Ne-a batut la usa inca o data luna cadourilor. I-am deschis si anul acesta. Este o perioada in care m-as bucura sa pot mai mult oferi decat sa primesc. Nadajduiesc ca nu voi intampina prea multe piedici in a o face, precum in anii trecuti. Au trebuit sa treaca multi ani din viata pentru a-mi da seama ca mai mare decat bucuria celui care primeste poate fi bucuria celui care daruieste.
Primele amintiri din vremea copilariei mele sunt in mod direct legate perioada sarbatorilor de iarna, si, invariabil, de darurile primite de la “mosi”. A crescut insa o data cu mine si perceptia faptului ca mi se cuvine sa primesc, iar eu mai putin trebuie sa ofer. Acest sentiment subtil s-a cuibarit in adancul constiintei intr-un mod egoist. Poate din acest motiv a trebuit sa fac experienta unei bucurii si mai mari, numai cu inaintarea in varsta.
Vine o vreme insa in care toate aceste mici daruri care ne-au incalzit inimile de-a lungul timpului isi dezvaluie cu adevarat semnificatia in lumina acelor daruri pe care le-am primit fiecare dintre noi de la Dumnezeu: viata si posibilitatea mantuirii.
Este paradoxal faptul ca tocmai aceste daruri esentiale raman pentru multi dintre noi nebagate in seama. Trecem cu vederea ca Dumnezeu este Daruitorul prin excelenta, Cel care a dat spre moarte pe Fiul Sau cel Unul-Nascut, spre viata noastra vesnica.
Nasterea Domnului insa este cel mai potrivit prilej pentru a constientiza acest lucru. De aceea, inainte de a ne gandi la darurile pe care le pregatim celor dragi, se cuvine sa-i aducem fiecare un dar lui Dumnezeu. Nu este usor sa daruiesti lui Dumnezeu, dupa cum intr-o lume afectata de pacat nici dragostea si nici jerfa nu sunt purtate cu usurinta.
Postul Nasterii Domnului este insa randuit in Biserica tocmai pentru a ne usura calea de a deveni daruitori lui Dumnezeu. Daca Tatal L-a dat spre moarte pe Fiul, mai ales in perioada postului noi suntem chemati la a da spre moarte pacatele si patimile noastre, din care ne-am facut “fii nelegitimi”.
Dumnezeu daruieste lumii pe Cel deofiinta cu Sine, in timp ce omul da lui Dumnezeu in Taina Sfintei Spovedanii, ceea ce are intru sine mai urat, mai murdar, mai josnic, care nu este nicidecum parte a fiintei sale, dar care pare sa-i fi devenit o a doua fire. Nu trebuie sa ne mire, de vreme ce rostim: “Stropi-ma-vei cu isop, si ma voi curati; spala-ma-vei, si mai vartos decat zapada ma voi albi..”
In Biserica, prin Spovedanie si primirea Sfintei Euharistii Il putem intampina pe Hristos precum magii, ingerii, pastorii si pamantul au facut-o odinioara. Acest lucru nu trebuie sa-l uitam cand vrem sa-I facem un dar lui Dumnezeu in luna cadourilor.
In Biserica devenim daruri curate precum aurul, tamaia si smirna, viata noastra se preface in cantare duhovniceasca precum a ingerilor si in colind veselitor precum cel pastoresc si, nu in ultimul rand, inima noastra se arata pestera smerita in care Hristos Se naste.
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.