Actiune sociala, vernisaj si slujiri IPS Teodosie

Arhiepiscopia Tomisului dăruiește caiete auxiliare elevilor

Arhiepiscopia Tomisului (prin Departamentul Social-Misionar), împreună cu Protoieria II Constanța, a achiziționat 300 de caiete auxiliare pentru matematică, destinate elevilor din clasele 0 – IV. Acestea vor fi dăruite de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, celor 150 de elevi din școlile din localitățile Pantelimon, Runcu și Nistorești, joi, 29 septembrie, ora 9.00, la Școala Gimnazială din Pantelimon.

 

Vernisajul Taberei internaționale de creație-pictură „Dunărea și Dobrogea creștină”

Tot joi, 29 septembrie, la ora 13.00, în prezența IPS Teodosie, la mănăstirea Dervent va avea loc vernisajul expoziției celei de-a XI-a ediții a Taberei de creație - pictură „Dunărea și Dobrogea creștină”. Pe simeze se vor afla lucrările a 15 artiști plastici din Constanța, București, Baia Mare, Botoșani, dar și din Bulgaria și Republica Moldova, care au participat la tabăra de pictură în perioada 19-29 septembrie.

 

Slujbe de hram

Sâmbătă, 1 octombrie, în Biserica Ortodoxă sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului. Cu acest prilej, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, jud. Suceava, așezământ monahal care își serbează hramul.

Duminică, 2 octombrie, începând cu ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Călugăreni (situată în apropierea comunei Pantelimon, jud. Constanța), care are hramul Acoperământul Maicii Domnului. Totodată, credincioșii vor putea asista și la slujba tunderii în monahism a fratelui Gheorghe Sandu, 52 de ani, și vor putea cinsti moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

 

Biroul de Comunicare

Pe aceeaşi temă

28 Septembrie 2016

Vizualizari: 535

Voteaza:

Actiune sociala, vernisaj si slujiri IPS Teodosie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact