1. Pentru a te mântui, trebuie să te smereşti. Pe omul mândru, şi cu forţa dacă l-ai băga în Rai, nici acolo nu va afla odihnă, pentru că nu va fi mulţumit şi va spune: „De ce nu sunt eu pe treapta întâi?".

2. Sufletul celui smerit se aseamănă cu largul mării. Aruncă o piatră în largul mării! Va tulbura puţin suprafaţa, iar apoi se va lăsa imediat la fund. Aşa se scufundă în inima celui smerit necazurile, pentru că puterea Domnului este cu el.

3. Mândria arde ca focul orice lucru bun, pe când smerenia după Hristos este dulce şi de nedescris. Şi dacă oamenii ar şti asta, atunci lumea întreagă ar studia această ştiinţă.

4. Dacă cârmuitorii ar păzi poruncile Domnului şi poporul şi cetăţenii ar asculta cu smerenie, ar fi multă pace şi bucurie pe pământ. Insă, din pricina iubirii de stăpânire şi a neascultării celor mândri, suferă întreaga lume.

5. Suferim pentru că nu avem smerenie. In sufletul smerit trăieşte Sfântul Duh, şi Acela îi dă sufletului libertate, pace, dragoste, fericire.

6. Sufletul păcătos, înrobit patimilor, nu poate avea pace şi bucurie, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului, chiar dacă ar împărăţi peste lumea întreagă.

7. Dacă un popor suferă, atunci trebuie să se pocăiască toţi şi Dumnezeu le va aduce pe toate spre bine.

8. Dacă lumea ar înţelege puterea cuvintelor lui Hristos: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima", ar părăsi pentru ele orice altă cunoaştere. Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea îşi doresc bunătăţi pământeşti...

9. Cel ce a ajuns la smerenie, se bucură de harul lui Dumnezeu şi atunci se roagă pentru vrăjmaşii Iui ca şi pentru sine, se roagă pentru toată lumea cu lacrimi fierbinţi.

10. Mândria împiedică sufletul să pătrundă pe calea credinţei.

11. Mândria şi slava deşartă provoacă toate stricăciunile şi căderile.

12. Domnul nu Se arată omului mândru. Omul mândru, chiar dacă va studia toate cărţile sfinte, nicicând nu-L va cunoaşte pe Domnul, căci prin trufia lui nu lasă spaţiu harului Sfântului Duh, iar Domnul este cunoscut doar prin Sfântul Duh.

13. Sufletului smerit Domnul îi descoperă tainele Lui. Toată viaţa lor, sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria.

14. Cel ce face voia lui Dumnezeu este mulţumit de toate, chiar dacă este sărac şi poate bolnav şi suferind, pentru că în el odihneşte harul lui Dumnezeu.

15. Necredinţa provine din mândrie...

Cunoaşterea lui Dumnezeu nu poate fi atinsă de omul mândru, căci Dumnezeu Se face cunoscut doar prin revelaţia Sfântului Duh.

16. Dacă sufletul iubeşte smerenia, atunci toate plasele vrăjmaşilor se destramă şi toate cetăţile lor se dărâmă.

17. Cea mai bună lucrare este să ne predăm voii lui Dumnezeu şi să întâmpinăm necazurile cu nădejde.

18. Atunci când omul îşi aduce aminte de moarte, se smereşte şi se predă în întregime voii lui Dumnezeu şi îşi doreşte să aibă pace cu toţi şi să-i iubească pe toţi.

19. In sufletul omului virtuos se află împărăţia cerurilor, iar în sufletul omului păcătos, întuneric şi iad. Trebuie să cunoaştem asta, pentru că vom fi veşnic fie în împărăţia cerurilor, fie în iad.

20. Sfinţii vorbesc despre lucruri pe care într-adevăr le-au văzut şi le cunosc. Nu vorbesc despre lucruri pe care nu le-au văzut...

21. Cel mai preţios lucru din lume este să-L cunoşti pe Dumnezeu şi să înţelegi, fie şi în parte, voia Domnului.

22. Condiţia esenţială pentru pacea între oameni este ca fiecare să conştientizeze greşelile sale.

23. Domnul este iubire, şi cel ce vrea să fie cu Domnul trebuie să-şi iubească vrăjmaşii.

24. Sfântul Duh ne învaţă să-i iubim pe toţi oamenii, să avem milă de cei care rătăcesc şi să ne rugăm pentru mântuirea lor.

25. Atunci când omul deţine, fie şi câtuşi de puţin, harul Sfântului Duh, plânge pentru toţi semenii săi şi pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi sunt împotriva Lui.

26. Noi ştim că, cu cât mai mare este iubirea, cu atât mai adâncă este durerea sufletului. Cu cât mai deplină este iubirea, cu atât mai deplină este cunoaşterea. Cu cât mai fierbinte este iubirea, cu atât mai înflăcărată este rugăciunea. Cu cât mai desăvârşită este iubirea, cu atât mai sfântă este viata.

27. Cel ce nu-şi iubeşte vrăjmaşii, în acela n-a sălăşluit încă harul lui Dumnezeu.

28. Nesuferită este viaţa fără iubirea de Dumnezeu. întuneric şi plictiseală pentru suflet.

Insă când vine iubirea, atunci este cu neputinţă de descris bucuria sufletului.

29. Cel ce a cunoscut iubirea de Dumnezeu, acela iubeşte întreaga lume şi niciodată nu cade în deznădejde, pentru că întristarea trecătoare după Dumnezeu provoacă bucurie veşnică.

30. Fără Duhul Sfântul, sufletul rămâne ca mort, chiar dacă a cutreierat lumea întreagă.

31. Domnul îi iubeşte pe oameni. Cu toate acestea îngăduie necazurile, pentru ca oamenii să-şi cunoască neputinţele şi să se smerească şi prin smerenie să
primească Duhul Sfânt. Prin Sfântul Duh toate devin frumoase, vesele, minunate...

32. Smereşte-te şi vei vedea că toate nenorocirile tale se vor preschimba în odihnă, încât tu însuţi te vei mira şi vei spune: „De ce mai înainte mă chinuiam şi mă necăjeam atât?". Insă acum te bucuri, pentru că te-ai smerit şi a venit harul lui Dumnezeu. Acum, chiar dacă vei fi singurul sărac din lume, harul nu te va părăsi, pentru că ai primit în suflet acea pace despre care Domnul spune: „Pacea Mea o dau vouă". Astfel, Domnul dă fiecărui suflet pacea Lui, care depăşeşte mintea omenească.

33. Sunt vrednici de plâns oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi mă îndurerez pentru ei. Se mândresc pentru că zboară, dar ce este de mirare în asta? Şi păsările zboară, şi îl slăvesc pe Dumnezeu, însă omul, făptura lui Dumnezeu, îl părăseşte pe Ziditor...

34. Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui sunt plini de lumină şi se aseamănă cu Domnul. Iar cei ce se împotrivesc lui Dumnezeu sunt plini de întuneric şi se aseamănă cu vrăjmaşul.

Şi acest lucru este firesc. Domnul este Lumină şi îi luminează pe robii Săi, pe când slujitorii vrăjmaşului primesc întunericul aceluia.

35. Am cunoscut un copil. Chipul lui era îngeresc, smerit, cuvios, blând. Faţă alb-trandafirie, ochi luminoşi, albaştri, buni şi blajini. Insă când a crescut, a început o viaţă imorală şi a pierdut harul lui Dumnezeu. Iar pe la vârsta de treizeci de ani părea un om-demon, fiară şi tâlhar, şi chipul îi era cumplit şi respingător...

36. Am cunoscut şi o fată frumoasă, cu faţă luminoasă şi plăcută, încât mulţi îi invidiau frumuseţea. însă prin viaţa păcătoasă pe care a dus-o, a pierdut harul şi a devenit urâtă la chip.

37. Am văzut însă şi reversul acestor lucruri: oameni care au intrat la mănăstire cu fata schimonosită de păcat şi patimi, dar prin pocăinţă şi viaţă cuvioasă s-au schimbat şi au devenit foarte plăcuţi la vedere...

Păcatul îl schimonoseşte pe om, pe când harul îl înfrumuseţează.

38. Trebuie să avem ascultare, smerenie şi iubire, altfel toate marile nevoinţe şi privegheri se vor dovedi zadarnice... Fără iubire, toate sunt grele.

39. Fericit este sufletul care iubeşte smerenia şi plângerea şi urăşte cugetele rele.

40. Războiul nostru este foarte dureros, este o ştiinţă mare şi neîncetată. E nevoie de înţelepciune, dar şi de simplitate.

41. Oricât am învăţa, e cu neputinţă să-L cunoaştem pe Domnul, dacă nu trăim după poruncile Lui, căci Domnul Se face cunoscut nu prin ştiinţă, ci prin Sfântul Duh. Mulţi filosofi şi oameni de ştiinţă au ajuns până la credinţa în existenţa lui Dumnezeu, dar pe Dumnezeu nu L-au cunoscut... Una e să crezi că există Dumnezeu şi alta să-L cunoşti pe Dumnezeu.

42. Unii se trudesc toată viata lor să afle ce există pe Soare sau pe Lună sau în altă parte, dar acestea nu le aduce niciun folos sufletului. Insă dacă ne străduim să cunoaştem ce există în inima omului, atunci vom vedea că: în sufletul sfântului se află împărăţia cerurilor, iar în sufletul păcătosului, întuneric şi iad.

Şi asta e de folos să cunoaştem, fiindcă vom fi veşnic fie în împărăţia cerurilor, fie în iad.

43. Oamenii nu cred în Dumnezeu nu pentru că lipsesc mărturiile adevărate, ci pentru că credinţa cere lepădare de sine şi luptă.

44. Cea mai rea cale prin care omul este lipsit de credinţă este să aibă o credinţă raţională. Desigur, nu-i exclus ca cineva să apere credinţa cu ajutorul raţiunii, însă pentru asta e nevoie de un cuget aflat în stare de har, care să se hrănească din „adâncurile vieţii dumnezeieşti". Atunci când acest izvor seacă, începe raţionalismul religios.

45. Pentru ca omul să-L cunoască pe Dumnezeu nu e nevoie să fie bogat sau om de ştiinţă, ci trebuie să fie înfrânat, să aibă duh smerit şi să-l iubească pe aproapele lui.

46. E necesar să avem ascultare, smerenie şi iubire, altfel toate marile nevoinţe şi privegheri se vor dovedi zadarnice... Fără iubire toate sunt grele.

47. Fericit este sufletul care iubeşte smerenia şi plângerea şi urăşte cugetele rele.

48. Omul duhovnicesc străpunge cu mintea lui cerurile ca vulturul şi sufletul său îl simte pe Dumnezeu. Şi vede întreaga lume, chiar dacă se roagă în întunericul nopţii. Insă omul neduhovnicesc este mulţumit cu slava deşartă sau cu bogăţia materială şi îşi doreşte desfătări trupeşti.

49. O, dacă am şti cât îi iubeşte Maica Domnului pe toţi cei care păzesc poruncile lui Hristos, şi cât se întristează şi se necăjeşte pentru cei care nu se pocăiesc!... Adevărat, ea este ajutătoarea noastră în faţa lui Dumnezeu, şi numai numele ei bucură sufletul... Şi pe această Maică Preacurată Domnul ne-a dat-o nouă, şi este bucuria şi nădejdea noastră.

Aceasta este Maica noastră duhovnicească şi se află lângă noi. Trăieşte în ceruri, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii. îmbrăţişează cu milostivirea ei tot pământul şi toate popoarele.

50. .. .Şi Domnul a spus sufletului meu:

- Sufletele mândre mereu sunt atacate de demoni.

Iar eu am zis:

- Doamne, luminează-mă, ce trebuie să cuget pentru ca sufletul meu să fie smerit?

Şi sufletul meu a primit răspuns:

- Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui.

De atunci, am început să fac aşa şi sufletul meu şi-a aflat odihna în Dumnezeu.

51. Doar cel care-şi cunoaşte mărimea păcătoşeniei lui şi doar omul smerit se pot mântui...

52. Smerenia este temelia întregii morale creştine. Fără smerenie, nu există viaţă creştină.

53. Iată taină mare! Există suflete care-L cunosc pe Dumnezeu. Există suflete care nu-L cunosc, dar cred. Există însă şi altele, care nici nu-L cunosc, nici nu cred - iar între aceştia sunt oameni de ştiinţă şi intelectuali.

Sfântul Siluan Atonitul (+1938)

Fragment din cartea "Căi de izbăvire duhovnicească", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Căi de izbăvire duhovnicească"

• Harul dumnezeiesc
  Publicat in : Sfantul Duh
• Mantuirea se savarseste prin harul lui Dumnezeu si prin vointa omului
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Cum putem sti ca am dobandit harul
  Publicat in : Pilda zilei
• De ce nu se pastreaza harul Botezului
  Publicat in : Botez
• Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: