Sfantul Proroc Iona

Sfantul Proroc Iona

Sfantul Proroc Iona este cinstit pe 21 septembrie. Iona a fost fiul lui Amatie, iar mama acestui proroc Iona, a fost vaduva din Sarepta Sidonului, persoana care l-a hranit pe Ilie prorocul in vreme de foamete. Cand prorocul Ilie a venit in casa ei, Iona, fiind prunc mic, s-a imbolnavit si a murit. Si a zis vaduva catre Ilie: "Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca sa-mi pomenesti pacatele mele si sa-mi omori fiul?" Iar Ilie a zis: "Da-mi fiul tau". Si l-a luat din bratele ei si l-a suit in foisor unde sedea el si l-a pus pe patul sau. Apoi, a strigat Ilie catre Dumnezeu si a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, oare si vaduvei la care locuiesc ii faci rau, omorand pe fiul ei?" Si sufland de trei ori peste copil a strigat catre Domnul si a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, sa se intoarca sufletul acestui copil in el!" (III, Regi 17, 18-21). Si s-a facut asa ca a inviat pruncul, cel ce avea sa fie in pantecele chitului inainte inchipuitor al Invierii lui Hristos.

Datorita vietuirii alese, bine placuta lui Dumnezeu, Prorocul Iona a fost trimis de Dumnezeu sa-i indemne pe niniviteni la pocainta (cetatea Ninive, capitala imperiului asirian). "Scoala-te si mergi in cetatea cea mare, Ninive, si propovaduieste intr-insa ca s-a suit zvonul rautatii ei la mine".

Prorocul Iona se teme, "Dar daca nu vor crede cuvintele mele ninivitenii si vor incepe a ma munci?" (Iona 1, 2), ignora mesajul lui Dumnezeu si incercand sa fuga pe mare este inghitit de un chit sau o balena.

Amintim ca vasul in care se afla a fost lovit puternic de furtuna si cunoscand oamenii ca Iona este cel care fuge de la fata Domnului si ca din aceasta cauza corabia sta sa fie zdrobita de valuri, Iona a fost aruncat in mare si inghitit de un peste.

El va sta in pantecele pestelui trei zile, preinchipuind Invierea Domnului. Insusi Mantuitorul vesteste acest lucru atunci cand spune ucenicilor: "Ca precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti, asa va fi si Fiul Omului in inima pamantului trei zile si trei nopti" (Matei 12, 40).

Fericitul Augustin spune ca precum Iona a trecut de pe corabie in pantecele pestelui, in abisul marii, la fel si Hristos a trecut de pe Cruce in mormant, in abisul mortii. Si precum Iona a suferit aceasta de dragul celor care erau in corabie si erau in pericol de moarte, asa si Hristos a patimit de dragul celor aflati pe valurile acestei lumi.

Pantecele pestelui simboliza locuinta mortilor, adica seolul sau iadul. "Atunci s-a rugat Iona din pantecele pestelui catre Domnul Dumnezeul lui, zicand: Strigat-am catre Domnul in stramtorarea mea, si El m-a auzit; din pantecele locuintei mortilor catre El am strigat, si El a luat aminte la glasul meu!" Dupa cele trei zile de rugaciune si pocainta, Dumnezeu ii va porunci pestelui sa-l arunce pe Iona la tarm.

Dupa aceasta minune, a fost cuvantul Domnului catre Iona a doua oara, zicandu-i: "Scoala-te si mergi in Ninive, cetatea cea mare, si propovaduieste intr-insa dupa propovaduirea cea mai dinainte pe care Eu ti-am grait-o tie". Iona va prevesti distrugerea orasului Ninive, iar locuitorii se vor pocai si vor primi iertare din partea lui Dumnezeu.

Mentionam ca ninivitenii erau inchinatori la idoli. Iar in urma propovaduirii lui Iona, acesti oameni care nu credeau in Dumnezeul lui Iona, isi recunosc pacatele si incepand de la cei mari, pana la cei mici, "au crezut in Dumnezeu, au tinut post si s-au imbracat in sac" (Iona 3, 5). Insusi imparatul s-a dezbracat de hainele imparatesti, s-a imbracat in sac si s-a culcat in cenusa, dand ordin ca nici oamenii, nici animalele sa nu manance si sa nu bea nimic. "Poate ca Dumnezeu Se va intoarce si Se va milostivi si va tine in loc mania Sa, ca sa nu pierim" (Iona 3, 9).

Talcuind aceasta pocainta colectiva, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "era ciudat sa vezi cum sacul se bucura de mai multa trecere ca purpura. Caci betia si lacomia au zguduit cetatea si era sa o darame; iar postul a pus-o in picioare cand se clatina si era gata sa cada"… "Si care-i pricina ca a strans sorocul lor la o vreme asa de scurta? Pentru ca sa inveti cat de buna a fost fapta paganilor niniviteni, care in trei zile au putut sa imblanzeasca urgia lui Dumnezeu pentru pacatele lor si sa te minunezi de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, care s-a indestulat numai cu pocainta de trei zile pentru atatea gresale si tu sa nu cazi in deznadajde chiar daca ai pacatuit mult. Cel trandav cu sufletul si defaimator, chiar daca va avea multa vreme de pocainta, nimic vrednic nu va savarsi, nici nu se va impaca cu Dumnezeu din cauza lenevirii, dimpotriva, cel treaz si care fierbe de osardie pentru pocainta cu multa sarguinta, in putina vreme, va putea stinge pacate indelungate".

 

 

Pe aceeaşi temă

20 Septembrie 2023

Vizualizari: 1978

Voteaza:

Sfantul Proroc Iona 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 20.00 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 60.00 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 60.00 Lei
Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu
Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu Ce altceva reprezintă reflecția sa teologică, pledoaria pentru dialog, efortul de a face posibile întâlniri și de a transmite chipul lăuntric al Ortodoxiei în lumea care-l ignora, decât o mărturie a celui care ascultă planul lui Dumnezeu? Viața tânărului 50.00 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact