Bătăliile duhovniceşti trebuie să poarte pecetea dragostei şi smereniei sincere. Numai cel care poartă această pecete nu bagă de seamă nici greutăţile vieţii acesteia, nici răutatea satanei, nici duşmănia arătată de slugile lui.
Cultura duhovnicească nu se face decât în pământul sufletului, căci în acesta poate fi plantată sămânţa duhovnicească. După aceea vine ploaia lucrării Sfântului Duh si face sămânţa să aducă roadă, care va fi adunată în două jitniţe: în cea din Ceruri mai întâi, şi apoi în cea de pe pământ, menită hrănirii săracilor şi a celor care flămânzesc duhovniceste.
Când în inima noastră nu este dragoste pentru Hristos, suntem asemenea unor vapoare fără combustibil. Noi trebuie să ne amintim mereu cu dragoste de Hristos.
Atunci inima noastră va sălta de bucurie.
Să II iubeşti pe Hristos, să ai smerenie, rugăciune şi răbdare. Acestea sunt cele patru puncte cardinale ale busolei noastre duhovniceşti.
Fie ca acul busolei să fie inima voastră tânără de creştin.
Aş vrea ca dacă cineva v-ar deschide inima să-L găsească acolo doar pe Hristos.
Vă cer să puneţi în lucrare această poruncă: încercaţi să cultivaţi dragostea voastră pentru persoana lui Hristos cât de mult puteţi. Trebuie să ajungeţi ca oricând îi pomeniţi numele, din ochi să vă izvorască lacrimi. Inimile voastre trebuie să fie cu adevărat înflăcărate. Şi atunci El vă va fi Invăţătător, îndrumător, Frate, Tată, Bătrân...
Nu băgaţi în seamă lucrurile pământeşti şi trecătoare. Ingrijiţi-vă de unirea sufletului vostru cu Dumnezeu.
Fiul meu, părintele duhovnic trebuie să plângă, trebuie să se îndurereze, mai mult chiar decât cel care vine la Spovedanie, pentru a-l uşura pe acesta. Durerea voastră trebuie să fie sinceră, pentru că sufletul înţelege.
Trebuie să fiţi plini de bucurie! Iisus ţine în mâini o daltă de sculptor. El doreşte să facă din voi statui pentru palatul ceresc.
Rugăciunea lui Iisus este temelia desăvârşirii. Nu există altă cale spre curăţire şi sfinţire, fără numai Rugăciunea lui Iisus. Ea a umplut Raiul cu sfinţi bărbaţi si sfinte femei.
Odată ce aţi lucrat Rugăciunea lui Iisus, veţi deveni fii ai împărăţiei. Veţi cunoaşte limba împăratului şi căile adevăratei împărăţiri.
Eu vă arăt ce trebuie să vă arăt; dar vă veţi folosi mai mult atunci când, în loc să spun eu multe cuvinte, voi înşivă veţi vărsa două-trei lacrimi înaintea lui Hristos.
Nu omul este vinovat, copilul meu. Din păcate, sub slăbiciunile omului se ascunde cel ce urăste binele, cel mai mare vrăjmaş al voii lui Dumnezeu, diavolul.
Celui care nu îl are pe Hristos toate i se par anevoioase si întunecate.
Iubiţi-L pe Unul Dumnezeu, şi toate vă vor iubi - nu numai oamenii, dar şi vieţuitoarele lipsite de judecată, fiindcă atunci când apare harul dumnezeiesc, acesta electrizează şi magnetizează tot ce se află înaintea sa. Si nu numai că vă vor iubi, ci vă vor şi cinsti, căci în persoana voastră se va găsi chipul curat şi feciorelnic al Celui pe care îl iubiţi si Căruia vă închinaţi.
Copilul meu, fie ca dragostea dumnezeiască să îţi umple de-a pururi inima şi să reverse în ea numai dorinţe înalte şi cereşti. Atunci te vei bucura de şoaptele dumnezeieşti ale iubitului tău Mire, Care se desfată vorbind cu tine, atunci când inima ta este tronul Său. Trebuie mereu să îţi păstrezi inima chivot curat şi sfânt al lui Hristos.
Eu m-am născut ca să iubesc oamenii. Nu contează dacă sunt turci, albi sau negri. Pe faţa fiecărei persoane eu văd chipul lui Dumnezeu. Iar pentru acest chip al lui Dumnezeu sunt gata să jertfesc totul.
Rugăciunea făcută cu străduinţă, luare-aminte, evlavie, credinţă, căinţă şi grijă este bună şi folositoare de suflet. Diavolul se luptă în fel şi chip împotriva celor care se roagă, iar pe cei care nu se roagă îi iubeşte. Prin rugăciune, omul vorbeşte cu Dumnezeu si cere cele bune si mântuitoare. Cel ce se roagă are nevoie de smerenie.
Rugăciunea a umplut Cerurile cu atâţia oameni sfinţi. Nu există o altă cale de curăţire si sfinţire decât numai rugăciunea minţii. Sunt buni psalmii şi în general toată imnografia bisericească. Insă toate acestea le folosim pentru a atrage şi a mişca lumea. Noi, monahii, trebuie să vorbim in taină cu împăratul. Cei care cântă sunt asemenea oamenilor care sunt în afara palatului împărătesc şi cântă felurite cântece pentru a-şi arăta entuziasmul. Cu siguranţă, împăratului îi fac plăcere aceste cântări, căci ele sunt în cinstea Lui. Insă El este mai atent la curtenii Lui de taină, cei care îi vorbesc la ureche.
Rugăciunea fără dragoste este asemenea unei păsări care pare bună şi frumoasă, dar care nu poate zbura, fiindcă nu are aripi.
Vreau să statornicesc oaze de rugăciune pe tot cuprinsul insulelor noastre. Vreau să aud glasul Domnului înlăuntrul vostru, vreau ca Domnul să vorbească din inimile voastre. Prin rugăciune, faceti-vă tronuri ale Domnului.
Când stau pe o stâncă înaltă a rugăciunii, nimic nu mă atinge, oricât de multe valuri ar veni. Insă atunci când acestea mă găsesc pe nişte pietre joase, trec peste mine. Rugăciunea minţii cuprinde, uneşte şi sfinţeşte. Când se aprinde în suflet văpaia rugăciunii, toată uscăciunea se mistuie în focul ei şi piere. Când începe rugăciunea, simţi bucurie, apoi dulceaţă şi apoi, ca o roadă, vin lacrimile, căci simţi prezenţa lui Iisus.
Prin Rugăciune omul devine ca un copil. Ea îl aduce înapoi la simplitatea şi nevinovăţia pe care le avea Adam în Rai, înainte de cădere. Prin Rugăciune se dobândeşte fericita, sfânta nepătimire. Prin Rugăciune sfinţeşti locul unde stai şi lucrul pe care îl faci. Rugăciunea le rânduieşte pe toate. Ea îţi dă puterea să mergi pe apă. Ea şterge distanţele dintre tine şi ceilalţi. Ea schimbă voinţa celorlalţi. Rugăciunea dăruieşte bărbăţie, credinţă si răbdare în viată.
Indulciţi-vă cugetele cu gânduri bune de mângâiere şi nădejde. Inflăcăraţi-vă cuvintele cu căldura iubirii pentru Mirele vostru şi amintiţi-vă de suferinţele Sale, cele pătimite pentru voi, şi astfel veţi rămâne neclintiţi, plini de dăruire şi smeriţi.
Trebuie să îl iubim pe Hristos; acest lucru ne este de trebuinţă pentru viaţa sufletului nostru. Este nevoie, de asemenea, să iubim zidirea lui Dumnezeu: animalele, copacii, florile, păsările şi, mai presus de toate, pe cea mai desăvârşită făptură, pe om.
Insingurarea este o vorbire cu Dumnezeu şi cu acele duhuri care se apropie de noi cu dragoste si cu blândeţe. Nu voi da niciodată stâncile negre şi sterpe din Patmos pentru grădinile înflorite ale Atenei. Oamenii din oraş sunt lipsiţi de acoperământ sfânt. Ei privesc florile şi casele frumoase fără ca inimile lor să-I aducă mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a umplut de atâtea frumuseţi. Pe de altă parte, când eşti în pustie, până şi cel mai urât loc şi pasărea cu glasul cel mai neplăcut te fac să simţi că Dumnezeu este aproape de tine. Fericit este cel care trăieşte lângă Dumnezeu, chiar de-ar trăi el şi pe o stâncă.
Adesea, când cineva aruncă intr-un câine cu piatra, acesta, în loc să se năpustească asupra celui care a aruncat, se repede şi muşcă piatra. La fel facem şi noi. Ispititorul foloseşte pe altcineva să ne ispitească, fie cu cuvântul, fie cu fapta, iar noi, în loc să ne războim cu adevăratul vrăjmaş, muşcăm piatra, pe fratele nostru, pe care l-a folosit împotriva noastră cel care urăşte binele.
Omul care nu are dragoste nu poate fi numit creştin, decât numai dacă luăm în râs creştinismul.
Fiţi mereu cu luare-aminte, rugaţi-vă şi studiaţi ca să vă cultivaţi sufletele şi să vă ridicaţi pe înălţimi! Biserica şi societatea noastră vă aşteaptă.
Vieti si cuvinte de invatatura ale Batranilor contemporani din Grecia, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "Vieti si cuvinte de invatatura ale Batranilor contemporani din Grecia"
-
Parintele Amfilohie din Patmos
Publicat in : Parinti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.