Un om oarecare, vestit in lucrarile lumesti, cu numele Ioan, lepadand toate indulcirile vietii, ducea o viata smerita si monahiceasca. Si indeletnicindu-se cu fapte dumnezeiesti, se sarguia ca sa placa numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea intru rugaciuni si cereri, tindea si sporea catre cele mai inaintate si mai mari ispravi. Fiindca, pe langa celelalte ale lui pasiri, avea obicei a se duce ca sa privegheze toata noaptea la bisericile Domnului.
Intr-o noapte, s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofia ce se afla in Constantinopol si, afland usile incuiate, a sezut acolo pe un scaun ce era aproape, fiind ostenit el, si intru sederea sa isi citea slujba cu glas sovaitor.
Si iata a vazut o stralucire de lumina, ce venea de afara, si privind mai cu luare aminte, a vazut un barbat cucernic, care urma dupa lumina aceea. Deci, bucurandu-se pentru acea privire, a luat mai bine aminte, voind sa vada ce are sa faca acel om. Si cand a ajuns omul acela la portile Bisericii Sfintei Sofia, ce erau inchise, si-a plecat genunchii inaintea portilor si indestul a facut rugaciune, apoi a ridicat in sus mainile sale si, facand semnul crucii pe porti, indata portile s-au deschis singure, si impreuna cu lumina a intrat inauntru si barbatul acela. Si dupa ce a intrat, iarasi a plecat genunchii pe pardoseala, unde deasupra era zugravita icoana Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, si, sculandu-se, a deschis si acolo portile. Si venind la portile cele frumoase de argint ale bisericii in pridvor, destula rugaciune a facut acolo, apoi cu semnul crucii le-a deschis si pe acelea, si asa a intrat in biserica cu totul luminat fiind.
Deci, mergand in mijlocul bisericii, si-a ridicat mainile in sus, induplecand pe Dumnezeu. Iar dupa ce si-a ispravit rugaciunea, s-a intors inapoi si trecea prin pridvorul bisericii, iar portile se incuiau prin dumnezeiasca lucrare indata ce acela iesi afara. Deci, sta sfantul om Ioan si cauta cu luare aminte, unde va merge acel barbat dumnezeiesc, dupa iesirea din biserica. si fiindca acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca sa afle unde se ascunde acest fel de scump margaritar al lui Dumnezeu. Si abatandu-se acela putin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogoratoare a Sfantului mucenic Iulian; si apropiindu-se de casa foarte mica, si batand cu mana in usa, a strigat incet numele femeii ce era inauntru: "Maria", si asa a intrat inauntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a ridicat din mijloc, si asa intre amandoi s-a facut noapte intunecata.
Iar femeia acelui dumnezeiesc barbat a aprins lumanarea din candela si a dus-o barbatului ei; insa el nu s-a culcat pe pat, nici nu si-a odihnit trupul in vreun alt chip, ci a inceput sa lucreze, caci era ciobotar. Atunci si cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fara de sfiala a intrat inauntrul casei, si cazand la picioarele lui, le uda cu lacrimi si rugandu-l pe el, zicea:
- Nu te ascunde de mine, cine esti, si care este inalta ta vietuire, prin care faci astfel de minuni, pe care le-am vazut insumi cu ochii mei.
Iar, smerit-cugetatorul acela zicea:
- Iarta, batranule, pentru Domnul. Eu sunt om pacatos si nu am la sinemi nici o fapta buna. Ca cine sunt eu pacatosul? Sau de unde am invatat vreo inalta vietuire, precum singur zici, in vreme ce sunt sarac si ma aflu lucrator mestesugului celui mai neinsemnat; te-ai inselat, omule, te-ai inselat, si ai vazut naluca, iar nu adevarul.
Atunci batranul a adaugat lacrimi peste lacrimi, si nu inceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca sa-i arate lui fapta buna a sa cea mare. Caci zicea:
- De nu era lucrul dumnezeiestii pronii, ca sa se descopere petrecerea ta, cu adevarat nu m-as fi invrednicit eu cel mai mic sa fiu privitor al acestui fel de taina.
Deci, stramtorat fiind de juraminte acel minunat barbat s-a sculat de pe scaun si, facand mai intai metanie batranului, a inceput a zice asa:
- Bine sa stii, fratele meu, ca nici o isprava pe pamant n-am castigat decat sa ma innoroiesc si sa ma intinez cu pacatele si sa cinstesc mai mult desfatarea trupeasca. Iar dupa aceasta, din bunatatea Dumnezeului meu, luand in minte frica muncii, dupa cum vezi mi-am luat femeie, dar n-am intinat curatenia trupului. Ci amandoi cu unire pazim fecioria si tainuim aceasta, zicand ca ea este stearpa. Si pana acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, pazim noi adevarata curatenie a sufletului si a trupului, pentru dorinta si dragostea Ziditorului nostru. Voi adauga inca si alta, pentru legatura juramantului. Bogatia mea toata nu este mai multa decat numai trei arginti si jumatate, si cu acestia cumparand piei, lucrez mestesugul ciubotelor; si dobanda ce o scot de acolo o despart in doua parti: o parte adica, cea mai dreapta si de capetenie, o harazesc lui Hristos, impartind-o la saraci - fratii lui Hristos - iar cealalta parte o cheltuiesc la trebuintele noastre; si asa pururea petrecand, astept neincetat pe infricosatorul Judecator ce va sa vina. Si-mi aduc aminte de cercetarea cea infricosatoare ce au sa-mi faca cumplitii demoni.
Aceasta poveste auzind-o Ioan si inspaimantandu-se de curata si fericita viata a pururea pomenitului Zaharia (caci asa se numea), l-a laudat pe el. Apoi binecuvantandu-l pe acel minunat barbat, a iesit din casa lui cu bucurie si veselie. Si Ioan s-a dus la casa unde gazduia, multumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a vazut. Iar fericitul Zaharia, cel ce intru adevar era lipsit de mandrie, voind ca sa fuga de amagirea desertaciunii lumesti, si-a lasat casa sa si a fugit, cu desavarsire necunoscut tuturor facandu-se.
*
Dar Sfantul Antonie, dupa cum am spus, avea razboi de la cel viclean. Odata, intr-un moment de ispita, satana i-a spus:
- Antonie, altul ca tine nu exista. Esti cel mai sfant de pe pamant.
Periculos gandul mandriei. Marele Antonie l-a izgonit. Insa a auzit atunci si un alt glas de la Dumnezeu:
- Vrei sa vezi cine este cel mai sfant? Mergi jos in Alexandria (marea cetate in bogatie si stricaciune), si acolo il vei afla.
Coboara in Alexandria. Si dupa ce a trecut de centru si de partile marginase ajunge la un subsol.
- Aici - i-a spus ingerul Domnului - locuieste cel mai sfant om din lume.
Cand a intrat a vazut un cizmar.
- Tu ce faci?, il intreaba. Cum vietuiesti?
- Ma trezesc dimineata si imi fac cruce. Imi chem femeia si copiii, facem rugaciune si citim Evanghelia. Apoi vin aici la cizmarie si muncesc. Din tot ce scot, dau si la unul mai sarac. Plang pentru pacatele mele si cer mila lui Dumnezeu.
- Nu faci nimic altceva?
- Nimic altceva.
Si s-a minunat Marele Antonie.
Poti sa te duci in Sfantul Munte si sa pustnicesti intr-o pestera, si totusi sa te duci in iad. Si se poate sa ramai in cel mai stricat oras (cea mai stricata societate) si sa traiesti nu numai cu intelepciune, ci si in feciorie.
Autor anonim
Secret Secret
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.