Sfanta Thomaida din Lesvos este cinstită pe 3 ianuarie. Sfânta Thomaida s-a născut în insula Lesvos (Mitilene). Părinții ei, Mihail și Kali, erau oameni evlavioși și de cinste, fiind o pereche pe care oamenii din vremea lor o considerau „o pereche de aur, de trei ori binecuvântată și fericită”. Tatăl ei era caracterizat cu următoarele cuvinte: „după fel, precum Hristos; după cuget, statornic”, în vreme ce mama era: „după purtare, desăvârșită, căci desăvârșit era și sufletul ei”. Sterpiciunea pântecelui le era, însă, „doliu și mâhnire”, dar aveau și nădejdea că vor dobândi prunci, lucru pentru care nu încetau a se ruga. Iar Maica Domnuluia înștiințat-o în vis pe Kali nu numai că zămislise, dar și că pruncul se va deosebi prin bogăția harismelor și prin sfințenie. Cu adevărat, au dobândit o fiică pe care au numit-o Thomaida și care, crescând, s-a arătat cu totul aparte prin harismele pe care le avea, dar și prin frumusețea ei, căci le întrecea pe toate fecioarele din insulă prin frumusețe și purtare, având o „desăvârșită armonie trupească și sufletească”.
Chiar dacă nu avea nici o pornise spre căsătorie, ci mai degrabă spre viața monahală, s-a supus voinței părinților ei și s-a căsătorit la vârsta de 24 de ani cu Ștefan, care i s-a făcut ei „cunună de spini” pentru tot restul vieții. Deși ea era bună și virtuoasă, încât toți o știau ca exemplu de soață, a pătimit cumplit din pricina purtării aspre a soțului ei barbar, care găsea în fiece zi pricină de a o răni trupește și sufletește prin bătaie cu bățul, pălmuiri, lovituri peste gură, arsuri și răni în trup. Ba și cu orele o ținea acela legată cu frânghii și atârnată de grindă.
Din Mitilene s-au mutat la Constantinopol, unde se pare că s-au mutat și părinții ei, abandonându-și proprietățile din insulă și răbdând lipsuri pentru a fi aproape de fiica lor. După moartea tatălui ei, mama ei s-a retras la o mănăstire, devenind monahie, iar mai târziu chiar egumenă.
Drama Thomaidei a crescut și mai mult. Comportamentul soțului ei devenea pe zi ce trece tot mai rău. Thomaida întâmpina toată această situație mucenicească cu rugăciune, cu răbdare, găsind mângâiere în facerea de bine: „mâncare pentru orfani, cele necesare traiului pentru cei lipsiți de acestea”. Virtutea Thomaidei a fost un exemplu și pentru alte femei care aveau soți recalcitranți și brutali. La scurtă vreme, credința și sfințenia Thomaideu au fost binecuvântate de Dumnezeu, care i-a dat atâta har, încât să facă și minuni, cerând cu calde rugăciuni ajutorul Său pentru oameni aflați în suferință. Paisprezece minuni s-au săvârșit cu rugăciunile Sfintei Thomaida în Constantinopol, printre care, vindecarea unui demonizat, a unui paralitic, a unui bolnav de cancer și a altora.
După 13 ani de mucenicească viață conjugală, Thomaida a adormit la vârsta de 38 de ani, fiind înmormântată în mănăstirea unde era acum îngropată și mama ei.
Înainte de a trece 40 de zile, mormântul și sfintele ei moaște s-au făcut izvor de minuni. Un demonizat, pe nume Constantin, apropiindu-se de mormânt, s-a vindecat. Un paralitic, Eftihianos pe nume, care s-a rugat și s-a atins de mormânt, a stat apoi pe picioarele lui. S-a vindecat și o monahie ce suferea de dureri mari de cap, precum și un epileptic. Un pescar și-a găsit plasele pierdute în mare, încă și pline de pești. O femeie ce avea dureri mari la măruntaie s-a vindecat și ea, iar din recunoștință față de Sfânta Thomaida a ridicat o clopotniță la mormântul Sfintei. O altă minune s-a petrecut cu soțul Sfintei, care, după moartea ei, s-a demonizat și lua la bătaie locuitorii cetății. Cu multă luptă, locuitorii l-au prins, l-au legat cu lanțuri și l-au adus la mormântul Sfintei Thomaida, cerându-i aceleia să-și ierte soțul și să-L roage pe Dumnezeu să-l vindece, pentru că toți credeau că din pedeapsa lui Dumnezeu pentru viața mucenicească la care o supusese pe soața lui cea credincioasă și plină de durere și de virtute. Și cu adevărat, s-a făcut minune. După ce l-au așezat pe mormânt, legat cu lanțuri fiind, s-a vindecat și a trăit apoi întru pocăință și virtute.
Viața mucenicească a Sfintei Thomaida întru acea căsnicie nepotrivită cu Ștefan, care a făcut din cununile căsătoriei, cunună de spini, dar și răbdarea cu care a suferit toate acele chinuri, s-au făcut chip al răbdării și bărbăției pentru mulți bărbați și multe femei ce se găseau în situații asemănătoare în viața lor de familie. Atașamentul ei față de legătura de nestricat a căsătoriei („afară de pricină de desfrânare”), i-au făcut pe contemporanii ei să o numească Apărătoare a căsătoriei de pericolul divorțului. Sfintele moaște ale Thomaidei s-au aflat într-atât de nestricate, încât și urmele bătăilor primite se vedeau limpede pe piele. După 1204, când francii au prădat Constantinopolul, nu se știe ce s-au petrecut cu moaștele Sfintei Thomaida.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.