
In anul 316 s-a savarsit aniversarea a 20 de ani ai [domniei] lui Constantin Augustul. Si s-a facut cel dintai Sfant Sinod Ecumenic al celor 318 Parinti, din care cei mai multi erau facatori de minuni si asemenea cu ingerii, purtand pe trup ranile lui Hristos de la persecutiile care avusesera loc inainte. Intre acestia au fost si Pafnutie, si Spiridon, si Macarie, si Iacob de Nisibe, facatori de minuni, care au inviat morti si au facut multe lucruri mai presus de intelegere. Avand loc Sfantul Sinod in Niceea Bithyniei, in fruntea lui s-au aflat Macarie al Ierusalimului si Alexandru al Alexandriei, iar in locul celui al Romei au fost de fata Biton si Vichentie. Ramanand vacanta Biserica Antiohiei, Sinodul l-a aprobat pe Eustatie, episcopul de Beroia, din Siria.
Alexandru al Bizantului nu a fost prezent la Sinod din cauza adancilor batraneti si a slabiciunii trupului, [cativa] preoti tinandu-i locul. Atunci a fost prezent la Sinod si Pavel al Neocezareei si alta multime de barbati sfinti care se remarcau prin viata si cuvant, despre care mari laude a scris, in cel de-al treilea cuvant, cel catre imparat, Eusebiu al lui Pamphilos. Preacrestinul imparat le-a pus la dispozitie cu generozitate pe toate cele de care a fost nevoie.
Acest Sfant Sinod Ecumenic, cu impreuna-lucrarea Sfintei si Celei de o fiinta Treimi l-a condamnat pe Arie si pe cei care cugetau la fel cu el, pe Eusebiu al Nicomidiei si pe cei de pe langa el, in afara de Eusebiu al lui Pamphilos, fiind de acord pentru moment cu termenul «deofiinta». Pe acestia i-a trimis in exil, fiind de fata cu ei si intru tot laudatul imparat Constantin, care, colaborand cu ei in toate cele intru Dumnezeu, a poruncit sa fie hirotoniti altii in locul acestora si a publicat o expunere scrisa a credintei, cea care se rosteste acum in fiecare biserica a ortodocsilor.
Atunci, fiind prezent la Sinod si fiind cercetat Arie cel lipsit de evlavie, l-au sustinut Eusebiu al Nicomidiei, Theognis, Maris, Narkissos, Theophantos si Patrophilos. Alcatuind ei un discurs blasfemiator despre credinta, l-au dat Sinodului. Cum acesta a fost rupt, cei care l-au facut s-au intors [si l-au] condamnat pe Arie, cu exceptia lui Secundus al Ptolemaidei Egiptului si a lui Theonas al [orasului] Marmarike, care au fost alungati impreuna cu Arie si anatemizati. [Ceilalti] au rostit Sfantul Simbol al Credintei, semnand toti impreuna cu intru tot cinstitul imparat si au aclamat, si astfel s-a dizolvat adunarea.
In acest an, Crispus, fiul imparatului, a adormit crestin. Si s-a inceput zidirea Bizantului.
S-a intrunit deci cel dintai Sfant Sinod Ecumenic in al doisprezecelea an al indictionului, al douazecilea al Marelui Constantin, in luna mai, [ziua] 20. Sinodul a scris o epistola circulara in Alexandria, in Libia si in Pentapolis, prin care a declarat scoaterea in afara a lui Arie, Secundus si Theonas. Spunea inca si despre Meletie sa ramana ca un particular in propriul oras, in liniste. Iar cei hirotoniti de el sa fie confirmati printr-o hirotonie mai de taina. Scria si despre Pasti sa nu se mai faca impreuna cu iudeii, ci, dupa tipicul cel din Italia, sa se sarbatoreasca mai degraba in Ziua Domneasca [Duminica].
Preaevlaviosul imparat a scris, de asemenea, scrisori peste tot, poruncind aceleasi lucruri si adeverind cele proclamate de Sinod si proscriindu-l pe Arie impreuna cu cei care cugetau la fel ca el – acestia sa se numeasca «porfirieni» si scrierile lor sa fie arse, iar cei care nu fac aceasta sa fie omorati. Fiind in acest timp sarbatoarea celor douazeci de ani de imparatie a lui, i-a invitat pe toti Parintii si a stat la masa impreuna cu acestia, cinstindu-i in mod stralucit.
Iar lui Pafnutie si marturisitorilor asemenea lui le-a sarutat ochii scosi si membrele taiate in [timpul] prigoanei, primind de la acestia binecuvantare. Pe toti episcopii i-a sfatuit sa traiasca in pace si sa se fereasca de clevetirile impotriva aproapelui. Iar carticelele pe care unii dintre ei le publicasera impotriva altora le-a ars in foc (…).
A daruit multe tuturor bi-sericilor si a trimis porunci celor care conduceau neamurile sa ii cinsteasca pe preoti, bucurandu-se cu totii.
Reprosandu-i-se imparatului in Bizant de catre intelepti de-ai elinilor ca nu face bine innoind religia impotriva obiceiurilor imparatilor romanilor, imparatul a socotit sa trimita pe unul dintre filosofi sa discute cu episcopul Alexandru. Iar Alexandru, pe de-o parte, era un om sfant, pe de alta insa era neiscusit la vorbire. I-a spus, dar, filosofului dialectic, care vorbea pana il durea limba: „Iti poruncesc, in numele lui Iisus Hristos, Adevaratul Dumnezeu, sa taci si sa nu scoti un sunet!”, La acest cuvant, acela a amutit si a ramas fara grai.
Lui Macarie, episcopul Ierusalimului, care fusese de fata la Sinod, imparatul i-a poruncit sa cerceteze, cand se va intoarce, unde se afla locul Sfintei invieri si Golgota „Capatanii” si Lemnul facator de viata.
In acelasi an a incoronat-o pe Elena, evlavioasa lui mama, si i-a acordat dreptul de a bate moneda [cu chipul ei], ca imparateasa. Aceasta a avut o vedenie care ii poruncea sa mearga la Ierusalim si sa aduca la lumina Locurile Sfinte ingropate de catre cei nelegiuiti. [Imparateasa] i-a cerut fiului ei, Constantin, sa implineasca cele poruncite de catre Dumnezeu. Iar el a facut ascultare. Indemnat de un semn divin, voind evlaviosul Constantin sa zideasca o cetate cu propriul nume in campia dinaintea Ilionului, deasupra mormantului lui Aiax, despre care se spune ca a fost locul unde stationasera navele elinilor ce pornisera cu armata impotriva Troiei, Dumnezeu i-a poruncit in vis sa zideasca la Bizant, Constantinopolul de astazi. Si el, construind cu darnicie case marete, i-a mutat pe [oamenii] insemnati din Roma si din alte locuri, alegand dupa neam, si, daruindu-le acestora case mari, a facut ca orasul sa fie locuit. Atunci iubitorul de Hristos imparat a construit biserica Sfintei Sofia si a Sfintei Irina si a Apostolilor si a Sfantului Mokios si a Arhanghelului, in Anaplos. (…)
Atunci multe neamuri au venit la botez, prin minunile facute de catre preotii prizonieri capturati mai inainte, in timpul imparatului Galienus, printre gotii, celtii si galatii din Apus, care facusera incursiuni impotriva romanilor. Iar acum, in timpul biruitorului Constantin, multe dintre neamuri au fost luminate, venind la Hristos. Indienii cei mai de dinauntru au crezut in Hristos; Meropios, filosoful din Tir a intrat acolo pentru a descrie locurile si a-i invata pe acestia cuvantul lui Dumnezeu, luandu-i cu el pe ucenicii lui, Edesios si Frumentie. Ca prim episcop al acestora a fost hirotonit Frumentie, de catre Atanasie.
In timpul lui Constantin, ivirii au crezut si ei, vazand minunile facute de o femeie crestina prizoniera si ceata care s-a lasat peste [ochii] imparatului lor, in timp ce vana. Acestea le povesteste Rufin, care le-a auzit de la insusi imparatul ivirilor, Bakkurios. Asemenea si armenii au crezut in timpul lui, intru totul, iar prin Teridatis, imparatul lor, si prin Grigorie, episcopul lor au primit mantuirea.
Atunci a inflorit viata lui Dorotei, episcopul Tirului, care a patimit multe rele in timpul lui Diocletian, indurand si exiluri si chinuri, lasand foarte multe scrieri, romane si eline, ca unul care era foarte experimentat in ambele limbi si era preainvatat prin agerimea mintii. Acesta a istorisit cu exactitate despre episcopii Bizantului si despre multe altele. Acelasi, revenind din exil si aflandu-se la Sinod, a venit in eparhia sa si a stat pana [in timpul lui] Iulian Apostatul.
Extras din lucrarea "Cronografia” a Sfantului Teofan Marturisitorul
.-
Predica - Sfintii Imparati Constantin si Elena
Publicat in : Sfintii Constantin si Elena -
Cinstirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena in Biserica Ortodoxa Romana
Publicat in : Sfintii Constantin si Elena -
Sfintii Imparati Constantin si Elena - prototipuri ale apostolatului mirean, politic si social crestin
Publicat in : Sfintii Constantin si Elena -
Adormirea Sfantului Constantin cel Mare
Publicat in : Sfintii Constantin si Elena
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.