Preot al lui Dumnezeu la Templul din Ierusalim, învăţător al Legii Vechi, trăind în viaţă curată şi păzind poruncile dumnezeieşti, Sfântul Prooroc Zaharia a fost ales, în sfatul cel veşnic al Treimii, să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul lui Hristos. Pentru această vrednicie, Biserica a rânduit pomenirea lui, în fiecare an, la 5 septembrie.
Sfântul Prooroc Zaharia a fost preot în Ierusalim, pe vremea împărăţiei lui Irod. El făcea parte din neamul lui Abia, a opta ceată preoţească a poporului evreu. Este bine de ştiut că împăratul David, văzând că seminţia lui Aaron - singura familie pe care Moise o rânduise să slujească la Templu - crescuse aşa de mult, încât preoţii nu puteau ţine slujbele împreună, a hotărât să o împartă în douăzeci şi patru de cete. Astfel împărţite, cetele preoţeşti erau rânduite să slujească la Templu câte o săptămână fiecare, prin tragere la sorţi; cetei lui Abia i-a revenit a opta săptămână. Această tradiţie s-a păstrat până la dărâmarea Tempului din Ierusalim. Aşadar, născut din familia lui Abia, Zaharia făcea parte din ceata a opta, fiind Mare Preot al acesteia.
Relatarea biblică
În cărţile Noului Testament nu se găsesc multe date despre viaţa şi activitatea Sfântului Prooroc Zaharia în mod special. Singurele amănunte mai importante despre acesta ne sunt prezentate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în primul capitol al Evangheliei sale. Tema principală a începutului Evangheliei este naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cadru în care, în mod firesc, sunt înglobate şi informaţii despre părinţii acestuia, Zaharia şi Elisabeta. Faptul că autorul sfânt îşi începe Evanghelia vorbind despre Zaharia şi Elisabeta, ca părinţi ai Sfântului Ioan Înaintemergătorul, ne dovedeşte că Tradiţia Bisericii le acorda acestora o cinste aparte, ca unora ce au fost aleşi de Dumnezeu să facă parte din iconomia sa mântuitoare. Vom rezuma în cele ce urmează relatarea biblică despre Sfântul Prooroc Zaharia. Evanghelia îi prezintă pe Zaharia şi Elisabeta ca făcând parte din seminţia sacerdotală a lui Israel, fiind amândoi „drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului“ (Luca 1, 6). Bucuria acestei vieţi curate le era însă ştirbită de neputinţa naşterii de copii. În concepţia iudaică, părinţii care nu aveau copii erau consideraţi blestemaţi de Dumnezeu, fapt ce atrăgea şi ocara celor din jur. În această stare, Zaharia şi Elisabeta - ne spune Evanghelistul - au ajuns înaintaţi în vârstă.
Cum am arătat mai sus, Zaharia era preot la Templul din Ierusalim, rânduit să slujească în a opta săptămână, potrivit cetei preoţeşti din care făcea parte. În timpul acestei săptămâni, preotul rânduit trebuia să tămâieze altarul şi să facă rugăciuni alături de poporul adunat acolo. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că, în timpul slujirii lui Zaharia la Templu, i s-a arătat acestuia Sfântul Arhanghel Gavriil, vestindu-l că Elisabeta va naşte un prunc, care se va numi Ioan. Această arătare a îngerului şi vestirea naşterii unui fiu, care va fi mare înaintea Domnului“ (Luca 1, 15), l-au făcut pe Zaharia să se îndoiască de adevărul celor grăite, ca oarecând Avraam la stejarul Mamvri. Ca pedeapsă pentru neîncrederea în cuvântului lui Dumnezeu, Arhanghelul Gavriil îl anunţă că va fi mut până la naşterea pruncului. Episodul arătării îngerului din Templu se încheie prin imaginea poporului iudeu care, văzându-l pe Zaharia neputând să vorbească, adevereşte faptul că Marele Preot a avut o vedenie. Relatarea biblică ni-l arată apoi pe Zaharia a opta zi după naşterea pruncului, la momentul tăierii-împrejur şi al punerii numelui. Aici are loc controversa între rudele lor şi Elisabeta: potrivit tradiţiei, pruncul urma să ia numele tatălui; Elisabeta, însă, îi anunţă că numele copilului va fi Ioan. Deoarece nici măcar între rudenii acest nume nu mai fusese purtat, Zaharia, fiindu-i cerută părerea de către cei din jur, pecetluieşte această problemă, scriind pe o tăbliţă: „Ioan este numele lui“ (Luca 1, 63). Putând din nou să vorbească, Zaharia a binecuvântat pe Dumnezeu, făcându-i pe toţi să se minuneze de cele petrecute. În continuare, Sfântul Evanghelist ne prezintă „Cântarea Zahariei“, în care, slăvind pe Dumnezeu, Sfântul Zaharia se adresează apoi pruncului Ioan, proorocind despre viaţa şi activitatea lui. Vom reda mai jos aceste cuvinte, ele constituind şi fundamentul pentru care Sfântul Zaharia este trecut în ceata proorocilor: „Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.“ (Luca 1, 76-69).
Ucis împreună cu cei 14.000 de prunci
În Evanghelia după Matei se găsesc următoarele cuvinte ale Mântuitorului adresate fariseilor: „Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar“ (Matei 23, 35). Scriitorul bisericesc Origen (secolul al III-lea) susţine că, în acest pasaj biblic, Zaharia este aceeaşi persoană cu tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, în contradicţie cu alţi interpreţi, care spuneau că ar fi vorba de un alt Zaharia. Opinia lui Origen este, însă, susţinută şi completată de câteva scrieri apocrife (necanonice), lucrări ce ne oferă singurele informaţii despre moartea Sfântului Prooroc Zaharia. Astfel, se spune că Sfântul Zaharia a fost omorât la porunca împăratului Irod. Acesta şi-a trimis soldaţii ca să omoare toţi pruncii, în vârstă de doi ani şi mai jos, în speranţa de a-l ucide şi pe Mesia, de a cărui naştere a fost vestit de către magi. Ştiind de naşterea minunată a lui Ioan şi crezând că însuşi Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaţilor să îl caute şi să îl omoare. Între timp, însă, Elisabeta l-a luat pe Ioan şi a fugit, ascunzându-se în munţi, de cealaltă parte a Iordanului.
Negăsind pruncul, soldaţii au fost trimişi la proorocul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit nici un răspuns, Sfântul Prooroc Zaharia a fost pe loc omorât cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la Templul din Ierusalim. Sângele lui s-a scurs „între altar şi templu“, aşa cum aminteşte şi Sfântul Evanghelist Matei. Moaştele lui se găsesc în Ierusalim, la Yad-Avshalom, alături ce cele ale lui Simeon cel Bătrân, după cum arată o inscripţie datând din secolul al IV-lea, descoperită în anul 2003.
Zaharia şi Elisabeta, model de părinţi
Curăţia vieţii, slujirea lui Dumnezeu şi urmarea voii Lui le conturează Sfântului Prooroc Zaharia şi Sfintei Elisabeta un portret de părinţi model. Stăruinţa lor în rugăciunea de a naşte prunci şi răspunsul binecuvântat al lui Dumnezeu îi face exemplu de urmat al tuturor familiilor. Jertfelnicia lor şi moartea mucenicească pentru copil, în numele lui Hristos, reprezintă modelul oricărui părinte bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, iar rodul lor binecuvântat, Sfântul Ioan Botezătorul, este mărturia cea mai puternică a sfinţeniei acestei familii. Se adevereşte, astfel, cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sfinte sunt“ (Romani 11, 16).
Constantin Gordon
Sursa: ziarullumina.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.