Actiune de promovare a frumusetii vietii de familie

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, organizează joi, 24 mai 2018, începând cu ora 13:00, o acțiune de promovare a frumuseţii vieţii de familie, a binecuvântării de a fi mamă și de felicitare a doamnelor care au trecut deja prin experiența maternității. Voluntarii pro - viață vor împărți peste 200 de mesaje motivaționale femeilor pe care le vor întâlni pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași.

Acțiunea se desfășoară în contextul în care, pe data de 28 mai 2018, Departamentul Pro Vita organizează proiectul Cu dragoste, pentru mame!, eveniment dedicat unui număr de 15 mame din județul Iași, implicate în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii - Sf. Stelian.

„Această campanie are rolul de a conștientiza publicul ieșean de importanța construirii unei vieți de familie pe principii sănătoase, de frumusețea nașterii de copii și de faptul că adevărata feminitate se desăvârșește în materinitate. De asemenea, acțiunea reprezintă un mijloc de promovare a ceea ce vom realiza pe data de 28 mai, împreună cu 15 mame din familii cu mulți copii, cărora vom încerca să le mulțumim pentru efortul depus în creșterea și educarea lor și pentru contribuția pe care au adus-o în societate. De asemenea, doresc să le mulțumesc studenților Facultății de Filosofie și Științe Social Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității Alexadru Ioan Cuza din Iași, care se află în practica de specialitate la Departamentul nostru și au depus un efort considerabil pentru realizarea acestui proiect misionar.”, a declarat Sorina Hîngănescu, coordonator al Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii - Sf. Stelian.

Departamentul Pro Vita face parte din Sectorul de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor și funcționează din anul 2011 având ca misiune salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții din prima secundă a concepției până în veșnicie. Proiectele principale se concentrează în jurul informării și consilierii tinerilor, ajutoarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort și sprijinirea familiilor cu mulți copii.

Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii - Sfântul Stelian este un proiect al Departamentului Pro Vita prin care sunt susținute și promovate 140 familii cu peste 8 copii din județele Iași, Botoșani și Neamț. Principalele forme de ajutor oferite sunt: burse de studii lunare pentru copiii care au rezultate bune la învățătură și sunt dornici să-și continue parcursul educațional, organizarea Întâlnirilor de Vară, oferirea de pachete umanitare cu ocazia Nașterii și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ajutor medical și sprijin în funcție de necesitățile urgente ale fiecărei familii.

Pe aceeaşi temă

23 Mai 2018

Vizualizari: 639

Voteaza:

Actiune de promovare a frumusetii vietii de familie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

viata de familie familia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact