I. Sfeştania1 este una din slujbele cel mai des solicitate din partea credincioşilor, în toate zonele ţării noastre, dar motivele acestor solicitări sunt diferite totuşi, de la creştin la creştin. In general, se ştie că prin această slujbă se purifică şi se sfinţeşte casa, dimpreună cu cei ce locuiesc în ea. Mulţi dintre credincioşi solicită săvârşirea ei după ce s-au mutat în casă nouă ori după lucrări de reparaţii şi înnoiri la casa veche. Şi bine fac. Alţii au în gând sporul casei, propriu-zis al familiei şi al fiecărui membru în parte. Şi acest gând e bun. Unii însă consideră prezenţa preotului şi săvârşirea slujbei ca pe un act magic, în urma căruia trebuie obligatoriu să-ţi „meargă bine” într-o anumită afacere, să se poată „rezolva” rapid un măritiş etc. In aceste cazuri, creştinii gândesc oarecum mercantil, în termenii „economiei de piaţă”, vrând parcă să-I impună nişte condiţii lui Dumnezeu: „Doamne, iată, am chemat preotul să-mi facă sfeştanie. Aştept, de acum, să-mi împlineşti cutare şi cutare...”

Un astfel de „târg” nu este plăcut lui Dumnezeu, desigur. Pe de altă parte, nu este greşit dacă, pe lângă dorinţa generală de sfinţire a casei, credincioşii adresează şi anumite cereri binecuvântate: să fie sănătoşi, să aibă pace şi bună inţelegere, să sporească în tot lucrul bun şi bineplăcut Domnului. In acest sens slujba însăşi prevede şi posibilitatea adăugării unor rugăciuni şi cereri, pe care preotul le va selecta şi le va rosti, de la caz la caz.

II. Tema noastră are ca scop oferirea unor explicaţii utile, dar şi cultivarea unei gândiri cuviincioase privitoare la această slujbă, pentru a fi, intr-adevar de folos, atât pentru casa (gospodăria) respectivă, cât şi pentru vieţuitorii ei.

III. Tratarea temei vizează o prezentare selectivă a câtorva termeni şi momente, odată cu oferirea unor scurte explicaţii simbolistice: denumirea slujbei, timpul săvârşirii obiectele necesare, motivul invocării, îndeosebi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, momentul principal, inserarea unor rugăciuni speciale, efectele şi folosul Aghiazmei mici:

- denumirea slujbei: aghiazmă mică (- a sfinţi), spre deosebire de aghiazma mare ce se săvârşeşte numai o dată pe an, la Bobotează; denumirea populară de sfeştanie sau feştanie provine din slavonescul „svâteati” (a lumina, a străluci; „svâteanie” - lumina); aşadar, sfeştanie - luminare;

- timpul săvârşirii: ori de câte ori solicită credincioşii. Se recomandă, mai ales, în zilele de miercuri şi vineri, pentru ca slujba să fie însoţită şi de postul credincioşilor. Există, desigur, anumite tradiţii locale de a se săvârşi slujba aghiazmei: la început de lună, sau în cursul lunii martie, sau în timpul celor patru posturi de peste an etc. Preotul va ţine seama, desigur, de aceste obiceiuri locale, dar va evita şi o supraaglomerare în anumite perioade (luna martie, de exemplu), explicând cu tact că slujba poate fi făcută pe tot parcursul postului Sfintelor Paşti, ca, de altfel, în orice vreme. In caz contrar, există riscul a se face sfeştanii „pe bandă”, uneori prescurtate, eliminându-se posibilitatea şi folosul de a sta de vorbă cu enoriaşii;

- obiecte şi măsuri necesare: cele ce ţin de slujitor [carte, epitrahil, cruce, busuioc, cădelniţă/căţuie, cărbune, tămâie') sunt aduse de preot. Cele ce ţin de credincioşi (gazdă): o masă aranjată frumos şi poziţionată spre răsărit (în dreptul unei icoane); pe masă: un vas mai adânc (castron, bol) cu apă curată, 1-3 lumânări (de ceară curată, dacă se poate,) care să fie puse intr-un sfeşnic sau într-un pahar mai înalt, un prosopel, un pomelnic cu membrii familiei; nu-i obligatoriu, dar dacă are, gazda mai poate aşeza pe masă: busuioc, tămâie, cărbune. Unii credincioşi, mai ales pe la ţară, mai pun şi un vas cu făină (în care se pot fixa şi lumânările), o sticlă cu ulei etc., în funcţie de obiceiurile locale.

Intre măsurile necesare nominalizăm: casa în care urmează a se face sfeştanie trebuie curăţată cât mai bine, de la un capăt la altul. Nu este de închipuit să stropim cu apă sfinţită şi să facem rugăciuni pentru a curăţi casa de rele, iar casa să fie murdară şi neîngrijită;

- invocarea prioritară a Născătoarei de Dumnezeu. In conţinutul slujbei, Maica Domnului este invocată foarte des, şi nu întâmplător. Explicaţia se află, desigur, în puterea de rugăciune a Maicii Preacurate înaintea Preasfinte: Treimi. Totodată, în istoricul slujbei: la începuturi, Părinţii Bisericii au fixa: această rânduială pentru a înlocui anumite obiceiuri păgâne de la serbările lunilor noi (neomeniile), serbări ce aveau loc pe malurile apelor, la care o fecioară îmbrăcată în mireasă conducea diferite ritualuri magice. De pildă, arunca nişte obiecte în apă, le culegea apoi şi ghicea cu ajutorul acestora viitorul concetăţenilor... Părinţii Bisericii au înlocuit fecioara ghicitoare şi magiciană cu Fecioara prin excelenţă, Maica Domnului, Mireasa cea curată, prin ale cărei rugăciuni din cadrul slujbei creştinii primesc binefaceri adevărate, nu promisiuni deşarte ca în păgânism;

- momentul cel mai solemn al slujbei (epicleza) îl reprezintă invocarea de trei ori a Sfântului Duh (Şi acum trimite harul Preasfântului şi de-viaţă-facatorului Tău Duh, care sfinţeşte toate, şi sfinţeşte şi apa aceasta), în cadrul rugăciunii celei mari, preotul afundând de fiecare dată mâna în apă, în semnul Sfintei Cruci. Prin acest gest liturgic, preotul îl imită pe îngerul Domnului care „tulbura apa” la Betezda, aşa cum se spune în Evanghelia citită mai înainte (In 5, 1-4);

- inserarea unor rugăciuni speciale se face pentru a răspunde anumitor solicitări din partea familiei respective (pentru casă nouă, pentru săparea unei fântâni, pentru boli şi neputinţe etc.). Desigur, pentru a şti ce rugăciuni să selecteze, preotul discută cu membrii familiei înainte de începerea slujbei. Credincioşii înşişi, chiar dacă nu-i întreabă preotul, pot să solicite anumite molitve şi rugăciuni, în funcţie de o problemă sau alta;

- efectele sau foloasele apei sfinţite sunt menţionate chiar în cartea de slujbă, la începutul rânduielii: „Prin stropirea cu aghiazmă duhurile rele din tot locul se izgonesc; se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele; mintea se curăţă de lucrurile cele spurcate şi se îndreaptă spre rugăciune; bolile se gonesc şi dă sănătate sufletească şi trupească. Şi mai pe scurt: toţi cei ce o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare”. E bine să ştim că, în afară de stropire, din aghiazmă se ia pe nemâncate, împreună cu anafura, după ce ne-am spălat şi ne-am făcut rugăciunile.

IV. Recapitulând cele de mai sus reţinem: sfeştania este slujba cea mai frecventă pentru casă, dar trebuie solicitată numai pentru motive binecuvântate, însăşi etimologia arată că ea aduce sfinţenie şi luminare, mai ales pentru cei care se roagă şi postesc.

V. Asocierea dintre luminarea (curăţirea) casei şi starea sufletească a omului este evidentă. De aceea, ele merg împreună: bine este ca înainte de sfeştanie, credincioşii casei să se spovedească, pentru că în stare de curăţie postul şi rugăciunea sunt mai eficiente. In plus, de la spovedanie preotul poate afla direct care sunt problemele familiei respective şi ce trebuinţe sufleteşti are fiecare, ştiind, astfel, ce ectenii şi rugăciuni speciale să insereze în cadrul slujbei.

VI. Generalizlnd. înţelegem că sfinţirea apei, sau aghiazma, este cea mai de seamă dintre icrurgiile privitoare la lucruri, totodată cea mai frecventă în activitatea liturgico-pastorală a preotului. Spre deosebire de Taine, care au în vedere doar persoana umană, ier urgiile vizează şi omul, şi mediul (locuinţa, gospodăria, grădina etc.). Cuvântul „ierurgie” înseamnă „lucrare sfântă”, iar după scopul şi efectele lor ierurgiile pot fi: exorcisme (rugăciuni ce vizează eliberarea omului şi a naturii de sub influenţa diavolului), curăţiri şi dezlegări, binecuvântări, sfinţiri şi consacrări (din această ultimă categorie face parte sfeştania).

VII. Aplicarea cuviincioasă a învăţăturilor prezentate în această cateheză va aduce întotdeauna în casă împlinirea celor necesare pentru mântuire. Săvârşirea periodică a sfeştaniei resfinţeşte locul, casa şi toate lucrurile din ea.

E posibil însă ca, după un timp anume, inevitabilele noastre păcate şi fapte mai puţin cuviincioase să întineze iarăşi locuinţa. Trebuie să ne dăm seama că omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului său de vieţuire, asupra casei şi lucrurilor din ea.

Astfel, faptele urâte, păcatele de tot felul şi fărădelegile omului întinează spaţiul în care trăieşte. După cum şi reversul: faptele bune şi curăţenia vieţii omului influenţează pozitiv mediul său înconjurător. Ideal este ca buna purtare a omului să fie unită cu slujba binefăcătoare a sfeştaniei, deoarece prin efectele ei mediul în care vieţuieşte se purifică, umplându-se de lumină şi sfinţenie.

PR. PROF. DR. VASILE GORDON

Fragment din cartea "CATEHEZE PASTORALE PE ÎNŢELESUL TUTUROR, vol I", Editura Sophia

Cumpara cartea "CATEHEZE PASTORALE PE ÎNŢELESUL TUTUROR, vol I"

1 Preferăm termenul „aghiazma” şi nu „agheasma”, cum indică DOOM-ul, din două motiv; pentru că aşa pronunţăm în mod curent; în acelaşi timp, pentru că este utilizat şi de Pr. Proh Ene Branişte, în cunoscutul tratat de Liturgică Specială (vezi, de ex., ediţia din 1980, p. 452).

Surse bibliografice:
învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Edit. Institutului Biblic, Bucureşti, 1952;
Aghiasmatar, Edit. Institutului Biblic, Bucureşti, 2002;
Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica Specială, Edit. Institutului Biblic, Bucureşti, 1980;
Pr. Dr. Gh. Remete, Dogmatica, Alba Iulia, 1997;
www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/ghidul-practic-crestinului-ortodox-ce-trebuie-stim-despre-casa-crestinului/sfestania-80412.html.

 

• Traditii si obiceiuri de Boboteaza
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Obiceiuri de Boboteaza
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Datini si obiceiuri de Boboteaza
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe