Teodor şi Teofan s-au născut în Palestina, în cetatea Ierusalimului, din părinţi de neam bun, a căror singură avere era numele de creştini. Rod bun, de copilandri Teodor şi Teofan au arătat înţelepciune. Nu le plăceau jocurile copilăreşti şi nu era pentru ei privelişte mai plăcută decât sfintele icoane, podoabele bisericeşti. Părinţii i-au dus în Mănăstirea Sfântul Sava şi i-au dat în grija unui preot, spre a dobândi învăţăturile dumnezeieşti. Amândoi sârguiau la învăţătură. Dar Teodor, fiind mai mare, în scurtă vreme a sfârşit de învăţat carte şi a plecat din mănăstire. Apoi şi-a găsit un dascăl bătrân şi înţelept, de la care a deprins filosofia cea din afară.
Intors la Mănăstirea Sfântul Sava, s-a călugărit, lucrând toate cele plăcute lui Dumnezeu. Cine era mai fără răutate? Cine păzea mai bine vremea vorbirii, a tăcerii şi a fiecărui lucru? Cine îşi oprea ochiul, limba şi năvălirea gândurilor ca Teodor? Pentru acestea patriarhul l-a hirotonit preot şi astfel mănăstirea îl avea albină harnică, ce aduna cu sârguinţă mierea faptelor bune.
In vremea aceea apăruse rătăcirea iconoclastă.
Impăratul Leon Armeanul, îndemnat de ereticul Teodot, cu gând rău, a început război împotriva icoanelor. Şi pe cei ce nu-i ascultau rătăcirile şi nu se plecau voii sale îi surghiunea. A început cu sfinţitul patriarh Nichifor, care îi pusese coroana pe cap. Simţise atunci patriarhul înţepături ca de spini în mâini şi a cunoscut îndată că semnul acela arată multele răutăţi pe care le va suferi Biserica lui Hristos de pe urma acelui împărat. După Nichifor, au fost alungaţi Teofan, Teodor şi mulţi alţi sfinţi părinţi care se împotriveau rătăcirii împăratului. Apoi a ridicat în scaunul patriarhiei pe sfetnicul său, Teodot, în chiar ziua învierii.
Mâniindu-se cu dreaptă mânie împotriva lui Leon şi a celor care-l urmau, Dumnezeu a împins pe arabi, care trăiau în pustie, să atace împărăţia lui Leon. Văzând prăpădul şi fărădelegile năvălitorilor, patriarhul Ierusalimului a trimis pe cuviosul Teodor, întărindu-l cu rugăciunea, în cetatea împărătească. Fiu al ascultării, fericitul Teodor cu bucurie a primit cele poruncite şi s-a supus. Ajuns la cetatea împărătească, cu limbă slobodă a mustrat pe rătăcitul Teodot, spunându-i că pierde pe cei pe care îi păstoreşte hrănindu-i cu vătămătoarea învăţătură eretică. Când îl mustra pe împărat, pe buzele sale cuvântul lui Dumnezeu era ca o sabie ascuţită. Impăratul l-a ascultat cu blândeţe vicleană, dar apoi, asemenea fiarei al cărei nume îl purta, s-a mâniat şi a poruncit ca Teodor să fie prins şi bătut mult şi tare. Apoi l-a surghiunit, împreună cu fratele său Teofan, mai departe ca prima dată, la marginea mării, poruncind ca nimeni să nu le dea mâncare, băutură sau îmbrăcăminte.
Astfel au pătimit fericiţii pentru icoanele lui Hristos.
După moartea lui Leon, urmaşul său, Mihail, a eliberat pe toţi închinătorii la icoane. Acest Mihail, deşi se ţinea după rătăcirea luptei împotriva icoanelor, nu era rău cu cei credincioşi. El era un om neînvăţat în cuvântul lui Dumnezeu şi nu lua seama cărţilor, ci se îndeletnicea numai cu grijile şi deşertăciunile vieţii celei lumeşti.
După surghiun, Teodor şi Teofan au venit la Constantinopol şi, propovăduind dreapta credinţă, pe mulţi au întors de la rătăcirea luptei împotriva icoanelor.
In vremea aceea trăia la Constantinopol un anume Ioan, mare vrăjitor, care avea multă trecere la împărat. El credea în rătăcirea împăratului, purta haine călugăreşti şi cu făţărnicie arăta fapte bune, înşelând pe mulţi, care, ca şi împăratul, îl ascultau şi se ţineau de sfatul lui ca de un sfat drept. A fost chiar ridicat în scaunul patriarhiei, după Teodot ereticul. Foarte nesuferite îi erau cele două sfeşnice ale credinţei, Teodor şi Teofan, şi i-a aruncat în temniţă. Apoi, punându-le întrebări şi, neprimind răspunsul dorit, i-a izgonit din cetate, cu poruncă împărătească, departe de hotare. Dar, din dragoste de Hristos, pentru cei doi mărturisitori ţara cea străină era ca o patrie, căci erau
gata a pătimi oriunde pentru sfintele icoane.
A urmat în scaunul împărătesc Teofil, care a întărit prigoana împotriva celor ce se închinau icoanelor lui Hristos. Impăratul a fost înştiinţat că Teodor şi Teofil sunt tari în mărturisire şi nebiruiţi în cuvinte. Aşa că au fost aduşi la cercetare în faţa eparhului cetăţii. După multe întrebări, ispitiri şi îngroziri, i-au dezbrăcat şi i-au bătut cu bice groase mult timp, umplându-i de răni. Apoi eparhul le-a găsit vină că stau goi, deşi fuseseră dezbrăcaţi de cei care îi torturaseră. Iar Teodor a răspuns:
- Eu sunt luptător şi am ieşit să mă lupt cu vrăjmaşul pentru icoana Domnului meu, iar obiceiul luptătorilor e să iasă goi la luptă. Pentru aceea stau eu gol! Şi iar au fost trimişi în surghiun.
Multe au avut de suferit pe cale: foamea, arşiţa zilei, gerul nopţii, bântuiri, vorbe rele, nedreptăţi. Dar ei toate le răbdau cu mulţumire, pentru Hristos.
După doi ani, prin porunca împăratului, iar au fost aduşi la Constantinopol. Cu glas cumplit şi cuvânt înfricoşător, împăratul i-a întrebat:
- In ce loc v-aţi născut?
- In părţile Moaviei, au răspuns ei.
- Atunci ce căutaţi aici?
Şi a poruncit să fie bătuţi peste faţă, pălmuindu-i aşa de tare, încât puţin a lipsit să fie trântiţi la pământ.
Când au sfârşit bătaia, iar a întrebat împăratul:
- Pentru care pricină aţi venit aici?
De durere, nu puteau răspunde. Atunci împăratul a poruncit eparhului:
- Ia-i, înseamnă-le faţa şi trimite-i cu pază în ţinutul lor.
In adunare era şi un făcător de stihuri, care însemnase în versuri vinile ce se găsiseră împotriva sfinţilor. Iar stihurile acelea a poruncit împăratul de au fost însemnate pe fruntea şi pe obrajii sfinţilor. O zi întreagă au muncit călăii să le însemneze feţele, după care au fost băgaţi în temniţă.
Apoi au plecat pe lungul drum al surghiunului. Au ajuns în Apamia, unde, fiind iar întemniţaţi, au fost bătuţi, până ce Teodor, slăbind de multele bătăi şi osteneli, s-a mutat la cer. La moartea împăratului Teofil, Teofan a fost eliberat din temniţă şi a venit la Constantinopol. Rătăcirea luase sfârşit, iar icoanele s-au întors în biserici. Teofan a fost ales mitropolit al Niceei. Moaştele Cuviosului Teodor au fost aduse la Calcedon şi au tămăduit pe mulţi.
Aşa a strălucit prin cei doi mărturisitori lumina dreptei credinţe. Amin.
Fragment din cartea "Vietile sfintilor - povestiri pentru copii. Vol. 1", EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "Vietile sfintilor - povestiri pentru copii. Vol. 1"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.