Sfantul Leandru de Sevilla (540-601 d. Hr.), un mare parinte al Bisericii Spaniei, a fost Arhiepiscop al Sevillei. Sfantul Leandru este cinstit pe 27 februarie. A avut un rol important in raspandirea credintei sobornicesti in Apus, lui datorandu-i-se convertirea de la arianism la ortodoxie a vizigotilor ce stapaneau Spania in acele vremuri.
Acesta se tragea, asemenea Sfantului Vasile cel Mare, dintr-o familie sfanta, alaturi de el gasindu-se in calendarele Bisericii toti cei trei frati ai sai. Leandru era cel mai in varsta dintre ei, si pentru darurile lui a fost trimis de tanar la Constantinopol, unde a legat o prietenie stransa cu Sfantul Grigorie cel Mare, care se afla si el atunci acolo. Intorcandu-se in Spania, sfantul a fost ales Arhiepiscop de Sevilla si a inceput sa lucreze neobosit pentru binele pastoritilor sai, indreptand cartile de slujba, intrunind doua sinoade si nevoindu-se sa aduca la credinta neamul vizigot.
In munca sa, Leandru a fost ajutat si de fratele sau, Sfantul Fulgentie, episcop de Ecija (†633 d. Hr.), si de sora sa, Sfanta Florentina (†636 d. Hr.), care a ajuns stareta la peste o mie de calugarite. Insa cel mai cunoscut din aceasta familie aleasa a fost Sfantul Isidor al Sevillei (560-636 d. Hr.), unul dintre cei mai mari sfinti ai Spaniei. Isidor si-a primit invatatura de la Sfantul Leandru, caruia i-a urmat in scaunul de arhiepiscop la Sevilla, continuand si intarind lucrarea fratelui sau mai mare. Astfel, sfantul a starpit de tot erezia ariana, a intrunit mai multe sinoade, dintre care cel mai insemnat la Toledo in 633, a intemeiat peste tot scoli si manastiri si a terminat asa-numita Liturghie mozaraba, care astazi ii poarta numele. Tot el a scris multime nenumarata de carti, intre care si vietile sfintilor, iar pentru aceasta este socotit unul dintre Parintii Bisericii.
Ultimul dintre sfintii Spaniei pe care ii vom pomeni aici este Sfantul Ildefons de Toledo (600-667 d. Hr.), unul dintre ucenicii Sfantului Isidor si nepot al Sfantului Evghenie de Toledo. Tuns de tanar calugar, Ildefons a ajuns mai intai staret la manastirea Agli, iar apoi, dupa moartea unchiului sau, episcop in scaunul din Toledo. Avand mare dragoste si evlavie pentru Maica Domnului, sfantul a scris o carte in care apara pururea-fecioria Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Extras din "VIETILE SFINTILOR ORTODOCSI DIN APUS; SFINTII INSULELOR BRITANICE" de Vlad Benea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.