ALEASĂ DIN NAŞTERE
Piatra pe care nu au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului.
Psalm 117, 22
1. Naşterea şi botezul
Schimonahia Macaria s-a născut pe 11 iunie 1926, la Odovania Paştilor, când Biserica o pomeneşte pe Fecioara Muceniţă Theodosia şi prăznuieşte icoana Maicii Domnului „Chezăşuitoarea păcătoşilor". Părinţii fetei erau Mihail Artemovici Artiomov şi Theodosia Nikiforovna Artiomova, în vârstă de cincizeci de ani, locuind în satul Karpova, judeţul Viazma, gubernia Smolensk.
A doua zi după naşterea sa, la praznicul înălţării Domnului, s-a hotărât să fie botezată, împreună cu fratele ei geamăn. In ziua când s-au născut, naşa lor, Maica Evdochia (ce trăia în satul Bulgakova, unde fusese mai înainte Mănăstirea „Bucuria tuturor scârbiţilor"), a avut o vedenie prin care i s-a făcut cunoscut că nou-născuţii trebuie botezaţi numai în biserica Marelui Mucenic Gheorghe din satul Kulişi şi că părinţii trebuiau să meargă până acolo pe jos, ducând pruncii în braţe. Biserica Sfântul Gheorghe, cum o numeau cei din partea locului, era mare şi frumoasă, având un paraclis alături, iar pe lângă ea curgea un râu care nu îngheţa niciodată.
Parohul bisericii era ieromonahul Vasilie, un om foarte credincios, care avea darul înainte-vederii, fiind vestit printre locuitorii satelor dimprejur ca tămăduitor al bolilor duhovniceşti şi trupeşti. El cunoştea bine familia Artiomov, căci le vizitase casa de mai multe ori.
„Când ne-au adus să ne boteze", povestea Matuşka, „fratele meu era foarte slab. Preotul a zis: «întâi băiatul, apoi fata». Părintele Vasilie îl zorea pe paracliser: «Hai, hai, repede; băiatul poate să moară îndată». Şi, într-adevăr, numai ce l-a botezat, că băiatul a şi murit."
Apoi Părintele Vasilie a botezat fata şi a numit-o Theodosia, nume ce înseamnă „darul lui Dumnezeu". Ridicând copila din cristelniţă şi aşezând-o pe scutecul ţinut de naşă, a spus: „O fată bună; va trăi, dar nu va umbla."
2. Familia
Familia Artiomov era cea mai numeroasă din ţinut: părinţii, patru fii cu nevestele şi copiii, şase fiice, dintre care una măritată - cu totul douăzeci de persoane. Locuiau cu toţii într-o căscioară de serviciu şi nu le era îngăduit s-o lărgească ori s-o refacă. In casă era mare înghesuială şi nici un locşor unde să te aşezi sau să te întinzi.
„Nou-născuţii plângeau şi cei ce începeau să umble scânceau. Cei mici nu-i lăsau să doarmă pe cei mari, iar copiii mici plângeau la fel ca şi nou-născuţii. Douăzeci de oameni - dar trăiam ca şi cum am fi fost doar doi. Nu aveam nimic altceva; aveam doar rugăciunea", îşi amintea maica Macaria.
Capul marii familii, Mihail Artemovici, era pe atunci şef de echipă la calea ferată. Dar în tinereţe, când abia se însurase, lucra la cărămidărie, arzând cărămida. în anii 1890, tatăl său, Artemie, lucrase doi ani la construirea unei biserici din satul învecinat, Temkino. Şi Mihail, în ceasurile sale de răgaz, lucrase pe acest şantier, cărând cărămizi şi amestecând lutul.
Theodosia Nikiforovna lucra cu soţul ei la calea ferată. Pe lângă aceasta se ocupa şi cu cusutul lenjeriei. Cosea cuverturi şi ţesea pânză şi mulţi oameni veneau la casa ei cu comenzi.
3. Semne miraculoase
In familiile ruseşti din vechime copiii mici dormeau în leagăne de lemn de forma unor albii, prinse cu sfori la cele patru colţuri şi legate de capetele unui băţ flexibil.
Leagănul era acoperit cu un coviltir. Pe când mica Theodosia era încă în leagăn, de la prânz până pe la ora trei în felinar ardea o lumânare. Nimeni nu ştia sau vedea de unde vine. „Fetelor, fetelor, uitaţi-vă, iarăşi arde lumânarea", se minunau nurorile. „Asta înseamnă că nu e o fată ca toate celelalte." „Ceva o să se întâmple cu copila asta", ziceau ele către Theodosia Nikiforovna. „Şi noi avem copii, dar lor nu li se aprind lămpile. La urma urmei, toţi copiii sunt la fel."
In vremea asta copila creştea iute, nedespărţindu-se de rudele sale. „M-am ridicat devreme. Eram plină de viaţă şi ţipam tot timpul dacă nu primeam ceea ce voiam. Eram vorbăreaţă, făcând mereu tevatură", îşi amintea Matuşka.
Atât mama, cât şi fiica cea mai mică purtau numele de Theodosia şi, ca să le deosebească, toţi o alintau pe fetiţă cu numele de Theonuşka.
4. Implinirea prorociei
Odată a venit o clientă bătrână să i se coasă o cuvertură. Uitându-se la Theonuşka, a zis: „Aşa de mică, şi umblă". Apoi a bătut-o uşor pe spate şi pe cap. Indată genunchii fetiţei s-au îndoit şi a căzut. „De ce nu stai sus, de ce nu umbli ?" a întrebat-o mama sa, văzând-o întinsă pe duşumea. „Cum să umblu, când nici nu pot să-mi dezdoi genunchii ?" a întrebat fetiţa. De atunci încolo picioarele i-au rămas neputincioase. Intr-o zi mergea, dar a doua zi era copleşită de boală şi avea crize ce durau până la patru ore. Cădea pe podea şi nu se mai putea ridica. Nefericiţii părinţi au dus copila la doctori, dar tratamentele nu au dat rezultat, iar copila bolnavă a devenit o povară pentru marea familie.
5. Ocolită de toţi
Toată treaba în familia Artiomov cădea în sarcina nurorilor. Ele ţineau casa curată şi găteau mâncarea. Cele care găteau nu dormeau nicicând îndeajuns. Trebuiau să se scoale la trei şi jumătate dimineaţa ca să-i poată hrăni pe toţi înainte să plece la lucru sau la şcoală. Mâncarea se dădea de trei ori pe zi. Dimineaţa erau două oale mari: una cu supă şi cealaltă cu şei (ciorbă de varză). La micul dejun, la prânz şi la cină oamenii şedeau la masă pe rând: întâi tatăl, cei patru fii şi soţiile lor; apoi mama şi fiicele; apoi, după toţi ceilalţi, erau hrăniţi cei mici. în casă era întotdeauna mâncare din belşug. Pe masă se punea un blid mare cu supă ori cu şei, şi toţi luau din el cu lingurile.
Theodosia nu avea nicicând loc la masă şi îşi aduceau aminte de ea doar în ultima clipă. Fetiţa bolnavă şi flămândă se ţâra pe sub masă şi era mulţumită să găsească chiar şi o coajă de pâine scăpată de cineva. „Nu le era milă de mine şi nu voiau să mă hrănească, nădăjduind că voi muri. Mă înfometau aşa de tare, încât abia mă puteam târî. Nu ştiu cum am rămas în viaţă", îşi amintea Matuşka. Pe când nu avea nici doi ani, s-a dus la oală să caute ceva de mâncat, dar a alunecat şi s-a opărit cu apă fierbinte. Altădată a încercat să-şi ia un cartof din oală, băgându-şi mâinile în apa fierbinte şi arzându-şi-le.
6. Boala incurabilă
Familia sa i-a spus de mai multe ori fetiţei: „De te-ar lua Domnul!" Uneori mama o întreba: „De ce stai în colţ ?" „Mamă, picioarele nu mi se mai îndreaptă deloc", răspundea fetiţa.
Până la vârsta de trei ani putea să meargă, deşi chinuit, iar când simţea că nu mai poate sta în picioare, se sprijinea de perete. De la trei ani, după spusele Matuşkăi, „n-a mai putut să meargă nici un deget".
Nici următoarele vizite la doctori nu au adus nici un rezultat. Ultima lor nădejde era la doctorii din oraşul de reşedinţă. „Ii întrebam pe doctori: «O să-mi vindecaţi picioarele, ca să pot merge ? De ce nu mi le vindecaţi ?» Ei mă purtau peste tot în braţe şi-mi ziceau cu simpatie: «Theonuşka, ce fată bună eşti tu; numai picioarele nu te ţin.»"
După ce au încercat toate, părinţii ei au dus-o la părintele Vasilie, care o botezase şi-i prorocise că nu va putea să umble. „Aţi venit prea târziu", a zis el întristat. „Dacă-mi aduceaţi fetiţa îndată, ar fi putut să se vindece." El vorbea de vindecarea duhovnicească, dar a văzut în această întâmplare pronia deosebită a lui Dumnezeu pentru Theodosia. De atunci picioarele nu i s-au mai îndreptat defel şi nu a mai stat în picioare tot restul vieţii.
7. „Zăvorâre" timpurie
Când familia Artiomov se ducea la culcare în aglomerata lor căsuţă, aproape toate paturile erau întinse pe podea, iar locul fetiţei bolnave era sub pat. Nu numai că dormea acolo, ci acolo îşi petrecea şi cea mai mare parte a zilei. „Nu făceam decât să stau sub pat", povestea Matuşka. „Nu mă lăsau să plec niciunde. Mă necăjeau fie cei mici, fie copii mai mari, iar uneori şi mama mă beştelea. «Trage-te din cale», îmi zicea ea. Eram jignită - la urma urmei nu poţi sta sub pat tot timpul."
8. Un tată grijuliu
Când tata venea acasă de la lucru, îşi scotea fiica de sub pat şi o ducea în grădină, unde creşteau căpşuni, mere şi prune, şi îi dădea fructe. „Adeseori plângeam cu lacrimi amare şi-i ceream bomboane", îşi aminteşte Matuşka. „Tata zicea: «Nu am nici un ban.»
- Dar celelalte fete au ? !
- Păi fetele cumpără scutece pentru copii şi alte lucruri.
- Bine, tată dragă, ceda fetiţa, o să-mi şterg lacrimile. Nu o să mai plâng, dar ia pruncii din leagăn şi pune-mă pe mine puţin; la urma urmei, sunt bolnavă.
A sta în leagăn era o mare mângâiere pentru fetiţă, care avusese parte de aşa de puţină căldură şi dragoste în scurta ei viaţă lipsită de bucurii.
Mihail Artemovici cânta destul de bine la acordeon şi adeseori i se cerea să cânte, duminica şi la sărbători, la petrecerile din Dubrovka. Soţia lui, Theodosia Nikiforovna, nu mergea nicăieri, în afară de biserică. în timpul rămas după serviciu lucra pe lângă casă şi avea grijă de copii şi de nepoţi.
Odată, tatăl Theodosiei a zis familiei sale: „De acum nu mă mai duc la petreceri să cânt la acordeon" şi, îndreptându-se către fete şi către nurori, a adăugat: „Fetelor, staţi şi voi azi acasă. Am să citesc Biblia." Chiar şi vecinii au venit să asculte Sfânta Scriptură. Mihail Artemovici a aşezat-o pe Theodosia pe genunchii săi şi a început să citească Biblia cu glas tare. „Deşi eram mică", îşi amintea Matuşka zâmbind, „ciuleam urechile când tata citea Evangheliile."
Cuvintele dumnezeieşte-insuflate ale Cărţii Sfinte au făcut o adâncă impresie asupra inimii sale curate şi copilăreşti. Neînţelegând prea mult din ceea ce citea tatăl ei, mica Theodosia a priceput că Dumnezeu îi ajută întotdeauna pe oameni; prin urmare, s-a rugat Lui să o ajute. „Dumnezeule, coase-mi nişte ghete" s-a adresat ea Atotputernicului cu naiva ei cerere, căci nu avea pantofi şi îi era frig la picioare. Stând sub pat, fetiţa ce nu împlinise încă doi ani, cânta cu foc: „Rugătoarea ror, ror", adică „tuturor, tuturor". Uneori mama venea la ea şi îi zicea:
- Ştrengăriţo, trebuie să cânţi: „Ceea ce eşti Rugătoare caldă..."
- Mamă, cânt şi „Doamne, Doamne, fii cu mine",răspundea Theodosia.
Inainte să împlinească trei ani ştia deja rugăciunile „Tatăl nostru" şi „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te..."
Ghenadie Durasov
CUVIOASA MACARIA, MÂNGÂIETOAREA CELOR SUFERINZI - EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "Cuvioasa Macaria, mangaietoarea celor suferinzi"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.