Sfintii Pepin din Landen si Ida din Nivelles

Sfintii Pepin din Landen si Ida din Nivelles

Sfinţii Pepin din Landen şi Ida din Nivelles sunt cinstiti pe 21 februarie - Belgia, sec. al VII-lea. Sfântul Pepin din Landen (sau Liege) s-a născut în jurul anului 580 într-o familie nobilă din Belgia de astăzi. între anii 623 şi 629 a fost căpetenia palatului sub regele Dagobert I al Austrasiei (cuprinzând părţi din Belgia, Franţa şi Germania de astăzi). A fost descris ca „un iubitor de pace şi un neostoit apărător al adevărului şi dreptăţii"1. In vremea morţii sale, petrecută în anul 640, familia sa deţinea puterea cea mai însemnată din Austrasia.

Soţia lui Pepin, Sfânta Ida (sau Itta, sau Iduberga) s-a născut în anul 592 într-o familie nobilă. Ea avea un frate şi o soră care sunt la rândul lor sfinţi - Sfântul Modoald, Episcop de Trier (12 mai) şi stareţa Sfânta Severa din St. Gemma (29 iulie). Pepin şi Ida au avut împreună patru copii: Begga, Grimoald I, Bavo şi Gertrude.

După moartea lui Pepin, întâmplată în anul 640, la îndemnul Sfântului Episcop Amand de Maastricht (6 februarie), Ida a întemeiat o dublă mănăstire - pentru bărbaţi şi pentru femei - la Nivelles (în Belgia), unde şi-a trăit restul vieţii. Ea a murit în ziua de 8 mai 652. Toţi cei patru copii ai lor s-au remarcat, trei dintre ei având să devină sfinţi. Copilul cel mai mare, Sfânta Begga, s-a măritat cu Ansigesil, fiu al Sfântului Arnulf din Metz (18 iulie) şi din contopirea celor două familii ale lor s-a zămislit linia carolingiană, care va domni peste franci în veacul următor. In 768, puternicul domnitor Carol cel Mare s-a născut în această familie. După ce Begga a rămas văduvă, a intrat în monahism într-o obşte pe care a întemeiat-o lângă râul Meuse, în Andenne. Ca primă stareţă a mănăstirii, a murit la o vârstă înaintată, în 693. Este cunoscută ca Sfânta Begga din Andenne (17 decembrie).

Grimoald, născut la un an după Begga, în 616, a fost căpetenia palatului din Austrasia din 643 până ce a fost executat de către un rege rival în 656.

Spre deosebire de fraţii săi cuvioşi, Bavo a trăit o tinereţe sălbatică şi libertină. Chiar şi după ce s-a căsătorit cu bine, având o fiică şi devenind soldat, nu şi-a schimbat modul de viaţă. Numai după moartea prematură a soţiei sale şi-a venit în fire şi a început să trăiască pentru Hristos. A fost însufleţit îndeosebi de o predică a episcopului misionar Sfântul Amand din Maastricht, al cărui fiu duhovnicesc a devenit. După ce a dat bună parte din averea sa săracilor, l-a însoţit pe Sfântul Amand în unele dintre călătoriile sale misionare în Flandra şi Franţa. Bavo a ridicat pe proprietatea sa din Ghent o mănăstire, una dintre primele din regiune. Şi-a petrecut ultimii ani de viaţă ca pustnic într-o pădure de la marginea proprietăţii sale, şi a intrat în împărăţia cerurilor în anul 654. Pomenit ca Sfântul Bavo din Ghent (1 octombrie), el este patronul localităţilor Ghent şi Lauwe din Belgia, şi al oraşului Haarlem din Olanda.

La paisprezece ani, Sfânta Gertrude, cel mai fraged ca vârstă dintre copii, a intrat în mănăstirea clădită la Nivelles de mama ei. Şase ani mai târziu, pe când avea numai douăzeci de ani, aceasta a vrut s-o facă stareţă. Gertrude s-a opus cu tărie, însă în cele din urmă a cedat, făcând ascultare faţă de mama ei şi de Dumnezeu. Sfinţenia ei a fost atât de evidentă, încât a fost recunoscută ca sfântă îndată după moartea sa, petrecută la vârsta de treizeci şi doi de ani. Este pomenită ca Sfânta Gertrude din Nivelles (17 martie).

După o relatare, „Pepin a fost îngropat la Landen, însă mai pe urmă, nu se ştie când, trupul Său a fost mutat la Nivelles, unde odihneşte alături de mormântul fiicei sale, Gertrude, şi unde trupul său şi cel al soţiei sale, Itta, sunt păstrate cu sfinţenie în acelaşi mormânt... In ziua mutării moaştelor sale, o mare procesiune de oameni purtând lumânări a însoţit moaştele de la Landen la Nivelles, şi în timpul îndelungatei procesiuni vântul, deşi foarte violent, nu a stins nici una dintre lumini, spune istorisirea"3.

David C. Ford, Mary Ford 

 Fragment din cartea "Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile sfintilor casatoriti", Editura Sophia

Cumpara cartea "Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile sfintilor casatoriti"

Note:
1Ibid., p. 74.
2 http://catholicsaints.info/saint-pepin-of-landen/ (accesat în data de 5 iulie 2012).
3 Baring-Gould, vol. 2, pp. 360-361 (traducere uşor modificată).

06 Februarie 2023

Vizualizari: 835

Voteaza:

Sfintii Pepin din Landen si Ida din Nivelles 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact