Biserica Ortodoxa Romana ii praznuieste pe Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Stefan

 Acesti mari aparatori ai Ortodoxiei, au fost traitori in veacul al XVII-lea. 

Sfantul ierarh Ilie Iorest, marturisitor al dreptei credinte pe pamantul romanesc, a fost mitropolit al Ardealului intre anii 1640 si 1643. S-a nascut in Tara Ardealului, din parinti dreptcredinciosi. Din copilarie a intrat in Manastirea Putna din Moldova. Primind apoi ingerescul chip, s-a invrednicit de harul preotiei. Pentru invatatura lui iscusita si pentru viata lui imbunatatita, Dumnezeu a randuit sa fie ales in scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptand cu barbatie impotriva calvinilor abatuti de la dreapta credinta, care cautau sa surpe Ortodoxia din sufletele romanilor, a tiparit carti bisericesti de invatatura si a cercetat sat cu sat povatuind si indrumand pe fiii sai duhovnicesti. In aceasta lupta nu l-au infricosat nici amenintarile, nici oprelistile craiului Ardealului si ale capeteniilor calvinesti. Pentru aceasta, curand au nascocit impotriva sfantului ierarh pari mincinoase, au adunat sobor si l-au scos din scaun, aruncandu-l in temnita. Noua luni a stat sfantul in temnita, legat cu lanturi grele la maini si la picioare. Din cand in cand, era scos din temnita la priveliste, inaintea bisericii sale din Balgrad; si era batjocorit, despuiat de haine si batut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu insa n-a voit ca acest cuvios al Lui sa fie dat pierzarii. A fost slobozit din temnita, in schimbul unui pret de o mie de taleri. Cum nu avea de unde sa-i plateasca, a pus 24 de chezasi, iar el a plecat in Moldova si apoi in Rusia, unde a adunat acesti bani pentru despovararea chezasilor. Peste 10 ani, in 1656, Dumnezeu l-a randuit sa pastoreasca episcopia Husilor si dupa putina vreme s-a savarsit in pace.

Fericitul parintele nostru Sava s-a nascut in intaiul patrar al veacului al XVII-lea, in Inaul Ardealului, din parinti de neam bun si crestini evlaviosi, Ioan si Maria. Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, dupa tata, au fost episcopi sau protopopi ai cetatii Inaului. Tanarul Simeon a inceput invatatura de carte in casa parinteasca, iar adancirea in Sfintele Scripturi si pravila vietii manastiresti le-a deprins in Manastirea Comana din Tara Romaneasca, de la unchiul sau, arhiereul Longhin, care se asezase in aceasta manastire. Dupa putin timp a fost ales protopop al Inaului, primind darul preotiei. Ramas insa vaduv dupa scurta vreme, frumoasele sale insusiri sufletesti, dovedite in vrednicia de protopop, precum si viata sa pilduitoare l-au inaltat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, vaduvit prin adormirea intru Domnul a mitropolitului Simion Stefan, in anul 1656. Maritul Sava a pastorit Biserica Ortodoxa din Ardeal cu neinfricata barbatie si cu mare vrednicie timp de 24 de ani, in imprejurari grele. In tot timpul pastoriei sale, sfantul s-a straduit necontenit sa ridice Biserica si sa o tina in albia dreptei credinte a Rasaritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Ravna cea mare a sfantului Sava pentru Ortodoxie i-a adus dusmania si prigoana capeteniilor calvinesti si a craiului de atunci al Ardealului. Acestia voiau sa strecoare cu viclesug, in cartile bisericesti ale romanilor, invataturi ratacite si pierzatoare de suflet. Cativa ani mai tarziu s-a pornit asupra sa cumplita prigoana din partea capeteniilor calvine si a craiului. El a fost trimis in judecata, osandit impotriva canoanelor, pentru niste vini nascocite. Cu silnicie si marturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osandit pe nedrept, scotandu-l din scaunul vladicesc. A fost aruncat apoi in temnita craiului si a suferit batjocuri, biciuiri si loviri de toiege. Neclintit a ramas sfantul in credinta sa, ca o stanca batuta de valurile marii si a suferit si a patimit pentru Ortodoxie. Dupa cumplite chinuri, sfantul a fost slobozit din temnita, dar asa de slabit, ca s-a mutat curand catre Domnul, in luna aprilie 1683. 

De anul trecut avem bucuria de a-l praznui si pe Sfantul Simion Stefan. Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat in sedinta din 21 iulie 2011 canonizarea Sfantului Simion Stefan, Mitropolitul Transilvaniei cu data de pomenire la 24 aprilie. Proclamarea solemna a Canonizarii Sfantului Simion Stefan, Mitropolitul Transilvaniei a avut loc anul trecut la data de 30 octombrie, in Catedrala Reintregirii din Alba Iulia.

Viata Sfantului Ierarh Simion Stefan 

Sfantul Ierarh Simion Stefan (sau Simeon Stefan) a fost mitropolit al Transilvaniei intre anii 1643-1656. De asemenea, a fost un vestit carturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducator si editor al "Noului Testament de la Balgrad” (1648). 

A fost unul dintre cei mai mari parinti duhovnicesti romani ai veacului al XVII-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxa Romana l-a proslavit ca sfant (canonizat) la 21 iulie 2011. Praznuirea lui se face pe data de 24 aprilie. 

Simion Stefan era originar din Alba Iulia; nu se cunoaste anul exact al nasterii sale. 

A studiat la o scoala manastireasca din Alba Iulia (capitala principatului Transilvaniei in acea perioada). A devenit apoi ieromonah in manastirea ortodoxa din Alba Iulia. In 1643 a fost ales "arhiepiscop si mitropolit al scaunului Balgradului si a Vadului si a Maramuresului si a toata tara Ardealului”. I-a urmat in scaunul mitropolitan Sfantului Ierarh Ilie Iorest, inlaturat din scaun si intemnitat pentru apararea ortodoxiei in fata calvinilor. 

In acele timpuri Biserica Ortodoxa din Transilvania era prigonita, romanii fiind exclusi din viata politica a principatului. Fiind prigoniti atat din motive etnice, cat si confesionale, romanii erau supusi unui prozelitism calvin din ce in ce mai accentuat. Marele merit al mitropolitului Simion Stefan este extraordinara sa lucrare misionara, de infruntare a calvinizarii fortate a romanilor din Transilvania. Printre altele, el accepta in cult numai limba romana.

Cand a devenit mitropolit, Simion Stefan a primit jurisdictia asupra numai trei protopopiate, din cele 20 de protopopiate ortodoxe ale Transilvaniei. Celelalte, asupra carora el nu mai pastra niciun drept legal, canonic ori pastoral, au fost preluate in mod abuziv, cu sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea, de catre calvinul Geleji Katona Istvan. 

Prin presiuni politice calvinii au incercat sa-i impuna noului mitropolit un numar de 15 obligatii calvine, dintre care cele mai importante erau: predica sa fie rostita numai din Sfanta Scriptura, invatamantul teologic sa fie facut dupa catehismul calvin, Sfintele Taine sa se reduca doar la paine si vin, cultul icoanelor sa fie inlaturat. In aceste conditii vitrege, mitropolitul Simion Stefan a reusit, din mila lui Dumnezeu, sa pastreze neintinata dreapta credinta ortodoxa, precum si cultura romaneasca nationala. 
In anul 1648 Simion Stefan a tiparit la Alba Iulia traducerea in limba romana a Noului Testament, iar in 1651 Psaltirea.

Pe langa valoarea culturala si nationala a editarii in limba romana a acestor scrieri, mai de pret este reusita mitropolitului de a pastra neatinsa dreapta credinta. Promovand cultura nationala, mitropolitul Simion Stefan a urmarit mai ales pastrarea nealterata a invataturii crestine, mostenita de la inaintasul sau, Sf. ierarh martir Ilie Iorest. 

Simion Stefan a murit in anul 1656.
  
Sursa: reintregirea.ro

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1026

Voteaza:

Biserica Ortodoxa Romana ii praznuieste pe Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Stefan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact