Un om învăţat, teolog, a mers la un bătrân. Văzând că bătrânul n-are nimic afară de Biblie, i-a dăruit propriul comentariu la Scriptură. După un an, teologul s-a întors la bătrân şi l-a întrebat:
- Părinte, cartea mea te ajută să înţelegi mai bine Biblia?
- Dimpotrivă - a răspuns bătrânul -, a trebuit să mă uit tot timpul în Biblie ca să pricep ce ai
scris tu acolo.
Un bătrân spunea următoarele:
- Viaţa fără vorbe aduce mai mult folos decât vorbele fără viaţă, fiindcă viaţa învaţă şi în tăcere, pe când vorbele fără viaţă, oricât de frumos ar suna, nu fac decât să împovăreze. Dacă se unesc însă vorbele şi viaţa, ele alcătuiesc frumuseţea adevăratei filosofii.
Bătrânul Paisie Aghioritul istorisea:
- La mine vin mulţi studenţi. Odată, au venit zece, rugându-mă să fac o minune. Stăruiau mult. M-am gândit cum să le bag minţile în cap acelor copii, şi le-am spus aşa: „Bine. Să veniţi pe rând: o să vă tai capetele, pe urmă vi le lipesc la loc - dar să staţi aşa, mai răsfiraţi, că mă tem să nu le încurc! Sunteţi gata să vă arăt minunea?" „Nu, nu, ajunge!" - au zis într-un glas.
Un bătrân lămurea în felul următor trebuinţa de a citi Sfânta Scriptură:
- Din firea sa, apa este moale, iar piatra - tare; dar dacă deasupra pietrei se atârnă un jgheab, apa, curgând pe ea picătură cu picătură, puţin câte puţin o găureşte. Aşa stau lucrurile şi cu cuvântul lui Dumnezeu: el este tare, iar inima noastră este învârtoşată, dar dacă omul îl aude des, inima lui se deschide spre primirea adevărului.
Inţelepciunea vechilor călugări egipteni venea nu din îndeletniciri cărturăreşti sau din multă învăţătură; totuşi, mai erau şi excepţii. Odată, un bătrân a recunoscut:
- Multe osteneli mi-am dat citind cărţi, dar ceea ce am găsit în ele nu prea face multe parale...
La care un alt avă:
- Păi da: mulţi se duc la pescuit, dar acasă aduc numai dureri de spate...
L -a bătrânul Paisie Aghioritul a venit odată să ceară sfat un tânăr care nu reuşea defel să se însoare. Bătrânul i-a zis că pentru a-ţi întemeia o familie este neapărată nevoie şi de puţină nebunie şi i-a povestit următoarea pildă:
- Undeva ploua, şi apele unui râu repede de munte s-au umflat. Pe malul lui stăteau doi oameni, care aveau nevoie să treacă de partea cealaltă. Unul era foarte deştept, iar celălalt - nesăbuit. „Ploaia o să se termine, a început să cugete cel deştept, apa o să scadă, şi atunci o să pot trece pe malul celălalt." Nesăbuitul nu a mai stat să aştepte, ci s-a băgat în apă şi a început să treacă aşa. Bineînţeles, şi-a udat hainele, dar a ajuns acolo unde voia. Ploaia, în loc să se oprească, a devenit tot mai puternică; râul s-a umflat şi mai tare, a ajuns şi mai învolburat - aşa că în cele din urmă deşteptul a rămas pe mal, fiindcă era primejdios să mai încerce să treacă.
Aşa se întâmplă şi cu cei care zăbovesc să apuce pe calea vieţii creştine.
A fost odată un împărat mare şi puternic, dar lipsit de moştenitor. I se apropia sorocul morţii, şi apropiaţii l-au întrebat:
- Cine va cârmui în urma ta?
- Să-mi găsiţi un om care să fie pe sufletul meu! - a răspuns împăratul. II voi înfia şi o să vă fie împărat - însă acel om trebuie să aibă anumite însuşiri. In primul rând, nu trebuie să se teamă de moarte. In al doilea rând, nu trebuie să dorească să ajungă împărat. In al treilea rând, trebuie să aibă cei mai mulţi copii din împărăţia mea.
Curtenii au tot căutat un asemenea om, însă n-au găsit. în cele din urmă, au adus la împărat un tânăr dulgher, cunoscut pentru vitejia sa.
- Te temi de moarte? - a întrebat împăratul.
Dulgherul a răspuns:
- Cum să mă tem de ceea ce se teme de mine şi nu va face decât să-mi slujească drept punte pe care voi ajunge în împărăţia cea veşnică?
- Dar să devii împărat doreşti?
- Cum să-mi doresc să devin ceea ce sunt deja? - s-a mirat dulgherul. Ziditorul meu m-a înfiat în Hristos, şi El este împăratul împăraţilor: prin urmare, şi eu sunt împărat.
In cele din urmă, împăratul care trăgea să moară a întrebat:
- Câţi copii ai?
- Trei sute am - a răspuns tânărul. Atâţia am
botezat; atâţia sunt fiii mei duhovniceşti.
Impăratul, căzând pe gânduri, a zis:
- Eu te-am chemat să te înfiez, dar acum te rog să mă înfiezi tu pe mine şi să mă primeşti ca fiu duhovnicesc al tău.
Dulgherul l-a botezat pe împărat, şi acesta a trecut fără teamă în veşnicie.
Poetul englez William Blake stătea odată de vorbă despre Biblie cu un teolog cunoscut. Acela a început să folosească din două în două vorbe citate biblice, la care Blake a remarcat gânditor:
- Uimitoare carte e, totuşi, Biblia: cu cât e mai puţin cărturar şi mai simplu omul, cu atât i se descoperă mai mult.
Fragment din cartea "APA VIEŢII - 300 DE ISTORIOARE CU TÂLC DUHOVNICESC"
Cumpara cartea "APA VIEŢII - 300 DE ISTORIOARE CU TÂLC DUHOVNICESC"
-
Pilde, un film de post
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.