Testamentul Sfantului Ioan de Rila

Testamentul Sfantului Ioan de Rila Mareste imaginea.

Eu, smeritul şi păcătosul Ioan, care nu am săvârşit nici o faptă bună pe pământ, nu am aflat pe nimeni când am venit întâi în pustia Rilei, ci numai fiare sălbatice şi hăţişuri neumblate. M-am sălăşluit în ea cu fiarele, lipsit fiind de hrană, de acoperiş, având doar cerul ca acoperământ, pământul aşternut şi iarba hrană. Dar Bunul Dumnezeu, pentru a Cărui iubire am dispreţuit toate şi am îndurat foamea şi setea, îngheţul şi arşiţa soarelui şi goliciunea trupului, nu m-a părăsit nici o clipă, ci ca un Părinte milostiv şi iubitor de oameni mi-a îndestulat din belşug toate nevoile. Dar oare ce-l pot eu dărui Domnului pentru toate cele câte mi-a dăruit El? (v. Ps. 115, 3) Multe sunt binefacerile Lui către mine, căci a privit dintru înălţimea Lui cea stantă cu milostivire spre smerenia mea (v. Ps. 101, 20; 30, 8) şi m-a ajutat să rabd totul - nu eu, ci puterea lui Hrislos, care este in mine (I Cor. 15, 10; II Cor. 12, 9) -, căci tot darul cel bun de la El este şi tot darul desăvârşit de sus vine (v. Iac. 17).

Şi, văzându-vă astăzi adunaţi întru Domnul, aici, unde, după cum v-am spus, nu s-a sălăşluit până acum suflet de om, ci numai fiare sălbatice, şi simţindu-mi sfârşitul apropiindu-se grabnic, din această pricină am cugetat să vă las, înaintea despărţirii mele (v. II Tim. 4, 6) de viaţa de aici, o povaţă părintească, aşa precum părinţii trupeşti lasă fiilor lor moştenire pământească - argint, aur şi alte averi ca, atunci când veţi pomeni pe părintele vostru după Sfântul Duh, să nu uitaţi moştenirea lăsată de el.

Eu ştiu, iubiţii mei fii întru Domnul, ştiu bine că voi, fiind la început, nu sunteţi încă întăriţi în viaţa pustnicească. Dar să nu va temeţi, căci puterea dumnezeiască în slăbiciune se desăvârşeşte (II Cor. 12, 9). De aceea m-am gândit să vă las acest testament simplu şi fără de înţelepciune, încât, avându-l neîncetat în minte, să vă întăriţi trupeşte şi sufleteşte întru Domnul şi să înaintaţi prin virtuţi în frica de Dumnezeu. Căci eu cred în Dumnezeul meu pe Care îl slujesc din tinereţile mele şi Căruia cu osârdie m-am supus, că după plecarea mea din acest loc care până acum a fost pustiu şi neprimitor, se vor sălăşlui aici mulţime de pustnici, împlinindu-se cele scrise: mulţi sunt copiii celei părăsite, mai mulţi decât ai celei care are bărbat (Gal. 4, 27; Is. 54,1).

Pentru aceasta, copiii mei pe care v-am adunat întru Domnul, odraslele mele, nu nesocotiţi poveţele părintelui vostru, şi iar vă zic împreună cu apostolul: iarăşi sufăr durerile naşterii, până ce Hrislos va lua chip în voi! (Gal. 4, 19). Mă rog vouă, cu legământul numelui celui înfricoşător al Domnului (Ps. 110, 9), să nu călcaţi sau să nesocotiţi ceva din el după ce eu voi adormi întru Domnul, ci toate cele ce le-am scris întocmai cum sunt scrise să le împliniţi, aşa cum aţi şi făgăduit înaintea feţei Domnului.

Iar acela dintre voi care va călca sau va nesocoti ceva din el, acela să fie anatema şi lepădat să fie de la Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, iar partea lui sa nu fie cu sfinţii care din veci au bineplăcut lui Dumnezeu, ci partea lui să fie cu aceia care L-au răstignit pe Dumnezeul Slavei (v. Fapte 7, 2; Efes. 1, 17; Iac. 2, 1; I Cor. 2, 8) şi cu vânzătorul Său Iuda să fie şters din cartea vieţii şi să nu fie scris cu cei drepţi (v. Apoc. 13, 8)!

Şi, mai întâi, vă las să păziţi credinţa sfântă (v. II Tim. 4, 7), curată şi neîntinată de vreun gând rău, aşa cum am primit-o de Ia Sfinţii Părinţi, fără să vă lăsaţi furaţi de Învăţăturile străine cele de midie feluri (Evr. 13, 9). Staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi primii (II Tes. 2, 15) şi cele ce aţi văzut la mine. Nu vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga, ci mergeţi pe calea împărătească. Păziţi-vă cu grijă de patimile lumeşti şi să aveţi veşnic în minte pentru ce aţi părăsit lumea şi pentru ce aţi dispreţuit-o pe ea şi cele ale ei.

Dar cel mai mult să vă păziţi de şarpele iubirii de arginţi, că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor, după cuvântul apostolului (I Tim. 6, 10), care o numeşte Închinare la idoli (Col. 3, 5). Căci averea pustnicului nu este aurul, nici argintul, ci sărăcia desăvârşită, lepădarea voii proprii şi înalta smerenie.

Nu vă spun acestea ca pe nişte porunci de la mine, ci numai vă amintesc poruncile lui Hristos. Căci El spune sfinţilor Săi ucenici, iar prin ei tuturor acelora care s-au lepădat de lume: Să nu aveţi nici aia; nici arginţi, nici traistă, nici bani în cingătorile voastre... (Mt. 10, 9-10; Mc. 6, 8). Căci aurul şi argintul sunt vrăjmaşi ai monahului şi muşcă asemenea şarpelui pe acela care le are. Dacă însă vom avea nădejde neclintită în Domnul, El nu ne va lăsa lipsiţi de nimic, căci El este Cel care spune: Dacă femeia va uita pe pruncul ei, Eu nu vă voi uita (Is. 49,15). Iar în alt loc: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, si toate acestea se vor adăuga vouă (Mt. 6, 33). Căci la început, când întâi am venit în pustia aceasta, cel viclean a căutat să mă ispitească şi pe mine cu iubirea de arginţi - iar binecredinciosul ţar mi-a trimis în dar mult aur. Insă, nevoind să-l văd pentru Domnul, am înţeles că aceasta a fost cursă de la diavol. Nu l-am primit, ci l-am întors celui care mi l-a trimis în dar, cugetând astfel în mintea mea: Dacă aş fi dorit să am aur şi argint şi alte lucruri asemenea, de ce am venit în această pustie înfricoşătoare şi neumblată, unde nu am aflat suflet de om, ci numai fiare sălbatice? - şi astfel m-am izbăvit de urzelile vicleanului ispititor care se luptă să ne prindă în plasa celor de care ne-am lepădat de bunăvoie, lată pricina pentru care voi să nu căutaţi nimic din acestea.

Căci Tatăl vostru Cel ceresc ştie pe cele de care aveţi trebuinţă mai Înainte ca să cereţi voi de la El (Mt. 6, 8). Nici să nu căutaţi să fiţi cunoscuţi şi iubiţi de regii şi împăraţii lumii acesteia, nici să nu nădăjduiţi în ei (v. Ps. 145, 3; 117, 8-9), părăsind pe împăratul Ceresc, Căruia v-aţi făgăduit să-I fiţi ostaşi şi să luptaţi, nu după trup şi după sânge (v. 11 Cor. 10, 3; I Ti in. 1,18), ci împotriva stăpânitorilor întunericului ai veacului acestuia (v. Efes. 6,12). Căci şi Prorocul Ieremia ne vesteşte, grăindu-ne: Blestemat fie omul care se încrede în om (Ier. 17, 5-6). După ce numeşte relele, el adaugă: binecuvântat este omul care nădăjduieşte întru Domnul (Ier. 17, 7). Deci nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile (Mt. 6, 31-32). Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, si Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? (Mt. 6, 26) Dacă aţi părăsit lumea, nu vă mai întoarceţi înapoi nici cu trupul, nici cu mintea, căci, după cele spuse, nimeni care pune mâna pe plug si se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu (Lc. 9, 62). Ci, precum învaţă şi apostolul, să uităm pe cele ce sunt in urmă şi să tindem către cele dinainte (v. Filip. 3, 14). Ce înseamnă, copiii mei, aceasta: să uităm cele ce sunt în urmă? Nimic altceva decât să aruncăm în adâncurile uitării pe toate cele pe care - ieşind din lume pentru Dumnezeu - le-am lepădat şi dispreţuit, şi să tindem către nevoinţa ce ne stă înainte, la care am fost chemaţi de chiar începătorul nevoinţei, Preabunul nostru Domn lisus Hristos, Care ne-a învrednicit să purtăm jugul Său cel dulce, căci jugul Său e bun şi povara Sa este uşoară (Mt. 11, 30).

Şi, aşa precum v-a adunat la un loc harul Sfântului Duh, tot astfel şi voi să tindeţi să vieţuiţi într-un suflet şi-un cuget, respirând împreună, căutând numai la răsplata veşnică (v. Col. 3, 24; Rom. 11, 19) pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care L-au iubit pe EI (v. Mt. 5, 12; 6, 1-6). Vieţuirea cea de obşte csle în multe privinţe mai de folos monahilor decât sihăstria, căci aceasta din urină nu este pe măsura tuturor, ci numai pentru aceia, puţini îa număr, desăvârşiţi în lucrarea tuturor virtuţilor monahiceşti.

Viaţa de obşte este îndeosebi folositoare tuturor, aşa după cum grăiesc şi ne învaţă despre aceasta cărţile Părinţilor. De Dumnezeu grăitorul Proroc David îi aduce laudă atunci când grăieşte: lată acum cc este bun şi ce este frumos decât numai a locui fraţii în unire (Ps. 132, 1). Iar un alt cântăreţ bisericesc, insuflat de Dumnezeu, adaugă: „Acestora a făgăduit Dumnezeu viaţa veşnică." Dar însuşi Bunul nostru Stăpân Domnul Iisus Hristos ne spune cu buzele Sale preacurate: Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Mt. 18, 20). Iar de Dumnezeu purtătorii Părinţii noştri învaţă despre viaţa pustnicească: Vai de cel singur care cade şi nu este cine să-l ridice! (Ecles. 4, 10).

Iată, pentru aceasta, iubiţii mei fii, să nu nesocotiţi vieţuirea cea de obşte, lăudată de Duhul Sfânt prin gura prorocuiui, ci şi mai cu osebire să o întăriţi şi să fiţi ca un singur trup (v. Rom. 12, 4 -5; Col. 12, 12-14, 20) întru Domnul, care are mădulare deosebite - unul este capul ce cârmuieşte, alţii, picioarele care trudesc şi poartă poveri, iar ceilalţi, alte părţi ale trupului, astfel încât toţi să fie un singur trup duhovnicesc în Domnul (v. I Cor. 15, 44), cârmuit şi îndrumat de un suflet cuvântător şi raţional - adică în cugetare duhovnicească - fără să fie vreo despărţire. Iar când veţi întemeia o astfel de rânduială şi vieţuire după Domnul, atunci şi El Se va sălăşlui în mijlocul vostru, călăuzindu-vă în mod nevăzut prin harul Său.

Nu căutaţi să ocupaţi locurile cele dintâi (v. Lc. 20, 46; 11, 43; Mc. 12, 39), nici să fiţi cei dintâi, ci amintiţi-vă de Acela Care a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor tuturor (Mc. 9, 35; Mt. 20, 26). Alegeţi-vă îndrumători şi puneţi-vă cârmuitori dintre aceia pe care Dumnezeu vi-i arată, şi anume pe bărbaţii despre ale căror ne voinţe duhovniceşti mărturisesc toţi (v. Fapt. 10,22; 22,12), care covârşesc pe toţi prin înţelepciune, cugetare duhovnicească şi vârstă, care sa păstorească (v. 1 Etr. 5, 2) bine şi bineplăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lor pe pajiştea evlaviei spre poruncile de viaţă dătătoare ale lui Hristos. Pentru aceştia trebuie să se caute mai degrabă încredinţare de la Dumnezeu decât să vă încrederi în sfatul vostru. Dacă însă, după cum ne spune marele nostru părinte şi învăţător întru cele monahiceşti, Preacuviosul Efrem Sirul, toţi vă veţi porni cu dorinţă să fiţi căpetenii, întâistătători, şi să fiţi egumeni, toţi să fiţi îndrumători, tâlcuitori şi învăţători, se vor ivi în mijlocul vostru vrajbe, certuri, gâlcevi, clevetiri, pizmă şi alte patimi vătămătoare pentru monahi.

Atunci să ştiţi lămurit că Hristos nu Se află în mijlocul vostru, căci Hristos nu este învăţător al vrajbei şi al împotrivirii (nesupunerii), ci al păcii şi unirii. El Se roagă Tatălui pentru sfinţii Săi ucenici, ca aceştia să fie una, adică uniţi în cuget, şi nu numai ei, ci toţi care prin aceştia cred în EI, zicând astfel: Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, (...), ca să fie una precum suntem şi Noi (In 17, 11) şi iarăşi: Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci si pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una... (In 17 20-21) Tot astfel şi voi să fiţi una, să fie pace între voi, căci Hristos spune ucenicilor Săi: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă (In 14, 27). Dar ce este, iubiţii mei, această pace a lui Hristos? Chiar Hristos ne spune: nu precum dă lumea vă dau Eu (In 14, 27). Iar această pace a lui Hristos întrece toată mintea. Este pacea despre care prorocul spune: Şi pacea Lui nu va avea hotar (Is. 9, 6).

Şi apostolul ne învaţă atunci când spune: Căutaţi pacea cu toţii si sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evr. 12, 14). Aşadar astfel de pace să aveţi între voi şi cu mare unire de cuget şi chibzuinţă rânduiţi toate după Dumnezeu, ca să nu mâniaţi pe Bunul nostru Stăpân, Dumnezeu. Dacă însă se va afla printre voi cineva care să semene neghină, vrajbe şi alte sminteli, pe unul ca acesta degrabă să-l scoateţi afară din obştea voastră, ca să nu se facă cangrenă care roade (v. II Tim. 2,17), după cuvintele apostolului, şi să nu se răspândească răul printre cei buni şi ca nu cumva, odrăslind vreo pricină de amărăciune, să vă tulbure şi prin ea mulţi să se molipsească (Evr. 12, 15), iar lupul cel rău să nu tulbure turma cea blândă a lui Hristos, căci se vor arăta şi dintre aceştia. Despre ei proroceşte Hristos, spunând că: smintelile trebuie să vină, dar vai omului acela prin care vine sminteala! (Mt. 18, 7). Din această pricină şi voi, iubiţii mei, să vă păziţi de asemenea lucruri (v. Mt. 18, 7) şi nu le lăsaţi să fie între voi. Ci Ie îndepărtaţi de la voi, aşa cum păstorul izgoneşte oile râioase din turma sănătoasă.

Trăind însă împreună pentru Domnul, să vă purtaţi sarcinile unii altora (Gal. 6, 2), să nu nesocotiţi nici pe aceia cu vieţuire sihăstrească şi care rătăcesc prin pustie, prin peşteri şi prin văgăuni - de care lumea nu era vrednică (Evr. 11, 38) -, ci îngrijiţi-vă de ei pe cât vă stă în putinţă, ca să aveţi rugători înaintea lui Dumnezeu, căci mult poale rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iac. 5, 16). Zi şi noapte să învăţaţi legea Domnului, să citiţi des din cărţile părinţilor noştri Antonie, Teodosie şi ceilalţi care prin faptele lor bune au strălucit ca stelele în lume. Să ţineţi cu tărie pravilele bisericeşti, fără a lepăda şi fără a nesocoti nimic din cele pe care Sfinţii Părinţi le-au rânduit.

Să nu treceţi cu vederea nici rucodelia, ci mâinile voastre totdeauna să lucreze şi să aveţi neîncetat pe buze rugăciunea: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!" Să cugetaţi neîncetat la ceasul morţii. Aşa făceau părinţii din vechime, care trăiau în pustii şi nu mâncau în zadar pâinea lor, iar din truda lor nu se hrăneau numai ei, ci dădeau şi celor care aveau nevoie (v. Efes. 4, 28) şi astfel nu se înşelau în nădejdea lor. Dine este - zice Apostolul - să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele (Evr. 13, 9). Şi tot el zice: rămâneţi întru dragoste frăţească, primirea de străini să n-o uitaţi, căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă îngeri (Evr. 13,1-2).

Intăriţi în credinţă pe cei dintr-un neam şi un sânge cu voi de curând luminaţi prin botez şi îi povăţuiţi să lepede relele lor obiceiuri păgâneşti, pe care le ţin şi după ce au primit Sfântul Botez. Insă ei fac acestea din neştiinţă, din care pricină au nevoie de luminare.

Incă multe am a vă spune, copiii mei iubiţi întru Domnul, dar nu-mi stă în putinţă să vă scriu toate. Vă încredinţez Aceluia Care este Izvorul întregii înţelepciuni şi minţi şi Care este adevăratul Mângâietor, Duhul Sfânt şi de viaţă dătător (In 14, 26), încât El însuşi să vă dea înţelepciune, să vă călăuzească, să vă povăţuiască (v. In 16, 13) spre toată fapta cea bună.

Acum vă las în locul meu, ca îndrumător şi învăţător, pe iubitul nostru frate Grigorie, despre care toţi mărturisiţi că este vrednic să vă călăuzească în bună rânduială şi după voia lui Dumnezeu şi pe care într-un cuget l-aţi ales ca îndrumător al vostru, chiar dacă nu după voia lui, ci din ascultare şi smerenie s-a supus dorinţei voastre. Mai târziu, Dumnezeu vă va arăta pe cine să alegeţi în locul lui.

Eu însă de acum doresc să petrec în linişte şi tăcere, ca să mă pocăiesc pentru păcatele mele şi să cer milostivire de la Dumnezeu. Iar voi să mă pomeniţi în rugăciunile voastre pe mine, păcătosul vostru părinte, ca să aflu milă în ziua judecăţii, căci nimic bun nu am făcut pe pământ şi mă tem de ziua judecăţii şi de chinurile gătite păcătoşilor ca mine. Harul lui Dumnezeu să fie cu voi cu toţi şi să vă ferească de tot răul. Scrisă la anul 6449 (941) de la crearea lumii, luna lui martie, ziua 25.

Eu, smeritul şi mult păcătosul loan, cel dintâi trăitor în pustia Rilei, cu iscălitura mâinii mele întăresc cele scrise mai sus.

Sfantul Ioan de la Rila, Editura Sophia

Cumpara cartea "Sfantul Ioan de la Rila, facatorul de minuni"

Pe aceeaşi temă

13 Octombrie 2017

Vizualizari: 507

Voteaza:

Testamentul Sfantului Ioan de Rila 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

sfantul ioan de la rila

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE