Libertatea fata de patimi e posibila in aceasta viata

Libertatea fata de patimi e posibila in aceasta viata

Vorbind de multe ori, cu multi din lume, in cursul unor dis­cutii iscate intre noi cu privire la impatimire si nepatimire, i-am auzit spunand aproape pe toti - nu numai pe unii dintre cei nedesavarsiti in virtute si cucernicie, dar chiar si pe unii dintre cei ce par a fi desavarsiti in virtute si au in lume renumele si marea faima de a fi desavarsiti in virtute - ca nu este cu putinta ca un om sa ajunga la o asemenea inaltime a nepatimirii, incat sa vorbeasca si sa manance impreuna cu fe­mei si sa nu sufere nici o vatamare, nici sa patimeasca in ascuns vreo miscare sau intinare.

Auzind acestea, eu insumi m-am umplut de mare intristare (descurajare) si am fost silit sa jelesc pentru cei ce spun acestea si sa plang dintr-o multa compasiune, stiind intocmai ca nu altceva ii face pe ei sa spu­na acestea decat multa ignoranta a harurilor (harismelor) lui Dumnezeu.

Caci daca n-am fi lipsiti de adevarata nepatimire si acoperiti cu intunericul patimilor si robi ai placerilor si ai vointelor carnii, omorarea de viata-facatoare a lui Iisus Dum­nezeu (2 Co 4, 10), pe care o daruieste madularelor sfintilor Sai, nu le-ar fi ramas necunoscuta si n-ar fi fost cu necredinta fata de ea.

Si cum vor crede acestia candva ca unii sunt sau se fac morti pentru lume, ca vietuiesc numai viata in Duhul Sfant, ei care toata viata s-au straduit a face toate cu fatarnicie, ca sa placa oamenilor (Ga 1, 10) si sa fie numiti de ei iubitori de Dumnezeu?

Caci intrucat isi inchipuie, fiind in patimi, ca au realizat nepatimirea, fiind ei insa si facandu-se cu totul pacat, si convingandu-se pe ei insisi ca numai laudele oamenilor sunt de ajuns pentru virtute, tagaduind astfel nepatimirea, vor sa fie si sa fie numiti sfinti fara aceasta, ca unii care au dobandit sfintenia prin laudele omenesti.

Fiindca pe cel care nu este la­udat pur si simplu sau cumva anume de catre cei multi nu-l socotesc vrednic de nici un cuvant, nestiind, pe cat se pare, ca un singur (om) care cunoaste pe Dumnezeu si este cunoscut de El e mai presus decat zeci de mii de necredinciosi care nu-L cunosc pe Dumnezeu, chiar daca acestia sunt laudati si feri­citi de lumea intreaga, asa cum un singur vazator e preferabil unei multimi nesfarsite de oameni cu vedere scurta.

Caci de­spre faptul ca e cu putinta ca acela care lupta intr-adevar sa ajunga la o astfel de libertate si cel care s-a facut pentru tot­deauna partas al harului lui Dumnezeu poate atinge nepatimi­rea sufletului si a trupului, astfel incat nu numai sa poata man­ca impreuna cu femeile, sa vorbeasca cu ele, si sa ramana ne­tulburat de ele si nepatimitor, ba chiar si trecand prin mijlocul cetatilor si auzind cantareti si chitaristi si vazand mascarici si dansatori si bufoni, nu se vatama cu nimic, despre acest fapt da marturie orice scriere, si orice istorie si faptele sfintilor ne dau in scris astfel de marturii si pentru aceasta se savarseste toata faptuirea luptatoare si toata reaua patimire suferita d catre cei cuviosi.

Sfantul Simeon Noul Teolog

15 Martie 2010

Vizualizari: 3472

Voteaza:

Libertatea fata de patimi e posibila in aceasta viata 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact