Sfantul Cuvios Ioan de la Rila

Sfantul Cuvios Ioan de la Rila

Sfântul Ioan de la Rila, ocrotitorul poporului bulgar, este prăznuit pe 19 octombrie (ziua aflării sfintelor sale moaşte), pe 18 august (ziua adormirii sale) şi pe 1 iulie (readucerea moaştelor sale la Rila).

Sfântul Ioan de la Rila s-a născut în anul 876 în satul Skrino din apropierea Sofiei (Bulgaria), fiind crescut în dreapta credinţă şi în învăţătura cărţilor bisericeşti. După ce şi-a pierdut părinţii la o vârstă tânără, şi-a împărţit puţinele bunuri la săraci, iar el, devenind el însuși sărac, s-a făcut păstor de vite, pentru a se ţine departe de lume.

Odată, stăpânul l-a bătut pentru că îi pierduse un viţel. Băiatul a plâns îndelung şi s-a rugat ca Dumnezeu să-l ajute. Când a găsit viţelul, îi era greu să treacă râul Struma, care se umflase de puhoaie.

Atunci, punându-şi nădejdea în Dumnezeu, s-a rugat, şi-a pus cămaşa lui zdrenţuită pe apă, făcu deasupra ei semnul crucii, luă viţelul în braţe şi merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, până pe celălalt mal al râului. Stăpânul, ascuns în pădure, se înspăimântă când văzu această minune, îl răsplăti din belşug şi nu-l mai primi să-i slujească.

Atunci fericitul, în vârstă de 25 de ani, a mers şi s-a călugărit în Mănăstirea Sfântul Dimitrie de la Muntele Ruen (Bulgaria), apoi, după o vreme, s-a retras în pustnicie. La început s-a nevoit pe un deal înalt şi sterp, mâncând doar verdeţuri sălbatice, dar tâlharii au venit peste el noaptea, l-au bătut şi l-au alungat de acolo. Şi-a găsit apoi o peşteră unde a locuit.

Peste puţin timp, nepotul său, Luca, a venit să se nevoiască şi el acolo. Însă fratele Sfântului l-a găsit şi a luat înapoi pe fiul său cu sila. În drum spre casă, tânărul a murit din pricina unei muşcături de şarpe. Fratele s-a căit şi a cerut iertare.

Sfântul Ioan a vieţuit 12 ani în peştera pustie, apoi s-a dus în munţii Rilei, unde şi-a găsit sălaş în scorbura unui copac. Postea şi se ruga mult, plângând neîncetat. Dumnezeu l-a făcut cunoscut mai întâi ciobanilor, printr-o turmă de oi, care a alergat de-a lungul potecilor prăpăstioase şi nu s-a oprit până la locul în care vieţuia călugărul.

De-atunci ei au început să aducă la Cuviosul pe bolnavi şi pe cei tulburaţi de duhuri necurate, pe care el îi vindeca prin rugăciune. Ca să nu cadă pradă slavei deşarte, pustnicul Ioan şi-a părăsit scorbura şi a mers pe un pisc înalt şi stâncos, unde a locuit timp de şapte ani sub cerul liber, asemenea Sfinților stâlpnici.

Vestea despre marele sihastru a ajuns până la Binecredinciosul ţar bulgar Petru I (927-969), care a călătorit până în Munţii Rilei, vrând să-l întâlnească pe Sfânt. Acesta i-a scris o scurtă epistolă, refuzând o astfel de întâlnire, din smerenie.

Cei doi s-au văzut de la distanţă, plecându-se unul altuia, iar ţarul bulgar i-a trimis daruri, din care Sfântul a păstrat puţin, trimiţând restul înapoi, pentru că se ferea de ispita iubirii de argint.

Mai târziu, Cuviosul Ioan a primit sub călăuzirea lui călugări, care au construit o mănăstire cu o biserică lângă peştera Sfântului.

Cu cinci ani înainte de a-şi da sfârşitul, a scris cu mâna sa: Testamentul către ucenici, în care marele pustnic de la Rila se dovedeşte un bun scriitor, un mare cunoscător al Sfintei Scripturi şi al învăţăturii Sfinţilor Părinţi, precum şi un ales povăţuitor duhovnicesc al monahilor. El a trecut la Domnul în ziua de 18 august, anul 946, la vârsta de 70 de ani.

Viaţa lui sfântă şi minunile săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile sale au fost o frumoasă predică a credinţei creştine pe pământul nou creştinat al Bulgariei.

Moaştele sale au fost mutate, la scurt timp după adormire, la Sofia, din porunca Binecredinciosului ţar Petru I al Bulgariei (927-969). Această mutare a avut loc pe data de 19 octombrie, care a rămas ca zi principală a pomenirii Cuviosului.

În anul 1183, regele maghiar Bela al III-lea (1172-1196), în timpul unei campanii militare, a pus stăpânire pe racla cu moaştele Sfântului Ioan, împreună cu alte lucruri de pradă, şi le-a dus în oraşul Strigonium (Esztergom, în Ungaria), dar după 4 ani, împodobind racla, a trimis-o înapoi cu cinstire.

În anul 1195, ţarul Ioan Asan I (1189-1196), al Imperiului româno-bulgar, a mutat moaştele Sfântului în noua capitală, Târnovo, şi le-a aşezat într-o biserică închinată lui.
În anul 1469, la 1 iulie, sfintele moaşte ale Cuviosului Ioan au revenit în Mănăstirea Rila, unde se odihnesc şi astăzi, aducând ajutor plin de har ceresc tuturor celor ce se roagă lui cu credinţă.

Mănăstirea construită din lemn în jurul peşterii Cuviosului nu se mai păstrează, dar în secolului al XIV-lea actuala Mănăstire Rila a fost fondată de obştea Cuviosului Ioan pe un nou amplasament.

Această Mănăstire a devenit o vatră de cultură şi duhovnicie pentru întreaga Bulgarie. În vremea stăpânirii turceşti, ea a fost ajutată şi de unii domnitori şi ierarhi români (domnitorul Bogdan al III-lea al Moldovei, mitropolitul Grigorie Roşca al Moldovei, episcopul Isaia al Rădăuţilor ş.a.). Transformată în muzeu în vremea regimului comunist ateu, a redevenit mănăstire în anul 1991.

Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

18 Octombrie 2023

Vizualizari: 1301

Voteaza:

Sfantul Cuvios Ioan de la Rila 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact