Sfantul Gallus - Propovaduitor de seama in Tara Cantoanelor

„Bucurati va, sfintilor toti,
care in pamanturile Apusului
ati marturisit dreapta credinta!”

Sfantul Gallus s a nascut in jurul anului 550, probabil in Irlanda. Istoricii au pareri impartite in ceea ce priveste originea sfantului. Unii considera ca provenea din insulele bretone, altii din Galia. Cunoscut este faptul ca Sf. Gallus a fost ucenic al Sf.

Columban, de aceea este numarat de catre Pierre Riché intre „calugarii columbanieni”. Nu stim cand Gallus s a alaturat grupului ucenicilor Sf. Columban. In timp ce unii sustin ca Gallus l a insotit pe Columban inca de la manastirea Bangor (ceea ce ar insemna ca era irlandez la origine!), alti istorici considera ca s a alaturat grupului de ucenici ai Sfantului Columban la manastirea Luxeuil (ceea ce ar insemna ca era de origine galica sau galo romana).

Dupa mai multe peregrinari prin Galia de Nord, Sf. Columban, insotit de ucenicul sau, Gallus, a urcat pe valea Rinului si s a stabilit temporar in regiunea lacului Konstanz.
Biografia Sf. Gallus s a pastrat in trei variante: prima, partiala, redactata la sfarsitul secolului al VII lea, a doua – cea prelucrata de calugarul Wetti in jurul anului 820 si a treia, redactata de catre renumitul calugar Walafried Strabo, in jurul anilor 833 834. Dupa parerea lui Georg Jenal, „aceste prelucrari au adus cateva imbunatatiri lingvistice si foarte putine noutati in ce priveste continutul vietii sfantului”.

Cea mai veche biografie nu ne da informatii despre anii petrecuti de Sf. Gallus inainte de a ajunge in teritoriul stapanit de alamani. Astfel, nu stim unde si cand a devenit calugar. Ceea ce stim sigur este faptul ca primele incercari de propovaduire ale celor doi misionari pe teritoriul de azi al Elvetiei au ramas fara rezultat. Sfantul Gallus a distrus lacasurile de inchinare pagane, iar in localitatea Tuggen, in apropiere de Zürich, a dat foc chiar unui altar pagan, in timpul unei predici tinute de Sf. Columban. Drept urmare, alamanii au decis sa l omoare pe Sf. Gallus, iar pe Columban si pe ceilalti ucenici sa i biciuiasca si sa i alunge. Cei doi au fost mai iuti si au reusit sa scape.

Alungati de catre alamani si de catre ducele acestora, Gunzo, cei doi s au indreptat spre orasul Bregenz (astazi pe teritoriul Austriei). In localitatea Arbon (Arbor Felix) misionarii au poposit la preotul Willemar. Dupa o sedere de sapte zile, cei doi si au continuat drumul spre Bregenz. Ajungand acolo, s au asezat in aceasta localitate aproape parasita. Localnicii erau galo romani si cativa tarani alamani. Aici crestinismul fusese deja introdus, insa o parte a populatiei revenise la practicile pagane. Parintele Bodogae sublinia faptul ca, desi regele franc Clodwig (care imbratisase crestinismul niceean in anul 496) repurtase o victorie hotaratoare asupra triburilor alamane si svabe, totusi convertirea acestora a mers greu si ca, la mijlocul secolului al VI lea, numai o mica parte dintre alamani erau crestini. Astfel, cei doi au gasit acolo o biserica care fusese inchinata Sfintei Aurelia si pe care paganii o transformasera in templu, aducand aici trei idoli de arama carora le slujeau ca unor dumnezei. Misionarii au folosit si aici aceeasi metoda ca si la Tuggen. Arzand de ravna dumnezeiasca, ei au scos idolii din biserica si au resfintit locasul pangarit. Apoi au slujit pentru intaia oara dupa multa vreme Sfanta Liturghie in acel loc, dupa ce, in prealabil, au asezat moastele sfintei in piciorul mesei.

Pentru ca Sf. Gallus cunostea, probabil, limba alamana, Sf. Columban a hotarat sa ramana, impreuna cu ucenicii sai, si sa predice Evanghelia mai multa vreme in acel loc. Sf. Gallus, care era ieromonah, este primul misionar din centrul Europei despre care se relateaza faptul ca a predicat Sfanta Evanghelie nu numai in latina, ci si in limba vorbita de catre localnici.

Aici misionarii au putut sa se bucure si de primele roade ale activitatii lor: unii dintre cei increstinati inainte si care revenisera la paganism se reintorc la crestinism, iar o serie de pagani se boteaza, devenind crestini. Dupa doi ani de misiune in Bregenz (dupa unii, trei sau chiar mai multi!), Columban hotaraste in anul 612 sa plece spre nordul Italiei, pentru a si implini o dorinta mai veche. Din cauza unei febre puternice, Gallus n a putut sa l insoteasca. Se pare ca acest lucru a fost considerat de catre Columban ca fiind o slabiciune din partea lui Gallus, caruia i a interzis sa mai savarseasca Sfanta Liturghie. Altii vorbesc de o cearta intre cei doi, motiv pentru care Gallus n a vrut sa l insoteasca pe Columban.

Sfantul Gallus, in varsta de cel putin 60 de ani, avand inca febra, s a indreptat spre Arbon, la preotul Willemar, care l a primit ca oaspete. Odata vindecat, Gallus l a rugat pe diaconul Hiltibod sa i arate un loc in pustie unde ar putea sa se retraga. Ajuns in apropierea unei cascade a raului Steinach (nu departe de locul unde mai tarziu se va ridica biserica manastirii St. Gallen), Sf. Gallus s a hotarat sa si construiasca acolo chilia. Aici se pare ca a avut loc intamplarea cu ursul relatata in biografia sfantului si care a dus la reprezentarea acestuia in iconografie impreuna cu un urs. Conform biografiei, ursul a venit noaptea si i a furat sfantului ultimele resturi de mancare. Acesta s a suparat si, drept pedeapsa, i a poruncit ursului sa i aduca lemne pentru foc. Ursul, care a executat imediat porunca, a fost rasplatit apoi cu o bucata de paine, dupa care sfantul i a poruncit sa paraseasca valea, pentru a nu provoca rau oamenilor sau altor animale, ceea ce ursul, de asemenea, a implinit.

In anul 612 Sf. Gallus si a construit sihastria, inzestrand o cu o capela de lemn (oratorium), in care a depus relicvele (sfintilor Desideriu si Mauritiu), pe care le avea asupra lui. In perioada urmatoare s au adunat in jurul sfantului ucenici, al carui numar el l a redus la doisprezece, urmand exemplul Sf. Columban. Calugarii grupati acum in jurul Sf. Gallus au renuntat la activitatea misionara, dedicandu se cu totul rugaciunii si postului.

Sf. Gallus a renuntat atat la demnitatea de episcop al Konstanzului, care i a fost propusa dupa vindecarea si exorcizarea fiicei ducelui Gunzo, Fridiburga, cat si la cea de abate (staret) al manastirii de la Luxeuil, dorind sa si dedice viata intru totul lui Dumnezeu.

Conform aceleiasi biografii, spre sfarsitul vietii Sf. Gallus s a indreptat spre Arbon, la rugamintea insistenta a preotului Willemar. Dupa ce a predicat acolo doua zile, a treia zi, cuprins de o febra puternica, a cazut la pat si dupa doua saptamani de suferinta a trecut la Domnul. Trupul sau a fost purtat la sihastria de la Steinach si inmormantat acolo, in spatele altarului. Sf. Gallus a murit la varsta patriarhala de 95 de ani, intre 629 si 639, poate chiar in jurul anului 650, in ziua de 16 octombrie.

Cea mai veche biografie a Sf. Gallus ne relateaza si cateva minuni savarsite de catre sfant dupa trecerea sa din aceasta viata: vindecarea unui paralitic pe nume Maurus, vindecarea lui Willemar, care a uitat sa lase darurile promise dupa vindecare etc.

Asezarea monahala de la Steinach a mai rezistat o vreme dupa moartea sfantului, dar a intrat intr un con de umbra. Un nou inceput l a pus preotul alaman Otmar, in jurul anului 719. Localnicii increstinati au cerut de mai multe ori ajutorul Sfantului Gallus, in urma actiunilor devastatoare conduse impotriva lor.

Cultul local de care s a bucurat Sf. Gallus la sfarsitul secolului al VII lea si inceputul celui de al VIII lea s a generalizat in Apus in secolele al X lea si al XI lea. Mormantul Sf. Gallus a fost un important loc de pelerinaj pana la aparitia Reformei.

Astazi, Sf. Gallus este patronul orasului St. Gallen, al episcopiei catolice din acest oras, dar si al cantonului cu acelasi nume. Biserici inchinate sfantului se gasesc in localitatile Bregenz si St. Gallenkirch (pe teritoriul Austriei), in Zürich, Büron, Kriens si Arbon (Elvetia), in Würzburg, Ladenburg si Rockenberg (Germania) etc.

Sf. Gallus este praznuit in fiecare an la data de 16 octombrie, ziua trecerii lui la cele vesnice. Numai in episcopia de Strasbourg este praznuit impreuna cu Sf. Columban, la data de 23 noiembrie. In iconografie Sf. Gallus este reprezentat ca eremit sau calugar benedictin si foarte rar ca staret (abate). Ca semn distinctiv, el tine in mana un toiag (toiagul misionarilor). Adesea este reprezentat impreuna cu un urs. Sf. Gallus, despre care Arno Borst spunea ca a reusit „sa traduca ideea europeana a regulii columbaniene in realitatea alamana”, ramane unul dintre cei mai importanti sfinti care au propovaduit pe teritoriul Elvetiei, chiar daca nu poate fi socotit „apostol” al Tarii Cantoanelor.

Nota: Un articol mai detaliat despre viata si activitatea Sf. Gallus a fost publicat in Revista Teologica de la Sibiu, nr. 3/2010.

Bibliografie selectiva:

1. BORST, Arno, Mönche am Bodensee, Lengwil, 2009
2. DURST, Michael, Geschichte des Bistums Chur. Von den Anfängen bis zum Vertrag von Verdun (843), Chur, 2001
3. MÜLLER, Iso, „Die älteste Gallus Vita”, in Zeitschrift für Schweizerische Kirchengeschichte 66 (1972), 209 249
4. RICHÉ, Pierre, Europa barbara din 476 pana in 774, Bucuresti, 2003
5. SCHÄFER, Joachim, Ökumenisches Heiligenlexikon, CD ROM, 2010
6. ZOTZ, Th., Art. „Gallus”, in Lexikon für Mittelalter, vol. 4, München, 41989, 1098.

Pr. drd. Alexandru Nan
Sursa: apostolia.eu

.