Viata Sfintei Cuvioase Sofia din Suzdal
Sfânta Sofia (în lume Solomonia Saburova) s-a născut în jurul anului 1490. Tatăl ei era boierul Iurie Konstantinovici - urmaş al tătarului Sabura, din hoardă, care primise Ortodoxia înd în anul 1330. Sfânta a rămas de tânără fără părinţi, dar Domnul nu a părăsit orfana, care a primit educaţie în familia evlavioasei şi iubitoarei ei mătuşi. în casa acesteia tânăra a crescut şi a învăţat evlavia.
Datorită bunei creşteri din copilărie şi frumuseţii sale deosebite, ea a devenit prima soţie a Marelui principe al Moscovei Vasile al III-lea Ioanovici.
Solomonia corespundea tuturor cerinţelor pe care trebuia să le împlinească o viitoare Mare principesă. De aceea, pe 4 septembrie 1505, în Catedrala Uspenski din Kremlin, a avut loc cununia soţilor principi: Vasile al III-lea şi Solomonia Saburova. Aceştia au trăit în mare dragoste, pace şi înţelegere. Despre căsnicia lor se poate vorbi cu cuvintele Scripturii: Vor fi amândoi un trup.; Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei (Marcu 10, 8; Pilde 12, 4).
Viaţa din palatele Kremlinului a decurs după cum era obiceiul la mănăstire. Nu se făcea nimic fără rugăciune şi binecuvântare. Pravila mănăstirească de rugăciune era urmată cu stricteţe. Dis-de-dimineaţă se făcea rugăciunea în Palatul Crucii, după care se asista la Liturghia din biserică. In apartamentul princiar se citeau tot timpul vieţile sfinţilor şi opere ale Părinţilor Bisericii. Casnicii principelui aveau convorbiri despre credinţă şi mântuirea sufletului.
După obiceiul timpului, doamna petrecea timpul între pereţii casei sale, fără a se arăta societăţii şi fără a participa la festivităţi zgomotoase. Dar nici măreţia curţii domneşti, nici puterea şi nici bogăţia nu a ispitit sufletul curat al marii principese. De la înălţimea poziţiei sale, ea vedea necazurile multor oameni. Toată Moscova ştia cât de milostivă era principesa faţă de săraci şi înfometaţi. La curtea domnească Solomonia Iurievna organiza zilnic mese pentru săraci. Ea dădea milostenie cu o mărinimie ieşită din comun, mai ales în zilele de pomenire a morţilor.
Principesa era o mamă iubitoare şi pentru monahi. Ii plăceau oamenii care II căutau pe Dumnezeu şi viaţa veşnică. Nevoile acestora erau privite de ea cu tot atâta înţelegere, ea încercând să ajute la înfrumuseţarea bisericilor. In apartamentele princiare se făceau veşminte şi acoperămin-te pentru multe locaşuri. Pentru racla Sfântului Serghie de Radonej, principesa a cusut special, în semn de preţuire şi cinstire, un acoperământ.
Mai bine de 20 de ani Solomonia Iurievna a purtat cu cinste numele de Mare principesă a Moscovei. Ea a lăsat despre sine amintirea unei doamne făcătoare de bine, care se îngrijea de poporul său cu înţelepciune, strădanie şi dragoste.
Singurul necaz care a amărât viaţa soţilor principi a fost lipsa pruncilor. Acest necaz de-termina curtenii să se roage fierbinte pentru un urmaş al tronului. De multe ori s-au organizat, în acest scop, şi pelerinaje la locurile sfinte din Rusia. Cel mai des soţii mergeau la Mănăstirea Sfânta Treime, unde se aflau moaştele Sfântului Serghie de Radonej, la care cădeau cu lacrimi, în rugăciune.
Cu acelaşi scop, Vasile al III-lea şi Solomonia Iurievna au vizitat odată mănăstirea de maici din Suzdal. Din dragoste pentru această mănăstire, principele a rânduit zidirea unei biserici din piatră, în cinstea Acoperământului Maicii Domnului. Zidirea bisericii a fost încheiată în 1518, iar peste opt ani, conform Providenţei lui Dumnezeu, acest locaş a devenit locul faptelor ascetice şi, ulterior, al înmormântării binecredincioa-sei principese.
Cum s-a întâmplat aceasta? Există două versiuni. Ambele spun despre faptul că în cercul de apropiaţi ai domnitorului au apărut probleme legate de posibilitatea încetării dinastiei Ruricilor. Aceştia l-au sfătuit pe principe să divorţeze de Solomonia, deoarece ea, după părerea lor, nu putea naşte un copil.
Simţind că soţul se îndepărtează de ea, principesa a încercat să-l atragă. Din păcate, metodele alese de ea au fost insuficiente şi chiar dă unătoare. Prin fratele său ea căuta oameni care să-l atragă cu vrăjitorii pe soţ şi să se vindece de infertilitate. Pentru noi este foarte important să înţelegem că apelarea la puterile întunericului a înrăutăţit poziţia principesei. Indiferent de felul în care încercau vrăjitorii să facă incantaţii, principesa nu a putut fi ajutată, iar Vasile al III-lea se gândea tot mai des la divorţ.
Marele principe s-a pomenit între „două focuri", pe de o parte, ca domnitor, grija pentru supuşii săi şi, pe de altă parte, fidelitatea faţă de căsătoria bisericească. Pe de o parte, el trebuia să asigure legitimitatea urmaşilor la tron, păstrând pacea în principat, iar pe de altă parte, să păstreze căsătoria religioasă, ca să nu ispitească oamenii, şubrezind încrederea în familia ortodoxă, după voia personală.
Mai greu au tras la cântar însă responsabilitatea faţă de patrie şi dorinţa firească de a avea un copil natural. Au apărut şi alte argumente. Soţia lui, deşi aparţinea unei familii de boieri cunoscuţi, nu avea totuşi sânge nobil. Adică nu ar fi fost egală domnitorului! Ce-i drept, acest argument nu contase atunci când se căsătorise cu ea, dar acum prindea bine.
Aşadar, în ciuda protestelor clericilor, Vasile al III-lea a hotărât să se căsătorească a doua oară, cu principesa lituaniană Elena Glinskaia. Altă ieşire din situaţie principele nu a găsit. Se pare ca totuşi nu a făcut foarte uşor acest pas, ci în urma multor lupte interioare.
Pentru a se ţine, formal, de canoanele bisericeşti, pe 25 noiembrie 1525, la Mănăstirea Naşterea Domnului din Moscova, principesa Solo-monia a fost tunsă forţat în monahism, primind numele Sofia. Nefericita s-a împotrivit acestei acţiuni ilegale, strigând plină de lacrimi: „Dumnezeu vede şi va răzbuna nedreptatea aceasta!"
Astfel, sub pretextul unei posibile revolte în societate (din cauza lipsei unui moştenitor legal), a avut loc o fărădelege nemaivăzută în Rusia. Probabil că aceasta a şi fost una din cauzele principale ale încetării dinastiei Ruricilor şi ale revoltelor apărute în statul rus de atunci.
După tunderea în monahism, Marea principesă a fost dusă, sub pază, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Suzdal. Ea însă nu s-a împăcat cu această idee imediat şi a plâns foarte mult. După un timp, acceptând voia lui Dumnezeu, s-a obişnuit cu ideea şi i-a iertat pe toţi. Alungând din suflet visurile şi obişnuinţele, ea şi-a găsit mângâierea şi împăcarea în rugăciunea fierbinte.
Mitropolitul Varlaam a denunţat ilegalitatea desfacerii primei căsătorii a lui Vasile al III-lea. Pentru aceasta, a fost silit să-şi părăsească scaunul de ierarh, pentru prima oară în istoria Rusiei, şi să meargă la o mănăstire îndepărtată. Cuviosul Maxim Grecul a luat, de asemenea, apărarea principesei Solomonia, fiind pedepsit pentru aceasta prin oprire de la slujire şi prin întemniţare. Patriarhii răsăriteni au judecat, la rândul lor, acest fapt, iar Patriarhul Ierusalimului, Mar-cu, a prezis că din viitoarea căsnicie se va naşte un „prunc crud", care va umple Rusia de sânge şi grozăvii. Istoria cunoaşte numele acestui urmaş: Ivan cel Groaznic. Cel de-al doilea fiu al lui Vasile Ioanovici cu Elena Glinskaia - Iuri - s-a dovedit a fi fără minte (bolnav psihic).
Printre cei care i-au vorbit deschis principelui despre fărădelegea lui au fost şi călugărul Vasian, fiul principelui lituanian Ioan Patricheev, precum şi principele Simeon Kurbski.
Conform altor izvoare istorice, Marea principesă a oprit singură toate intrigile şi bârfele de la curte. Văzând că nu are binecuvântare de la Dumnezeu pentru prelungirea dinastiei şi nedorind să se continue certurile, Solomonia Iurievna i-a cerut soţului voie să părăsească tronul şi să meargă la mănăstire.
Intr-un fel sau altul, monahia Sofia a devenit model de evlavie creştinească, după cel al primilor monahi ai Bisericii lui Hristos. Părăsind lumea, Sofia a căutat cu tot sufletul spre împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6, 33). Rugăciunea neîncetată, citirea cuvântului lui Dumnezeu şi truda permanentă, până la istovire, îi ocupau timpul petrecut în mănăstire şi au ajutat-o să ajungă la desăvârşire. Monahia purtătoare de cunună nu se scârbea nici de cele mai grele şi murdare munci. De exemplu, ea a săpat, de una singură, o fântână pentru mănăstire.
Binecredincioasa principesă s-a sfârşit, în pace, pe 16/29 decembrie 1542. Cronica mănăstirii spune: „Trăind cu mulţumire, în mod evlavios s-a mutat la Domnul."
Pentru pântecele său uscat Domnul i-a dat cu mărinimie alesei Sale „rodire multă întru cele duhovniceşti", a îmbogăţit-o cu daruri multe. Asemenea felului în care femeia naşte pruncii în chinuri, iar după aceea uită necazul şi durerea, de bucurie, la fel şi sufletul ascetei, care a luptat cu patimile, a dobândit virtuţi creştine înalte. Ele pot fi numite, pe bună dreptate, copiii duhovni ceşti ai Cuvioasei Sofia. Chiar şi acum ea are parte de fericire negrăită în cămările Tatălui nostru Ceresc.
Astfel, cu Cuvioasa Sofia s-au împlinit cuvintele biblice: Veseleşte-te, cea stearpă, care nu năşteai, dă glas şi strigă, tu, care nu te-ai zvârcolit în dureri de naştere, căci mai mulţi sunt fiii celei părăsite decât ai celei cu bărbat, zice Domnul (Isaia 54,1).
Vestea despre sfinţenia maicii s-a răspândit rapid în întreaga Rusie. Principele Andrei Kurbski, în scrisoarea sa către Ivan cel Groaznic, o cinstea ca pe o sfântă. Soţia lui Teodor, împărăteasa Irina Teodorovna, a trimis în dar la mormântul ei un acoperământ de catifea, cu chipul Mântuitorului şi al unor sfinţi. Evlavie pentru Cuvioasa Sofia avea şi ţarul Vasile Şuiski.
După mutarea la Domnul, principesa de la Suzdal nu a lăsat fără purtare de grijă oraşul şi aşezământul său. In vremurile de ocupaţie străină, în anul 1609, conducătorul detaşamentelor poloneze, Lisovski, a ocupat oraşul Suzdal, inclusiv mănăstirea Cuviosului Eutimie. Atunci când ocupantul s-a apropiat de turnurile mănăstirii, a fost oprit de o vedenie. Cuvioasa Sofia i s-a arătat, în rasă monahală, cu o lumânare aprinsă în mâini. Cu acea lumânare, ca şi cu o torţă, ea îi dădea foc conducătorului militar polonez. Acesta s-a speriat atunci foarte tare, suferind ulterior de paralizie la mâna dreaptă. El a plecat din oraş, jurându-se că nu va mai face pră păd acolo. Alţi ofiţeri polonezi au fost, de asemenea, pedepsiţi cu diferite boli.
Au trecut veacurile, dar la Mănăstirea Pokrovski din Suzdal nu au încetat să vină pelerini din toate părţile Rusiei. Urmare a rugăciunilor cuvioasei, credincioşii primeau vindecare de diferite boli trupeşti şi sufleteşti. Cronicarul din Suzda-lul secolului XVIII, portarul Anania Feodorov, în lucrarea sa Compendiu istoric despre de Dumnezeu păzitul oraş Suzdal, a notat mai bine de 20 de mărturii ale vindecărilor de orbi, de surzi, de lipsiţi de minte, de slăbănogi etc. Minunile aveau loc chiar la mormântul binecredincioasei principese Sofia1. De aceea, patriarhul Iosif l-a binecuvântat pe arhiepiscopul Serapion să slujească parastase la mormântul cuvioasei.
La mijlocul secolului XVIII s-a pus problema canonizării sfintei. Icoana ei, pictată încă din secolul XVII, s-a păstrat până în zilele noastre şi este cu adevărat făcătoare de minuni. Mai târziu, în secolul XIX, arhiepiscopul Serapion de Suzdal şi Tarusk a compus texte liturgice în cinstea cuvioasei, în Mineiele manuscrise aceasta este numită „Sfânta şi dreapta principesă Sofia, monahia din Mănăstirea Pokrovski, făcătoare de minuni", în sfârşit, cu binecuvântarea Sfântului Sinod, numele ei a fost inclus în calendarul bisericesc ortodox din anul 1916. Anii de prigoană care au urmat nu au fost prielnici canonizării celor care au bineplăcut Domnului. Cu toate acestea, în 1984, printr-un decret special al Patriarhului Pimen al Moscovei, Biserica Ortodoxă Rusă cinstea pe Cuvioasa Sofia în rândul sfinţilor cu cinstire locală ai ţinutului Vladimir-Suzdal.
Rămăşiţele cinstite ale cuvioasei se aflau sub lespedea gropniţei aşezământului Pokrovski de 453 de ani. Odată cu renaşterea vieţii monahale, cinstirea binecredincioasei principese s-a înnoit. Pe 14 august 1995, moaştele sale vindecătoare au fost ridicate din mormânt, fiind mutate în Catedrala Pokrovski.
Pomenirea cuvioasei se face de două ori pe an: la 16 decembrie şi la 1 august. Cronica mănăstirească se completează cu noi şi noi mărturii despre vindecările şi semnele făcute după rugăciunile Sfintei Sofia.
Articol preluat din cartea Pacatele tineretii si sanatatea familiei
Konstantin Zorin
Cumpara cartea "Pacatele tineretii si sanatatea familiei"
Rugăciune către Cuvioasa Sofia din Suzdal
O, prealăudată şi dreaptă maică Sofia, minunată ascetă a ţinuturilor Suzdalului, cinstim vieţuirea ta cea evlavioasă, faptele tale cele mari, ne închinăm cinstitelor tale moaşte şi cu dragoste sărutăm chipul tău cel sfânt, aducându-ţi rugăciunile noastre. Ajută-ne nouă, celor ce suntem străini şi venetici în această lume, să găsim calea cea adevărată a vieţuirii creştine. Nu-ţi întoarce faţa de la cei ce aleargă la mijlocirea ta; înţelepţeşte-i pe cei ce se nevoiesc în monahism ca să cunoască chipul mântuirii sufletului şi calea smereniei, a răbdării şi pocăinţei. Ajută-ne să ne păstrăm curăţia, ascultarea şi dragostea lui Dumnezeu. Fii scut şi apărare de orice rău aşezământului în care şi tu te-ai nevoit. Întoarce şi înţelepţeşte pe oamenii rătăciţi, pe calea cea dreaptă. Roagă pe Dumnezeul puterilor să aibă milă de sufletele noastre şi să ne dăruiască timp pentru pocăinţă, ca prin mijlocirea ta să ne învrednicim a trece fără cădere viaţa noastră cea pământească şi să ne facem părtaşi veşnicei fericiri în locaşurile cereşti ale Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.