Maxime si cugetari aghioritice

Maxime si cugetari aghioritice Mareste imaginea.

Spunea Gheron Iosif Isihastul:

- Să ţii cuvântări e aşa de uşor, ca şi cum ai arunca pietre din clopotniţă. Dar să faci cele spuse e ca şi cum ar trebui să aduni pietrele şi să le urci din nou în clopotniţă.

*
Să ne ocupăm doar cu lucrurile esenţiale şi folositoare, pentru că orice lucru nefolositor de-a lungul timpului devine şi vătămător.

*
Spunea un monah:

- Să fim creştini autentici, fără şiretlicuri şi concesii, altfel nu putem avea nici viaţă duhovnicească şi nici nu putem să facem ceva valoros în viaţa noastră. Ci doar treacă-meargă.

*
- Părinte, ştiţi pe cineva în apropiere de la care să auzim cuvânt de folos?

- Folosul duhovnicesc nu se face la comandă. Poţi să te foloseşti şi fără să auzi cuvânt duhovnicesc. Această viaţă liturgică şi ascetică poate să te folosească mult mai mult decât mii de învăţături.

*
A spus un monah:

- Să vorbiţi mai mult cu exemplul vieţii voastre decât cu cuvinte. Cu trăirea, nu numai cu teorii.

Hristos nu a spus doar „învăţaţi poruncile din Scripturi", ci a dat şi exemplul Său: învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima (Matei 11, 29).

*
- Gheronda, de ce puneţi metanie şi laicilor?

- Pentru că au harul Sfântului Botez.

*
A spus un monah:

- Dacă spunem că Dumnezeu Tatăl este casa, atunci Hristos este uşa, iar Duhul Sfânt este cheia.

*
Există împărăţia subterană a diavolului, care magnetizează şi-l atrage pe om în jos, şi împărăţia lui Dumnezeu, care-l trage şi insuflă pe om spre înălţimile cerului.

*
A spus un monah:

- Omul duhovnicesc în dileme se cerne. Atunci când trebuie să ia decizii serioase.

*
După cum peştele când iese din apă moare, tot aşa şi mintea moare când iese din pomenirea lui Dumnezeu şi rătăceşte în amintirea de lumea aceasta pieritoare.

*
- Gheronda, puteţi să ne spuneţi vreo povestire folositoare de suflet de la Sfântul Paisie, pe care l-aţi cunoscut atâţia ani?

- Ce să vă spun, măi băieţi? Eram aşa de apropiaţi, dar eu, ca un om netrebnic ce sunt, nu am căutat să mă zidesc lăuntric, nici măcar zece la sută să fac ceva. însă o să vă povestesc o întâmplare pe care mi-a spus-o un tânăr vindecat de Sfântul pe când încă trăia, deoarece Sfântul Paisie evita să vorbească despre sine, pentru că... nu se avea în ochi buni: în 1987, un tânăr psalt din Edessa, Dimitris Gherokostas, se afla stăpânit de duhul fobiei generalizate, de claustrofobie, de nesiguranţă ş.a., cu grave crize de panică. Atunci duhovnicul său, părintele Christos, l-a sfătuit să-l viziteze pe părintele Paisie în Sfântul Munte, în speranţa că-l va ajuta.

Era 24 iunie, în amurg de seară, când a ajuns la curtea de la Panaguda. Uşa din sârmă împletită era încuiată însă, şi deasupra era agăţată o hârtie pe care scria: „Scrieţi-mi problemele voastre. Vă voi ajuta mult mai mult cu rugăciunea decât cu cuvintele". Atunci Dimitris a luat o hârtie şi a scris doar atât: „Vreau să vă văd". A aruncat-o în curte şi a pornit deznădăjduit spre poteca ce duce la Iviron. Nu se depărtase nici douăzeci de metri şi aude o voce uscăţivă în spatele său:

- Ei, Dimitris, vino aici. Treci pe la uşa din spate să iei o bucată de rahat, că-ţi place.

Şi s-a întors Dimitris la Panaguda, a luat binecuvântare şi aude următoarea întrebare:

- Bine ai venit, Dimitris! Părintele Christos te-a trimis?

Indată l-au cuprins pe Dimitris gânduri îndoielnice: „Nu cumva e vreun vrăjitor? De unde mă ştie pe mine şi pe duhovnicul meu?"

Citindu-i părintele gândul îi zice:

- Nu sunt vrăjitor, suflete binecuvântat. De altfel, aici în Grădina Maicii Domnului vrăjitorii nu-şi au locul.

- Mă iertaţi, a fost un gând viclean.

- Noaptea asta vei dormi aici la Panaguda.

- Nu, părinte, nu pot, mi-e frică! Mă cuprinde panica.

- De ce ţi-e frică, binecuvântatule? Şi unde vrei să mergi acum? Peste puţin timp se înnoptează. Mănăstirile s-au închis. Te vor mânca fiarele.

Vrând-nevrând, a intrat la Panaguda, s-a închinat în bisericuţă, apoi Sfântul l-a pus în chilia din partea stângă, cum intri, ca să se odihnească. Dar îndată ce a început să se însereze, au început să se audă voci puternice de la Panaguda, care ajungeau până departe în pădure. Pe Dimitris îl cuprinseseră crizele de panică, sudoare rece, şi simţea cum nu mai poate, strigând spasmodic: „Mor, mor../'. A început imediat să spargă tot ce era în chilie. Nimic n-a rămas în picioare. A stricat patul de fier, a răsturnat rafturile, a spart chiar şi geamul însângerându-şi mâna - încă se mai văd urmele - precum şi pervazul şi grilajul de la fereastră, făcând mare dezastru în chilie.

In acel timp, Sfântul Paisie, după cum ne-a povestit Dimitris, nu numai că nu s-a enervat că i-a spart chilia - de altfel se aştepta la aşa ceva -, ci stătea răbdător pe hol şi se ruga lui Hristos, alungând demonii urători de oameni: „Duh rătăcitor, duh viclean, ieşiţi...".

La ivitul zorilor l-a cuprins pe Dimitris un somn uşor şi s-a trezit pe la ora zece, pierzând astfel slujba de dimineaţă. Atunci deschide amorţit uşa şi-l vede pe Sfântul Paisie alături. Părintele vine imediat lângă el plin de linişte şi-l întreabă:

- Ia să vedem, Dimitris, ce ne-a făcut tanganaki aici?

Şi a intrat în chilia vraişte. Lui Dimitris îi era foarte ruşine de dezastrul pe care-l făcuse, şi-i zice părintelui:

- Mă iertaţi, părinte, blagosloviţi, ce vă datorez?

- Ce să datorezi, binecuvântatule?

- Păi e pagubă aici. Trebuie plătită.

- Dimitris, pe aici nu trec banii, ci rugăciunile, i-a spus Sfântul Paisie, făcându-i semnul crucii pe creştet. Ai păţit toate aceste lucruri pentru că nu te împărtăşeşti în fiecare duminică. De aceea ai fobii şi frici. De vreme ce posteşti, îţi duci lupta duhovnicească, te fereşti de păcate grele, eşti în biserică în fiecare zi şi-i cânţi lui Dumnezeu, de ce te împărtăşeşti doar de trei ori pe an? Uite, acum te trimit la Maica Domnului de la Protaton şi să te împărtăşeşti acolo.

Astfel Dimitris a mers liniştit şi uşurat, cu semnul la mâna dreaptă de la tăietura pe care şi-a făcut-o, spre biserica Protaton, şi află cu multă bucurie că la noapte va fi priveghere şi că se va împărtăşi.

Acum Dimitris nu numai că şi-a depăşit fricile şi incertitudinile, ci am spune că a ajuns mai departe, mergând neînfricat peste patruzeci de kilometri zilnic prin grădini, uneori şi în toiul nopţii, pe la bisericile din satele vecine ca să cânte sau să participe la cursuri de pictură. Altă dată, după ce era deja vindecat cu ajutorul rugăciunilor Sfântului Paisie, făcea în fiecare zi câte şaptezeci şi doi de kilometri, chiar şi pe întuneric, pentru sărindar la un fost coleg care murise în accident de maşină. In a treizeci şi noua noapte l-a visat pe prietenul său. L-a întrebat pe Dimitris:

- Ce să îţi dăruiesc, Dimitris, pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine?

- Ce să-i dăruim şi noi Domnului Iisus Hristos şi sfinţilor Săi, că în toată ziua ne urmăresc cu dragostea lor ca să ne facă orice bine în viaţă?

Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele. (Psalmii 22, 6)

*
A venit odată din străinătate un fotograf de meserie să viziteze Sfântul Munte şi a început cu entuziasm să facă fotografii. Nu au trecut două zile că vede în nişte bălegar de mulari răsărind o orhidee foarte frumoasă, încât nu mai era alta mai frumoasă pe lume. Unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul (Romani 5, 20). Adică acolo unde sporeşte păcatul, sporesc în acelaşi timp şi virtutea, şi harul lui Dumnezeu.

*
Pacea este prin excelenţă forţă de unire ca ara- cetul. Confuzia şi zarva îl despart chiar şi pe unul singur. Pe când pacea lui Dumnezeu îi uneşte pe cei mulţi. Pacea ne uneşte şi cu Dumnezeu. Deci unirea noastră cu Dumnezeu este începutul oricărui lucru bun.

- Gheronda, care este cel mai mare interes pentru om?

- Iisus Hristos! Doar El este Cel care ne interesează cu adevărat. Adică ne duce pe toţi împreună lângă Tatăl Ceresc.

*
Spunea un monah:

- Una este să înveţi despre cele dumnezeieşti şi alta să le trăieşti. Una să dobândeşti experienţe dumnezeieşti din lupta ta duhovnicească şi alta să obţii doar cunoştinţe teologice, academice şi superficiale, fără trăire şi pocăinţă.

*
- Gheronda, care e cea mai bună pregătire pentru Dumnezeiasca împărtăşanie?

- După cum spunea şi Sfântul Paisie, Dumnezeieştii împărtăşanii să-i premeargă dumnezeiasca rugăciune6.

*
Spunea un monah:

- Harul şi ispita merg în paralel. Când urci în cer, aşteaptă peste puţină vreme şi-un telefon să cobori în iad. Şi la fel, când cobori în iad, nici urcuşul spre cer nu e departe de tine. în cele mai mari ispite am aflat cea mai dulce odihnire.

*
Priviţi-i pe băcani! Cumpără ceea ce are căutare pe piaţă şi apoi vând. Iar ceea ce nu se vinde nu-i interesează. Aşa şi tu, dacă vrei să sporeşti în virtute, trebuie să-ţi faci în fiecare seară calculele, aşa cum fac negustorii, şi să te gândeşti ce ai pierdut şi ce ai câştigat toată ziua, şi de asemenea ceea ce vezi că ţi-e de folos păstrează, iar ceea ce te vatămă aruncă de la tine.

*
- Gheronda, de ce Hristos pe cruce este gol?

- Goliciunea trupească a Stăpânului nostru Hristos pe crucea dătătoare de viaţă a fost ca să se facă îmbrăcăminte nestricată pentru goliciunea noastră duhovnicească.

*
A spus un monah:

- Simplitatea este jumătate de sfinţenie.

*
Unde se află Hristos acolo se află toate bunătăţile, şi ale acestei vieţi, şi ale celei veşnice.

*
Nobleţe este să dai şi să te dai lui Hristos fără să ceri vreo răsplată, fie slavă, fie bogăţie, fie putere.

*
A spus un monah:

- Cu credinţa mergem înainte. Credinţa ne dă soluţii în greutăţi, nu raţiunea.

*
- Gheronda, creştinul trebuie să fie diplomat?

- Noi, creştinii, nu suntem politicieni. Şi ca oameni ai lui Dumnezeu trebuie să spunem lucrurile clar şi transparent, nu să vorbim cu subînţelesuri.

Fragment din cartea "Maxime şi cugetări aghiorite", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Maxime şi cugetări aghiorite"

 

20 Februarie 2019

Vizualizari: 557

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE