A inceput pregatirea Marelui Mir

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit luni Mirostirionul de la mănăstirea Duminica Sfinților Români din Capitală, spaţiul unde va avea loc pregătirea Marelui Mir.

„La această mănăstire şi la Atelierele Patriarhiei Române, unde se pregătesc obiectele de cult pe care noi le găsim în Biserici, am găsit acest spaţiu potrivit care a fost amenajat cu multă osteneală şi bunăvoinţă”, a spus Părintele Patriarh.

Alături de Patriarhul Daniel au fost prezenţi ierarhii: Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor Timotei Prahoveanul.

În trecut, Marele Mir a fost pregătit într-un paraclis din cadrul Mănăstirii Antim din Bucureşti.

Cu prilejul evenimentului de luni, 22 aprilie 2019, Preafericirea Sa a evidenţiat persoanele care au contribuit la amenajarea spaţiului, felicitându-l în mod special pe arhim. Dionisie Constantin, Consilier Patriarhal.

Totodată, Părintele Patriarh a binecuvântat și lucrarea de preparare a Marelui Mir.

„Aşa cum prevede rânduiala, în aceste zile de luni, marţi şi miercuri se pregăteşte şi se fierbe Marele Mir, iar în Sfânta şi Marea Joi, în timpul Sfintei Liturghii, atunci când facem pomenirea instituirii Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină, va fi sfinţit Marele Mir”.

„Acesta devine Sfântul şi Marele Mir prin rugăciunea tuturor membrilor Sfântului Sinod prezenţi în Bucureşti, la Catedrala Patriarhală istorică”.

De ce se sfinţeşte în Joia Mare

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Marele Mir se pregăteşte în primele zile din Săptămâna Patimilor şi se sfinţeşte în Joia Mare.

Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat că atât Marele Mir, cât şi Sfânta Euharistie se referă la Taina morţii şi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

„Când Maria a uns picioarele Mântuitorului, El a interpretat acest gest zicând: A păstrat acest mir pentru îngroparea mea. În tradiţia iudaică se folosea mirul pentru ungerea celor care trebuiau să fie înmormântaţi”.

„Sfântul şi Marele Mir se referă la îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos, iar Sfânta Euharistie la moartea jertfelnică pe cruce anunţată cu anticipaţie în timpul instituirii Paştilor Noului Legământ”.

Sfinţirea Marelui Mir „este o mare taină”

Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a afirmat că sfinţirea Marelui Mir „este o mare taină” pentru că în ea „este exprimată credinţa noastră în Hristos şi legătura cu Mântuitorul care este numit Mirul cel Sfânt”.

„Hristos în limba greacă înseamnă Unsul lui Dumnezeu, fiind uns cu Duhul Sfânt. Deci, numele Mântuitorului este Mirul cel Sfânt, El, cel uns cu Duhul Sfânt, trimis de Dumnezeu Tatăl ca să mântuiască lumea”.

Părintele Patriarh a reamintit că pregătirea şi Sfinţirea Marelui Mir este un „prilej de mare bucurie şi de mare solemnitate”.

În timpul pregătirii Marelui Mir se va citi încontinuu din Evanghelie şi din Psaltire.

Gheorghe Anghel
Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

22 Aprilie 2019

Vizualizari: 648

Voteaza:

A inceput pregatirea Marelui Mir 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

sfantul si marele mir

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact