Sfinţii Zenovie si sora lui, Zenovia, s-au născut din părinţi dreptcredincioşi, pe nume Zenovie şi Tecla, în cetatea numită Egeea, în ţinutul Ciliciei, din Asia Mică, în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos. Când cei doi fraţi erau încă tineri, părinţii lor au adormit în Domnul, lăsându-le multe averi. Atunci ei, văzând deşertăciunea acestei lumi, s-au sfătuit ca, lăsând toate, să urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a încredinţat fratelui ei partea sa de avere, pentru a fi împărţită celor nevoiaşi, şi vieţuia în sărăcie de bună voie şi în linişte, păzindu-şi fecioria pentru Mirele ceresc şi având ajutor pe Dumnezeu, care o apăra de toate ispitele trupului, ale lumii şi ale diavolului. Iar Zenovie, luând amândouă părţile de avere, le-a împărţit celor lipsiţi, încât a ajuns şi el ca unul dintre săraci.
Dar Dumnezeu, Cel ce poartă grijă de sărmani şi nu-i părăseşte pe cei ce nădăjduiesc în El, i-a dăruit lui Zenovie darul de a tămădui bolile, de a izgoni duhurile necurate din oameni, de a mângâia pe cei mâhniţi şi de a-i ajuta pe cei aflaţi în primejdie.
Astfel, prin rugăciunea şi binecuvântarea sa, Sfântul a vindecat de cancer la piept pe o femeie credincioasă din Antiohia, precum şi pe soţia dregătorului păgân Indos din altă
cetate. Această minune a adus la Hristos pe cea vindecată, pe soţul ei şi pe copiii lor, botezându-se toţi în dreapta credinţă. Pentru aceste fapte bune şi faceri de minuni, Sfântul Zenovie a fost ales episcop în acea cetate, conducând bine Biserica lui Dumnezeu, ajutând şi neîncetat făcând bine poporului şi tămăduind pe cei neputincioşi. In timpul persecuţiei împotriva creştinilor, poruncită de împăratul Diocleţian (284-305), în părţile Ciliciei a venit un dregător crud, cu numele Lisias, ca să-i chinuiască pe toţi cei ce mărturiseau numele lui Hristos. Mai întâi au fost prinşi trei tineri creştini, fraţi după trup, Claudiu, Asterie şi Neon, pe care i-a chinuit în multe feluri, iar pe urmă i-a pironit pe cruce, afară din cetate (pomeniţi, împreună cu sora lor, Neonila, în 30 octombrie).
Atunci, auzind Lisias despre Sfântul Zenovie, episcopul creştinilor, a trimis pe ostaşi să-l prindă şi, aducându-l înaintea sa, i-a zis: „Iţi pun înainte două lucruri: viaţa şi moartea. Viaţa, dacă te vei închina zeilor, şi moartea, dacă nu te vei închina. Deci să-ţi alegi ceea ce voieşti: sau să aduci jertfă zeilor noştri şi vei fi viu, ba încă te vei bucura şi de cinste de la noi, sau, de vei rămâne în nesupunerea ta, îndată vei fi supus cumplitelor chinuri şi vei muri amarnic". Iar Sfântul Zenovie cu îndrăzneală a răspuns: „Viaţa vremelnică, fără Hristos, nu este viaţă, ci curată moarte; iar moartea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de moarte. Deci, mai bine vreau să mor pentru Hristos cu moarte vremelnică şi în veci să să fiu viu întru El, decât să mă lepăd de El pentru vremelnica viaţă şi în veci să fiu chinuit în iad".
Auzind acestea, dregătorul a poruncit ca pe Sfânt să-l dezbrace şi, spânzurându-l pe un lemn, să fie bătut fără milă şi să-i străpungă trupul cu aşchii de lemn. Atunci, aflând sora lui, fericita Zenovia, că fratele ei, Sfântul Zenovie, pătimeşte pentru Hristos, a alergat la locul unde era chinuit şi, văzându-l rănit, s-a aprins de râvnă sfântă şi a înaintat spre chinuitor, zicând: „Sunt creştină şi îl mărturisesc pe acelaşi singur Dumnezeu şi pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca şi fratele meu. Deci, porunceşte să mă chinuie şi pe mine ca pe fratele meu cel iubit, că acelaşi pahar al pătimirilor voiesc şi eu să-l beau şi cu aceeaşi cunună să mă încununez".
Iar chinuitorul, mirându-se de acea îndrăzneală a Sfintei Zenovia, i-a zis: „O, femeie, nu dori a te pierde pe tine şi nu veni la o necinste ca aceasta, unde ai să rabzi ruşine şi durere, căci vom porunci ca să fii dezbrăcată şi îndată te vei umple de ruşine şi, când vom începe să-ţi chinuim trupul tău, grele dureri te vor cuprinde. Deci te sfătuiesc: jertfeşte zeilor şi te'vei izbăvi de toate răutăţile".
Iar Sfânta a răspuns: „Mai mare ruşine aduce goliciunea sufletească, decât cea trupească, şi mai dureroase sunt chinurile veşnice, decât cele vremelnice. Deci, de vreme ce în Hristos m-am îmbrăcat (Galateni 3, 27) şi m-am răstignit cu Hristos (Galateni 2, 20), nu mă tem de mâinile chinuitorilor.
Fă ce voieşti, că nu mă vei întoarce de la Hristos, Domnul meu". Iar prigonitorul îndată a poruncit să o dezbrace şi s-o bată la fel ca pe Sfântul Zenovie, fratele ei. Apoi au pregătit un pat de fier înroşit în foc şi pe acela i-au întins pe amândoi şi au pus foc dedesubt, zicându-le în batjocură: „Să vină Hristos ca să vă ajute". Iar Sfinţii răspundeau: „Iată, Hristos al nostru este cu noi, dar tu nu-L vezi, din pricina întunericului necredinţei tale. Iată, El ne răcoreşte cu rouă din cer a harului Său şi nu ne îngrijim de chinuri".
După aceasta, i-au aruncat într-un cazan clocotit, dar Sfinţii au rămas nevătămaţi si, stând ca într-o apă călduţă, cântau psalmul lui David: „Ne-ai izbăvit pe noi, Doamne, de cei ce ne necăjesc şi pe cei ce ne urăsc i-ai ruşinat" (Psalm 43, 9). La sfârşit, chinuitorul a poruncit ca ei să fie scoşi afară din cetate şi să li se taie capetele.
Iar Sfinţii au mers la moarte cu bucurie nespusă şi, sosind la locul unde aveau să fie tăiaţi, s-au rugat, zicând: „Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, că ne-ai învrednicit să ne ostenim cu nevointă bună, alergarea s-o săvârşim şi credinţa s-o păzim (cf. 2 Timotei 4, 7). Deci, fă-ne părtaşi slavei Tale şi numără-ne în ceata celor ce au bineplăcut sfântului Tău nume, că binecuvântat eşti în veci". Când au sfârşit rugăciunea, îndată s-a auzit un glas din cer, făgăduindu-le lor cununi si chemându-i întru odihna cea veşnică.
La auzul acestui glas, mulţi dintre cei care erau de faţă au crezut în Hristos. Apoi călăii au tăiat capetele Sfinţilor, iar trupurile lor zăceau neîngropate, însă noaptea le-au luat în taină preoţii Ermoghen şi Gaius şi le-au îngropat cu cinste într-o peşteră unde se ascundeau creştinii de frica prigonitorilor.
Astăzi, părticele din sfintele lor moaşte se păstrează la Mănăstirea Kykkos din Cipru şi la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, iar, în ţara noastră, la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.