Sarbatoarea Sfantului Serghie de Radonej

Sarbatoarea Sfantului Serghie de Radonej Mareste imaginea.

Pe 25 septembrie îl prăznuim şi pe Sfântul Serghie de Radonej, despre care putem spune că este cel mai mare Părinte duhovnic al întregii lumi slave şi chiar mai mult decât al lumii slave. El a trăit în veacul al XIV-lea, unul dintre cele mai importante din istoria Bisericii Ortodoxe, caracterizat prin ceea ce se numeşte mişcarea isihastă, care a însemnat o reînnoire spirituală bazată pe practicarea rugăciunii lui Iisus, cu punctul de plecare în monahismul athonit, rugăciune trăită şi interiorizată cu adevărat sub forma unei rugăciuni permanente şi continue, un instrument de transfigurare a întregii fiinţe umane. Această mişcare a depăşit însă cu mult graniţele Sfântului Munte, răspândindu-se în toată lumea ortodoxă, greacă, românească şi slavă, la slavii din Balcani, din Serbia şi din regiunile învecinate, şi mai cu seamă în Rusia, la Kiev şi Moscova si în partea de nord.

Sfântul Serghie de Radonej face parte din această mişcare. El şi-a început viaţa monahală în singurătatea pădurii, înconjurat de animalele sălbatice. Se aminteşte adesea imaginea, mult mai târzie, a Sfântului Serafim de Sarov care, în veacul al XIX-lea, era vizitat de un urs cu care mânca împreună pâine. Sfântul Serafim de Sarov nu făcea altceva decât să reînnoiască un gest despre care citim deja în Viaţa Sfântului Serghie de Radonej care a trăit în mijlocul pădurii şi al animalelor sălbatice pe care le îmblânzea când le întâlnea. Trăia în mijlocul lor asemenea lui Aclam în rai. Apoi s-au adunat în jurul lui ucenici, pădurea a mai fost tăiată, s-a întemeiat o mănăstire în jurul căreia s-au instalat mai mulţi ţărani, iar Sfântul Serghie a acceptat această modificare. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut ţelul unei rugăciuni pline de râvnă şi nici dragostea de singurătate.

In acea perioadă, patriarhul Constantinopolului de care depindea Biserica Rusă care nu era încă autocefală, Sfântul Filotei, a început o corespondenţă cu Sfântul Serghie, cerându-i să-şi transforme mănăstirea într-una cu viaţă cenobitică, cu adevărat de obşte. Până atunci, în Rusia, viaţa de obşte se pierduse, deşi ea existase la origini, monahismul înrădăcinându-se aici sub influenţa Muntelui Athos, unde primiseră tradiţia monahală întemeietorii Mănăstirii Peşterilor de la Kiev (sau Lavra Pecerska), Sfinţii Antonie şi Teodosie, şi care era o mănăstire cenobitică. însă după aceea şi până la Sfântul Serghie, monahii deveniseră din ce în ce mai independenţi şi duceau o viaţă idioritmică. La îndemnul Sfântului Filotei, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Serghie a restabilit viaţa de obşte în mănăstirea sa, fără a renunţa la viaţa de rugăciune de la chilie, privilegiind o viaţă cu adevărat contemplativă, caracterizată prin invocarea permanentă a numelui lui Iisus. Ea era însoţită şi ele o viaţă deschisă spre iubirea milostivă faţă de aproapele, de primire a pelerinilor, a tuturor oamenilor care veneau de pretutindeni la mănăstire, deoarece se crease atunci o axă de pelerinaje ce ducea de la Moscova în nordul Rusiei şi care trecea şi pe la mănăstire. In plus, încă din timpul vieţii Sfântului Serghie, mănăstirea sa devenise un adevărat loc de pelerinaj, în care credincioşii erau primiţi cu dragoste. Ei puteau participa, pe de o parte, la viaţa liturgică a mănăstirii şi, totodată, se puteau împărtăşi şi din viaţa duhovnicească a Sfântului, prin sfaturile duhovniceşti pe care le primeau de la dânsul. Sfântul Serghie răspândea în jurul lui blândeţe, bunătate, smerenie şi se bucura de o reputaţie duhovnicească ieşită din comun. Numeroase mănăstiri au fost create cu timpul de ucenicii lui, mănăstiri care au putut reveni adesea, şi datorită întemeierii lor în pădurile din nordul Rusiei, la idealul străvechi al singurătăţii. Alţi ucenici ai Sfântului au întemeiat mănăstiri şi mai aproape de oraşe, ce puteau primi astfel, prin pelerini, toate nevoile şi neputinţele societăţii omeneşti.

In felul acesta, monahismul s-a dezvoltat în continuare în Rusia, atât aproape de oraşe, cât şi în locuri izolate din singurătate, până la sfârşitul veacului al XVIII-lea, când ţinuturile ruseşti au început să se confrunte cu mari dificultăţi în plan religios şi monahal datorită pătrunderii ideilor iluministe noi, care în Franţa av eau să ducă la Revoluţia franceză. Acest luc ru ba determinat pe un călugăr din Ucraina, de tradiţie rusească, să se ducă mai întâi în Sfântul Munte şi să se întoarcă apoi în Moldova, în partea de nord a României. Este vorba despre Sfântul Paisie Velicicovski care a transmis această tradiţie monahală care nu dispăruse complet, reînsufleţind-o şi făcând-o să cunoască o dezvoltare cu totul extraordinară mai cu seamă în Moldova de unde s-a extins apoi în toată România de azi. Aceasta a reprezentat punctul de plecare al dezvoltării unei mari tradiţii monahale în România, care s-a hrănit din ea vreme îndelungată, tradiţie reînsufleţită şi revigorată chiar în timpul perioadei comuniste de marii duhovnici ai acestui popor, trecuţi între timp la Domnul, dar care rămân pentru noi adevărate modele, a căror învăţătură ne-a fost transmisă mai ales prin Părintele Ioanichie Bălan, autorul unor minunate cărţi despre aceşti sfinţi, adevăraţi rugători. Aceşti sfinţi pot reprezenta în zilele noastre, şi pentru România şi pentru Franţa, repere autentice de învăţătură şi viaţă duhovnicească care să ne întărească mereu.

Şi observăm în prezent, ca un plan neaşteptat al Proniei lui Dumnezeu, o prezenţă foarte puternică şi numeroasă a românilor în Occident: statisticile vorbesc despre mai multe milioane de ortodocşi români stabiliţi în Europa Occidentală. Şi aşa cum în anii '20 emigraţia rusească şi apoi exodul grecilor alungaţi din Asia Mică au putut contribui la reînrădăcinarea Ortodoxiei în Franţa, cred că această prezenţă românească de la noi, dar şi din Spania, Italia şi întreaga Europă occidentală reprezintă un mijloc prin care Domnul a binevoit, conform unui plan dumnezeiesc, să impulsioneze viaţa Bisericii, să revigoreze credinţa ortodoxă în Occidentul nostru. In acelaşi timp, cred că şi pentru ortodocşii români contactul cu Occidentul - dacă el are loc sub semnul discernământului şi al dreptei socoteli, deoarece Occidentul vehiculează şi învăţături otrăvitoare foarte periculoase contactul dintre Ortodoxia românească şi mica Ortodoxie încă foarte tânără din Franţa (ale cărei începuturi se situează în anii ’20 ai veacului trecut) poate fi unul îmbogăţitor de ambele părţi.

Pentru a reveni la Sfântul Serghie, el a avut o vedenie minunată cu un stol de păsări adunate în preajma mănăstirii, urmată de revelaţia lăuntrică, interioară, că aceste păsări îi închipuiau pe numeroşii monahi care aveau să se adune în mănăstirea sa, devenita de altfel, de-a lungul veacurilor, un adevărat centru duhovnicesc, un far pentru întreaga Rusie. Şi mă întorc acum cu gândul la pescuirea minunată: Domnul poate provoca, dacă binevoieşte, o pescuire minunată, poate înmulţi toţi peştii duhovniceşti, cum îi numeau primii creştini pe cei care erau botezaţi. Să ne ajute Domnul să avem o pescuire minunată în ţările noastre din Europa Occidentala, în care să se reînrădăcineze credinţa, această credinţă atât de ameninţată, după cum spuneam adineauri, de o mulţime de învăţături otrăvitoare prezente peste tot. Insă flacăra credinţei este încă vie şi cred că această întâlnire dintre România creştină şi Franţa ortodoxă poate fi garanţia unei înnoiri importante, cu condiţia să păstrăm înlăuntrul nostru cu fidelitate credinţa şi prezenţa Sfântului Duh pe care îl primim la botez.

Arhim. Placide Deseille

Fragment din cartea "Cununa binecuvântată a anului creştin", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Cununa binecuvântată a anului creştin"

 

Pe aceeaşi temă

24 Septembrie 2018

Vizualizari: 284

Voteaza:

Sarbatoarea Sfantului Serghie de Radonej 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE