Ziua de 30 ianuarie este închinată de Biserica Ortodoxă, Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau Hrisostom. Deși ei se mai prăznuiesc şi separat, tot în cursul lunii ianuarie: Sfântul Vasile (1 ianuarie), Sfântul Grigorie (25 ianuarie) și Sfântul Ioan Gură de Aur (27 ianuarie), prăznuirea lor în aceeași zi (30 ianuarie) este întreirea harului dumnezeiesc în religia creștină.
Astfel, Sfântul Vasile, care avea însemnătate religioasă prin lucrările de binefacere, Sfântul Grigorie, prin bogăția științei lui și Sfântul Ioan Gură de Aur, neîntrecut prin cuvântările lui, au fost aleși de credincioșii din Constantinopol, prin veacul al XI-lea,să fie prăznuiți în aceeași zi, având aceeași semnificație religioasă, ca sfinți în fața lui Dumnezeu.
Sfințenia în similitudini creștine
Fiecare dintre Sfinţii Ierarhi prăznuiţi la 30 ianuarie a avut merite deosebite și multe din ostenelile lor sunt aproape aceleaşi la toţi, încât cu greu am putea spune că vreunul dintre ei s-ar ridica deasupra celorlalţi. Să vedem dar care sunt asemănările dintre ei.
* Toţi au trăit în secolul al IV-lea, numit "veacul de aur" al creştinătăţii.
* Toţi s-au născut în familii evlavioase creştine şi au avut parte de o educaţie aleasă, datorită mai cu seamă mamelor lor.
* Toţi şi-au agonisit ştiinţă înaltă la cèle mai vestite şcoli ale vremii, fiind pilde vrednice de urmat pentru ceilalţi colegi ai lor, prin sârguinţa la învăţătură şi prin purtarea lor.
* Toţi, după isprăvirea învăţăturii, au trăit o viaţă retrasă, în rugăciune stăruitoare şi muncă.
* Toţi s-au împotrivit la început să primească Taina preoţiei, socotind că nu sunt îndeajuns de vrednici pentru o asemenea slujire în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Pentru meritele lor deosebite, Dumnezeu i-a ridicat pe cele mai de seamă scaune ierarhice ale vremii, pentru a răspândi de acolo cu şi mai multă putere lumina adevărului dumnezeiesc, dovedindu-se a fi vrednici păstori ai credincioşilor lor.
* Toţi trei au fost mari sprijinitori ai săracilor, orfanilor, bolnavilor şi ai tuturor celor aflaţi în suferinţă, ridicându-se însă şi împotriva bogaţilor şi asupritorilor.
* Toţi au luptat prin cuvânt şi prin scrisul lor pentru lămurirea adevărurilor de credinţă ortodoxă, împotriva rătăcirilor şi credinţelor deşarte.
* Toţi au fost mari predicatori şi scriitori bisericeşti, lăsând posterităţii un număr mare de cărţi de învăţătură, alcătuind cântări şi rugăciuni. Sfinții Vasile şi Ioan ne-au lăsat şi Liturghiile care le poartă numele, mult asemănătoare între ele.
* Toţi au scris lucruri frumoase despre prietenie, iar chipul prieteniei dintre Sfinţii Vasile şi Grigorie rămâne o pildă mereu vie pentru creştini până astăzi.
Fiecare s-a ridicat mai mult deasupra celorlalţi, astfel: Sf. Vasile s-a distins prin organizarea aşezămintelor de binefacere, Sf. Grigorie, prin ştiinţa şi înţelepciunea cu care şi-a scris lucrările teologice, iar Sf. Ioan, prin bogata sa lucrare de predicator şi de tâlcuitor al Sfintei Scripturi.
Din aceste motive, cei trei Sfinţi - „mari dascăli ai lumii şi ierarhi"- sunt socotiţi drept cele mai strălucite modele de păstori ai turmei lui Hristos şi de propovăduitori ai cuvântului dumnezeiesc, adevăraţi „ctitori ai Ortodoxiei”. Se cuvine deci ca şi noi pururea să-i cinstim prin cântări de laude şi să ne rugăm lor în toate zilele vieţii pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru pace pe pământ şi între oameni să fie bună-voință.
Fiecare s-a ridicat mai mult deasupra celorlalţi, astfel: Sf. Vasile s-a distins prin organizarea aşezămintelor de binefacere, Sf. Grigorie, prin ştiinţa şi înţelepciunea cu care şi-a scris lucrările teologice, iar Sf. Ioan, prin bogata sa lucrare de predicator şi de tâlcuitor al Sfintei Scripturi.
Din aceste motive, cei trei Sfinţi - mari dascăli ai lumii şi ierarhi - sunt socotiţi drept cele mai strălucite modele de păstori ai turmei lui Hristos şi de propovăduitori ai cuvântului dumnezeiesc, adevăraţi „ctitori" ai Ortodoxiei.
Cărările sfințeniei
Sfântul Vasile cel Mare a trăit în veacul al IV-lea în Cetatea Cezareei, din provincia Capadocia (Asia Mică). S-a născut într-o familie de credincioși, care a dat Bisericii şase sfinţi. Mama se numea Emilia, iar un frate al său a fost Sf. Grigorie de Nyssa, ajuns şi el episcop şi mare învăţat creştin. După terminarea studiilor școlare (în Cezareea şi la Atena), Sf. Vasile s-a retras la o mănăstire întemeiată de el, unde a instituit rânduielile vieţii de obşte. Hirotonit preot (în anul 364), a fost ales arhiepiscop al Cezareei (în anul 370) păstorind până la moartea sa (la 1 ianuarie 379). Ca Întâistătător al scaunului din Cezareea Capadociei, Sf. Vasile a purtat o grijă cu adevărat părintească faţă de mulţi săraci, bătrâni, neputincioşi, văduve şi orfani, întemeind, lângă Cezareea, diferite aşezăminte pentru alinarea suferinţelor acelora: spitale, azile, ospătării, şcoli şi altele. Pentru aceste fapte cu adevărat creştineşti, el şi-a câştigat dragostea păstoriţilor săi, care au văzut în el chipul desăvârşit al păstorului care dăruiește sufletul oilor sale.
Sf. Vasile a scris şi multe cărţi de învăţătură creştinească. Una dintre cele mai însemnate este aceea în care explica textul Sfintei Scripturi, privind cele şase zile ale facerii lumii - „Hexaimeronul", în care tâlcuia mai mulţi psalmi (omilii). Unele lucrări dădeau diferite învăţături pentru viaţă, altele osândeau învăţăturile greşite ale ereticilor, arătând care este adevărata învăţătură a Bisericii şi multe altele. Sf. Vasile s-a străduit să înfrumuseţeze şi sfintele slujbe, lăsându-ne Liturghia care-i poartă numele şi care se săvârşeşte de zece ori în cursul unui an.
Sfântul Grigorie de Nazianz, numit și Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu - cel mai apropiat prieten al Sfântului Vasile - s-a născut în Arianz, tot în Capadocia, pe la anul 330 (după cum relatează Scripturile). Tatăl său era episcopul Grigorie, iar mama se numea Nona. A învăţat carte în casa părintească, apoi la şcolile din Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei şi Atena, având coleg pe Sf. Vasile. Se spunea despre ei că nu cunoşteau decât două drumuri: al bisericii şi al şcolii. Întors în ţara sa, a mers la mănăstirea întemeiată de Sf. Vasile, deși tatăl său şi credincioşii din Arianz doreau ca el să fie slujitor la altarul Domnului. De aceea, bătrânul său tată l-a hirotonit preot în anul 361. Simțindu-se nevrednic de o asemenea cinste, a plecat la locașul Sfântului Vasile, dar s-a întors nu peste mult timp, la stăruinţele tatălui său, pentru a-l ajuta în slujba sa. În anul 371 Sfântul Vasile îl face, tot peste voia sa, episcop al cetăţii Sasima, de unde, nu peste mult timp, se retrage iar într-o mănăstire. Pe la 379 a mers la Constantinopol, ca să pună capăt tulburărilor prin care trecea Biserica de acolo, iar în anul următor a ajuns episcop al marii cetăți. În 381, fiind chemat să conducă dezbaterile celui de al doilea Sinod ecumenic, dar n-a stat mult nici în scaunul arhieresc al Constantinopolului, căci răutăţile omeneşti l-au determinat să se retragă în Capadocia. Apoi a cârmuit, pentru scurt timp, episcopia din Nazianz, iar prin anul 383 s-a retras definitiv în Arianz, unde și-a trăit ultimii ani în viață duhovnicească și rugăciune. A murit prin anii 389-390.
Deşi a avut o viaţă aşa de zbuciumată, a scris multe cărţi de învăţătură teologică. Mult mai însemnate ca acestea sunt însă numeroasele lui cuvântări, mai ales cele rostite în Constantinopol, care fac din el unul dintre cei mai iscusiți predicatori creștini, care i-au adus mai târziu numele de „Teologul". In cărţile şi cuvântările sale vorbea în mod deosebit despre Sfânta Treime, precizând învăţătura Bisericii despre aceasta. Sf. Grigorie a fost primul teolog care a compus versuri creștine și care a scris cele mai frumoase pagini despre prietenie, chipul prietenului desăvârşit fiindu-i Sfântul Vasile cel Mare.
Sfântul Ioan Gură de Aur sau Hrisostom, treilea ierarh prăznuit care nu era capadocian ca primii doi, ci din Antiohia Siriei, a văzut lumina zilei pe la mijlocul secolului al IV-lea, fiind fiul unui dregător militar care a murit curând după naşterea sa. A fost crescut de mama sa văduvă, Antuza, o femeie evlavioasă care i-a dat o creştere foarte îngrijită fiului ei. A învăţat carte în Antiohia şi la un vestit învăţat elin cu numele Libanius, care se gândea chiar să-l lase pe Ioan în locul său ca dascăl, fiind cel mai sârguincios dintre învăţăceii lui. După moartea mamei sale s-a retras în Munţii Antiohiei, unde a dus o viaţă izolată, în rugăciune şi meditaţie. Prin 380 s-a întors în Antiohia, fiind hirotonit diacon. Timp de 12 ani a fost preot, rostind numeroase predici în toate bisericile cetăţii, care i-au dus vestea în toate împrejurimile.
În anul 397 a fost ridicat la cinstea de arhiepiscop al Constantinopolului, iar în această înaltă slujire, el a luptat împotriva relelor pe care le-a găsit, aşezând peste tot buna rânduială. În predicile sale a început să osândească toate păcatele celor bogaţi: mândria, lăcomia, luxul, necinstea şi altele. A început chiar cu împărăteasa de atunci, Eudoxia, fiind un apărător al săracilor, al sclavilor şi al tuturor celor aflaţi în necazuri, sprijinindu-i cu vorba, dar mai ales cu fapta. Toate aceste lucruri i-au atras duşmănia împărătesei, care a poruncit să se convoace un sinod care să-l înlăture din scaunul său. A fost trimis în exil, dar la scurt timp, readus, căci se răsculaseră păstoriţii săi care cereau revenirea ierarhului în scaun. Dar nici acum Sfântul Ioan n-a încetat să mustre în predici pe împărăteasă, lucru care i-a adus a doua înlăturare din scaun. A fost trimis în exil, într-un loc foarte îndepărtat, tocmai în Armenia, la Cucuson. Acestea se petreceau prin anul 404. Pentru că la Cucuson avea legături cu prietenii săi din Antiohia şi Constantinopol, s-a dispus să fie trimis într-o localitate şi mai îndepărtată, pe ţărmul de răsărit al Mării Negre. Dar n-a mai ajuns acolo, căci a murit pe drum, la 14 septembrie 407. Aşa s-a sfârşit viaţa de luptă şi de propovăduire a cuvântului dumnezeiesc a acestui mare ierarh al Bisericii lui Hristos.
Ca şi în cazul primilor doi ierarhi, şi de la Sf. Ioan au rămas multe cărţi de învăţătură, printre care sut renumite tâlcuirile sale la multe cărţi ale Sfintei Scripturi (omilii), apoi cartea „Despre preoţie", o minunată operă, în care înfăţişează măreţia şi frumuseţea slujirii preoţeşti. Dar de la el au rămas şi o mulţime de cuvântări care, pentru frumuseţea şi adâncimea cugetării lor, i-au adus mai târziu numele de „Gură de Aur", Hrisostom sau Zlataust în limbile greacă şi slavonă, fiind cel mai strălucit predicator al Bisericii. De la el a mai rămas şi Liturghia Sfântului Vasile, care-i poartă numele şi care se săvârşeşte aproape în toate duminicile şi sărbătorile de peste an.
Ca recunoștință pentru toată moștenirea creștină se cuvine ca şi noi să-i cinstim prin cântări de laude şi să ne rugăm lor în toate zilele vieții, spre mântuirea sufletelor noastre şi pentru pace pe pământ şi între oameni bunăvoire, acum și pururea și în vecii vecilor!
Amin!
*30 ianuarie - Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan
*La mulți ani binecuvântați cu numele Sfinților Vasile, Grigore și Ioan!
Maria FILIPOIU - poet, exeget, jurnalist UZPR
Poet Maria Filipoiu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.