Apel la rugaciune pentru Camelia-Mihaela Smicala

Apel la rugăciune pentru Camelia-Mihaela Smicală, mama româncă din Finlanda care riscă o condamnare

După îndepărtarea de cei doi copii ai săi, medicul Camelia-Mihaela Smicală din Finlanda se confruntă cu încă o încercare. Românca a fost dată în judecată de statul finlandez pentru „defăimarea” autorităților, respectiv a executorilor judecătorești care au intervenit în forță, în urmă cu doi ani, pentru a-i prelua copiii. Joi, 23 martie 2017 va avea loc prima înfățișare în cadrul acestui proces.

Procuratura îi cere despăgubiri materiale pe care Camelia-Mihaela Smicală nu-și permite să le achite. De altfel, Camelia Smicală se află în imposibilitatea de a-și plăti propriul avocat în cadrul procesului, onorariul acestuia fiind achitat în urma ajutorului frățesc al românilor din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, care au răspuns apelului Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi.

Chemăm la rugăciune pentru Camelia-Mihaela Smicală și pentru copiii săi Johan-Mihail și Maria-Alexandra, având nădejdea că, acolo unde ajutorul omenesc este insuficient, intervine puterea Lui Dumnezeu. Să punem, așadar, cu mic, cu mare, un bob de rugăciune, o lumânare, o metanie, fiecare după putință, pentru ajutorul și izbăvirea Cameliei și copiilor săi. Să avem nădejde, căci, așa cum Dumnezeu a lucrat în cazurile familiilor Nan și Bodnariu, așa poate lucra și aici, de-L vom ruga stăruitor.

„Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor“ (Psalmul 9, 34).

BIROUL DE PRESĂ AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A EUROPEI DE NORD
 

20 Martie 2017

Vizualizari: 570

Voteaza:

Apel la rugaciune pentru Camelia-Mihaela Smicala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact