Activitati liturgice in Arhiepiscopia Tomisului

Parastas pentru Arhiepiscopul Lucian Florea

Miercuri, 29 august, Biserica Ortodoxă cinstește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la mănăstirea Lipnița, care-și cinstește ocrotitorul. După Sfânta Liturghie, Ierarhul Tomisului va oficia slujba parastasului la împlinirea a 14 ani de la mutarea la Domnul a Arhiepiscopului Lucian Florea, al Tomisului.

 

Arhiepiscopul Lucian Florea s-a născut la 3 aprilie 1922, în comuna Stremţ, judeţul Alba. La botez a primit numele Simion. După studii în teologie şi o bogată activitate misionar-religioasă a fost ales Arhiepiscop al Tomisului de către Colegiul Electoral Bisericesc pe 27 septembrie 1990, după ce, inițial, a ocupat funcția de arhiereu vicar cu titulatura Tomitanul.

Sub păstorirea sa, Eparhia Tomisului a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, fiind înscăunat Arhiepiscop în ziua de 25 noiembrie 1990, în Catedrala „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța.

Totodată, în acea vreme, a fost reluat învățământul teologic din Constanța, prin înființarea unei secții de teologie în cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius”.

Pensionat pe caz de boală în anul 2000, Arhiepiscopul Lucian şi-a petrecut ultimii ani în reşedinţa arhiepiscopală din strada Sfântul Constantin Brâncovenu, Constanţa. Trupul său este înhumat în Catedrala arhiepiscopală, în partea stângă a pronaosului.

 

Hram la mănăstirea Secu

Joi, 30 august, mănăstirea Secu își serbează ocrotitorii spirituali: Sfinții Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului. Cu acest prilej, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teodosie va răspunde invitației părintelui arhimandrit Vichentie Amariei, starețul mănăstirii Secu, și va fi prezent la slujbele oficiate la acest așezământ monahal.

 

Hram la biserica „Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului”

În ultima zi a lui Gustar (31 august), în calendarul ortodox este consemnată sărbătoarea Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului. Cu acest prilej, joi, 30 august, de la ora 18.30, IPS Teodosie va oficia slujba Privegherii la biserica „Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului și Sfânta Cruce” din Constanța (str. Merișor, nr. 13, zona Trocadero - Coiciu).

Tot aici, pe 27 august au fost aduse spre cinstire moaștele: Sf. Modest, Sf. Apostol Filimon, Sf. Împărat Constantin, Sfinților Cosma și Damian, Sf. Trifon, Sf. Iacov Iviritul, Sf. Varvara și Sf. Mc. Teodor, de la biserica „Sf. Dumitru” din Constanța. Acestea vor rămâne spre cinstire până pe 31 august, ora 13.00. Credincioșii se vor putea ruga și Sf. Ierarh Nicolae, ale cărui moaște se află spre cinstire permanentă în acest lăcaș de cult.

 

Cinstirea Sf. Simeon Stâlpnicul la Catedrala arhiepiscopală

Pe data de 1 septembrie, Biserica Ortodoxă îi cintește pe Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul, ale cărui moaște se află la Catedrala arhiepiscopală, pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) și, totodată, marchează și începutul anului bisericesc. Cu acest prilej, sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la catedrală. După slujbă, ierarhul nostru va oficia un Te Deum pentru intrarea în noul an bisericesc.

 

Începutul anului bisericesc

Conform hotărârii primului Sinod Ecumenic, la data de 1 septembrie creştinii încep un an nou bisericesc, în amintirea momentului în care Hristos îşi începe activitatea de propovăduire, prin citirea unui text din profetul Isaia în sinagogă. Totodată, în decursul unui an bisericesc se amintește întreaga activitate pământească a Mântuitorului, ca şi cum fiecare credincios ar retrăi, an de an, momentele importante ale activităţii de răscumpărare a lui Iisus Hristos.

Un alt moment semnificativ legat de data de 1 septembrie este şi începutul indictionului, o perioadă de 15 ani conform vechiului calendar roman. Indiction se traduce din latină prin termenii poruncă sau arătare.

 

Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul s-a născut la sfârșitul secolului IV, într-un sat din ținutul Ciliciei, tatăl său fiind păstor. La doar 13 ani, impresionat de cuvintele Predicii de pe munte, Simeon a decis să-și dedice viața lui Hristos. A mers la o mănăstire din apropiere, unde a fost primit doar după ce i-a fost pusă la încercare credința. Aici și-a dedicat viața unei asceze severe. După un timp, s-a retras în munte, în apropierea satului Telanissa, și s-a adăpostit într-o chilie săpată în piatră. Vreme de 40 de zile, în perioada Postului Mare, petrecea în rugăciune continuă, fără hrană și fără apă, primele 20 de zile stând doar în picioare, iar următoarele șezând.

Liniștea fiindu-i tulburată de mulțimea de creștini care îl căutau pentru darurile spirituale primite, sfântul și-a construit o mică chilie în vârful unui stâlp, inițial cu înălțimea de 4 metri, fiind primul stâlpnic din istoria Bisericii. De aici a continuat să-i conducă pe creștini pe calea mântuirii. A murit în anul 459.

 

Hram la mănăstirea „Sfinții Dionisie Exiguul și Efrem cel Nou”

Duminică, 2 septembrie, începând cu ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mică apei și a icoanei în mozaic cu chipul Sfântului Dionisie, urmată de Sfânta Liturghie arhierească la mănăstirea „Sfinții Dionisie Exiguul și Efrem cel Nou” din com. Târgușor (Peștera Liliecilor), așezământ monahal care își va cinsti ocrotitorul.

 

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la canonizarea Sf. Dionisie Exiguul. Cuviosul Dionisie Exiguul este considerat părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 8-9 iulie 2008, cu data de prăznuire 1 septembrie, când este începutul anului bisericesc. Proclamarea locală a canonizării a avut loc pe 2 noiembrie 2008, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit) s-a născut în Scythia Minor între anii 460-470 şi a murit în Italia, la Vivarium, pe la 545-550. Cercetătorii l-au numit fie „erudit daco-roman”, fie „Dionisie Romanul, o podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti”.

S-a format în şcolile şi mănăstirile din Dobrogea, a intrat de tânăr în mănăstire şi a ajuns în Orient pentru a cunoaşte mediul monahal din aceste părţi, dar, din cauza răspândirii monofizitismului, a rămas puţină vreme acolo, plecând la Constantinopol, iar spre sfârşitul anului 496 a mers la Roma, la chemarea papei Ghelasie, care avea nevoie de traducători din limba greacă în limba latină. În Italia a rămas până la sfârşitul vieţii.

Avea bune cunoştinţe de astronomie, fapt dovedit în lucrările de cronologie bisericească, fiind inițiatorul calculării erei creştine (actuala cronologie a anilor calendaristici), adică numărarea anilor de la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Sf. Dionisie Exiguul a tradus din greacă în latină canoanele primelor patru sinoade ecumenice - Niceea, Constantinopol, Efes şi Calcedon - şi a unor sinoade locale.

Sf. Cuv. Dionisie Exiguul este și ocrotitorul spiritual al Seminarului teologic liceal ortodox din Constanța.

 

Biroul de Comunicare

28 August 2018

Vizualizari: 533

Voteaza:

Activitati liturgice in Arhiepiscopia Tomisului 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

arhiepiscopia tomisului

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact