Sfantul Mucenic Pangratie

Sfantul Mucenic Pangratie Mareste imaginea.

PREDICĂ LA SFÂNTUL MC. PANGRATIE, EPISCOPUL TAVROMENIEI - 8 IULIE

Frați creștini,

Primii creştini au fost persecutaţi pentru că au refuzat să se închine împăratului sau unor reprezentări ale zeilor. Diversitatea zeităţilor Imperiului era la fel de mare ca diversitatea lingvistică şi culturală. Oricât de ciudat ar fi părut iudaismul în ochii romanilor, ei îl considerau religio licita, adică religie recunoscută şi protejată de lege. De două ori pe zi, la templul din Ierusalim erau jertfiţi doi miei şi un taur pentru cezar şi pentru naţiunea romană. Pe romani nu-i interesa dacă jertfele aduse de iudei erau pentru îmbunarea unuia sau a mai multor zei, ci faptul că ele reprezentau un act de loialitate faţă de Roma.

În religiile locale predominau diferite forme de păgânism. Mitologia greacă fusese acceptată pe scară largă, iar divinaţia era o practică obişnuită. Aşa-numitele religii de mistere, provenite din Orient, promiteau nemurirea, revelaţia nemijlocită şi apropierea de zei prin intermediul unor ritualuri mistice. Aceste religii s-au răspândit în tot Imperiul. În primele secole ale erei noastre erau bine cunoscute cultul zeului egiptean Serapis şi al zeiţei Isis, cultul lui Atargatis, zeiţa-peşte siriană, şi cultul lui Mithra, zeul-soare persan.

Cartea Faptele Apostolilor descrie atmosfera impregnată de păgânism din timpul primilor creştini. De exemplu, proconsulul roman al Ciprului avea în slujba sa un vrăjitor iudeu (13, 6- 7). Locuitorii din Listra au crezut că Pavel şi Barnaba erau Hermes şi Zeus, doi zei ai grecilor (14, 11-13). În Filipi, lui Pavel i-a ieşit înainte o servitoare care practica divinaţia ( 16, 16–18). În Atena, el a remarcat că oamenii de acolo erau mai devotaţi zeităţilor decât alţii’. De asemenea, a văzut un altar pe care scria: „Unui Dumnezeu necunoscut” (17, 22- 23). Locuitorii din Efes se închinau la Artemis (19; 1, 23, 24, 34). În timp ce se afla pe insula Malta, Pavel a fost muşcat de un şarpe veninos. Când oamenii au văzut că nu i s-a întâmplat nimic, au spus despre el că era un zeu (28, 3–6). Într-un astfel de mediu, creştinii trebuiau să fie vigilenţi şi să respingă influenţele care le-ar fi putut păta închinarea curată

Odată cu expansiunea Imperiului, romanii acceptau noile zeităţi pe care le întâlneau, considerând că erau propriii zei, dar sub alte forme. În loc să elimine religiile străine, romanii le acceptau şi le adoptau. Astfel, sistemul religios roman a ajuns să fie la fel de variat ca populaţia Imperiului. În mentalitatea romanilor, devoţiunea exclusivă nu era obligatorie, întrucât oamenii puteau să se închine la mai mulţi zei.

În religia autohtonă, divinitatea supremă era Jupiter, supranumit Optimus Maximus, adică „cel mai bun şi cel mai mare“. Se credea că îşi manifesta puterea prin vânt, ploaie, fulger şi tunet. Iunona, sora şi soţia sa, era asociată cu luna şi era considerată protectoarea femeilor, supraveghind toate aspectele vieţii lor. Minerva, fiica Iunonei, era zeiţa meşteşugurilor, a meseriilor, a artelor şi a războiului.

Panteonul roman părea nesfârşit. Larii şi Penaţii erau zeii protectori ai familiei. Vesta era zeiţa focului din vatră. Ianus, înfăţişat cu două feţe opuse, era zeul tuturor începuturilor. Fiecare meserie avea câte o divinitate protectoare. Romanii aveau zeităţi chiar şi pentru unele noţiuni. Pax era zeiţa păcii, Salus, a sănătăţii, Pudicitia, a modestiei şi a castităţii, Fides, a fidelităţii, Voluptas, a plăcerii, iar Virtus era zeul curajului. Romanii credeau că fiecare aspect din viaţa publică şi privată era supus voinţei zeilor. Astfel, ei credeau că, pentru a avea succes într-o activitate, trebuiau să îmbuneze un anumit zeu prin jertfe, sărbători şi rugăciuni ritualice.

O modalitate prin care romanii încercau să afle voinţa zeilor era căutarea de semne prevestitoare, mai ales prin examinarea măruntaielor animalelor sacrificate. Ei credeau că starea şi aspectul acestor organe indicau fie aprobarea, fie dezaprobarea zeilor în legătură cu o anumită acţiune ce urma să fie întreprinsă.

În această atmosferă a păgânismului s-a născut și si-a desfășurat activitatea și sfântul Pangratie a cărui pomenire o facem astăzi.

Dreptmăritori creștini,

Părinţii acestui de trei ori fericit au fost din hotarele Antiohiei. Ei au trăit pe vremea în care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la neamul omenesc şi Iubitorul de oameni S-a făcut om pentru oameni. Şi auzind ei de minunile cele prealuminate care le făcea în Ierusalim Stăpânul Hristos, s-au dus acolo împreună cu fiul lor, Pangratie, şi auzind învăţătura preadulce a Mântuitorului, au crezut în El şi s-au botezat în numele Preasfintei Treimi, apoi s-au întors la casa lor, lăudând pe Domnul. Şi au trăit multă vreme cu cinstire de Dumnezeu şi apoi s-au săvârşit, iar Pangratie a rămas în casa lor, sporind în înţelepciune şi pricepere, în cugetarea şi citirea dumnezeieştilor Scripturi.

După Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Apostolul Petru, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu în cetăţi şi în laturi, a venit şi în părţile Pontului. Şi aflând acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mântuitorului Hristos, şi l-a odihnit de-ajuns cu toţi ai casei lui. Şi spunându-le Petru cuvânt de învăţătură, mulţi au crezut şi i-a botezat împreună cu toţi robii lui Pangratie, apoi le-a hirotonisit episcop, un bărbat preaînţelept şi ucenic, cu numele Maximin. Iar Pangratie şi-a dat toată averea sa ca milostenie săracilor şi ce îi mai rămăsese a dăruit-o robilor săi, zicând: „Iată, vă dau libertate şi toate lucrurile ce se află în casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine şi toate averile mele nemişcătoare, vii şi ţarini. Deci Stăpânul nostru Hristos să vă întărească în frica Sa, că eu mă duc cu apostolul, să propovăduiesc Sfânta Evanghelie”.

Acestea aşezându-le bine preaînţeleptul Pangratie, a căzut la picioarele Sfântului Petru, zicând: „Mă dau în mâinile lui Dumnezeu şi sufletului tău, Apostole al lui Hristos”. Iar Petru a învăţat pe cei ce au crezut să păstreze dreapta credinţă curată, Sfântul Botez neîntinat şi să sufere toată reaua pătimire pentru credinţă şi chiar moartea, pentru împărăţia cerului. Şi întărindu-i pe ei cu acestea şi cu alte cuvinte mântuitoare, s-a dus la mare şi, găsind o corabie, a plecat în Antiohia. Acolo a găsit pe unul din apostoli, anume Marchian, trimis din Ierusalim, care întorsese pe mulţi la adevărata credinţă. Iar Petru i-a botezat pe aceia şi i-a întărit cu învăţătura, şi a făcut multe minuni, tămăduind bolile şi gonind diavolii din oameni. Apoi a zis către Marchian şi către Pangratie: „Fiii mei, luaţi şi voi soarta episcopiei, şi duceţi-vă în părţile Apusului, ca să propovăduiţi pe Hristos, după cum ştiţi”.

Deci, ducându-se la ţărmurile mării, prin iconomia lui Dumnezeu, au găsit două corăbii din Sicilia, care erau gata de plecare. Şi au vestit aceasta apostolului, care a mers să vorbească cu corăbierii. Iar aceia, văzând pe apostoli îmbrăcaţi cu slava cea de sus, s-au cucernicit faţă de dânşii şi, auzind cuvântul lui Dumnezeu, i-a umbrit pe dânşii darul Preasfântului Duh şi, crezând, s-au botezat cu toţii.
Deci luând cuvenita binecuvântare cu sărutare sfântă de la Petru, Marchian a intrat în corabia lui Romii, iar Pangratie, în a lui Licaonid. Şi după câteva zile, Pangratie a ajuns într-un loc al Siciliei care se numea Falcon, unde era de demult o grădină a unei femei cu numele Falconila, care a născut un fiu foarte frumos şi l-a numit Falcon. Şi plimbându-se copilul prin grădină, deodată a murit şi, îngropându-l acolo, i-au zidit o capişte mare şi frumoasă, iar deasupra mormântului său au pus un idol mare cioplit în piatră, pe care l-au numit zeul Falcon, şi i-au jertfit trei tineri şi 73 de viţei aleşi. Şi, de atunci, rătăciţii făceau în toţi anii astfel de jertfă necuraţilor diavoli.

După ce Sfinţitul Pangratie a ieşit din corabie şi a stat pe pământ, ţinând în mână o cruce ca un toiag, diavolii care locuiau în idol, clătinându-l pe el tare, au început să strige. Dar Pangratie a făcut semnul crucii, jurând pe diavoli să înceteze glasurile şi sunetele, iar ei au tăcut. Atunci a luat crucea, Sfânta Evanghelie şi icoana Domnului Hristos şi, apropiindu-se de necurata capişte, a făcut mai întâi rugăciune spre răsărit, către adevăratul Dumnezeu, ca să-i dea lui înţelepciune şi putere, să întoarcă pe cei de acolo la adevărata credinţă şi să gonească pe diavoli.

Și deodată cu cuvântul sfântului, s-a făcut zgomot mare şi s-au arătat mulţime de diavoli în formă de corbi şi vulturi, care au răpit capiştea şi idolul şi i-au aruncat în mare.

Multă luptă a dus Sfântul Pangratie cu diavolii și cu idolii, dar această luptă a fost încununată de biruința sfântului, care era un rugător și un mare postitor. În timpul rugăciunii trupul său se făcea ca un rug aprins, ce lumina ca un far călăuzitor pentru cei care doreau să primească credința creștină.

De multe ori sfântul se suia într-un loc înalt, ca să-l audă toţi şi propovăduia cuvântul Mântuitorului Hristos. Şi au crezut toţi câţi erau în acea cetate , ca la 100.000 şi mai mulţi. După aceea, făcând rugăciune pentru dânşii, i-a binecuvântat, zicându-le: „Acum duceţi-vă la casele voastre şi vă curăţiţi, postind trei zile, şi rugaţi-vă Domnului, să vă învrednicească să primiţi Sfântul Botez”. Şi după trei zile mulţimea a venit, aducând fiecare lumânări şi îmbrăcăminte pentru dumnezeiescul Botez.

Astfel Sfântul Pangratie a botezat ca la 24.000 de oameni, şi s-a făcut în toată cetatea bucurie mare şi veselie. Veneau încă şi cei ce locuiau aproape de muntele Etna şi se botezau, auzind de facerile de minuni ale sfântului, căci el tămăduia şchiopi, orbi, slăbănogi, idropici, îndrăciţi şi alţi neputincioşi. Iar Xantip filosoful a adus sfântului Sfânta Evanghelie , iar Sfântul a citit-o poporului şi toţi au primit-o cu bucurie şi cu mare evlavie.

Într-o zi a venit la sfântul o femeie leproasă, care era preoteasă a idolilor, şi i-a zis cu vicleşug că dacă Hristos îi va da tămăduire, se va boteza. Iar sfântul, cu toate că ştia bine gândul ei cel viclean, totuşi a tămăduit-o cu un cuvânt; căci, făcând pe dânsa semnul cinstitei Cruci, a căzut lepra de pe dânsa. Apoi, învăţând-o dreapta credinţă, într-a opta zi a botezat-o şi a făcut-o diaconiţă, punându-i numele Benedicta.

Sfântul a mai tămăduit şi pe altă femeie, care avea la grumaji o patimă nevindecată, asemenea şi pe mulţi bărbaţi care aveau multe feluri de boli. Şi a botezat în ziua aceea 8000 de bărbaţi, afară de femei şi de copii, apoi a slujit Sfânta Liturghie ca să-i împărtăşească. A împărtăşit pe toţi credincioşii care erau botezaţi, iar pe cei necredincioşi i-a făcut catehumeni, adică i-a pregătit pentru Sfântul Botez şi a treia zi a botezat alți 5000 de oameni.

Apoi sfântul a hirotonisit în toată eparhia preoţi şi diaconi, pe cei mai înţelepţi şi mai cucernici, şi le-a zis să se îngrijească de sufletele oamenilor, să zidească biserici şi să facă într-însele toate cele trebuincioase. Iar lui Evagrie, şi diaconului său Epafrodit, le-a poruncit să le scrie lor Tainele Bisericii, praznicele cele mari, citirile, poruncile şi câte alte se cuvine să le ştie credincioşii. Şi venind înainte-stătătorii poporului, au luat fiecare din mâna sfântului câte un preot şi un diacon şi astfel s-au dus fiecare în patria sa.

După doi ani, au venit şi preoţii eparhiilor şi au rugat pe sfântul, să se ostenească şi să meargă să le sfinţească bisericile. Iar Sfântul Pangratie i-a trimis mai întâi să binecuvinteze pe Bonifatie. Apoi a luat pe dregătorul pe Evagrie, pe Epafrodit şi pe Licaonid cu tot sfatul, şi a sfinţit bisericile. Şi a pus hotare la fiecare biserică, ca să-şi ţie fiecare locul sau, să-l lucreze şi să-şi scoată hrana vieţii lor. Iar Bonifatie şi ceilalţi bogaţi au împărţit în trei părţi toate averile lor, aurul şi argintul şi celelalte mişcătoare şi nemişcătoare. Şi au dat a treia parte bisericii, cu care să se chivernisească preoţii şi diaconii, şi să roage pe Domnul din tot sufletul lor, pentru făcătorii lor de bine. Şi au făcut vase de aur, de argint şi veşminte de mătase pentru toate bisericile. Pe acestea toate sfântul le-a scris pe hârtie, şi astfel s-au întors toţi în cetate.

 

Iubiți credincioși,

Viața Sfântului Pangratie este asemenea vieții sfântului prooroc Moise. Nu de puține ori oamenii îl asemuiau cu Moise și cu rugul aprins. Un rugător desăvârșit și un postitor pe măsură, trupul său devenea purtător de lumină, devenind un rug aprins când săvârșea sfânta și dumnezeiasca liturghie.

Și pe unde trecea sfântul pe toți în trecea la creștinism și multe temple idolești a dărâmat, atrăgând mânia închinătorilor la idoli. De aceea acei oameni prearăi, văzând pe zeii lor sfărâmați, au prins pe sfântul Pangratie și l-au lovit peste cap şi peste faţa lui cea îngerească, zicând: „Vrăjitorule şi pierzătorule al marilor zei, ai făcut toată cetatea de se închină lui Hristos şi se îngreţoşează de zeii noştri!” Apoi, luându-l, l-au trântit la pământ şi l-au bătut fără milă. Şi unul îl lovea cu piatră, altul cu lemn, iar altul îl tăia cu sabia, până ce fericitul şi-a dat sufletul, zicând acestea: „Doamne, Iisuse Hristoase, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu!” Iar ucigaşii au luat cinstitul lui trup şi l-au aruncat într-o despicătură de piatră, departe de palat.

După aceasta au venit ucenicii săi au ridicat sfintele moaşte şi le-am dus acolo, aproape de o temelie, şi le-am pus pentru o vreme aşa cum le-au găsit, sângerate. Iar a doua zi dregătorul a poruncit unui argintar să-i facă o raclă scumpă de aur. Şi după trei zile racla fiind gata, au pus într-însa sfintele moaşte, şi le-au lăsat ascunse acolo, ca să nu le afle poporul şi să le împartă pentru evlavie.

Deci adunând tot poporul, au făcut priveghere, cântând toată noaptea, iar dimineaţa venind ucenicul sfântului împreună cu Taţian, Licaonid şi Bonifatie, şi deschizând racla de aur, am văzut o minune preaslăvită, căci trupul nu era după cum îl pusese -grozav de însângerat, rănit şi fără de chip -, ci frumos şi strălucind ca o lumină. Şi era întreg şi nevătămat, curat de sânge şi nu se vedea nici o rană sau întinăciune cât de puţin, nici pe trup, nici pe hainele lui.

Acestea văzându-le dregătorul, s-a spăimântat şi a plâns mult timp; apoi, scoţându-l deasupra, tot locul acela s-a umplut de bună mireasmă. De aceea s-au adunat mulţime nenumărată de bărbaţi şi de femei, tineri şi bătrâni, care, sărutând sfintele lui moaşte, slăveau pe Cel ce slăveşte pe cei care Îl slăvesc pe El.

Multe încă şi nenumărate minuni şi semne s-au făcut la sfântul lui mormânt. Pe mulţi bolnavi care sufereau de multe boli şi se chinuiau, i-a tămăduit. Mulţi diavoli din oameni a izgonit, cu nebiruitul dar şi cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, pe care nu le-am mai scris aici. Ci am socotit, că ajung câte am zis mai sus, întru slava Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, a unei dumnezeiri. Amin.

 

Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord-Năvodari

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
99 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

Pe aceeaşi temă

10 Iulie 2017

Vizualizari: 613

Voteaza:

Sfantul Mucenic Pangratie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

sfantul pangratie

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE