Mai inainte de a incepe povestirea patimirii sfintilor mucenici -care s-a scris pe pamant in cartile Macabeilor, iar la ceruri in cartile vietii vesnice -, este lucru cuviincios sa povestim, pe scurt, ca o inainte cuvantare, inceputul tulburarii Ierusalimului, care a fost in anii aceia, si a prigonirii celor ce pazeau cu dreapta credinta legea lui Dumnezeu. Aceasta prigonire s-a ridicat mai intai de catre invatatorii de lege cei mincinosi si de catre arhiereii Ierusalimului cei iubitori de stapanire. Apoi, prin ingaduinta lui Dumnezeu care se maniase, a fost inmultita de neamurile cele necurate care stapaneau pe evrei si care au umplut Sfanta Cetate de sange, iar locurile sfinte ale lui Dumnezeu, de uraciuni.
Dupa cea dintai mare si infricosata daramare a Ierusalimului de catre Nabucodonosor, imparatul Babilonului, care s-a intamplat in zilele lui Sedechie, imparatul iudeilor, despre care se scrie in vietile Sfintilor Prooroci Ieremia si Iezechiel, trecand saptezeci de ani si poporul iudeu intorcandu-se din robie, prin milostivirea lui Dumnezeu, iarasi s-a innoit Ierusalimul impreuna cu templul Domnului cu frumoase si puternice zidiri, si s-a incuviintat sfintenia Domnului cu toata buna podoaba, dupa asemanarea celei dintai, precum despre aceasta se povesteste pe larg in cartea lui Neemia si in cea a lui Ezdra. Deci popoarele lui Dumnezeu inmultindu-se, locuiau in Palestina ca si mai inainte, iar Sfanta Cetate inflorea in legea lui Dumnezeu prin buna credinta si prin liniste, multa vreme indreptan-du-se de boierii si de judecatorii lor care ii conduceau pe dansii, desi erau sub stapanirea imparatilor pagani.
Acelasi lucru l-au facut dupa dansul si alti stapanitori elinesti. Ptolomeu Filadelful, imparatul Egiptului, a trimis multe daruri templului Domnului din Ierusalim si a scris catre Eleazar arhiereul, rugandu-l sa-i trimita cartile Legii Domnului si barbati intelepti, ca sa le poata talmaci din limba evreiasca in limba elineasca. Dupa dansul, un alt Ptolomeu, care se numea Filopator, imparatul Egiptului, biruind puterea lui Antioh cel Mare, imparatul Siriei, si venind in Iudeea, a intrat in templul Domnului din Ierusalim si a adus jertfa de multumire adevaratului Dumnezeu. Asemenea si marele Antioh, biruind puterea Egiptului dupa aceea, s-a dus in Ierusalim la inchinarea cerescului Dumnezeu si a dus in sfantul templu multumire Domnului cu jertfe. El a daruit multe daruri arhiereului si celorlalti mai mari ai iudeilor.
Intr-o cinstire ca aceasta era Ierusalimul din partea paganilor, asemenea era si templul Domnului. Despre aceasta se pomeneste si in Sfanta Scriptura, unde se scrie astfel: Insisi imparatii cinsteau locul si preamareau templul cu multe daruri. O cinste ca aceasta a Ierusalimului a fost pana atunci cand cei mai mari vietuitori ai lui, petrecand in frica lui Dumnezeu, pazeau Legea Domnului si petreceau viata placuta Lui. Insa, dupa ce s-au abatut intru faradelegi, atunci toate relele, ca si mai inainte, au napadit asupra lor.
Iar inceputul raului a fost astfel: In zilele dreptului si sfantului arhiereu Onia, care era fiu al dreptului Simon arhiereul, cel laudat in cartile lui Sirah, si pe vremea imparatiei lui Seleuc, fiul marelui Antioh, care domnea peste Siria, era in Ierusalim un barbat oarecare, anume Simon, din semintia lui Veniamin. Aceluia ii era incredintata ocarmuirea averilor templului, a slujitorilor, si dregatoria ostasilor randuiti spre paza templului. Acela fiind mandru si plin de rautate, se impotrivea totdeauna arhiereului si facea oarecare rautati in popor. Si nesuferind el certarile si sfatuirile care i se faceau adeseori de arhiereu, s-a gandit sa faca suparare nu numai arhiereului, dar si templului. Drept aceea, ducandu-se la Apolonie, voievodul tarii Siriei si Feniciei, i-a spus despre adunarea sinedriului si despre bogatia care este in camarile casei Domnului; si i-a mai spus ca se pazeste, impreuna cu cele bisericesti, si o vistierie nespus de mare a poporului cel de obste, si zicea ca toate acelea pot sa intre in mainile imparatului.
Deci voievodul a instiintat despre aceasta pe imparat, iar acela, ca un iubitor de aur ce era, a trimis indata la Ierusalim cu putere de oaste pe Eliodor, vistiernicul bogatiilor imparatesti, ca sa ia de acolo vistieriile cele bogate care se aflau in templu si sa le aduca la imparatie. Iar Eliodor ducandu-se, cand a inceput a indrazni sa faca sila templului si sa jefuiasca averile lui, care erau pazite pentru hranirea saracilor, a strainilor, a vaduvelor si a orfanilor, ce a patimit? Despre aceasta se scrie pe larg in a doua carte a Macabeilor, in capitolul al treilea, ca a fost batut cumplit de ingeri, aproape sa moara si, nesporind nimic, s-a intors la cel ce l-a trimis.
Apoi, nu dupa multa vreme, a pierit imparatul Seleuc, ucis de ai sai. Iar dupa el a luat imparatia cel mai rau la obicei, fratele bun al lui, cu numele Antioh, cu porecla Epifanis, adica luminos, dar care mai mult era numit de altii Epimanis, adica nebun, pentru ca s-a sculat cu nebunie impotriva lui Dumnezeu cel adevarat si impotriva sfinteniei Lui, facandu-se chip al lui antihrist.
In imparatia acelui Antioh s-a inceput cea mai mare tulburare in Ierusalim, pentru ca un frate al arhiereului, anume Iason, dorind sa aiba el dregatoria arhiereasca, a mers la imparat si i-a dat mult aur, cumparand stapanirea Ierusalimului. Inca acel ticalos iubitor de stapanire, vrand sa placa imparatului, s-a alipit de pagani si se fagaduia sa aduca poporul evreiesc la paganism. Astfel, castigand stapanire de la imparat, a izgonit de la arhierie pe Sfantul Onie, fratele sau, si facandu-se singur arhiereu, a inceput a strica legile cele bune ale cetatii si a aduce inauntru faradelegile paganesti.
El a zidit la marginea Muntelui Sionului o priveliste si scoli elinesti, facatoare de intelepciuni nascocite, de lupte tineresti si de jocuri; iar pe tinerii care se deprindeau la acelea i-a randuit sa petreaca in casele desfranatelor; caci impotriva legii poruncise sa fie in sfanta cetate si femei destrabalate, ca, dupa obiceiul elinesc, fara de opreala sa se savarseasca necuratiile trupesti. Astfel, bagand in Ierusalim necuratia elineasca, pe multi i-a intors de la dreapta cinstire de Dumnezeu. Pe preoti i-a facut sa lase templul lui Dumnezeu si sa ia aminte la priveliste, la alergarile de cai, la lupte si la toate jocurile si neoranduielile paganesti, cu care, inselandu-se cei tineri si fara de minte, laudau legile si obiceiurile elinesti, si, parasind Legea lui Dumnezeu, se plecau cu inlesnire la faradelegea paganilor.
Iar cei ce erau intelegatori si adevarati iubitori ai dreptei credinte, vazand faradelegile care se faceau, suspinau pentru calcarea Legii Domnului si pentru spurcarea sfintei cetati si plangeau pentru pierzarea poporului celui de un neam cu dansii, care mergea in urma lui Iason, povatuitorul cel orb, care, pentru iubirea de stapanire, a parasit pe Dumnezeu si Legea Lui cea sfanta si a vandut libertatea bunei credinte parintesti, facand o sminteala si o impiedicare ca aceasta poporului lui Dumnezeu. Acel Iason, arhiereu mincinos, fiind trei ani in stapanire, a fost izgonit de altul, asemenea lui, iubitor de stapanire si iubitor de paganatate elineasca, cu numele Menelae; si ceea ce i-a facut Iason mai inainte fratelui sau celui drept, tot aceea a patimit el insusi, caci acel Menelae, dand mai mult aur imparatului, a luat stapanirea arhiereasca si a izgonit pe Iason, iar Sfantului Onie, arhiereului celui mai dinainte, i-a mijlocit moarte prin ucidere de la pagani.
Dar, nepetrecand mult la arhierie, a patimit izgonire in acelasi chip, caci Lisimah, fratele lui, umpland mainile imparatului cu mita, a castigat arhieria. Dar si el, rapind talhareste vasele si furand aurul bisericesc, a fost ucis de popor, iar Menelae, fratele sau, vrand sa se razbune pentru moartea fratelui sau, a cumparat de la imparat dreptul de a pedepsi pe ierusalimiteni cu moartea si multi dintre ei, desavarsit nevinovati, si-au pierdut viata. Odata cu aceasta, a luat iarasi de la imparat stapanirea arhiereasca.
Facandu-se in Ierusalim niste neoranduieli si tulburari ca acestea, din zi in zi se inmultea paganatatea elineasca, iar faradelegile facandu-se la aratare, se mania si se intarata Dumnezeu. Deci s-a apropiat razbunarea Lui cea cu dreapta judecata si s-a facut un semn minunat, vestind mai inainte mania lui Dumnezeu care venea asupra cetatii, caci s-au vazut in vazduh niste cete de oaste adunandu-se la razboi, cu ostasi alergand pe cai, imbracati cu haine de aur, avand coifuri pe capetele lor, iar in maini sabii trase si sulite. Si unii se taiau cu sabiile unul pe altul, altii ridicau sulitele si pavezele, iar altii se insagetau cu sageti si faceau felurite lupte si razboaie, iesind stralucire din arme si din zale in chipul aurului.
Acea vedere era infricosata si inspaimantatoare. Ea s-a aratat pana la patruzeci de zile si tot poporul era in mare cutremur si in nepricepere, zicand in sine: „Ce sa fie aceasta?" in acea vreme a venit o veste mincinoasa in Ierusalim despre moartea imparatului, ca si cum ar fi murit in razboiul Egiptului; pentru ca atunci se dusese sa se lupte impotriva Egiptului. Iar ierusalimitenii care erau binecredinciosi s-au bucurat si dantuiau cu veselie, socotind ca intr-adevar a pierit acel rau si pagan imparat, apoi, instiintandu-se ca n-a murit, ci este viu si se intoarce din Egipt in Siria, s-au sfatuit sa lepede de pe dansii jugul lui si sa nu-i mai slujeasca; deci s-au pregatit sa se impotriveasca lui. Instiintandu-se de toate acestea imparatul, s-a umplut de multa manie si a plecat cu oastea sa spre Ierusalim. Atunci ierusalimitenii au inchis cetatea impotriva lui, insa nu au putut sa se impotriveasca puterii lui, de vreme ce era neunire intre cetateni; pentru ca unii dintr-insii, care se abatusera spre paganatate, erau prieteni ai imparatului, iar mai vartos Menelae, mincinosul arhiereu.
De aceea, imparatul a luat cetatea cu puterea sa de oaste si a poruncit ostasilor sa ucida fara de crutare pe toti cei ce se vor intampla pe ulitele cetatii; apoi, intrand prin case, sa injunghie pe barbati si pe femei, pe batrani, pe tineri si pe prunci. Deci numarul celor ucisi in cele trei zile a fost optzeci de mii, iar al celor legati si aruncati in temnita, patruzeci de mii; si nu mai putini au fost dati in robia ostasilor. Inca a indraznit a intra cu mandrie si in templul Domnului, avand inainte conducator pe Menelae, care se facuse vanzatorul patriei si al legii. Deci a luat altarul cel de aur, sfesnicul de aur, cadelnitele de aur si toate vasele cele de mult pret ce erau date de alti imparati spre infrumusetarea templului. A luat catapeteasma, coroanele si toata podoaba cea de aur si vistieriile cele tainuite pe care le-a gasit - aurul si argintul -, pe toate le-a luat. Si pustiind si spurcand templul lui Dumnezeu si umpland cetatea de sangiuri, de risipire si de multa tanguire, s-a intors in Antiohia, lasand in Ierusalim si in toata Iudeea chinuitori mai cumpliti decat el, spre muncirea poporului lui Israel.
Iar dupa catava vreme, imparatul Antioh a scris la toata imparatia sa porunca, ca toate popoarele din toate semintiile sa fie una cu dansul, tinandu-se impreuna de zeii si de legile elinesti. Si toate neamurile s-au plecat la porunca imparatului si multi din iudei s-au supus aceluia, au jertfit idolilor si au spurcat sambetele lor. Nu dupa multe zile, imparatul a trimis la Ierusalim pe unul din sfetnicii sai, barbat batran si de neam atenian, ca sa sileasca pe toti evreii sa se lepede de legile lor parintesti, sa se inchine idolilor si sa guste din cele jertfite lor; iar mai ales i-a poruncit sa-i sileasca sa manance carne de porc, de la care ii opreste legea evreiasca. inca i-a poruncit ca templul Domnului sa-l faca capiste idoleasca, schimbandu-i numele lui in capistea lui Zeus al Olimpului, iar pe idolul lui Zeus sa-l puna in locul cel sfant.
Deci trimisul acela, venind cu oaste in Ierusalim, implinea porunca imparatului, spurcand cu idoli si cu jertfe necurate sfintenia lui Dumnezeu si silind poporul Lui la paganatatea aceea. Deci multi evrei imputinati la suflet au alergat cu sarguinta la jertfele idolesti; insa cei care erau statornici in credinta au fugit in munti si in pustii, ascunzandu-se in pesteri si in prapastiile pamantului, temandu-se de chinuri si ferindu-se de spurcaciunile idolesti. Iar altii, fiind prinsi, erau dusi cu sila in ziua nasterii imparatului si in celelalte praznice elinesti urate lui Dumnezeu, spre a aduce jertfa; dar erau si multi din acei care nu voiau sa se supuna la porunca cea necurata. Si era frica mare peste toate popoarele, si nimeni nu indraznea la aratare sa se numeasca iudeu, nici sa tina sambata, nici sa taie imprejur pe fiii lor, nici sa faca ceva dupa legea lui Moise, pentru ca toti vedeau inaintea ochilor lor chinurile si moartea care ii astepta.
In vremea aceea, doua femei evreice au fost parate la trimisul imparatului cel chinuitor, cum ca pruncii pe care i-au nascut, i-au taiat imprejur, dupa legea lor. Deci chinuitorul a poruncit sa le prinda si, spanzurandu-le pruncii de grumajii lor, sa le poarte, spre batjocura, prin cetate; apoi au fost aruncate jos de pe zidurile cetatii intr-o groapa, luandu-si astfel sfarsitul cel mucenicesc impreuna cu fiii lor.
Altii dintre iudei se adunasera prin pesterile cele din jurul cetatii, ca sa-si praznuiasca in taina ziua sambetei, despre care instiintandu-se tiranul, a poruncit ca pe toti sa-i arda in foc. Dupa aceasta a fost prins unul din cei mai mari carturari, cu numele Eleazar si cu randuiala preot, batran de ani, cu cinstea fetei bine impodobit, infrumusetat cu caruntetile si cu intelepciunea cea cu buna credinta. El era stiut de toti ca unul dintre cei dintai invatatori de lege in Ierusalim, fiind unul din cei saptezeci si doi de talcuitori, care a talmacit cartile evreiesti in limba elineasca, dupa porunca lui Ptolomeu Filadelful, imparatul Egiptului. Despre patimirea acestui cinstit batran Eleazar se povesteste astfel in Sfanta Scriptura:
Fiind adus el inaintea paganului, cand ii bagau in gura cu sila carne de porc ca sa manance, voia mai bine sa-si aleaga moartea cea slavita si muceniceasca pentru Legea Domnului, decat viata cea necinstita si hulita, intru manierea lui Dumnezeu. Si mergea de voie la chinuri, scuipand din gura carnea cea spurcata de care se atinsese si se dadea pe dansul pilda celorlalti evrei tematori de Dumnezeu, care aveau sa moara pentru Legea Lui, invatandu-i cu fapta, ca nu se cade a indrazni cineva la pacat, ca sa-si poata feri viata de aici, nici sa manie cu faradelegile sale pe Dumnezeu, pentru aceasta vremelnica viata, care este iubita de oameni.
Iar unii din pagani, aratandu-se milosi fata de Eleazar pentru cunostinta cea de demult cu dansii, ii aduceau in taina carnuri, nu de porc, ci de alte animale neoprite de lege, si-i ziceau la ureche: „Primeste acestea in locul celor de porc si mananca-le inaintea tuturor, ca si cum ar fi de porc, ca toti, vazandu-te ca mananci carne, sa creada ca mananci carne de porc, cum porunceste imparatul, si asa vei scapa de chinuri si de moarte!" Dar binecunoscatorul si placutul lui Dumnezeu batran, indata a raspuns catre dansii, zicand: „Mai bine imi este ca indata sa ma arunc in iad, decat sa manii pe Dumnezeul meu prin calcarea Legii Lui celei sfinte; nici nu se cuvine varstei noastre celei batrane sa ne fatarnicim spre sminteala tinerilor celor multi. Caci daca tinerii ma vor vedea facand aceasta, la care voi ma sfatuiti sa fac, vor zice: «Iata, Eleazar la adanci batraneti a lasat legea parinteasca si s-a lipit de pagani!» Si asa aceia, pentru fatarnicia mea, se vor departa de la Dumnezeul cel adevarat si vor pieri; deoarece, cautand la mine, vor incepe a defaima Legea lui Dumnezeu si a se abate la paganatatea elineasca, inselandu-se de iubirea vietii acesteia de putina vreme; iar eu voi aduce prihana asupra batranetilor mele, facandu-ma pricinuitor pierzarii atator suflete. Deci chiar de ma voi izbavi de muncile acestea de la oameni, insa de muncile Atotputernicului Dumnezeu nu voi putea scapa, nici viu, nici mort. Deci mai bine sa mor acum si sa-mi impodobesc batranetile mele prin rabdare barbateasca, iar celor tineri sa le las dupa mine pilda buna, cand, cu marime de suflet si tarie, voi patimi pentru cinstitele si sfintele legi".
Astfel graind Sfantul Eleazar, a fost tras spre chinuire; iar aceia care mai inainte se aratau ca se milostivesc spre dansul, s-au schimbat pentru cuvintele lui spre manie si iutime. Deci preotul lui Dumnezeu a fost muncit cu multe chinuri si batut cumplit. Si fiind aproape mort, a suspinat si a zis catre Dumnezeu: „Cel ce toate le stii si spre toti privesti, Doamne, Tu stii ca, putand sa ma izbavesc de moarte, am suferit de buna voie aceste rani aspre si am rabdat cu trupul durerile cele grele, insa cu bucurie si cu dragoste le primesc pe ele, deoarece patimesc pentru slava sfantului Tau nume". Aceasta zicand, s-a sfarsit, lasand pomenirea mortii lui ca pilda de urmat, nu numai celor tineri, ci si la tot poporul.
Si se adauga in cartile bisericesti si aceasta spre pomenirea lui, ca dupa cumplita bataie, au turnat peste ranile lui otet iute cu miros greu si l-au aruncat in foc. Iar el, rugandu-se lui Dumnezeu ca sangele si moartea lui sa fie primite pentru tot neamul evreiesc, si-a dat sufletul sau.
Dupa sfarsitul cel mucenicesc al Sfantului Eleazar, au fost prinsi sapte frati de neam cinstit, impreuna cu maica lor, si ca unii ce erau de bun neam, au fost trimisi la imparat in Antiohia spre cercetare. Si au fost siliti de imparatul sa manance carne de porc, impotriva legii evreiesti. Iar mancarea carnii de porc pentru evrei era in acea vreme semn de departare de Domnul Savaot, in care credeau ei, si dovada de paganatate, la care se abateau evreii cei mici la suflet. Deci acesti sapte frati, fiind ucenicii preotului Eleazar, invatatorul Ierusalimului, acela care a patimit mai inainte, si bine pomenind invatatura lui, au stat cu marime de suflet intru buna lor credinta si nu s-au supus poruncii imparatului, nevrand sa-si calce legea. De aceea i-au batut mult cu bice si cu vine de bou. Despre muncirea si indrazneala lor cea cu barbatie inaintea chinuitorului, dumnezeiasca Scriptura povesteste astfel in cartea a doua a Macabeilor:
Unul din fratii Macabei, care era mai intai, a zis catre imparat astfel: „Ce voiesti sa intrebi si sa inveti de la noi? Fiindca suntem gata sa murim, decat sa calcam legile cele parintesti". Iar imparatul, maniindu-se, a poruncit sa arda niste tigai si caldari. Acelea fiind infierbantate degrab, a poruncit ca sa-i taie limba celui ce era intre dansii inainte vorbitor la cuvant, sa-i jupoaie pielea de pe trup si sa-i taie marginile madularelor trupesti; iar fratii ceilalti si maica lor sa priveasca. Si dupa ce i-au taiat toate madularele, a poruncit sa-l dea focului si sa-l friga in tigaie, desi abia mai sufla. Iar aburii inaltandu-se din tigaie, toti ceilalti, impreuna cu maica lor, se indemnau unul pe altul sa moara cu barbatie, zicand astfel: „Domnul Dumnezeu vede si cu adevarat se mangaie intru noi, precum a aratat Moise in fata poporului prin cantarea sa care marturiseste, zicand: Si intru robii Sai se va mangaia".
Deci cel dintai murind in acest fel, pe al doilea l-au scos spre batjocura; deci si acestuia jupuindu-i pielea cu perii de pe cap, l-au intrebat: „Vei manca carne de porc mai inainte de a fi schingiuite toate madularele trupului tau?" Iar el, raspunzand in graiul parintilor sai, a zis: „Nu". De aceea si acesta a fost chinuit, ca si cel dintai. Iar cand era in suflarea cea de pe urma, a zis: "Tu, preaticalosule, ne pierzi pe noi din viata aceasta de acum, iar Imparatul lumii ne va invia intru invierea vietii vesnice, pe noi, cei omorati pentru legile Sale". Dupa aceasta a fost batjocorit al treilea; si, cerandu-i-se limba, el a scos-o afara indata si, intinzandu-si mainile cu indrazneala si cu barbatie, a zis: „Acestea le-am castigat de la Cer si pentru legile Lui le defaimez pe ele; si nadajduiesc sa le iau iarasi de la Dansul". Insusi imparatul si cei ce erau cu dansul se minunau de marimea de suflet a tanarului, ca intru nimic nu socotea chinurile.
Acesta sfarsindu-se, paganii au luat pe al patrulea si l-au muncit asemenea. Iar cand era aproape de moarte, a zis astfel: „Mai bine fiind ucisi de oameni, sa asteptam nadejdea cea de la Dumnezeu, ca sa fim iar inviati de Dansul. Iar tie nu-ti va fie inviere spre viata!" Dupa aceasta au adus pe al cincilea si l-au muncit si pe el. Acela, cautand spre imparat, a zis: „Avand stapanire peste oameni, fiind muritor, faci ceea ce voiesti, insa sa nu socotesti ca neamul nostru este parasit de Dumnezeu. Tu sa mai astepti si vei vedea stapanirea Lui cea mare, cum te va munci pe tine si semintia ta". Dupa aceasta au adus pe al saselea si acela, fiind aproape sa moara, a zis: „Nu te insela in zadar, pentru ca noi patimim acestea pentru ca am gresit Dumnezeului nostru; iar tu sa nu socotesti ca esti nevinovat, incepand a te lupta cu Dumnezeu".
Iar maica cea fara de masura minunata si vrednica de buna pomenire, vazand pe cei sapte fii pierind intr-o singura zi, rabda cu barbatie, pentru nadejdea in Domnul si indemna pe fiecare din ei in graiul parintilor sai, fiind plina de vitejeasca intelepciune. Deci, intarind gandul femeiesc cu sufletul barbatesc, zicea catre dansii: „Nu stiu cum v-ati aratat in pantecele meu, pentru ca nu v-am dat eu duh si viata, nici n-am alcatuit madularele fiecaruia. Ci Facatorul lumii, care a zidit neamul omenesc si a dat viata tuturor, va va da iarasi duh si viata cu mila sa, caci acum va defaimati pe voi singuri pentru legile Lui".
Iar lui Antioh parandu-i ca este defaimat si trecand cu vederea glasul de ocara, cel mai tanar fiind inca viu, il sfatuia nu numai cu cuvintele, dar il intarea si cu juramant, ca-l va face prietenul lui si-i va incredinta averi, facandu-l bogat si fericit, daca se va departa de la legile parintesti. Iar tanarul neluand aminte nicidecum la acestea, imparatul a chemat-o pe maica sa si a indemnat-o sa-i fie tanarului sfatuitoare spre scapare. Si staruind el mult, ea a fagaduit ca va sfatui pe fiul sau; si plecandu-se catre dansul, a ras de cumplitul chinuitor si a zis in graiul parintilor sai: „Fiule, miluieste-ma pe mine, care noua luni te-am purtat in pantece, te-am hranit cu lapte trei ani, te-am crescut, te-am adus la aceasta varsta si ti-am suferit durerile cresterii. Rogu-te, fiule, sa cauti spre cer si spre pamant si, vazand toate cele dintr-insele, sa cunosti ca Dumnezeu le-a facut pe acestea din cele ce nu erau, si neamul omenesc asa s-a facut. Sa nu te temi de acest sfasietor de carne, ci, fiind vrednic fratilor tai, sa primesti moartea, ca sa te primesc in ziua milostivirii impreuna cu fratii tai!"
Ea graind acestea, tanarul a zis: „Pe cine asteptati? Nu voi asculta porunca imparatului, ci voi asculta porunca Legii date parintilor nostri prin Moise; iar tu, fiind aflator de toate rautatile asupra iudeilor, nu vei scapa de urgia lui Dumnezeu, pentru ca noi le patimim acestea pentru pacatele noastre! Iar daca Domnul nostru Cel viu S-a maniat putin spre infricosare si invatatura, apoi iarasi Se va impaca cu robii Sai. Iar tu, nelegiuitule si spurcatule mai mult decat toti oamenii, nu te inalta in zadar, ingamfandu-te prin nadejdea cea desarta si inaltandu-ti mana asupra robilor Lui ceresti, pentru ca n-ai scapat inca de judecata Atottiitorului si Atotvazatorului Dumnezeu; caci fratii nostri, rabdand putine dureri dupa Legea lui Dumnezeu, au castigat viata cea vesnica; iar tu, cu judecata lui Dumnezeu, vei lua pedeapsa cea dreapta, dupa mandria ta. Iar eu imi dau sufletul si trupul pentru legile parintesti, precum si-au dat si fratii mei, chemand pe Dumnezeu, ca degrab sa fie milostiv asupra lui Israel; iar tu, cu muncirea si cu bataia, vei marturisi ca numai Unul este Dumnezeu. La mine si la fratii mei va inceta mania Atottiitorului, cea adusa cu dreptate asupra a tot neamul nostru".
Atunci imparatul, aprinzandu-se de manie asupra lui mai cumplit decat asupra celorlalti, suferea ocararea cu amar. Deci si acesta a fost ucis si s-a mutat curat din viata, nadajduind spre Domnul.
Vazand aceasta fericita maica, al carei nume era Solomonia, s-a umplut de veselie negraita, ca si-a trimis fara prihana inaintea lui Dumnezeu pe cei sapte fii ai sai. Si stand deasupra trupurilor lor, si-a intins mainile in sus si, rugandu-se cu lacrimi fierbinti, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. Astfel s-a sfarsit maica cu fiii sai, punandu-si sufletele pentru legea Atottiitorului Dumnezeu.
Apoi Dumnezeu s-a milostivit spre neamul evreiesc pentru varsarea sangelui robilor sai; caci a ridicat intre evrei pe un barbat viteaz, din neamul preotesc, cu numele Iuda Macabeul. Acela, cu puterea cea de oaste s-a impotrivit barbateste paganului imparat Antioh si, biruindu-l, a izgonit pe voievozii lui si a ucis pe multi din cei ce se abatusera la paganatatea elineasca. El a curatit templul Ierusalimului de spurcaciunile idolesti, precum povestesc pe larg cartile Macabeilor. Iar Antioh, fiind pedepsit cu dreapta judecata a lui Dumnezeu, inca din aceasta viata de acum a inceput a patimi muncile cele cumplite, fiind lovit inauntru de o rana netamaduita. Si fierbeau viermii inauntrul lui si iesea din trupul sau o duhoare nesuferita. Atunci ticalosul acela, chiar si nevrand, dupa proorocia mucenicului celui mai tanar, a marturisit pe Dumnezeul lui Israel, pe care mai inainte Il hulea, si a inceput a cauta pe Cel pe Care-l prigonea; dar n-a castigat mila de la Dumnezeu, caci el n-a facut mila oamenilor. Si n-a aflat loc de pocainta si cel rau a pierit rau, cu sunet. Iar Atotputernicul Dumnezeu era proslavit atunci si acum se proslaveste de toate neamurile si de-a pururea va fi proslavit intru toti vecii. Amin.
Nota. Numele acestor sfinti mucenici, frati dupa trup, nu s-au pus inauntrul istoriei acesteia pentru patimirea lor; pe de o parte pentru ca in dumnezeiasca Scriptura a cartii Macabeilor nu sunt puse, iar pe de alta parte, pentru ca la alti povestitori se afla numele acestora nepotrivite. In Prolog si in Sinaxarul lunilor se numesc asa: Avim, Antonin, Gurie, Eleazar, Evseon, Alim si Marcel. Iar vrednicul de credinta povestitor evreiesc al faptelor celor mai vechi, precum si scriitorul pe larg al patimirii acestor sfinti mucenici, Iosif iudeul, care a vietuit in zilele lui Vespasian, imparatul Romei, scrie astfel numele lor: cel dintai, Macabeu; al doilea, Aver; al treilea, Mahir; al patrulea, Iuda; al cincilea, Ahas; al saselea, Aret, si al saptelea, Iacov. Si mai vrednica de credinta este povestirea acestuia, decat cea scrisa in Prolog si in Sinaxare, de vreme ce in acelea se afla oarecare nume care nu sunt evreiesti, ci elinesti, precum Antonin si Marcel, cu care nu se cadea atunci evreilor ierusalimiteni sa se numeasca. Iar de vreme ce s-a aflat aceasta nepotrivire a numelor, de aceea n-am vorbit despre ele, caci singur Dumnezeu le stie mai bine, ca Cel ce le-a scris la ceruri in cartea vietii; iar noua ne ajunge sa ne folosim din barbateasca lor patimire pentru Legea lui Dumnezeu.
Troparul Sfintilor 7 frati Macabei
Pentru durerile sfintilor, care pentru Tine au patimit, fii Milostiv Doamne si toate durerile noastre le vindeca, Iubitorule de oameni, rugamu-ne Tie.
Condacul Sfintilor 7 frati Macabei
Stalpii intelepciunii lui Dumnezeu, cei sapte cu numarul si sfesnicele Dumnezeiestii Lumini, cei cu sapte luminari, frati Macabei Preaintelepti, cei ce sunteti mai inainte de mucenici preamari mucenici.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.