Intemeiată pe jertfa şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos, credinţa noastră creştină, în Biserica Sa, este o continuă mişcare spre viaţa veşnică. Pe un drum - Cale - care duce încet, treptat, din moarte la viaţă, de pe Pământ la Cer, de la chip la asemănare, a omului cu Ziditorul său. Cu această credinţă în suflet în Dumnezeul făcut Om, lucrând virtuţile cu stăruinţă şi smerenie, pe această Cale au mers mai întâi Apostolii (I Corinteni 12, 28), apoi Sfinţii Mucenici şi Martiri, precum şi toţi cei care au răspuns chemării blândului Păstor, Mire şi împărat ceresc.
In felurite forme, în diferite locuri, situaţii şi stări sociale, au săvârşit călătoria sute de milioane de creştini iubitori de Hristos. O dată cu încetarea persecuţiilor oficiale, prin Edictul dat de Sfântul împărat Constantin - Mediolanum, 313 -, s-a constituit şi organizat viaţa monahală. Această străduinţă zilnică în post, rugăciune, ascultare, muncă, meditaţie şi contemplaţie, o continuă mucenicie nesângeroasă, a atins apogeul în pustia Egiptului. De aici s-a răspândit în toată Biserica Ortodoxă, în Siria, Palestina, Asia Mică, Muntele Athos, Ţările Române, ţările din Balcani şi Marea Rusie.
Luna ianuarie cuprinde în sinaxarul ei sărbătorile marilor Cuvioşi Antonie, Eftimie, Efrem Sirul ş. a., dar şi a unui sfânt mai apropiat zilelor şi sufletelor noastre, Sfântul Serafim din Sarov.
Născut la 19 iulie 1759, într-o familie de negustori din oraşul Kursk, copilul Prohor Moşin a crescut în evlavia specifică poporului rus pravoslavnic. Rămas de mic orfan de tată, micul Prohor (viitorul Sfânt Serafim) s-a văzut ocrotit de Dumnezeu când la 7 ani a căzut dintr-o clopotniţă fără să păţească nimic. S -a bucurat apoi toată viaţa de o iubire şi ocrotire specială din partea Maicii Domnului, care l-a vindecat, fiind în pragul morţii, de o boală foarte gravă.
Când avea nouăsprezece ani, la 20 noiembrie 1778, în ajunul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cu binecuvântarea evlavioasei sale mame, după un pelerinaj la vestita LavrăPecerska din Kiev, locul sfânt al Rusiei, cu sfatul Cuviosului Dositei, intră în Mănăstirea Sarovului. A trecut pe rând prin toate ascultările mănăstirii, vreme de grele munci, ajutat de o construcţie fizică robustă, în acest timp se ruga neîncetat cu rugăciunea lui Iisus. O boală necruţătoare l-a ajuns din nou pe tânărul nevoitor; se credea că are idropică. A fost vindecat de Maica Domnului în mod miraculos: a venit la el ca „împărăteasa Cerului", însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan.
La 13 august 1787, în vârstă de douăzeci şi şapte de ani, a fost călugărit, primind numele de Serafim („cel care aprinde"). La scurt timp a fost hirotonit ierodiacon, ceea ce a făcut să-şi sporească râvna pentru rugăciune, zăbovind în Biserică şi priveghind toată noaptea. S-a învrednicit în timpul slujirii Sfintei Liturghii să-L vadă pe Domnul Hristos înconjurat de Puterile Cereşti şi să primească binecuvântarea Sa.
Râvna lui duhovnicească a crescut mereu, adâncindu-se în tot mai multă rugăciune, smerenie şi slujire. La 20 noiembrie 1794, când era în puterea vârstei, la saptesprezece ani de la intrarea în mănăstire, primeşte binecuvântarea de a se retrage în pustie. Trebuie precizat că în viaţa monahală pustnicia presupune o chemare specială de la Duhul Sfânt, pe care nu o primesc mulţi, şi o maturitate duhovnicească necesară vieţuitorului singuratic. Sfântul Serafim avea această maturitate şi chemare de la Dumnezeu, asemenea marilor sfinţi pustnici din primele veacuri creştine.
Aici, urmând pravila de rugăciune a Sfântului Pahomie cel Mare, în post, rugăciune, înfrânare, singurătate, meditaţie, muncă la mica sa grădină de zarzavaturi şi mai ales studiul Sfintei Scripturi - citind săptămânal întreg Noul Testament -, şi-a curăţit sufletul şi trupul de orice păcat şi deşertăciune. A primit darul înaintevederii şi al profeţiei. A răbdat grele ispite de la oameni şi de la diavoli. In anul 1804, pe 12 septembrie, trei ţărani, crezând că are bani, l-au bătut lăsându-l mai mult mort decât viu. I-a iertat pe aceşti răufăcători, arătând asemenea lui Hristos iubire şi iertare faţă de vrăjmaşii săi. A fost vindecat şi de data aceasta de Maica Domnului, care i s-a arătat de douăsprezece ori în cursul vieţii sale. După vindecare a trăit zăvorât în chilia sa timp de şaisprezece ani.
Avea şaizeci şi şase de ani când, la porunca Maicii Domnului, a început să primească din nou, călugări mai întâi, apoi creştini de toate categoriile şi rangurile, pentru a-i povăţui. O pregătire de aproape o jumătate de veac, în cea mai severă asceză, post, rugăciune, linişte, tăcere, studiul Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi, pentru o activitate de opt ani de zile: lucrul acesta ne arată cât de îngustă este Calea prin care se poate ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu prin experienţă, în Duhul Sfânt, la unirea cu El prin iubirea desăvârşită care este mai puternică decât moartea. Având în XVIII- lea, lumina lui răspândind raze în întreaga Biserică şi lume creştină.
Invăţăturile sale simple, dar profunde, darul tămăduirii, al vederii cu duhul, al profeţiei, au schimbat vieţi şi destine, au înviat suflete moarte, au tămăduit trupuri bolnave, prin iubirea, bucuria, lumina şi harul lui Hristos. Zeci de mii de creştini curgeau, din toate părţile întinsului imperiu ţarist, spre pustnicul din Sarov. El îi întâmpina precum Domnul cel înviat, cu cuvintele „Bucuria mea“, „Hristos a înviat! Intru el s-a împlinit cuvântul Domnului: celui ce crede în Mine râuri de apă vie vor curge din inima lui (Ioan
7,38). Duhul Sfânt, de Care era plin, izvora prin el daruri după trebuinţa fiecăruia.
La porunca Maicii Domnului, a întemeiat Mănăstirea Diveevo, pe care o va iubi în mod special şi unde astăzi odihnesc moaştele sale. Cu un an înainte de a trece la Domnul, i-a descoperit lui Nicolae Motovilov, arătându-i pe viu, care este scopul vieţii creştine: dobândirea Duhului Sfânt. Această convorbire şi „schimbare la fată“ a Sfântului Serafim l-a făcut cunoscut în întreaga lume creştină. A adormit în Domnul în noaptea de 2 ianuarie 1833 - în genunchi, în poziţie de rugăciune, în faţa icoanei Maicii Domnului -, la înmormântarea sa venind zeci de mii de pelerini din toată Rusia. A fost canonizat la data de 19 iulie 1907. La slujba solemnă a participat însuşi ţarul Nicolae al II-lea, zeci de episcopi şi preoţi, sute de mii de credincioşi. Aşa cum profeţise Sfântul Serafim, în a doua parte a slujbei de priveghere de toată noaptea s-au cântat cântări pascale:
Ziua învierii... O, Paştile! A fost ultima mare bucurie duhovnicească a poporului rus înaintea primului război mondial şi a revoluţiei bolşevice din octombrie 1917. Ucenic devotat şi purtător nefăţarnic al Crucii lui Hristos, Sfântul Serafim, a fost, este şi va rămâne în Biserica Ortodoxă nu numai un cuvios, taumaturg sau clarvăzător, ci mai ales un apostol al bucuriei, al luminii şi învierii lui Hristos.
Purtând în sine pacea lui Hristos, spunea: „Dobândeşte pacea şi mulţi se vor mântui în jurul tău!“. Faţa lui era mereu luminoasă, radiind lumina Duhului Sfânt, pe care îl purta în suflet.
Prin N. Motovilov, ne arată că toţi putem avea parte de această lumină a dumnezeirii.
Bucuria lui sfântă în Hristos cel înviat a molipsit o întreagă Rusie creştină, care la canonizarea lui a cântat cântările învierii; este mereu o sursă de bucurie şi nădejde pentru toţi creştinii care îşi îndreaptă gândurile spre Sfântul Serafim. Exemplul lui trezeşte şi astăzi, înviind multe suflete la viata cea fericită în Hristos. La Diveevo este viu prin prezenţa moaştelor sale, prin duhul său, dar şi în sufletele maicilor şi surorilor care îi urmează iubirea şi slujirea, bucuria şi pacea.
Un pelerinaj acolo te transpune în vremea când creştinii Bisericii erau „una“ (Faptele Apostolilor 4, 32), trăind într-un gând, o iubire şi o bucurie, în Iisus Hristos. Un pelerinaj acolo a fost pentru mulţi mai folositor decât la alte locuri sfinte: la Ierusalim sau la Sfântul Munte Athos.
Ne rugăm fierbinte sfântului, zicând: „Sfinte Preacuvioase Părinte Serafime, tu, care ai trăit ca un înger pe pământ, aprinde cu focul iubirii tale iubirea sfântă în inimile noastre, spre a-L iubi pe Hristos, Fiul cel iubit Tatălui ceresc, şi pe Duhul Său cel Sfânt. Amin.
Arhimandrit Andrei Coroian
Fragment din cartea "Piscuri de sfintenie, o calauza ortodoxa prin anul bisericesc", Editura Lumea Credintei
Cumpara cartea "Piscuri de sfintenie"
-
Acatistul Sfantului Serafim de Sarov
Publicat in : Acatiste -
Serafim de Sarov - carbunele inflacarat
Publicat in : Predici la sarbatori -
Sfantul Serafim de Sarov
Publicat in : Vietile sfintilor -
Sfantul Serafim de Sarov; Sfantul Silvestru, episcopul Romei
Publicat in : Calendar ortodox -
Sfantul Serafim de Sarov
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.