Sfaturi de lucrare duhovniceasca pentru familist

Sfaturi de lucrare duhovniceasca pentru familist Mareste imaginea.

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Mă bucur mult că v-aţi apucat să înfăptuiţi cele ce v-am scris. Dea Domnul să nu daţi înapoi, întorcându-vă la cele dinainte! Aţi luat jugul: trageţi, însufleţindu-vă prin nădejdea cea vrednică de crezare. Inainte este împărăţia; uşa prin care se intră în împărăţie e curăţia; toate ostenelile şi faptele poruncite sunt mijloace de curăţire a inimii. De aici reiese că cel mai apropiat scop al nostru e curăţirea inimii, iar după aceea împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă în ea nu intră nimic necurat. Trebuie să păstraţi neapărat în cuget lucrul acesta, ca să nu vă pierdeţi ostenelile amestecând în ele ceva necurat. De pildă, nu trebuie să postiţi şi totodată să vă supăraţi, să vă rugaţi şi să vă mândriţi în acelaşi timp, să faceţi binele ca să arătati celorlalţi cât de filantrop sunteţi şi aşa mai departe.

Spuneţi că vă osteniţi „nu totdeauna de plăcere, ci mai mult cu de-a sila". Aceasta este legea: să ne luptăm cu pornirile noastre rele şi să ne silim să facem binele. Asta înseamnă cuvântul Domnului că împărăţia lui Dumnezeu se ia cu sila, şi oamenii silei o răpesc pe ea. De asta şi e jug urmarea Domnului. Dacă totul ar fi de plăcere, unde ar mai fi jugul? In cele din urmă, totuşi, se ajunge să se facă totul cu plăcere şi uşurinţă.

Scrieţi: „Năvăleşte asupra mea câte o nesimţire tâmpă; ajung ca un automat, nu mai gândesc, nici nu mai simt nimic." Asemenea stări vin uneori ca „pedeapsă" pentru aplecarea cu gândul şi consimţământul spre oarecare gând rău, iar alteori ca „învăţătură", ca omul să se deprindă a nu aştepta nimic de la propriile puteri, ci să aştepte totul doar de la Dumnezeu. Câteva asemenea experienţe taie încrederea în sine, iar izbăvirea de apăsare arată de unde vine ajutorul şi pe Cine trebuie să ne bizuim întru totul. Starea aceasta este grea, dar trebuie răbdată cu gândul că altceva nici nu merităm. Mijloace împotriva ei nu sunt; trecerea ei stă în voia lui Dumnezeu. Totuşi, trebuie să vă ţineţi şi să strigaţi către Domnului: „Fie voia Ta! Miluieşte! Uşurează!", fără să vă îngăduiţi nicidecum vreo slăbiciune, fiindcă acest lucru este pustiitor şi pierzător.

Bine faceţi că vă întristaţi pentru starea asta şi vă încordaţi în tot chipul ca să vă izbăviţi de ea - însă presupunerea dumneavoastră că aşa vor fi chinurile veşnice nu e corectă. Fericirea veşnică şi chinurile veşnice sunt cu neputinţă de închipuit şi nu pot fi asemuite cu nimic din cele ce se întâmplă în această viaţă. Toate sunt dincolo nemăsurat mai presus decât cele de aici. La Sfinţii Părinţi starea dumneavoastră se cheamă răcire, uscăciune, şi toţi o socot lucru cu neputinţă de ocolit în viaţa după Dumnezeu, căci fără ele ni urcă repede „duhovnicia" la cap.

Iată cum se foloseşte cugetarea la cele dumnezeieşti! Dimineaţa, îndată după ce vă veniţi în simţiri cu totul în urma somnului, cugetaţi la adevărurile de credinţă, începând cu fiinţarea cea mai înainte de veci a Dumnezeului întreit Ipostatic şi sfârşind cu înfricoşata Judecată şi soarta veşnică a tuturor - nu repede şi nu încet, ci cu luare-aminte.

Asta se poate face şi după Simbolul de credinţă. Suma acestor adevăruri este structura lumii gândite, duhovniceşti, dumnezeieşti. Prin cugetarea la ele, conştiinţa se integrează în structura lor şi intră în lumea duhovnicească la fel cum noi, după ce ne trezim din somn, ne integrăm în structura lumii din afară, care ne înconjoară, şi ne menţinem în mod conştient în ea: soarele şi luna sunt deasupra noastră, stihiile şi toate făpturile pământeşti sunt împrejur, la fel ca familia, vecinii, statele cu tot ce este în ele. Aceasta din urmă are loc de la sine, fără voia noastră, în timp ce pentru lucrarea dintâi trebuie să ne dăm osteneala, chiar dacă nu este foarte greu s-o facem.

Conştientizând aceste două lumi - cea văzută cu gândul şi cea văzută în afară -, aflaţi în cea gândită îndrumările despre felul în care trebuie să vă purtaţi în cea din afară. Aceasta este regula generală a cugetării la cele dumnezeieşti! Regulile particulare sunt următoarele: după ce aţi încheiat lucrarea arătată mai înainte, opriţi-vă asupra lucrului care a înrâurit cel mai mult simţirea dumneavoastră şi înviaţi prin el duhul de rugăciune. Dacă nu v-a înrâurit nimic, atunci înviere a duhului de rugăciune să vă fie simţământul evlavios de obşte faţă de toată structura lumii dumnezeieşti.

Dati-vă osteneala să nu rămâneţi în nici o dimineaţă lipsit de împrospătarea lumii dumneavoastră lăuntrice prin această cugetare la cele dumnezeieşti, la fel cum aveţi obiceiul să vă împrospătaţi locuinţa cu aerul proaspăt al dimineţii, şi după aceea veţi rămâne toată ziua cu simţământul că în afară de lumea văzută vă adumbreşte şi înconjoară şi cea nevăzută, că nu sunteţi lipsit de înrâurirea ei.

Dea Domnul să vă păziţi rânduielile de rugăciune cu răbdare, având astfel roadă de pe urma lor! Faptul că odraslele sunt pe lângă dumneavoastră când vă rugaţi cred că e foarte bine. Şi nu cred că asta e o povară pentru ei; dimpotrivă, îmi vine să cred că Ie place să ia parte la rugăciunea de obşte. Ar fi bine să faceţi rugăciune de obşte şi seara, la un ceas la care nimeni din familie să nu se fi culcat încă. Totuşi, faceţi cum vă este Ia îndemână.

Rugăciuni gata făcute avem multe. Ele n-au fost alcătuite, ci s-au revărsat din inimile sfinţilor sub înrâurirea unei vederi duhovniceşti sau a unei întâmplări din viaţă. Cel care le citeşte cu luare-aminte intră în aceleaşi simţiri cu cele care suflă şi în sfinţi, iar prin aceasta învie şi zideşte în sine duhul de rugăciune. Ca asta să se săvârşească mai lesne, este bine să cugetaţi dinainte la rugăciunile alese, primind totodată şi simţămintele ascunse în ele. Şi mai bine este să învăţaţi rugăciunile, ca să n-aveţi nevoie de cartea de rugăciuni, ci s-o purtaţi în suflet, gata să se deschidă îndată ce veţi avea nevoie. Oricum, în timp ce vă rugaţi după rugăciuni gata făcute trebuie să vă deprindeţi încetul cu încetul să vă rugaţi şi cu propriul cuvânt, potrivit nevoilor duhovniceşti sau din afară pe care le aveţi. Nevoile duhovniceşti, îndată ce se trezesc, năzuiesc spre Dumnezeu.

Imboldul de a vorbi cu Dumnezeu apare uneori fără o nevoie anume, ci numai din setea de El. In orice măsură şi în orice chip s-ar arăta acest imbold, el nu trebuie lăsat nesatisfăcut niciodată: trebuie să vă apucaţi îndată de rugăciune şi să vă rugaţi în starea în care v-a găsit imboldul - dacă sunteţi la lucru, să vă rugaţi la lucru, dacă citiţi, să vă rugaţi în mijlocul lecturii, dacă mergeţi, să vă rugaţi mergând. Fireşte, mai bine şi mai roditor este să staţi într-un loc de rugăciune şi să luaţi o poziţie potrivită pentru rugăciune, dacă se poate. Cu cât veţi împlini mai cu osârdie aceste întoarceri spre Dumnezeu, cu atât vor apărea mai des, şi vor ţine mai mult, şi se vor înrădăcina mai adânc. Nu uitaţi punctuleţul acesta. Această metodă este cea mai bună pentru desăvârşirea rugăciunii - iar rugăciunea este principalul în lucrarea noastră. Să nu vă pară rău dacă vă daţi osteneala în primul rând pentru asta. Dacă în timp ce vă faceţi rugăciunile apare acest imbold, încetaţi cu cititul şi rugaţi-vă în acest imbold, cu cuvintele proprii sau fără cuvinte... Dumnezeu vede cu câtă osârdie doriţi şi căutaţi rugăciunea, şi vă va da rugăciune care nu se va mai curma.

Domnul să vă binecuvânteze la această lucrare!

In ce priveşte cititul, una este a citi pentru a strânge cunoştinţe, iar alta a citi pentru a te zidi. Când citeşti ca să acumulezi informaţie, trebuie să citeşti mult; când citeşti ca să te zideşti nu trebuie să citeşti mult, ci doar să cadă în inimă ceva din cele citite - şi atunci opriţi-vă şi cugetaţi, străduindu-vă să vă lămuriţi lucrul acela, adâncindu-l mai mult în inimă. Asta este totuna cu a-l preface în obiect al cugetării la cele dumnezeieşti. Aşa vă veţi hrăni şi dezvolta sufletul, nu-l veţi umple ca pe un sac...
îl citiţi pe Sfântul Tihon din Zadonsk? Bine! Nici o carte nu se poate compara cu cărţile lui.

„Râvna ba vine, ba trece." Asta se întâmplă cu toţi. Când se împuţinează, păziţi hotărârea de a sluji Domnului, rămânând fără abatere în rânduielile cucernice, fără să vă leneviţi, fără indulgenţe faţă de trup. Şi starea aceasta va trece. Cugetarea la cele dumnezeieşti este eficace în refacerea râvnei, mai ales aducerea-aminte de moarte şi de judecată: „Iată, acum, acum vine moartea." Indată ce acest gând va cădea deplin în inimă, inima nu va putea să nu se cutremure.

Cât despre hrană... Puneţi-vă lege să vă sculaţi de la masă puţin flămând. Robul cel rău care este trupul va simţi că asupra lui este o mână stăpânitoare...

Credeţi că pentru nimicirea răului pricinuit de cei 47 de ani în care v-aţi făcut de cap trebuie să vă osteniţi tot atâta în rânduieli bune ale vieţii... Nu, lucrurile nu stau defel aşa. Tot ce este pătat se curăţă prin greaţa faţă de murdărie şi prin înfruntarea ei fără milă de sine, cu credinţă, nădejde şi dragoste către Domnul. Aceste aşezări sufleteşti au uneori asemenea putere, încât curăţă totul într-o clipă.

Aşa a fost pe cruce cu tâlharul. Astăzi vei fi cu Mine în Rai. Iar în Rai nu intră nimic necurat. Totuşi, pentru unii această curăţire ţine vreme îndelungată - în primul rând din răsfăţ şi din indulgenţa faţă de propriile pofte.

Mare milă a lui Dumnezeu e pentru dumneavoastră faptul că sunteţi mulţumit de soţie şi de copii. Fie ca ei să rămână astfel întotdeauna, să nu se schimbe niciodată.

Celelalte pe care vi le doriţi în legătură cu viaţa dumneavoastră de familist încredinţaţi-le în voia Iui Dumnezeu, rugându-vă cu osârdie, dar arătându-vă gata să primiţi tot ce va binevoi Domnul să vă trimită, chiar dacă nu vă va fi uşor.

Sfantul Teofan Zavoratul

Mantuirea in viata de familie, Editura Sophia

Cumpara cartea "Mantuirea in viata de familie"

Pe aceeaşi temă

20 August 2019

Vizualizari: 2840

Voteaza:

Sfaturi de lucrare duhovniceasca pentru familist 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE