Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Generațiile de elevi ai ciclului primar din localitatea Gilău au de acum o șansă în plus la educație datorită inaugurării Centrului socio-educațional Sfântul Ioan Valahul, realizat de Asociația Filantropia Ortodoxă, Cluj-Napoca
În perioada 9-11 septembrie 2016, în Eparhia Slavoniei din Biserica Ortodoxă Sârbă au avut loc manifestări comemorative, la împlinirea a 75 de ani de la masacrarea a 700.000 de etnici sârbi în lagărul de concentrare de la Jasenovac din Croația
Pe 24 septembrie 2016 s-au împlinit trei ani de când o părticică din sfintele sale moaște a fost dăruită comunității de credincioși din Municipiul Urziceni. De când a devenit urzicenean multe minuni s-au întâmplat, lacrimi de bucurie trezind în sufletele împovărate ale celor...
La Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, marţi, 6 decembrie 2016, Patriarhul României a rostit un cuvânt credincioşilor prezenţi la Biserica Sfântul Nicolae – Vlădica din Bucureşti. Părintele Patriarh le-a evocat viaţa Sfântului.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU începând cu data de 30 septembrie 2017 în Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie vindecătorul de boli, spre slava lui Dumnezeu.
Moșul Gheorghe Lazăr va fi proclamat sfânt în cadrul unei noi ceremonii de canonizare care va avea loc sâmbătă, 23 iunie 2018, în localitatea în care trăit peste douăzeci de ani: Piatra Neamț.
Moaştele Sfintilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Catedrala Patriarhală vor fi purtate în pelerinaj în Afumaţi. Racla de la Patriarhie va fi aşezată spre cinstire credincioşilor la biserica parohiei Afumați II, în perioada 21-23 septembrie 2018.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU începând cu data de 30 septembrie 2019 în Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie vindecătorul de boli, spre slava lui Dumnezeu.
Anul acesta continuă tradiția omagierii Poetului Național în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Miercuri, 14 iunie, și joi, 15 iunie, Departamentul Cultural - Educațional al Arhiepiscopiei Tomisului, cu sprijinul specializării Teologie Didactică din cadrul Facultății de Teologie Ortodox...
Prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou este de secole un moment de mare bucurie pentru credincioșii de pe aceste meleaguri și nu numai. Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava îmbracă în perioada 22-24 iunie veșminte luminoase, cu prilejul cinstirii liturgice a...
Mănăstirea Radu Vodă din Capitală se pregătește de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, hramul de toamnă al așezământului monahal. Moaștele Sf. Ier. Nectarie de la Eghina și ale Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou vor fi purtate în procesiune și așezate spre închinare joi, de la ora 17...
In ziarul Evenimentul Zilei, editia din data de 9 noiembrie 2008, a aparut editorialul intitulat Mausoleul de la Comana, profanat din interes, semnat de doamna Dana Balan. Constatand o serie de afirmatii tendentioase si neconforme cu realitatea
Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sf. Vasile cel Mare, din Iasi, sarbatoreste in mod deosebit pe Sf. Trei Ierarhi, patronii invatamantului teologic.
Sfantul lacas a fost distrus in anul 1761, in timpul dominatiei habzburgice, si a fost reinfiintat in anul 1990 la cererea credinciosilor. Mai multe detalii despre aceasta manastire am aflat de la duhovnicul Manastirii Cartisoara, parintele Dimitrie Papacioc
Pe muntele Ceahlau, in rugaciune, asemenea celor trei apostoli
In parohia Frenciugi din Protopopiatul Iasi 2 a fost adusa sambata racla ce adaposteste o particica din moastele Sfantului Ioan Iacob de la Neamt. Moastele au fost aduse, cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, de la...
Biserica Ortodoxa sarbatoreste luni, 11 aprilie, pe Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica. Cu acest prilej, Manastirea Cernica din judetul Ilfov isi va sarbatori ocrotitorul.
Joi, 15 septembrie, de sarbatoarea Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, “Mitropolitul Timisoarei si ocrotitorul Banatului”, catedrala mitropolitana din Timisoara isi praznuieste patronul spiritual.
Biserica Domneasca - Paraclis Patriarhal - Sfantul Antonie cel Mare – Curtea Veche din Capitala isi sarbatoreste, in fiecare an la 17 ianuarie, ocrotitorul spiritual, pe Sfantul Antonie cel Mare, a carui icoana facatoare de minuni se afla in sfantul lacas. Acesta este cel de-al doilea hram primit...
In data de 11 februarie 2012, in sala „Dr. Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iasi, s-au desfasurat, sub presedintia Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Teofan, lucrarile Sedintei anuale de lucru a Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Iasilor, in care s-au prezentat, examinat si aprobat...