Maica Cerului, ocrotire si adapostire

Maica Cerului, ocrotire si adapostire Mareste imaginea.

Bucură-te, ocrotire si sfântă adăpostire a tuturor credincioşilor! (Acatistul Maicii Domnului, Icosul 9)

Unul dintre efectele cele mai binecuvântate pentru evlavia noastră este că întruparea Domnului ne-a dat-o pe cea mai puternică apărătoare în nevoi, pe Născătoarea de Dumnezeu. „Din Maria S-a născut Hristos” (Mt. 1, 16). Aşa încheie Sfântul Evanghelist cartea neamurilor lui Iisus. Iar pe adevărul acestor cuvinte, ca pe o stâncă de granit, se întemeiază tot ceea ce generaţiile şi credincioşii au închinat Maicii Domnului: zilele ei de sărbătoare, laudele şi cântările în cinstea ei, rugăciunile care se înalţă de pretutindeni către aceea pe care Sfânta noastră Biserică o numeşte „scară pe care S-a coborât la noi Dumnezeu” şi „podul care trece la cer pe cei de pe pământ”.

Ea este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, comoară vrednică de cinste a întregului pământ, candelă nestinsă, cunună a fecioriei, sceptrul învăţăturii celei drepte, templu de nezdruncinat, sălaşul Aceluia Care nu poate fi încăput de vreun sălaş, Maică şi Fecioară. întreaga existentă a Maicii Domnului a intrat în veşnicie: fiecare zi si fiecare ceas, fiecare pulsaţie de viaţă lăuntrică, toate bucuriile şi toate suferinţele, cele mai smerite şi cele mai slăvite clipe ale vieţii sale. Nimic nu s-a pierdut, totul trăieşte în continuare, asumat în plinătatea veşnică a sufletului său intrat în patria fericită.

Sfântul Siluan Atonitul grăieşte astfel: „Maica Domnului n-a aşternut în scris gândurile ei, nici iubirea ei pentru Dumnezeu şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicidecum înţelege, fiindcă iubirea ei pentru Dumnezeu e, înrr-adevăr, mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea Serafimilor şi a Heruvimilor, şi toate Puterile cereşti ale îngerilor şi ale Arhanghelilor sunt mute de uimire fată de ea. Chiar dacă viata Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Domnul ne-a lăsat, totuşi, să ştim că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, ea vede toate popoarele pământului şi că, asemenea Fiului ei, îi este milă de toti si-i milu ieste pe toti”.

In continuare, Cuviosul atonit face următoarea mărturisire: „Ah, dacă am putea şti cum îi iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cum îi este milă şi suferă pentru cei ce nu se îndreaptă! Eu însumi am avut experienţa acestui fapt. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: am cunoscut pe Preacurata Fecioară în duhul. Nu am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o recunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Fără îndurarea ei aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: «Nu-mi place să văd ceea ce faci!». Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat cu putere asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci. Nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei fată de mine, necuratul, si cum voi mulţumi bunei si milostivei Maici a Domnului”.

Păgânul împărat Iulian, trecând prin Cezareea, l-a ameninţat pe Sfântul Vasile cel Mare că la întoarcerea din Persia va arde cetatea şi va lua poporul în robie, pentru că nu se închina zeilor. Sfântul Vasile a adunat poporul în Biserica Născătoarei de Dumnezeu de pe Muntele Didim şi s-au rugat Preacuratei să risipească sfatul păgânului împărat. Pe când se rugau, Sfântul a văzut o mare oaste cerească roind împrejurul muntelui, având în mijloc o femeie şezând pe un tron, în mare slavă. Era chiar Preasfânta Născătoare, care zicea îngerilor ce o înconjurau: „Chemaţi la mine pe Mercurie, ca să se ducă să răpună pe Iulian, vrăjmaşul Fiului meu”. Atunci s-a arătat lui Vasile însuşi Mucenicul Mercurie, îmbrăcat în armele sale, care, luându-şi încuviinţare de la Maica Preacurată, a pornit degrabă. Mercurie trăise în acea cetate cu o sută de ani mai înainte, pe vremea împăraţilor Deciu si Valerian.

După această vedenie, Sfântul Vasile s-a coborât numaidecât în biserica Sfântului Mercurie din oraş şi a căzut în rugăciune la icoana Maicii Preacurate, lângă care se afla şi chipul marelui Mucenic Mercurie, cerând să-l apere de păgânul împărat Iulian. Stând astfel în rugăciune, Sfântul Vasile a văzut chipul Sfântului Mercurie facându- se nevăzut şi arătându-se, peste puţin timp, cu suliţa însângerată. In vremea aceea, Iulian a fost lovit în război de către Mucenicul Mercurie. Atunci, Sfântul Vasile cel Mare a realizat că vedenia pe care a avut-o fusese adevărată si a mulţumit cu smerenie lui Dumnezeu.

Din această întâmplare se vede clar cât de mult îi ajută Maica Domnului pe creştinii care o cinstesc şi îi cer mijlocirea ei maternă.

Deşi se află în ceruri, în lumina Preasfintei Treimi, Preacurata Fecioară ne priveşte şi ne ocroteşte pe noi cei de pe pământ. PIristos ne-a dat-o nouă spre mângâiere şi ajutor. Ea este nădejdea noastră, e Maica noastră după duh şi e aproape de noi după fire, mijlocind de la Dumnezeu sprijin în nevoile şi în necazurile noastre. In Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului, Isidor Glavas, Mitropolitul Tesalonicului (+1397), zice: „De la sufletul tău atotsfânt şi de la puterea ta aşteptăm, de Dumnezeu preahărăzită, să înlături norul păcatelor care ne întristează şi să ne dai să gustăm harurile tale”.

Adresându-se Fecioarei, Sfântul Andrei Criteanul spune: „Tu eşti vistieria tainei ascunse dinainte de veacuri. O, stâlp de viaţă făcător, care nu luminezi calea lui Israel cel trupesc, ci a celui duhovnicesc, călăuzit spre cunoştinţa neamăgitoare, ţinându-i lumina aprinsă în chip dumnezeiesc! Ce mir va unge trupul tău cel binemirositor, cel neprihănit, cel plin de tot binele, cel care ţâşneşte iertarea, cel din care izvorăşte nestricăciunea, cel din care este îndumnezeirea, cel în care este desăvârşirea, prin care este mântuirea?”. Iar mântuirea aceasta, care izvorăşte acum din Fecioara, ca si iertarea si nestricăciunea, întrucât e pusă împreună cu ele, la prezent, nu la trecut, nu este numai o mântuire din nevoi, ci se acoperă sau se completează cu iertarea, cu nestricăciunea, cu îndumnezeirea, fiind o mântuire totală. Acest Sfânt Ierarh al Cretei mai spune: „Tu eşti noul vas al mirului nesecat, tu eşti mireasma aromatelor spirituale, tu eşti floarea nestricăciunii, pământul purtător de aromate, vasul purtător de viaţă, sfeşnicul luminos, veşmântul împărătesc...”.

Evident, toate aceste imagini au o semnificaţie de permanenţă. Fecioara nu e un vas care numai odinioară a păstrat mirul, iar acum e gol. Căci se foloseşte prezentul nu trecutul: „Eşti”, nu „ai fost”. Ar fi absurd, din punct de vedere ortodox, să gândim că Fecioara acum nu mai e sfeşnicul luminos, floarea nestricăciunii, că acum e un veşmânt împărătesc care nu mai e folosit, o diademă care nu mai e întrebuinţară, o cutie a mirului scoasă din uz. Ea este si rămâne de-a pururi hlamida împărătească ce ne acoperă şi mirul parfumat ce înmiresmează existenţa noastră pe marea fragilă a vieţii, adeseori învolburată de viforul ispitelor.

Este drept ca Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh să o încununeze pe Sfânta Fecioară ca împărăteasă, stăpânind asupra întregii creaţii. Plini de îndrăzneală flască, profitaţi de puterea ei! Iar eu, pe Maica Domnului, care e şi Mama mea, o încunun cu mizeriile mele purificate, deoarece nu am nici pietre preţioase, nici virtuţi. Iubirea noastră pentru Preacurata Fecioară să fie şi mai vie, mai supranaturală. Să nu venim mereu la ea pentru a-i cere ceva. Să ne apropiem de ea şi pentru a-i face daruri, afecţiunea noastră, iubirea noastră pentru divinul ei Fiu, arătându-i această iubire prin slujirea celorlalţi oameni care sunt, de asemenea, copiii săi.

Să ne străduim a-I mulţumi lui Hristos, înălţând laude pentru neprihănita Sa Maică, pentru aceea care L-a adus pe lume pe Domnul. Cutezători - ca nişte copii - să îndrăznim a-I spune lui Iisus: „Marea mea Iubire, binecuvântată fie Maica Ta ce Te-a adus pe lume!”. Desigur, acest lucru Ii va plăcea, şi Domnul va sădi şi mai multă iubire în sufletul nostru. In primejdii, în îndoieli şi în dificultăţi să ne gândim la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să o chemăm pe Stăpâna cerească şi ea va mijloci pentru noi înaintea lui Hristos. Noi putem obţine, în mod sigur, asistenţa rugăciunilor ei dacă umblăm pe urmele ei şi îi imităm virtuţile. Este minunat să avem pentru ea un loc special în inimile noastre.

O, cât de fericiţi suntem să avem o astfel de scăpare la care să alergăm, cum este Născătoarea de Dumnezeu! Alergând la ea, toate s-ar schimba în bine. Ce simple şi necomplicate ar fi problemele noastre zilnice! Cât de curate şi de nepătate ar deveni sufletele noastre! Cât de uşor ar fi pentru noi să atingem scopul vieţii, care este comuniunea desăvârşită cu Dumnezeu, cu Maica Sa si cu toti Sfinţii. Recunoscători pentru binecuvântările ei de crin, să-i mulţumim şi s-o preamărim cu imnograful Bisericii noastre străbune, zicându-i: Plecăciune ţie, Maică îndurerată care-ai plâns la cruce şi-ai văzut murind! Fiul tău dat jertfă pentru lumea toată, jertfa ta curată cu a Lui unind.! Plecăciune ţie, Maică Rugătoare, chip al bunătăţii, grai mângâitor! Fii a rugăciunii noastre-ajutoare, pentru alinarea câtor răni ne dor. Amin.

Irineu, Arhiepiscop Alba Iulia

Imparateasa cerului si Mama noastra. Editia a doua; Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Imparateasa cerului si Mama noastra"

Pe aceeaşi temă

06 Iunie 2018

Vizualizari: 205

Voteaza:

Maica Cerului, ocrotire si adapostire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE