevărurile de necontestat: că singură Crucea arată calea omului către mântuire - către fericita veşnicie. Doar calea îngustă şi strâmtă conduce către împărăţia cerurilor. (Arhimandritul Io an Kristiankin)

Câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8,14). Sfinţii Părinţi, în timpurile de demult, ne-au descoperit învăţătura lor, iar Sfânta Biserică o păstrează pe ea ca pe un odor sfânt... Sfântul Ignatie spune că creştinul desăvârşit „îl are în sine pe Dumnezeu”...

Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „Scopul tuturor celor care trăiesc după Dumnezeu trebuie să fie acela de a bineplăcea Domnului Iisus Hristos, să fie împăcarea cu Dumnezeu-Tatăl prin dobândirea Sfântului Duh.

Prin aceasta se primeşte mântuirea. Doar în aceasta se cuprinde mântuirea oricărui suflet. Şi dacă în noi nu există această căutarea a Sfântului Duh, atunci este în zadar
orice nevoinţă şi în zadar este toată dorinţa noastră; fără de folos e calea care nu duce către aceasta. Intru cel care se îmbogăţeşte în comoara cea cerească, cu înţelepciune vine şi Se sălăşluieşte întru el Hristos Care a spus: Eu cu Tatăl Meu vom veni şi Ne vom face sălaş întru dânsul.

Acesta după încercare cunoaşte a cui bucurie a primit, ce comoară are în inima sa, vorbind cu Dumnezeu... Cel ce cugetă însă că are întru sine pe Duhul Sfânt, neavându-L pe El acela, când aude că lucrarea Sfântului Duh se manifestă în cei care în mod lucrător o au pe ea, nu cred acesteia; căci fiecare după propria sa stare îi judecă pe alţii.

Cine nu se învredniceşte însă de acest bine, să se supună pe sine doar şi să nu vorbească întru supunerea sa cum că lucrarea aceasta nu este cu putinţă. Fiind mustrat şi încredinţat din Sfintele Scripturi, să ştie dară că lucrarea aceasta este cu putinţă, însă din pricina încălcării şi neîmplinirii poruncilor lui Dumnezeu fiecare se lipseşte pe sine de acest bine.

Sfântul Grigorie Palama spune: „Se cuvine ca rugăciunea necontenită să dobândească Duhul Sfânt, ci nu doar să-L dobândească, ci să-L şi păstreze.” La Sfântul Macarie cel Mare citim cuvinte pe care aproape cuvânt cu cuvânt Preacuviosul Serafim de Sarov le-a grăit mai apoi: „Cât de minunate ne-ar fi postul, rugăciunea şi feluritele însuşiri şi
nevoinţe, cu toate acestea trebuie să luăm aminte la ele şi să le împlinim, în toate cerând dobândirea Sfântului Duh al lui Dumnezeu.” (Protoiereul Valentin Svenţiţki)

Scopul vieţii noastre este viaţa veşnică, bucuria cea veşnică. împărăţia cerurilor, conştiinţa curată, pacea - toate acestea sunt în inima noastră. (StareţulNikolai Gurianov)

Viaţa nu este doar un lucru obişnuit care poate fi petrecut cu înţelepciune, moral, frumos - doar ca ideal al filosofiei şi al ştiinţei. Viaţa este asemenea unui om care după un naufragiu se află în mijlocul mării. Scopul este doar cum să se prindă de un lucru care l-ar putea duce pe el la mal. In realitate, există doar lumina lui Hristos şi întunericul cel diavolesc, nu există altceva la mijloc. Toate celelalte sunt sminteli şi rătăciri. Doar lumina lui Hristos poate să vădească întunericul satanei. Lumină lină a sfintei slave, mântuieşte-ne pe noi! (Schiegumena Maria Dohtorova)

Scopul vieţii omeneşti este părtăşia cu Dumnezeu, în care constă mântuirea sufletelor noastre şi veşnica fericire. Calea este împlinirea poruncilor Lui, supunerea către voia Lui, care se manifestă în împrejurimile vieţii. Nevoinţa este curăţirea inimii de patimi. Smerenia este calea către credinţă, către primirea harului Lui, fără de care nu se poate săvârşi nimic bun şi sfânt întru noi. (Egumena Arsenia Sebreakova)

Fragment din cartea "Calauza duhovniceasca. Sfaturi ale nevoitorilor ortodocsi din veacul al XX‑lea", Editura Sophia

Cumpara cartea "Calauza duhovniceasca. Sfaturi ale nevoitorilor ortodocsi din veacul al XX‑lea"

• Viata crestina dupa Sfantul Isaac Sirul
  Publicat in : Editoriale
• Viata crestina si vizionarea TV - o perspectiva patristica
  Publicat in : Editoriale
• Familia preotului, model de viata crestina
  Publicat in : Religie
• Semnificatia Crucii in viata crestina
  Publicat in : Duminica Sfintei Cruci

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: