Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus va fi cinstit pe 20 decembrie. În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. In cadrul acestei ședințe a fost aprobată canonizarea părintelui arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie
Cuviosul Serafim s-a născut în 27 octombrie 1912, în satul Totoi, din județul Alba, primind la botez numele Sfântului Dimitrie. Părinții săi, Nechifor și Catalina, oameni simpli și mult trudiți, i-au fost primii dascăli întru cele bineplăcute lui Dumnezeu, chipul maicii sale având să îi rămână întipărit ca „floare a bunătății” și icoană a dragostei iertătoare.
Încă din pruncie, plin de dragoste pentru Hristos, căuta cele dumnezeiești, încălzindu-și inima cu sfânta rugăciune și hrănindu-și mintea cu știința de carte.
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu i-a îndrumat pașii către Academia Teologică Andreiană de la Sibiu, unde avea să fie remarcat ca „unul dintre cei mai distinși studenți (…), la bună purtare, ca și la carte” , „un student foarte bun și foarte sărac”. La finalizarea studiilor teologice, văzând lucrarea cea bună a studentului său, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, rector al Academiei în acea vreme, avea să îl recomande în postul de secretar.
Astfel, a intrat în atenția mitropolitului Nicolae Bălan, căruia îi va mărturisi dorința sa de a căuta mai cu fierbinte dragoste pe Hristos, prin asumarea îngerescului chip monahal, zicându-i: „M-a preocupat de mult timp problema monahismului și m-am silit să mă formez eu însumi pentru această mare chemare, încă fiind student în Academie.
În acești din urmă doi ani mi-am pus adeseori întrebarea dacă pot să fiu întreg, cu trup și suflet, pentru această jertfă. M-am frământat singur cu această întrebare, fără să dau voie oamenilor să intervină în preocupările intime ale sufletului meu. I-am lăsat să creadă ce vor.”
În noiembrie 1938 a primit, prin mâna ierarhului său, harul hirotoniei întru diacon și, la scurt timp, a fost trimis în Sfântul Munte Athos. Însoțit de Cuviosul Părinte Arsenie Boca, s-a așezat la Chilia Sfântul Ipatie, unde s-au nevoit vreme de șase luni, sub ascultarea ieroschimonahului Teodosie Domnariu, starețul Chiliei, luând sfat duhovnicesc și de la marele nevoitor isihast român Cuviosul Antipa Dinescu.
Mult folos duhovnicesc a câștigat în urma acestei șederi în Athos, văzând chipul de viețuire aghiorit, disciplina monahilor, râvna și jertfa acestora pentru cunoașterea și trăirea dreptei credințe.
Cu binecuvântarea mitropolitului său, a mers apoi, pentru un an, la Atena, spre a deprinde limba greacă și a audia cursurile Facultății de Teologie. Rodul acestei ascultări a fost traducerea unor pagini din scrierile Sfinților Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare, precum și ale unor Părinți filocalici.
Întorcându-se în țară, s-a așezat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, lucrând la rezidirea acesteia, împreună cu Sfântul Cuvios Arsenie, în vremurile tulburi ale celui de al Doilea Război Mondial. În 15 ianuarie 1941 a primit hirotonia întru preot și, la scurt timp, de praznicul Izvorului Tămăduirii, tunderea în monahism.
Din ascultare față de ierarhul său, a mers pentru un an în Germania și Austria, unde a învățat limba germană.
În anul 1944, a fost numit stareț al Mănăstirii brâncovenești de la Sâmbăta de Sus, nevoindu-se în această ascultare timp de 10 ani, în vremurile de început ale regimului comunist potrivnic Bisericii. Pe lângă buna chivernisire a celor din afară ale mănăstirii, Cuviosul Serafim a așezat în bună rânduială și cele dinlăuntru ale monahilor și ale fiilor săi duhovnicești.
Ca un blând povățuitor, odihnea sufletele cu dulceața cuvintelor sale și stingea arșița necazurilor cu apa cea vie a rugăciunilor sale. Îndemna pe toți, prin cuvânt și prin faptă, ca „din toate ale noastre să se arate că Hristos este între noi și în noi”.
Așa se face că mulțime mare de credincioși îl căutau pentru spovedanie, rugăciune, îndrumare și binecuvântare. Astfel, s-a arătat ca icoană a smereniei și a iubirii de Hristos, chip al blândeții, iubitor de aproapele și cald povățuitor, daruri izvorâte din lucrarea cea tainică a rugăciunii în inima sa. Cu statornicie, s-a jertfit, vreme de jumătate de veac, în Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus până la trecerea sa la Domnul, în 20 decembrie 1990.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
Troparul Cuviosului Serafim cel Rabdator (Glasul 1, podobie: Locuitor pustiului…)
Pe făclia virtuții și duhovnicul cel vestit, pe dascălul răbdării din Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe Sfântul Serafim, cei credincioși, cu laude veniți să îl cinstim și, ca unui iscusit părinte și rugător, să-i zicem cu evlavie: Slavă Celui pe Care L-ai slujit! Slavă Celui ce te-a luminat! Slavă Celui ce te-a împodobit cu minunate daruri!
Sursa: basilica.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.