Sfântul Vladimir este cinstit pe 15 iulie. Vladimir era stră-strănepotul cneazului Rurik Varegul1. Deci în parte avea obârşie scandinavă. Fusese crescut în păgâneasca religie a vikingilor şi, înainte de botezul creştin, „s-a dedat fără socoteală silniciei, cruzimii şi desfrânării, socotite adesea... drept însuşiri ale varegilor"2. Prin anul 980 era bine aşezat ca cneaz domnitor al poporului numit rus.

Dar Vladimir era şi nepotul Sfintei Olga (11 iulie), care în 957 fusese la Constantinopol şi se creştinase acolo. Rugăciunile Sfintei Olga au fost ascultate cu asupra de măsură când nepotul ei a hotărât în anul 987 ca Sfânta Ortodoxie să fie religia neamului său. El a fost îndeosebi înrâurit de istorisirea trimişilor săi ce vizitaseră Hagia Sophia, frumoasa catedrală din Constantinopol. Ei au spus că în timpul slujbei de acolo „n-am mai ştiut de eram în cer ori pe pământ.

Că nu se mai află aici pe pământ asemenea vedere ori frumuseţe şi nici nu ştim cum s-o înfăţişăm. Ştim numai că acolo Dumnezeu sălăşluieşte între oameni"3.

In 987 Constantinopolul era ameninţat de către răzvrătitul general Vardas Foca. Impăratul bizantin Vasilie al II-lea a trimis soli la Kiev cu cerere grabnică de ajutor. Cneazul Vladimir s-a simţit obligat să răspundă favorabil acestei cereri, spre a respecta prevederile unui tratat de pace încheiat de tatăl său Sviatoslav cu bizantinii, în 971. A trimis deci şase mii de ostaşi varegi, care l-au ajutat pe Vasilie şi-şi înfrângă vrăjmaşul şi să-şi scape tronul.

Vladimir însuşi a pornit spre miazăzi cu o oaste, înaintând până la cetatea bizantină a Chersonului, în Crimeea, pe ţărmul nordic al Mării Negre. După un lung asediu, el a cucerit cetatea. Apoi a trimis vorbă împăratului Vasilie al II-lea, cerându-i ca în schimbul ajutorului militar pe care i-l dăduse să-i dea de soţie pe sora sa Ana. Ana era o porphirogenita4 - copil născut unui împărat bizantin aflat la domnie (tatăl ei fiind împăratul Roman al II-lea). Niciodată până atunci un astfel de copil nu a mai fost căsătorit cu un „barbar". Dar împăratul Vasile a acceptat cererea lui Vladimir cu o condiţie - ca mai întâi Vladimir să se boteze. Cneazul chiar dorea să facă acest lucru, întrucât preţuia deja creştinismul ortodox ca pe adevărata credinţă. In plus, nobilii de la curtea sa l-au încurajat să facă acest pas.

Deci s-a stabilit ca Ana să se întâlnească cu el în cetatea Chersonului. Istoricul A.N. Muraviev spune despre Ana: „Numai credinţa sa a făcut-o pe prinţesă să se jertfească fără şovăire pentru străin. Insoţită de un cuvios grup de clerici, ea a plutit spre Cherson şi, sosind acolo, l-a făcut pe cneaz să-şi grăbească botezul."5

Când Ana a ajuns la Cherson, şi-a aflat logodnicul suferind de o boală de ochi ce îl orbise. Ana i-a spus că beteşugul acela a fost adus asupra lui de Dumnezeu, ca semn al orbirii sale duhovniceşti, atâta vreme cât rămânea nebotezat.

Deci cneazul s-a grăbit spre tămăduitoarele ape ale botezului, prin mâna episcopului din Cherson. Şi, într-adevăr, la ieşirea din apă îşi recăpătă vederea. El a luat-noul nume de Vasilie, în cinstea împărătescului său naş, şi curând apoi episcopul din Cherson l-a unit cu Ana prin cununie. Ca dar pentru noua lui soţie, Vladimir a înapoiat împăratului bizantin cetatea Chersonului, pe care o cucerise.

Intorcându-se la Kiev, în vara anului 988, Sfântul Vladimir dorea să-şi aducă poporul întru adevărul şi slava nou-primitei sale credinţe şi era hotărât să arate poporului său că idolii de lemn ai religiei lor erau nişte dumnezei mincinoşi. El a poruncit ca unii dintre aceştia să fie tăiaţi în bucăţi şi altora le-a dat foc. Spre a arăta poporului că nu era în primejdie din partea idolilor, a pus doisprezece bărbaţi să bată cu toiegele pe unul dintre aceştia.

Iar pe idolul cel mai temut dintre toţi, pe Perun (zeul fulgerului, căpetenia zeilor slavi şi nordici), Vladimir a poruncit să-l arunce în râul Nipru, lăsându-l să plutească în josul apei până a ajuns la cataracte.

Poporul se mira că nu se întâmplă nimic când sunt loviţi dumnezeii lor cei mincinoşi. Apoi Vladimir a trimis soli în cetate şi în întreg ţinutul, spunând poporului - bogaţi şi săraci, tineri şi bătrâni - să vină să-l întâlnească în dimineaţa următoare pe ţărmul râului Nipru6.

Preoţii pe care Vladimir şi Ana îi aduseseră din Cherson au început să boteze poporul în râu. Iar „Vladimir privea spre cer şi se ruga ca Dumnezeu să-i primească pe ruşi ca pe poporul Său, tot aşa cum luase şi poporul grec sub aripa Sa"7. Acesta a fost vestitul „Botez al ruşilor" - statornicirea credinţei ortodoxe în pământurile ruseşti.

Deşi convertirea lui Vladimir l-a ajutat cu siguranţă şi din punct de vedere politic, ea nu a fost doar o superficială schimbare de religie, căci el a îmbrăţişat noua sa credinţă cu toată inima. înainte de botezul său, Vladimir reînviase cu vigoare cultul zeităţilor păgâne ale ţării sale şi dusese o viaţă destrăbălată. Dar acum şi-a alungat fostele soţii şi ţiitoare şi a trăit restul zilelor sale ca soţ credincios al Anei. Sfântul Nicolae Velimirovici scrie:

„Imbrăţişând credinţa creştinească, Vladimir şi-a schimbat cu totul vieţuirea, dăruindu-şi toată truda împlinirii desăvârşite a cerinţelor credinţei sale. El a hotărât să se zidească biserici de-a lungul ţării, în locurile de unde fuseseră dărâmaţi idolii, şi el însuşi a zidit o biserică în Kiev pentru Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Cu aceeaşi tărie de neînvins cu care odinioară susţinea idolatria, Vladimir răspândea acum creştinismul."8

Vladimir „a recrutat copii din cele mai bune familii din Rusia, care să dobândească iscusinţa cititului şi scrisului, astfel încât să poată învăţa credinţa şi să o ducă înapoi în căminele lor"9. A început să dea milostenie din belşug, obicei cu totul necunoscut în acele locuri. Marele Letopiseţ Rusesc spune că „El a poruncit ca toţi săracii şi bolnavii să vie la palatul său după hrană, băutură şi bani. Iar pentru cei care nu pot să vină, el a umplut carele cu pâine, carne, peşte şi miere şi le-a trimis bolnavilor şi celor nevoiaşi"10. Şi deşi existase întotdeauna legea osândirii la moarte a ucigaşilor şi tâlharilor, Vladimir a început a şovăi s-o mai pună în practică după convertirea sa. E greu de închipuit o mai hotărâtoare schimbare a vieţii, mai ales pentru un conducător însemnat.

Evlavioasa sa soţie Ana, care, vreme de 23 de ani, şi-a ajutat şi însufleţit în tăcere soţul în toate strădaniile lui întru folosul credinţei creştineşti, a născut doi fii care aveau să ajungă doi dintre cei mai iubiţi sfinţi din întreaga istorie rusească - Sfinţii Boris şi Gleb (24 iulie şi 2 mai). Ea a murit în anul 1011.

Sfântul Vladimir, numit de Biserică „cel asemeni cu apostolii" şi „noul Constantin", a murit cu pace în 1015. A fost îngropat în Biserica Maicii Domnului din Kiev, „pe care o împodobise ca pe un rai pământesc", cum zice una dintre cântările praznicului său. Şi pentru strălucirea slujirii sale faţă de Biserică, bunica sa, Sfânta Olga, a ajuns „cunoscută, după spusele cronicarilor, ca «lumina zorilor ce vesteşte soarele»."10

Troparul glas 4
Ca un neguţător ce caută alesele mărgăritare te-ai făcut, Sfinte cneazule Vladimir, că pe slujitorii tăi la Ţarigrad trimiţând, după credinţa cea dreptslăvitoare, aflat-ai pe Mărgăritarul cel fără de preţ Hristos. Şi ca pe un alt Pavel te-au aşezat pe tine, spălând în scăldătoarea botezului orbirea ta cea trupească şi cea duhovnicească. Pentru aceasta prăznuim pomenirea ta şi cerem ţie ca să te rogi pentru toţi creştinii dreptslăvitori ai Rusiei, şi pentru noi, fiii tăi duhovniceşti.

Fragment din cartea "Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile sfintilor casatoriti", Editura Sophia

Cumpara cartea "Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile sfintilor casatoriti"


Note:

1 Marele Letopiseţ Rusesc spune că cneazul Rurik a fost chemat în veacul al IX-lea de poporul din cetatea Novgorodului ca să cârmuiască cetatea. Această căpetenie
scandinavă a întemeiat o mare dinastie, ce a dăinuit până la sfârşitul veacului si XVI-lea, cuprinzând domnitori binecunoscuţi precum Iaroslav cel înţelept, soţul Sfintei Ana a Novgorodului (10 februarie), Sfinţii Boris şi Gleb (24 iulie), Sfântul Ale xandru Nevski (23 noiembrie) şi Sfântul Dimitrie Donskoi (7 iulie). Este demn de interes faptul că unul dintre urmaşii săi, Waldemar, cneaz al Novgorodului în secolul al Xl-lea, s-a însurat cu Gytha, fiica lui Harold a II-lea, regele Angliei.
2 David Hugh Farmer, The Oxford Dictionary of Saints, op.cit.., p. 427.
3 Marele Letopiseţ Rusesc, citat de Dimitri Obolenski în The Byzantine Commonwealth, op.cit., p. 253.
4 Literal, „născută în purpură"; purpura era culoarea regală a împăraţilor bizantini, dormitorul regal fiind decorat în această culoare.
5 A.N. Muraviev, A History ofthe Church ofRussia, John Henry Parker, Oxford, 1842, p. 13.
6 Stephen Bobulsky, Rulers ofNations, Servants ofChrist, op.cit., pp. 42-43.
7 Ibici., p. 43.
7 Proloagele de la Ohrida, op.cit., voi. 3, p. 65 (pentru 15 iulie).
8 Bobulsky, op.cit., p. 43.
9 Citat de Constantin de Grunwald, Saints of Russia, Hutchinson and Co., Londra,
1960, p. 29.
10 Bobulsky, op.cit., p. 43.

 

• Sfantul Vladimir
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Catedrala Sfantul Vladimir, Kiev
  Publicat in : Biserica in lume
• Catedrala Sfantul Vladimir - Chersonesos
  Publicat in : Biserica in lume
• Sfantul Vladimir, mitropolitul Kievului
  Publicat in : Vietile sfintilor

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: