Sfantul Ioan Colibasul

Sfantul Ioan Colibasul

Sfantul Ioan Colibasul a fost un tanar cuvios care a trait in secolul al V-lea. Numele de "Colibasul" a fost dat sfantului datorita faptului ca, vreme de peste trei ani, a locuit intr-o coliba smerita, la poarta casei parintesti. Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Cuviosul Ioan Colibasul in ziua de 15 ianuarie.

"Din pruncie, iubind cu caldura pe Domnul, lumea si cele frumoase ale lumii ai parasit si ai sihastrit, in chip desavarsit; ti-ai ridicat coliba inaintea portilor parintilor tai; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta, dupa vrednicie, Hristos te-a preamarit, Cuvioase Ioane. / Ravnind, intelepte, saracia ce nu se fura, ai urat bogatia parintilor tai. Si, avand Evanghelia in mainile tale, ai urmat lui Hristos Dumnezeu, preacuvioase Ioan, rugandu-te neincetat pentru noi toti."

Sfantul Ioan Colibasul

Sfantul Ioan Colibasul a trait pe la jumatatea secolului al V-lea, in vremea domniei imparatului Leon I cel Mare (457-474), in cetatea Constantinopol. Parintii sai, generalul Eutropie si Teodora, care duceau o viata crestineasca deosebita, au primit de la Dumnezeu trei copii. Doi copii lucrau deja, ca si tatal lor, in slujba imparatului, iar al treilea, numit Ioan, sporea cu invatatura si cu rugaciunea. Spre a-l indemna si mai mult in iubirea de Dumnezeu, tatal lui Ioan i-a daruit acestuia o Evanghelie ferecata cu aur.

 Sfantul Ioan Colibasul

Intr-o zi oarecare, s-a oprit la casa generalului un monah deosebit, care calatorea spre Ierusalim, venit tocmai dintr-o manastire din Bitinia, Asia Mica, numita "a achimitilor", adica a celor "neadormiti", care privegheau neincetat. Afland despre randuiala cea minunata a manastirii amintite, tanarul Ioan s-a inteles cu monahul ca, la intoarcere, sa treaca din nou pe la ei, spre a-l lua cu sine.

Astfel, inca tanar fiind, Ioan a plecat din scoala unde invata carte, fara stirea parintilor si a invatatorilor, si s-a dus in acea manastire din Bitinia, unde monahii duceau o viata duhovniceasca inalta. Dupa sase ani de nevointe aspre, tanarului Ioan a inceput sa ii fie dor de parintii si fratii sai. Astfel, cu binecuvantarea staretului, el a pornit spre casa parinteasca.

Pe drum, insa, Cuviosul Ioan a intalnit un barbat sarac, imbracat in zdrente, cu care si-a schimbat hainele, pentru a nu fi recunoscut nici chiar de parintii sai. Ajungand la casa parinteasca, Ioan a petrecut vreme de trei ani, la una dintre portile acesteia, ca si saracul Lazar, petrecand in smerenie si rugaciune. Fara a spune cuiva cine este, Ioan nu a vrut sa intre in casa parinteasca, ci a primit a locui langa poarta, intr-o coliba smerita.

Slujitorii, care altadata il avusesera peste ei, acum, de multe ori isi bateau joc de el. Dupa trei ani, Sfantul Ioan Colibasul s-a imbolnavit si, cunoscand ca avea sa treaca la cele vesnice, a cerut sa fie dus in casa. Atunci, vazand parintii sai Evanghelia cea ferecata cu aur, au cunoscut ca acela era fiul lor, cel care fugise in manastire. Dupa cateva ceasuri, Sfantul Ioan a adormit in Domnul. Apoi, parintii sai l-au ingropat langa poarta, in locul unde se afla coliba cea smerita, iar peste mormantul sau au zidit o bisericuta.

Biserica au inzestrat-o cu jumatate din averea lor, iar cealalta parte au impartit-o saracilor, ca sa fie si pomul asemenea rodului. Astfel s-a aratat copilul inteleptitor al parintilor sai, aratand Dumnezeu ca nu numai copiii sunt datori a pazi poruncile parintilor lor, ci si ei, pe ale copiilor lor, cand cererile lor vor fi dupa Dumnezeu.

Vietuind ei bine si cu viata imbunatatita, s-au dus in Imparatia cerului, iar acum se veselesc vesnic cu preacuviosul lor fiu si cu toti sfintii. Apoi, au fost si ei ingropati in biserica cea zidita de dansii, pe mormantul fiului lor.

Teodor Danalache

Sfantul Ioan Colibasul

 


Troparul Sfântului Cuvios Ioan Colibaşul
Glasul 4
Din pruncie iubind cu căldură pe Domnul, lumea şi cele frumoase ale lumii ai părăsit şi ai sihăstrit în chip desăvârşit; ţi-ai ridicat coliba înaintea porţilor părinţilor tăi; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta pe tine, Preacuvioase Părinte Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.

Condacul Sfântului Cuvios Ioan Colibaşul
Glasul 2
Cele de sus căutând...
Râvnind, înţelepte, sărăcia ce nu se fură, ai urât bogăţia părinţilor tăi. Şi având Evanghelia în mâinile tale, ai urmat lui Hristos Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Ioan, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

15 Ianuarie 2015

Vizualizari: 13059

Voteaza:

Sfantul Ioan Colibasul 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact