Dupa razboiul romanilor cu persii, Deciu imparatul s-a intors in Roma cu biruinta si cu dantuire. Atunci preasfintitul Sixt, papa Romei, cu clerul sau, a fost prins de Valerian, eparhul Romei, si inchis in temnita poporului. Sixt era din Atena, de neam grecesc, si a fost mai intai filosof, apoi ucenic al lui Hristos; si mergand la Roma, a fost de buna trebuinta Bisericii lui Hristos; pe de o parte, pentru intelepciunea sa, iar pe de alta, pentru viata sa cea imbunatatita. Apoi, dupa o vreme oarecare, a fost ridicat la treptele randuielilor bisericesti; caci, fiind ucis pentru Hristos preasfintitul Stefan, papa Romei, Sfantul Sixt a fost ridicat la scaun in locul lui, ca la o moarte sigura, pentru ca in acele vremi nu era vreun papa, pe care sa-l fi ocolit paharul patimirii.
Deci Sfantul Sixt, sezand in temnita din Roma cu clericii si cu ceilalti crestini, au fost munciti pentru Hristos doi boieri persani, anume Avdon si Senis, pe care Deciu ii adusese cu el legati ca pe niste robi.
Odata cu Sfantul Sixt au dus si doi diaconi, anume Felichisim si Agapit, si i-au pus inaintea lui Deciu si a lui Valerian. imparatul a zis catre Sixt: „Stii pentru ce esti prins si adus inaintea noastra?" Sixt a raspuns: „Stiu prea bine". Imparatul a zis: „Daca stii, fa precum fac si ceilalti ca sa fii viu tu, iar clerul tau sa se inmulteasca". Papa a zis: „Cu adevarat de aceasta ma ingrijesc, ca sa se inmulteasca clerul meu". Zis-a imparatul: „Deci jertfeste zeilor si fii mai mare peste toti slujitorii idolesti". Iar fericitul Sixt a raspuns: „Eu intotdeauna aduc jertfa curata si fara prihana lui Dumnezeu Tatal cel Atotputernic; Fiului Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, si Sfantului Duh". Zis-a imparatul: „Iti crutam batranetile, dar cruta-te si tu pe tine insuti si te ingrijeste de clerul tau, ca sa-l izbavesti de la moarte". Raspuns-a sfantul: „Pana acum m-am crutat si ma crut si ingrijesc de clerul meu, ca sa pot sa-i rapesc si sa-i izbavesc pe toti impreuna cu mine din adancul mortii vesnice".
Zis-a imparatul catre ostasi: „Duceti-l in capistea lui Marte, ca sa-i jertfeasca aceluia, iar de nu va voi, sa-l inchideti in temnita care se numeste a lui Mamertin". Deci dus fiind papa la capistea lui Marte impreuna cu amandoi diaconii si silit fiind spre jertfa, a zis catre acei ostasi: „O, ticalosilor si vrednicilor de plans, pentru ce va inchinati idolilor celor muti si surzi, care nici lor, nici altora, nu pot sa le ajute? Ascultati-ma pe mine, fiilor, si va pocaiti, izbavindu-va sufletele voastre de vesnicele munci!" Dar ei, implinind porunca imparatului, au dus pe papa si pe amandoi diaconii in temnita lui Mamertin. Si vazand Sfantul Lavrentie arhidiaconul pe Sfantul Sixt fiind dus in legaturi, a strigat catre el: „Parinte, unde te duci fara fiul tau? O, sfinte arhiereu, unde te grabesti fara arhidiaconul tau? Tu niciodata nu ai adus jertfa fara mine! Ce a gasit mila ta parinteasca neplacut la mine? Oare sunt lepadat? Nu m-ai incercat oare pe mine ca sa-ti fiu slujitor placut? Daca am fost partas cu tine intru lucrarea dumnezeiestilor Taine ale lui Hristos, pentru ce sa nu fiu partas cu tine si in varsarea sangelui pentru Hristos? Ia-ma cu tine, parinte! Ia, invatatorule, si pe ucenicul tau, si ma da jertfa lui Dumnezeu inaintea ta, precum Avraam a jertfit pe fiul sau, Isaac, si marele Apostol Petru, pe intaiul arhidiacon Stefan, si, vazandu-ma pe mine savar-sindu-ma prin mucenicie, te vei sargui si tu insuti pe urma spre cununa!"
Iar preasfintitul Sixt i-a raspuns: „O, fiule, nu te las, ci te pazesc spre mai mari chinuri pe tine; pentru ca cele mai mari nevointe te asteapta pe tine pentru credinta in Hristos. Eu ca un batran ies la lupta cea mai usoara, iar tie ti se cuvine sa arati biruinta si dantuire mai slavita impotriva chinuitorului. Deci nu plange; sa stii ca, dupa trei zile de la sfarsitul meu, vei merge dupa preotul tau si nu-ti este de trebuinta sa fiu si eu de fata, ca si cum as fi spre ajutor. Ilie a lasat pe Elisei si nu i-a luat puterea facerii de minuni. Mergi deci pana la vremea aceea si avutiile bisericesti sa le imparti saracilor si celor ce au trebuinta dupa socoteala ta". Deci ducandu-se Sfantul Lavrentie si luand podoabele si vistieriile bisericesti, cauta prin cetate pe clericii ascunsi si pe crestinii saraci; si, pe cati ii afla, le dadea spre trebuinta cele de nevoie.
Si mergand la muntele Helion, a aflat o vaduva, care petrecea intru vaduvie de 32 de ani. Acea vaduva, pe nume Chiriachi, ascundea la sine multi crestini, impreuna cu preotii si clericii lor. Sfantul Lavrentie a adus noaptea acolo argint destul, haine si toate cele de trebuinta si a inceput sa spele picioarele slujitorilor lui Dumnezeu si a celorlalti crestini. Iar vaduva Chiriachi, inchinandu-se la picioarele lui, i-a zis: „Rogu-te, robule al lui Hristos, puneti mainile tale pe capul meu, deoarece patimesc o durere cumplita". Iar sfantul, punand pe mainile ei fota cu care stergea picioarele, iar mainile sale punan-du-le pe capul ei in semnul Sfintei Cruci, a zis: „in numele Domnului nostru Iisus Hristos, fii sanatoasa". Si indata acea vaduva s-a tamaduit de durerea sa.
In aceeasi noapte, Sfantul Lavrentie ducandu-se la ulita care se numea Canaria, a aflat multi crestini adunati in casa unui oarecare crestin Narcis. Si intrand inauntru la ei, le-a spalat picioarele si le-a dat destul spre trebuinta din averile bisericesti. Acolo era un oarecare orb Crischentie, care, plangand, a zis catre sfant: „Pune mana ta pe ochii mei, ca sa-ti vad fata". Iar Sfantul Lavrentie a zis: „Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care a deschis ochii celui orb din nastere, Acela sa te lumineze si pe tine". Si a facut semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului si indata acela a vazut si a privit fata lui Lavrentie, bucurandu-se.
Iesind sfantul de acolo, s-a instiintat ca in pesterile lui Nepotian s-au adunat o multime de crestini si s-au ascuns; deci a mers acolo, ducandu-le cele de hrana si altele de trebuinta. Acolo a aflat 70 de suflete, barbati si femei, intre care si pe Sfantul Iustin preotul. Deci spalandu-le picioarele si dandu-le cel mai de pe urma argint, s-a dus.
Si a auzit ca sfintitul Sixt a fost dus cu cei doi diaconi la judecata in capistea Teliudei si a mers acolo, vrand sa vada ce o sa fie. Deci papa a fost pus inaintea lui Deciu si a lui Valerian, si Deciu a zis catre el: „Te sfatuim cele folositoare pentru batranetile tale, asculta-ne si adu jertfe zeilor". Sfantul a raspuns: „Sfatuiti-va pe voi singuri cele de folos si nu huliti pe Dumnezeul ceresc. Pocaiti-va pentru varsarea sangelui sfintilor, ca sa nu pieriti cumplit!"
Auzind Deciu aceste cuvinte, s-a maniat si a zis catre Valerian: „Daca acesta nu se va pierde din mijlocul celor ce vietuiesc pe pamant, nimeni nu va avea nici frica, nici ascultare de stapani". Si a zis Valerian: „Sa se pedepseasca cu moarte!" Atunci diaconii au strigat catre asupritori: „O, ticalosilor, daca ati fi ascultat sfaturile parintelui nostru, ati fi scapat de muncile cele vesnice ce va asteapta pe voi". Zis-a Valerian: „Pana cand acestia traiesc, ingrozindu-ne pe noi cu munci? Sa fie dusi in capistea lui Marte ca sa jertfeasca, iar de nu vor voi, apoi in acelasi loc sa li se taie capetele".
Deci acea capiste a lui Marte era in afara de zidurile cetatii, dinaintea portilor care se numeau "ale lui Apie", unde fiind dusi sfintii, preasfintitul papa a zis catre acea capiste: „Sa te sfarame pe tine Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!"; iar crestinii zicand "Amin", indata s-a facut cutremur mare si a cazut o parte din acea spurcata capiste, sfaramandu-se si idolul din ea. Atunci Sfantul Lavrentie a strigat catre preasfintitul Sixt, zicand: „Nu ma lasa pe mine, parinte, ca acum am impartit vistieria ce mi-ai incredintat-o". Iar ostasii auzind de vistierie, au prins pe Sfantul Lavrentie si l-au tinut legat. Iar pe papa cu cei doi diaconi i-au taiat inaintea acelei capisti de sub munte si trupurile lor le-au lasat neingropate. Si dupa ce s-a facut noapte, au mers preotii, diaconii si ceilalti crestini si, luand acele cinstite trupuri, l-au pus pe cel al papei in pestera de la mormantul lui Calixt, iar pe ale diaconilor le-au ingropat in mormantul lui Pretextat. Astfel s-au sfarsit pentru Hristos prin mucenicie preasfintitul papa Sixt si cu dansul cei doi diaconi, Felichisim si Agapit, in ziua de 6 august.
Dupa uciderea preasfintitului papa Sixt, ostasii au adus la imparatul pe Sfantul Lavrentie, si i-au spus, zicand: „Am prins pe arhidiaconul lui Sixt, care a luat vistieria dupa al sau papa si a ascuns-o". Iar imparatul, auzind de vistierie, s-a bucurat si, punand pe Lavrentie inaintea sa, a zis catre dansul: „Unde sunt bogatiile bisericesti pe care le-ai ascuns?" Dar Sfantul Lavrentie nu i-a raspuns nici un cuvant. Atunci imparatul Deciu l-a dat lui Valerian eparhul, zicandu-i: „Cerceteaza-l pentru avutiile bisericesti si sileste-l la inchinarea zeilor; iar de nu va voi sa spuna unde sunt avutiile si sa se inchine zeilor, sa-l pierzi cu munci". Iar Valerian, luand pe Lavrentie, l-a dat unui mai-mare peste ostasi, anume Ipolit, care era pazitorul celor legati, zicandu-i sa aiba grija de el. Iar Ipolit a inchis pe Lavrentie in temnita, impreuna cu ceilalti legati.
Intre aceia era un elin, anume Luchilie, tinut legat de mult. Acela isi pierduse vederea de mult plans, ramanand orb. Deci Sfantul Lavrentie i-a zis: „Crede in Fiul lui Dumnezeu, in Domnul nostru Iisus Hristos si te boteaza, iar Acela te va lumina". Orbul a zis: „Eu doresc de mult sa ma botez in numele lui Hristos". Lavrentie a zis: „Dar crezi din toata inima?" Orbul a raspuns cu plangere: „Cred in Domnul Iisus Hristos, ma lepad de idolii cei deserti si scuip asupra lor". Iar Ipolit, ascultand cu rabdare cuvintele lor, voia sa vada daca se vor deschide ochii orbului si cum se va face aceea. Deci Sfantul Lavrentie, invatand pe Luchilie, apoi binecuvantand apa, l-a botezat si indata i s-au deschis ochii si a strigat, zicand: „Bine este cuvantat Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul cel vesnic, Care m-a luminat!"
De aceasta minune instiintandu-se si alti orbi, se duceau in temnita la Sfantul Lavrentie; iar el chemand numele lui Iisus Hristos si punandu-si mainile pe ochii lor in semnul Sfintei Cruci, ii facea sa vada. Si vazand Ipolit toate acestea, se minuna. Apoi a zis catre Lavrentie: „Arata-mi mie vistieriile cele bisericesti". Lavrentie a zis catre dansul: „O, Ipolite, daca vei crede in Dumnezeu, Tatal cel atotputernic, si in Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, ti se vor arata avutiile si ti se va da viata cea vesnica". Ipolit a zis: „Daca se va implini cu adevarat cuvantul grait de tine, atunci voi face ceea ce poruncesti". Sfantul a zis: „Ipolite, asculta-ma pe mine si fa degrab ceea ce zic: leapada pe idolii cei muti si surzi si primeste Sfantul Botez".
Si s-a invoit Ipolit si l-a scos pe Lavrentie din legaturi si l-a dus la casa sa. Apoi Lavrentie, invatand pe Ipolit si povatuindu-l la sfanta credinta, l-a botezat. Iar dupa botez, Ipolit a zis: „Am vazut sufletele cele nevinovate in mare bucurie!" Acelea erau avutiile despre care Lavrentie ii spusese ca i se vor descoperi; pentru ca in ceasul botezului i-a aratat Domnul prin minunata vedenie cerestile bucurii. Apoi a zis iarasi catre Sfantul Lavrentie: „Te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, sa botezi toata casa mea!" Si a botezat sfantul pe cei ce se aflau in casa lui, cu totul 19 suflete. In vremea aceea a venit porunca la Ipolit, ca sa duca pe Lavrentie la Valerian. Si a spus Ipolit lui Lavrentie despre aceea. Iar sfantul i-a zis: „Sa mergem ca si tie si mie ni s-a gatit cununa muceniceasca".
Si mergand ei inaintea fetei lui Valerian, a zis Valerian catre Sfantul Lavrentie: „Lasa-ti impotrivirea si ne arata avutiile, care se zice ca sunt la tine". Sfantul a zis: „Da-mi vreme doua sau trei zile si ti le voi arata". Apoi Valerian a zis catre Ipolit: „Ti-l incredintez tie pentru trei zile". Deci Valerian a eliberat pe Lavrentie si a spus despre aceasta imparatului, ca Lavrentie, dupa trei zile, are sa arate avutiile. Iar Lavrentie, plecand din fata lui Valerian, in trei zile a adunat in casa lui Ipolit multime de saraci, de vaduve, de sarmani, de orbi, de schiopi si de neputinciosi. Iar a treia zi i-a dus pe toti inaintea lui Deciu si a lui Valerian - ei fiind atunci in palatul lui Salustie - si a strigat cu mare glas catre dansii, zicand: „Iata, aveti vistieriile cele vesnice puse in aceste vase pe care le vedeti si cine isi va pune averile sale in aceste vase, le va lua cu dobanda in cereasca imparatie".
Atunci imparatul Deciu si eparhul Valerian, vazandu-se rusinati, s-au umplut de manie si acum nu-l mai schingiuiau atat de mult pentru avutii, cat au inceput a-l sili la inchinarea de idoli. Si a zis Valerian catre dansul: „Pentru ce te chinuiesti mult? Jertfeste zeilor si leapada-ti mestesugurile de farmece, spre care nadajduiesti!" Iar sfantul a raspuns, zicand: „Pentru ce va invata diavolul sa siliti pe crestini sa se inchine dracilor? Judecati singuri daca este drept a pleca grumazul la idolul zidit de maini omenesti si la diavolul care petrece intr-insul, mai mult decat la Dumnezeul cel ceresc, la Ziditorul a toata faptura vazuta si nevazuta". Iar imparatul, maniindu-se, a poruncit sa dezbrace pe Lavrentie, sa-l intinda la pamant si sa-l bata cu scorpioane (Scorpionul era o unealta de chinuire - un lat de fier subtire cu dintisori ascutiti). Si fiind batut mucenicul cumplit si inrosindu-se pamantul cu sangele lui, imparatul Deciu ii zicea: „Nu huli pe zei, nu huli!" Iar mucenicul raspundea: „Eu multumesc Dumnezeului meu ca m-a invrednicit partii robilor Sai, sfintilor mucenici; iar tu, ticalosule, te chinuiesti cu nebunia si cu iutimea ta".
Apoi Deciu a poruncit celor ce-l chinuiau sa inceteze a-l bate, sa-l ridice de la pamant si sa aduca inaintea lui un pat de fier, scanduri, vergi de plumb si alte unelte de muncire, si i-a zis: „Cu toate acestea va fi muncit trupul tau, de nu vei aduce jertfe zeilor". Iar mucenicul a raspuns: „Ticalosule, eu toate acestea le-am dorit de mult ca pe niste ospete; pentru ca acestea voua vi se par ca sunt chinuri, iar noua slava". Muncitorul a zis: „Daca aceste munciri pentru tine sunt ospat si slava, atunci spune-ne unde se ascund si ceilalti crestini, ca sa vina aici sa se ospateze impreuna cu tine". Sfantul a raspuns: „Ochii vostri cei necurati nu sunt vrednici sa-i vada pe aceia, ale caror nume sunt scrise in cer".
Dupa aceasta, imparatul a poruncit ca pe Sfantul Lavrentie sa-l duca legat in palatele lui Tiberie, unde voia si el insusi sa mearga. Si ajungand acolo si sezand in capistea lui Die, a pus de fata pe mucenic si a zis catre dansul: „Spune-ne noua pe toti necuratii crestini, ca sa curatim cetatea de dansii, iar tu inchina-te zeilor si nu nadajdui spre vistieriile pe care le tainuiesti". Sfantul a raspuns: „Pe robii lui Hristos nu ti-i voi spune, iar spre vistierii nadajduiesc cu adevarat si sunt incredintat despre ele". Imparatul a zis: „Socotesti oare ca prin aur si prin argint te vei rascumpara din munci?" Mucenicul a raspuns: „Eu sunt rob al lui Hristos si nadajduiesc spre Dansul; deci sunt incredintat de vistieriile cele ceresti, pe care Hristos Dumnezeul meu le-a pregatit pentru mine si pentru toti robii Sai".
Atunci imparatul, maniindu-se, a poruncit sa bata pe sfant cu bete si sa-i arda coastele cu scanduri de fier inrosite. Iar sfantul se ruga lui Dumnezeu intr-acele munci, zicand: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel din Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, robul Tau, pe cel clevetit, dar care nu s-a lasat de Tine, pe cel intrebat si care Ti-a marturisit preasfantul Tau nume". Apoi muncitorul a poruncit ca sa-l bata cu vergi de plumb pe mucenic, iar sfantul a strigat, zicand: „Doamne, Iisuse Hristoase, primeste duhul meu!" Atunci a venit de sus un glas, zicand catre dansul: „Inca mai ai mult sa patimesti!" Si a fost auzit glasul acela de toti, iar Deciu, maniindu-se fara de masura, a strigat cu glas mare, zicand: „Barbati romani si adunarea poporului, ati auzit glasul diavolilor care mangaie pe vrajitorul si pe furul acesta de cele sfinte, care nici pe zeii nostri nu-i cinsteste, nici pe mine, imparatul, nu ma asculta si nici de munci nu se teme".
Dupa aceea a poruncit ca iarasi sa-l intinda la muncire si sa-l bata cu scorpioane ascutite; iar sfantul radea in acea munca, batjocorind pe chinuitor. Apoi a zis: „Bine esti cuvantat, Doamne Dumnezeule, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; multumesc Tie ca ne arati mila Ta noua, nevrednicilor; ci da-mi si darul Tau, ca sa cunoasca cei ce stau imprejur si privesc la mine, ca Tu mangai pe robii Tai". Astfel rugandu-se sfantul, unul din ostasii care erau de fata, anume Roman, a crezut in Hristos si a strigat, zicand: „Sfinte Lavrentie, vad un tanar prealuminos stand langa tine, stergandu-ti ranile si tot trupul tau cu fota; deci te jur cu Hristos Domnul, Care ti-a trimis pe ingerul Sau, sa nu ma lasi pe mine".
Si a zis Deciu catre Valerian: „Suntem biruiti de vrajitorul acesta". Apoi, poruncind sa dezlege pe mucenic de la muncire, l-a incredintat lui Ipolit spre paza. Iar Roman ostasul, aducand Sfantului Lavrentie un vas cu apa, a cazut la picioarele lui, plangand cu lacrimi si rugandu-l sa-l boteze. Deci, fiind botezat, indata ceilalti ostasi l-au apucat si l-au dus la imparat. Iar el, mai inainte pana a incepe a-l intreba, striga: „Sunt crestin". Atunci imparatul indata a poruncit sa-i taie capul lui. Deci, scotandu-l pe el din cetate, la portile Salariei, i-au taiat capul in 9 zile ale lunii lui august; iar trupul lui luandu-l noaptea Iustin preotul, cel pomenit mai sus, l-a ingropat cu cinste.
Intru aceeasi noapte, imparatul Deciu si Valerian eparhul, stand in baile olimpiesti de langa palatele lui Salustiu, au poruncit sa le pregateasca divan, ca sa aduca pe Lavrentie la intrebarea cea mai de pe urma; apoi au mai poruncit ca si toate uneltele cele de muncire sa le puna de fata.
De acest lucru instiintandu-se Ipolit, a inceput sa planga, iar Sfantul Lavrentie a zis catre dansul: „Nu plange pentru mine, care merg la slavita cununa muceniceasca, ci mai ales te veseleste". Ipolit a zis: „Pentru ce nu strig si eu langa tine: «Sunt crestin», ca sa mor cu tine?" Sfantul a zis: „Tainuieste acum marturisirea lui Hristos in inima ta; iar dupa putina vreme, cand eu te voi chema pe tine, atunci vei auzi si vei veni dupa mine".
Deci cand imparatul cu eparhul au stat la judecata, Sfantul Lavrentie a fost pus de fata inaintea lor, iar imparatul a zis catre dansul: „Lasa-ti farmecele tale si ne spune de ce neam esti". Sfantul a raspuns: „De neam sunt din Ispania si am crescut in Roma. Eu sunt din scutece crestin si am invatat din tinerete toata legea lui Dumnezeu". Imparatul a zis: „Oare aceasta este la tine legea lui Dumnezeu, ca sa nu cinstesti pe zei si sa nu te temi de munci?" Sfantul a raspuns: „Legea pe care am invatat-o m-a invatat a cunoaste si a cinsti pe Dumnezeul meu, pe Domnul Iisus Hristos, cu al Carui nume intarindu-ma, cu adevarat nu ma tem de muncile tale". Imparatul a zis: „Jertfeste zeilor, ca de nu vei jertfi, toata noaptea vei fi muncit". Sfantul a raspuns: „Noaptea mea nimic nu are intunecos; ci toate stralucesc ca lumina!" Atunci muncitorul a poruncit sa-l bata pe mucenic cu pietre peste gura. Iar sfantul mai mult se intarea si batjocorea pe muncitor, multumind lui Dumnezeu.
Apoi Deciu a zis catre slujitori: „Aduceti patul de fier, ca in noaptea aceasta mandrul Lavrentie sa se odihneasca pe dansul". Deci, fiind adus patul care era ca un gratar de fier, au pus pe el pe mucenic gol inaintea lui Deciu si a lui Valerian si au pus carbuni de foc dedesubt. Si strangeau slujitorii trupul mucenicului cu furci de fier deasupra patului, iar dedesubt il ardeau ca pe niste carne de mancare. Iar imparatul a zis catre dansul: „Jertfeste zeilor!" Mucenicul a raspuns: „Eu m-am adus pe mine insumi jertfa Dumnezeului meu, intru miros cu buna mireasma, intru duh umilit!"
Intr-acea vreme slujitorii puneau mai mult foc dedesubt si mai cu dinadinsul ardeau patul. Iar sfantul a zis catre imparat: „Vezi, ticalosule, ca acesti carbuni de foc mie imi pregatesc racorire, iar tie, munci vesnice! Caci Domnul meu stie, ca pentru sfant numele Lui fiind parat, nu m-am lepadat si, fiind intrebat, L-am marturisit pe El; iar acum, fiind ars, Ii multumesc Lui". Vaierian a zis catre sfant: „Unde este focul cu care ne-ai ingrozit pe noi?" Sfantul a raspuns: „O, nebunilor si ticalosilor, oare nu stiti ca acesti carbuni cu care ma ardeti pe mine si care sunt racorirea sufletului meu, acestia vor fi sufletelor voastre nestinsa ardere?"
Si toti care erau acolo de fata se mirau de o muncire ca aceea a imparatului, care a poruncit sa friga un om de viu. Iar Sfantul Lavrentie, cu fata luminoasa, zicea: „Multumescu-Ti Tie, Doamne, Iisuse Hristoase, ca m-ai intarit pe mine". Apoi, intorcandu-si ochii catre Deciu si catre Valerian, le-a zis: „Iata, o, ticalosilor, ati fript o parte a trupului meu; intoarceti-l acum si pe cealalta parte si mancati carnea mea cea fripta". Dupa aceasta, slavind pe Dumnezeu, a zis: „Multumesc Tie, Doamne, Iisuse Hristoase, ca m-ai invrednicit a intra in portile Tale!"
Aceasta zicand, si-a dat duhul; iar imparatul si eparhul, vazand pe mucenic mort, s-au sculat cu rusine de acolo si au plecat, lasand trupul pe patul acela. Deci Ipolit, mai inainte de a se face ziua, a luat cinstitul si mult patimitorul trup al mucenicului si l-a invelit cu panza curata, ungandu-l cu aromate. Apoi a spus Sfantului Iustin preotul, care a venit indata la Ipolit, si amandoi au dus trupul acela la vaduva Chiriachi, cea zisa mai inainte, si l-au pus in casa ei pana seara, petrecand ziua aceea in postire cu lacrimi. Iar seara tarziu l-au dus in pestera din satul acelei vaduve, adunandu-se multi crestini si plangand mult. Si facand acolo rugaciune de toata noaptea, au ingropat cu cinste pe mucenic.
Iar Sfantul Iustin preotul a savarsit Sfanta si dumnezeiasca Liturghie si toti s-au impartasit cu Preacuratele Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos. Sfantul Mucenic Lavrentie arhidiaconul si-a savarsit nevointa sa muceniceasca in 10 zile ale lunii august, iar Sfantul Ipolit cu ceilalti au patimit a treia zi dupa Sfantul Lavrentie, in care se va vorbi mai pe larg despre aceasta. Pentru toate acestea sa fie slava Dumnezeului nostru Celui slavit in Sfanta Treime, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Troparul Sfantului Mucenic Lavrentie
Mucenicul Tau, Doamne, Lavrentie, intru nevointa sa, cununa nestricaciunii a dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta, pe chinuitori a invins; zdrobit-a si ale demonilor neputincioase indrazniri. Pentru rugaciunile lui, mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfantului Mucenic Lavrentie
Cu Foc Dumnezeiesc aprinzandu-ti inima ta, focul patimilor pana la sfarsit in cenusa l-ai intors, intarirea patimitorilor, de Dumnezeu purtatorule, Mucenice Lavrentie.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.