"Grabeste-te si treci mai departe, aici nu este opera!"
Pana si crestinul cel mai putin familiarizat cu viata bisericeasca a Bisericii Ortodoxe cunoaste faptul ca repetitia este o caracteristica de baza a cultului acesteia. Savarsim in mod repetat aceleasi lucruri, iar apoi, le savarsim din nou, inca o data. Acest lucru este evidentiat si in prima rugaciune de la ectenia mica, unde auzim: "Iara si iara, cu pace, Domnului sa ne rugam!"
Pentru multi dintre contemporanii nostri, acest lucru apare extrem de pedant, daca nu chiar de-a dreptul prostesc. Un protestant, aflat in trecere prin biserica unde slujeam, m-a intrebat, zicand: "De ce rostiti voi "Doamne, miluieste!" de atat de multe ori? Nu credeti oare ca Domnul va aude din prima?"
Raspunsul, in mod evident, este acela ca, intr-adevar, credem ca Domnul aude si primeste rugaciunea acelora care se roaga cu credinta si cu inima curata. Doar ca, deoarece pocainta nu este un eveniment instantaneu si izolat (chiar daca unii si-ar dori sa fie asa) si deoarece suntem atat de greoi in a invata sensul adanc al rugaciunii "Doamne, miluieste!" (care este rugaciunea de baza a Bisericii), ni se cere, de catre Duhul Sfant, sa o rostim neincetat, pana la ultima noastra respiratie. Intreaga marturie a Sfintilor Parinti indeamna la acest lucru.
Acesta este motivul real pentru care noi (crestinii ortodocsi) repetam atat de des si alte asemenea lucruri din viata Bisericii, nu numai unele rugaciuni, ci si unele gesturi si fapte.
Ne inchinam de nenumarate ori, insemnandu-ne trupul cu semnul Sfintei Cruci, prin care primim binecuvantare. Oare putem spune ca ne-am inchinat vreodata suficient de mult cu semnul Sfintei Cruci? Evident ca nu se poate spune acest lucru, cel putin de catre cei dintre noi care sunt foarte seriosi in a-si ridica si a-si purta crucea.
De asemenea, cinstim icoanele, facand metanie inaintea lor si sarutandu-le cu buze neintinate si cu inima curata. Oare va veni vreodata un timp in care sa spunem ca le-am sarutat indeajuns de mult (suficient)? Nu, cu siguranta ca nu va fi niciodata un astfel de timp, deoarece ar fi ca si cum am spune: "Va veni vreodata un timp in care parintii sa-si fi sarutat copiii indeajuns de mult (suficient)?" Sau: "Va veni vreodata un timp in care sotii si sotiile sa se fi sarutat indeajuns de mult (suficient)?" Asemenea intrebari nici nu au nevoie de raspunsuri, fiecare putand intelege de la sine raspunsul.
Asemenea exemple sunt nenumarate, multe dintre ele intalnindu-se si in lumea inconjuratoare. Noi, oamenii, savarsim nenumarate lucruri, repetandu-le, nu doar pentru valoarea lor practica, ci si pentru ca facand astfel, acestea transmit valori si sensuri. Acest lucru se identifica cu ceea ce inseamna un "ritual". Ritualurile sunt alcatuite din cuvinte, gesturi si miscari (cel mai adesea, adunate la un loc) care transmit valori si semnificatii.
Tinerii care vor sa cucereasca inima fetelor le daruiesc acestora flori - un ritual de admiratie. Aceia care se pregatesc pentru un interviu de angajare se imbraca cu hainele cele mai bune si mai curate pe care le au - un ritual de pretuire de sine. La absolvirea unei scoli inalte, studentii se imbraca cu mantie si culion, primind diploma din mana profesorilor cei mai de seama - un ritual de finalizare si trecere. Cand presedintele unei tari intra intr-o camera, cei aflati deja acolo se ridica in picioare - un ritual de cinstire a functiei, iar nu a omului in sine. Pe cand eram copil, intr-o scoala elementara, imi amintesc bine cum, in fiecare zi, inainte de ore eram obligati sa recitam un fel de "crez" laic - un ritual de absoluta credinta in principiile guvernamentale democratice. Asemenea exemple pot continua la nesfarsit.
Cu toate acestea, de-a lungul anilor, am observat ca atunci cand vine vorba de ritualurile Bisericii, multi oameni sunt pe nedrept plini de prejudecati. "Mi se pare un fel de spiritualitate robotizata", spun unii ca acestia, sau "Voi doar savarsiti niste miscari, impreuna cu toate acele maimutarii religioase".
Am auzit oare bine? Savarsim doar niste miscari? Maimutarii religioase? Cred ca a venit timpul sa spunem lucrurilor pe nume. In primul rand, prin a spune ca oricine, religios sau nu, poate savarsi aceste miscari, facand asemenea maimutarii. Doar ca nu ritualul este cel mort, ci inima si motivatia care sta in spatele ritualului. Am fost la mai multe meciuri de baseball, unde am auzit cantandu-se Imnul National (un alt ritual), insa extrem de trist, intr-o maniera superficiala. "Grabeste-te si treci mai departe cu asta, aici nu este opera!"
Deci, doar pentru ca exista oameni care esueaza in a intelege semnficatia ritualurilor (slujbelor) Bisericii, asta nu inseamna ca ritualurile in sine sunt gresite. Ba din contra, oamenii insisi sunt "gresiti". Profetul Isaia vorbeste atat de clar despre acest lucru, cand spune: "Si a zis Domnul: De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe, caci inchinarea inaintea Mea nu este decat o randuiala omeneasca invatata de la oameni" (Isaia 29, 13).
Biserica ne indeamna sa savarsim multe lucruri "iara si iara" deoarece "repetitia este mama invataturii". In Sfanta Evanghelie, Hristos Insusi si-a invatat ucenicii cum sa se roage, nu insa zicandu-le "Rugati-va cu cuvintele voarte, in orice fel doriti", ci indemnandu-i astfel: "Cand va rugati, nu spuneti multe ca neamurile (...) ci asa sa va rugati: Tatal nostru Care esti in ceruri..." (Matei 6, 7-13).
In masura in care punem aceste lucruri in inima noastra, invatam sa ne smerim prin gesturile, practicile si disciplina vietii bisericesti, deoarece lucrurile mici pe care le savarsim sunt importante. Raspundem rugaciunilor din Sfanta Liturghie, zicand: "Amin!" nu doar o singura data, ci "iara si iara". Facem plecaciune (metanie) inaintea icoanei Mantuitorului Iisus Hristos nu doar o singura data, ci "iara si iara". Primim impartasirea cu Sfintele Taine, din Potir, nu doar o singura data, ci "iara si iara". Facem astfel deoarece toate aceste lucruri, savarsite in mod repetat, ne ajuta sa ne curatim inimile.
Suntem oare noi, crestinii, mai "ritualisti" decat ceilalti oameni ai rasei umane? Nu cred! Doar ca ritualurile savarsite de noi au un scop cu mult mai nobil si mai greu.
Protopot Paul M. Jannakos
16 martie 2011
Biserica Sfanta Maria Magdalena
Teodor Danalache (trad.)
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.