Aniversam un act de dreptate si demnitate nationala - „155 de ani de la Unirea Principatelor Romane”

Cuvantul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, adresat cu ocazia aniversarii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Romane, Palatul Patriarhiei, vineri, 24 ianuarie 2014:

Astazi, la aniversarea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Romane, in acest Palat al Patriarhiei ne aflam de fapt pe locul fostei cladiri a Mitropoliei Tarii Romanesti, unde s-au desfasurat lucrarile Adunarii elective, care a ales la 24 ianuarie 1859 pe Domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, si Domnitor al Tarii Romanesti, infaptuind astfel Unirea celor doua Principate Romane.

Asadar, in acest loc, pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credintei si culturii crestine romanesti, s-a desfasurat in urma cu 155 de ani Unirea Principatelor Romane, binecuvantata si susținuta atunci de rugaciunea Bisericii, eveniment istoric pe care astazi il aniversam, cu respect si recunostinta.

De aceea, in ziua de 24 ianuarie a fiecarui an, la Catedrala de pe Dealul Mitropoliei din Bucuresti, se savarșește slujba de Te Deum, ca multumire adusa lui Dumnezeu, dar si ca amintire a multelor slujbe de Te Deum pe care le-a savarsit Biserica noastra in toate momentele importante ale lucrarilor pentru Unirea Principatelor. Cu o slujba de Te Deum au inceput lucrarile Adunarilor Ad-hoc din Moldova si Tara Romaneasca (1857), cu slujba de Te Deum au inceput lucrarile Adunarii elective de la Iasi, care, in ziua 05 ianuarie 1859, l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Moldovei, cu slujba de Te Deum a inceput si Adunarea electiva de la Bucuresti, care, in ziua de 24 ianuarie 1859, l-a ales Domnitor al Tarii Romanesti tot pe Alexandru Ioan Cuza.

Deci, slujba de Te Deum, nume care provine din limba latina si inseamna „pe Tine, Dumnezeule, Te laudam”, are o semnificatie deosebita in viata poporului roman, deoarece, prin aceasta slujba, mai intai multumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El, intre acestea aflandu-se mai ales darul unitatii de cuget si simtiri, pe care Biserica Ortodoxa Romana l-a cultivat prin rugaciune, prin predica, prin sfat si indemn bun, dar si prin carti tiparite „pentru toata semintia romaneasca”.

De aceea, o mulțime de ierarhi, preoți, monahi si teologi romani ortodocși au militat si au lucrat pentru realizarea Unirii Principatele Romane. Totodata, in slujba de Te Deum cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru pastrarea si cultivarea darului unitatii nationale, ca pe o lumina transmisa din generatie in generatie, ca pe o faclie de Inviere spirituala si ca pe o coroana a demnitatii noastre romanesti.

Contemporanii Unirii Principatelor Romane au numit, pe buna dreptate, data de 24 ianuarie 1859 „Ziua cea mare a veacului”, pentru ca Unirea Principatelor Romane, numita de unii „Unirea Mica”, a fost de fapt „Unirea de Baza” sau „Unirea Fundament”. De ce? Pentru ca ea a constituit temelia de inceput pentru realizarea statului roman modern, care, din anul 1862, se numea ROMANIA, temelie pentru obtinerea independentei nationale romanesti (9 mai 1877) in urma Razboiului de Independenta din anul 1877, temelie pentru ridicarea Romaniei la rang de Regat in anul 1881, si mai ales temelie pentru Marea Unire de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, ca Unire a Transilvaniei cu Romania, precedata de Unirea Basarabiei cu Romania, la 27 martie 1918 si Unirea Bucovinei cu Romania, la 28 noiembrie 1918. Pentru Biserica noastra, Unirea Principatelor Romane a fost temelie pentru recunoasterea oficiala a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane in anul 1885 si ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane la rang de Patriarhie, in anul 1925, dupa realizarea Romaniei Mari.

In aceasta perspectiva a autocefaliei Bisericii noastre, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat deja, la 3 decembrie 1864, Decretul organic, in care se arata ca „Biserica Ortodoxa Romana este si ramane independenta de orice autoritate bisericeasca straina, in tot ceea ce priveste organizarea si disciplina” si ca „Sinodul general al Bisericii Romane pastreaza unitatea dogmatica a sfintei credinte ortodoxe cu Marea Biserica de Rasarit, prin cointelegere cu Biserica Ecumenica a Constantinopolului”1.

Multe dintre reformele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care priveau Biserica au fost foarte progresiste pentru acea vreme, iar unele masuri luate de el au creat neintelegeri si nemultumiri. Avand un accentuat spirit reformator, Alexandru Ioan Cuza a dorit sa faca unele innoiri, dar, dupa propria-i afirmatie, el „n-a voit sa faca rau Bisericii stramosesti, decat numai bine”2.

Urmare promulgarii, in decembrie 1863, a Legii pentru secularizarea averilor manastiresti, adica a preluarii averilor bisericesti de catre Stat, in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au reglementat si principiile legale prin care Statul se obliga sa sprijine Biserica. In acest sens, s-au stabilit prin lege plata unei parti a salariului preotilor de la bugetul de Stat, sprijinirea invatamantului teologic seminarial si universitar, acordarea a 8,5 ha de pamant bisericilor parohiale s.a. Aceste masuri reparatorii incepute de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza au fost implinite mai tarziu, in timpul Regelui Carol I, prin „Legea clerului mirean si a seminariilor”, din 29 mai 1893.

Mentionam si faptul ca Unirea Principatelor Romane a permis Domnitorului Alexandru Ioan Cuza infiintarea Universitatii din Iasi, in anul 1860, care cuprindea si Facultatea de Teologie, infiintarea Universitatii din Bucuresti, in anul 1864, infiintarea de noi gimnazii si scoli primare, precum si obligativitatea si gratuitatea invatamantului primar, fapt intalnit mai rar atunci in Europa.

Pentru toate binefacerile Unirii Principatelor Romane, aducem astazi multumire Preasfintei Treimi si pomenim cu recunostinta pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe Mitropolitul Nifon al Tarii Romanesti, pe Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei si pe toti cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Romane.
Totodata, ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa pastram si sa cultivam darul unitatii nationale ca fiind un simbol al demnitatii poporului roman, obtinut cu multe jertfe si multe eforturi spirituale si materiale, spre slava Preasfintei Treimi, binele tarii noastre si bucuria romanilor de pretutindeni.

† DANIEL
Patriarhul Romaniei

Note:
1. Decretul organic pentru infiintarea unei autoritati centrale pentru afacerile religiei romane, Bucuresti, 1865, Constantin Dragusin, Legile bisericesti ale lui Cuza Voda si lupta pentru canonicitate, in “Studii Teologice”, IX (1957), nr. 1-2, p. 86-103.
2. Pr. Ion Vicovan, Alexandru Ioan Cuza si reformele bisericesti, in Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, vol II, Editura Trinitas, Iasi, 2002, p. 164.

.