Zilele trecute, un reportaj televizat ce reconstituia nefericitele evenimente de la Manastirea Tanacu, judetul Vaslui, se incheia cu o afirmatie sugestiva "Romania profunda contine inca multe surprize". Atmosfera de suspiciune si amenintare in care au fost emise inclusiv cele mai obiective pareri in legatura cu acest caz pune serioase semne de intrebare. Se reactualizeaza astfel intreaga problematica a dualismului conceptual in care traim: Dumnezeu si Diavolul, eu si lume, traditie si modernitate, crestinism si anticrestinism, Biserica si laicitate, adevar si minciuna etc. in aceasta drama, dialogul pare imposibil. Fiecare se inchisteaza in justificarea punctului sau de vedere avand impresia ca intelege cu nepartinire ce se petrece cu "adversarul".

Dar adversarul nu poate fi privit decat cu adversitate pentru ca, altfel, conflictul devine inexistent. Ce vreau sa spun? "Iubirea dusmanului" pare a fi conditia obiectivitatii. intr-o lume in care filozofia si stiinta se straduiesc sa demonstreze ca Dumnezeu este necunoscutul si irationalul nedefinit inca, acceptand "termenul" cu atitudinea compatimitoare a savantului ce surade privind ingenuncherile omului din popor, intr-o lume in care psihologia sustine: "Sistemele ortodoxe de gandire sunt adesea in dezacord cu trebuintele individuale de sacru si cu trairile acestuia" (Lionel Corbett), teologia, scuzati-mi expresia, se comporta ca un nauc ce pierde simtul realitatii! Cuvintele episcopului vicar plecat sa cerceteze cazul la fata locului: "Ati vazut? Cu acesta nu se poate vorbi!" exprima efectul absentei unui dialog real in sanul Bisericii. Atat timp cat vom pleca de la prejudecata ca suntem avantajati fata de ceilalti oameni prin botez si hirotonie, vom leza capacitatea de intelegere a semenilor. Hristos s-a jertfit pentru intreaga omenire si intreaga Creatie a lui Dumnezeu. Este inacceptabil acest fapt? Este inacceptabila ideea ca harul, asemenea luminii, lucreaza si binecuvanteaza pretutindeni unde i se permite? Orice specialist intr-un domeniu oarecare nu depaseste in nici un caz regulile competentei sale. Sa ramanem, prin urmare, intre limitele acesteia. Dar sa nu uitam ca vanitatea si orgoliul specialistului pot opera erori exemplare la nivelul generalizarii unui adevar. Ce a gresit ieromonahul Daniel, nu sunt eu menit sa judec. Ce evidentiaza atitudinea lui ingrijoreaza orice om intreg la minte! Care este discernamantul sau "dreapta socotinta" ce situeaza un preot sau un mirean in Biserica sau in afara ei? Daca ieromonahul, hirotonit fiind si practicand litera cartii, a exagerat dincolo de valorile bunului simt si normalitatea simtului civic, ce rezulta de aici? Este stiut faptul ca, adesea, in timpul tainei Sf. Maslu, bolnavul poate sa moara. De aceea, catolicii au numit aceasta Sf. Taina "ultima ungere". Este stiut, de asemenea, ca unii dintre bolnavi isi pot reveni intr-un mod surprinzator, cu putina vreme inainte de moarte. Toate acestea nu scuza cu nimic privarea de libertate a semenului. intoarcerea in sacralitatea trecutului, "in pusnicia Sf. Parinti", nu se realizeaza folosind forta de propulsie a repulsiei fata de modernitate. Nu masina, curentul electric sau dusul sunt piedici in calea induhovnicirii noastre, ci incapacitatea de a sesiza ca nu numai lumea exterioara, ci si lumea interioara s-a schimbat. Daca vreau disciplina si ascultare fara sa respect la ora actuala libertatea oamenilor, risc sa confund randuiala Bisericii cu ordinea Armatei sau, si mai rau, cu cea a penitenciarului. ii acord lui Dumnezeu increderea si iubirea mea pentru ca niciodata nu m-a constrans in numele lor. Principiul ierarhic al autoritatii este intru totul justificat, dar e de preferat sa aiba intotdeauna acoperire valorica. Prefer unei autoritati care are puterea de a ma ameninta si pedepsi o autoritate ce are capacitatea de a ma intelege si ajuta.
Preotul Ioan - Tiberiu Visan

.