Preasfintitul Parinte Episcop Lucian ne-a acordat un interviu, cu prilejul implinirii a 10 ani de arhierie
Rep: Preasfintia Voastra, la data de 1 octombrie se implinesc 10 ani de la primirea cerescului dar al arhieriei. Ce ganduri va incearca dupa un deceniu de slujire arhiereasca?
PSS Lucian: Cu emotie sfanta imi aduc aminte de momentul hirotoniei intru arhiereu, in urma cu 10 ani, in calitatea de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei. A trecut un deceniu, asa cum ati spus si emotia este dealtmiteri ca in prima zi. Aceasta treapta a harului preotiei, pe care frumos o numim noi cerescul dar al arhieriei este o bucurie si o sarcina grea deopotriva. Da, dupa 10 ani ma incearca aceleasi emotii de bucurie, dar si de ingandurare. Daca atunci stiam ca omoforul arhieriei este un jug frumos, demn, dar si greu de purtat, dupa 10 ani, nu pot decat sa adeveresc acel gand, insa acum sub acoperamantul unei modeste experiente arhieresti chiriarhale.
Rep: Ati pomenit de acoperamant. Dumnezeu a randuit sa fiti hirotonit, chiar la praznicul „Acoperamantul Maicii Domnului” in anul 2000. Ati simtit purtarea de grija a Maicii Domnului in momentele grele de arhipastor?
PSS Lucian: In anul 2000, sarbatoarea „Acoperamantul Maicii Domnului” a coincis cu o zi de duminica. Asa a randuit Dumnezeu. Cred ca Sf. Treime m-a asezat sub ocrotirea Maicii Domnului. Spun aceasta pentru ca mama mea se numeste Maria, pentru ca m-am nascut la data de 9 septembrie 1970, cand se praznuiesc Sf. Ioachim si Ana, parintii Maicii Domnului, pentru ca am fost hirotonit preot la data de 25 iulie 1992, cand se praznuieste Adormirea Sf. Ana, maica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si asa cum ati spus am primit darul arhieriei la praznicul „Acoperamantul Maicii Domnului”. Am simtit si simt mereu ajutorul Nascatoarei de Dumnezeu, nu numai in momente grele, ci si in momente de bucurie. Dumnezeu a dorit asa, iar noi ne-am lasat unelte vii ale proniei Sale.
Rep: Ati putea sa ne spuneti care considerati ca sunt neimplinirile din cei 10 ani de arhierie, atat in calitate de episcop-vicar, dar si de chiriarh?
PSS Lucian: Inca de la inceputul activitatii ne-am implicat cu toata fiinta in misiunea arhiereasca. In primii ani de arhierie, in calitate de episcop-vicar am incercat sa implinim ce ne-a fost cu putinta. In special vizitarea parohiilor, cercetarea preotilor si credinciosilor eparhiei si implinirea ascultarilor primite de la Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Nicolae al Banatului. Ne gandim la acea perioada ca la o stagiatura, ani in care am luat contact cu viata administrativa-eparhiala, am luat act de problemele si neputintele Bisericii din acea vreme. Cand ma gandesc la neimpliniri, regret ca poate nu am facut ceea ce puteam face atunci. In ce priveste neimplinirile din cei aproape 5 ani de activitate chiriarhala la Caransebes, cred ca pot spune ca anumite masuri aspre care s-au impus din punct de vedere disciplinar preotesc constituie o neimplinire. Faptul ca anumite greseli ale fratilor monahi si preoti, constatate de catre autoritatile disciplinare eparhiale si puse in aplicare de catre noi, potrivit prevederilor statutare, constituie o neimplinire pentru mine, ca arhiereu. Vedeti, arhiereul naste, in activitatea sa fii: diaconi, preoti, monahi si monahii, iar ca parinte, cand esti nevoit sa iti dojenesti fiul, iar apoi sa il pedepsesti este foarte neplacut. Cu toate acestea calitatea de parinte responsabil, ne obliga sa fim cu luare aminte si la aceste neimpliniri, daca vreti, sa ni le asumam si sa le indreptam.
Rep - Dar bucuriile, Preasfintia Voastra? La inceputul interviului ne-ati vorbit despre bucuria darului arhieriei in primul rand. Care este cununa bucuriilor si implinirilor, dupa 10 ani?
PSS Lucian: Gandindu-ne la bucurii, primim putere si nadejde pentru viitor. Pe cand eram staret la manastirea „Izvorul Miron” Romanesti si ma apropiam de incheierea lucrarilor de rectitorire a manastirii, ne gandeam ca dupa 5 ani de munca asidua si rugaciune ne vom putea bucura de lucrul lui Dumnezeu prin nevrednicia noastra. Indata dupa finalizarea lucrarilor, Biserica ne-a chemat la treapta arhieriei si am inceput un nou drum, care insa a adus alte si alte bucurii. Cea mai mare bucurie este atunci cand slujesc, mai ales cand savarsim Sf. Liturghie. De multe ori as dori ca o liturghie sa nu se mai termine. Am sentimentul ca atunci cand slujesc, trec de lumea aceasta. Nu sunt bucurii care sa se poate explica in cuvinte sau sa fie intelese. E o bucurie interioara, care apartine altei lumi. Singura bucurie autentica. Bineinteles ca exista si alta bucurie, cum este aceea de a bucura pe semenii tai. M-am implicat in toate problemele din manastiri si parohii, in problemele sociale si, in primul rand, in slujirile din toate bisericile Eparhiei. Dupa patru ani si jumatate de activitate la Caransebes, mai avem aproximativ 10 biserici in care nu am slujit. Am slujit si in filii, adica si in comunitatile foarte mici. Cand eram episcop vicar am descoperit aceasta implinire prin organizarea sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Timisoarei, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Mitropolit Nicolae al Banatului. Ne-am implicat foarte mult, alaturi de colaboratorii de atunci in domeniul social-filantropic, demarand multe proiecte care functioneaza si astazi in arhiepiscopie si de care se bucura multi credinciosi nevoiasi. Ne-a bucurat deopotriva sa fim prezent in mijlocul credinciosilor, la vizite arhieresti, sfintiri de biserici si alte evenimente spiritual-culturale. Am dat curs, pe cat ne-a fost in putinta la toate invitatiile, pentru ca dorim sa fim in mijlocul oamenilor si sa ne bucuram impreuna de harul Preasfantului Duh. Ne-au impresionat intotdeauna emotia sfanta izvorata din sufletul oamenilor care ne asteapta cu inimile deschise. Am dorit intotdeauna sa le fim aproape si sa le impartasim bucuriile, dar si tristetile deopotriva.
Rep - In urma cu doua saptamani ati trait un eveniment deosebit, prilejuit de tarnosirea catedralei episcopale din Caransebes de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Ce ne puteti spune despre aceasta realizare?
PSS Lucian: Cred ca din punct de vedere administrativ, cea mai mare realizare a fost definitivarea constructiei catedralei episcopale din Caransebes si sfintirea ei la data de 12 septembrie 2010 de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, inconjurat de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane. Putem dealtfel multumi lui Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa hirotonim peste 200 de preoti in cei 10 ani de arhierie, ca am reusit amenajarea unui nou sediu pentru seminarul teologic din Caransebes, ca am reamenajat ansamblul eparhial de la Caransebes, ca am primenit si resfintit vechea catedrala episcopala si biserica necropola a episcopilor de Caransebes. Cu toate acestea cea mai mare implinire si bucurie in acelasi timp este finalizarea si sfintirea catedralei episcopale. Inca de la intronizarea in demnitatea de episcop al Caransebesului am dorit sa preluam acest vis al inaintasilor si sa il desavarsim, iar Dumnezeu ne-a invrednicit de aceasta. Am crescut duhovniceste alaturi de zidurile catedralei care au fost ridicate pana la aproximativ 16 m de inaintasul nostru, Inaltpreasfintitul Mitropolit Laurentiu al Ardealului si am dat slava si multumire lui Dumnezeu ca in patru ani de zile am ridicat zidurile pana la 50 de m, dupa care am finalizat intreaga lucrare, consacrata prin slujba de tarnosire de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Au fost acesti ani cu multa jertfa, greutati financiare si duhovnicesti. Cand puterile noastre se imputinau harul lui Dumnezeu ne intarea, asa cum spune si rugaciunea de consacrare de la hirotonie: „Dumnezeiescul har, Cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le plineste…”. Cred ca lucrarea administrativa de ctitorire si bucuria tarnosirii catedralei episcopale este un reper important in acesti 10 ani de arhierie. Mai mult decat atat evenimentul a avut loc la data de 12 septembrie 2010, cand s-au implinit 10 ani de la alegerea noastra ca ierarh in Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane si 3 ani de la alegerea Preafericitului Parinte Daniel in demnitatea de Patriarh al Romaniei. Cred ca purtarea de grija a parintelui patriarh si dragostea parinteasca a facut posibil implinirea acestor evenimente importante in primul rand pentru eparhie, dar si pentru noi ca arhiereu in Biserica lui Hristos. Mai mult, avand aceleasi origini in Tara Banatului, dar avand amandoi calitatea de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, pentru o vreme, a facut ca pentru mine personal aceasta legatura duhovniceasca sa se desavarseasca in importanta lucrare ce a avut loc la Caransebes in 12 septembrie 2010.
Rep: In incheiere, ne puteti spune cu ce ganduri va indreptati spre urmatorii ani de activitate arhiereasca?
PSS Lucian – Ne dorim foarte mult sa ne implicam in activitatea social-filantropica. Daca pana acum am inaugurat mai multe proiecte sociale, dorim ca in viitorul apropiat Eparhia, prin sectorul filantropic, sa ofere cat mai mult sprijin nevoiasilor prin demararea de proiecte sociale noi. Ne vom implica deopotriva si in parohiile Eparhiei, prin sprijinirea acestora in desfasurarea proiectelor filantropice. Dragostea noastra fata de semeni se materializeaza in purtarea de grija parinteasca, dar suntem datori sa fim cat mai aproape de credinciosi si din punct de vedere material, cu precadere in aceasta perioada de incercare pentru noi toti. Biserica respira prin societate si este alaturi de credinciosii sai permanent, indiferent de contextele sociale care adesea ne coplesesc. De aceea, de acum, mai mult ne vom implica in activitatea sociala si bineinteles in toate proiectele eparhiei care se afla deja in derulare.
Rep – Va multumim Preasfintia Voastra si va dorim deopotriva ani de arhierie indelungati in slujirea Bisericii lui Hristos.
Sursa:episcopiacaransebesului.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.