Academie de vara la Palatul Brukenthal din Avrig

Asociația „Proiect Transilvan”, în parteneriat cu Palatul Brukenthal din Avrig, județul Sibiu, Arhiepiscopia Sibiului și Protopopiatul Avrig organizează în perioada 20-22 iunie Academia de Vară intitulată „Icoană și spiritualitate”, o manifestare culturală și spirituală dedicată tinerilor.

Academia de vară adună tineri iubitori ai artei și spiritualității răsăritene, dornici să învețe mai multe despre iconologia ortodoxă și tainele pictării de icoane. Tinerii au posibilitatea să asculte mai mulți invitați, să viziteze principalele obiective turistice din zonă și să-și petreacă timpul liber într-un mod cât mai plăcut.

La deschiderea evenimentului a participat și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care le-a vorbit tinerilor și celor prezenți despre cinstirea icoanelor și despre diferențele dintre imaginea transpusă într-un tablou sau fotografie și cea din sfintele icoane.

„Icoana este numită fereastră spre divinitate. Când privim pe fereastră, noi vedem frumusețea din afară, razele soarelui care pătrund înăuntrul cădirii și dacă insistăm ne uităm și la fereastră să vedem cât este de frumosă sau de împodobită. Așa se întâmplă și în cazul icoanei. Sfântul Ioan Damaschin definea icoana ca fiind «locul unei prezențe harice», adică ea nu este o materie, ci un loc al prezenței harice date de chipul sfânt de pe icoană. Prezența aceea se descarcă spre noi în momentul în care ne oferim să intrăm în comuniunea cu sfântul respectiv”, a subliniat ierarhul.

Activități culturale și de creație
Programul zilnic din cadrul Academiei de Vară de la Avrig cuprinde diferite activități științifice, de creație și de petrecere a timpului liber.

„Școala de vară de la Avrig își propune să atragă tineri din România și din alte țări spre orașul nostru, un oraș minunat de la poalele Munților Făgăraș. Începând de anul trecut am promovat diferite module științifice, iar anul acesta am promovat un modul de spiritualitate, cu sprijinul Mitropoliei Ardealului. Se țin ore tematice despre diferite subiecte care aparțin modulului specific, iar după-amiaza avem activități de agrement, activități sportive, se vizitează Valea Avrigului și împrejurimile”, ne-a spus Arnold Klingeis, membru fondator al Asociației „Proiect Transilvan”.

Tinerii participanți la Academia de Vară de la Palatul Brukenthal din Avrig vor avea posibilitatea să-l asculte și pe decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, care va susține miercuri, 21 iunie, o prelegere intitulată „Icoana între trecut și prezent”, iar joi, 22 iunie, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula le va vorbi tinerilor pe tema „Tinerețea și icoana”.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

21 Iunie 2017

Vizualizari: 517

Voteaza:

Academie de vara la Palatul Brukenthal din Avrig 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact